ICCJ. Decizia nr. 2076/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2076/2011
Dosar nr. 755/57/2009
Şedinţa publică de la 7 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Z.Y.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor privind Imobilele Preluate Abuziv înainte de 1989, anularea deciziei din 23 aprilie 2009 emisa de autoritatea pârâtă şi obligarea acesteia la emiterea unei noi decizii care să cuprindă că despăgubire, valoarea reala a imobilului.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că potrivit expertizei extrajudiciare întocmită, valoarea imobilului este mai mare decât cea stabilită de Comisie.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii, deoarece valoarea imobilului a fost stabilita conform standardelor internaţionale de evaluare pe baza raportului de evaluare, raport comunicat reclamantei, care nu a formulat obiecţiuni în procedura administrativă, astfel că nu are posibilitatea de a contesta cuantumul despăgubirii direct în instanţa.
La data de 30 noiembrie 2009, pârâta a formulat şi cerere de chemare în garanţie a Societăţii de evaluare SC C.E. SA Bacău, în temeiul art. 60 din C. proc. civ..
La rândul său, SC C.E. SA a chemat în garanţie SC A.Ţ.A. SA, în temeiul art. 60 din C. proc. civ., pentru cazul în care societatea ar cădea în pretenţii.
Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 186/F/CA/201, a admis acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta Z.Y.D. în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor de pe lângă Guvern şi în consecinţă a anulat decizia din 23 aprilie 2009 emisă de Comisie obligând această autoritate să emită o nouă decizie prin care să acorde reclamantei despăgubiri în sumă de 305.000 RON, urmând a fi deduse despăgubirile acordate în anul 1976.
A respins cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor faţă de chemata în garanţie SC C.E. SA Bacău.
A respins, de asemenea, cererea de chemare în garanţie formulată de SC C.E. SA Bacău faţă de chemata în garanţie SC A.Ţ.A. SA.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut că prin decizia nr. 4276/2009, Comisia, în temeiul art. 13 şi 16 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniul proprietăţii, având în vedere dispoziţia din 2006 emisă de Primarul municipiului Focşani şi raportul de evaluare întocmit în cauză, în baza cererii reclamantei, a emis titlu de despăgubiri în valoare de 52.046,27 RON din care s-au dedus despăgubirile acordate în anul 1976 în valoare de 40.000 RON.
În urma reevaluării imobilului prin expertiza în construcţii dispusă de instanţă, care să stabilească valoarea imobilului în funcţie de standardele internaţionale de evaluare şi uzura fizică din anul demolării, anul 1976, având în vedere obiecţiunile formulate de reclamantă în procedura administrativă, valoarea acestuia a fost estimată la suma de 305.000 RON, adică 73.845 euro, la un curs de schimb de 4,13 RON.
În consecinţă, instanţa de fond, în temeiul dispoziţiilor art. 1, 19, 20 din Titlu VII al Legii nr. 247/2005, art. 1, 18 din Legea nr. 554/2004, a anulat decizia Comisiei şi a obligat parata să emită o nouă decizie care să cuprindă valoarea de 305.000 RON, din care se va deduce suma de 40.000 RON, acordata cu titlu de despăgubire în anul 1976.
În ceea ce priveşte cererile de chemare în garanţie formulate în cauza, în temeiul art. 60 din C. proc. civ., prima instanţă a reţinut că aceste cereri urmează a fi soluţionate după rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătoreşti, prin investirea instanţelor competente, potrivit art. 1, 10 şi 18 din Legea nr. 554/2004.
Împotriva sentinţei civile nr. 186/F/CA din data de 30 iunie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs în termen legal pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac şi, în principal, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii cererii introductive formulate de reclamanta Z.Y.D. ca fiind neîntemeiată şi, în subsidiar, în situaţia în care se va constata lipsa considerentelor, casarea sentinţei recurate, rejudecarea cauzei şi respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Recurenta a apreciat că obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor să anuleze decizia din 23 aprilie 2009 reprezentând titlu de despăgubire şi să emită o nouă decizie prin care să acorde reclamantei despăgubiri în sumă de 305.000 RON, urmând a fi deduse despăgubirile acordate în anul 1976, este nelegală şi netemeinică, având în vedere următoarele aspecte:
1. Referitor la incidenţa prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-a arătat că litigiul fiind introdus la o instanţă de contencios administrativ, în lumina dispoziţiilor art. 8 şi art. 18 Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ instanţa nu avea competenţa de a dispune efectuarea unui nou raport de evaluare, incidente fiind şi dispoziţiile art. 16 ale procedurii administrative de acordare a despăgubirilor instituite de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 care conferă atribuţii exclusive Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor în ceea ce priveşte evaluarea imobilelor în vederea stabilirii despăgubirilor. Comisia nu poate fi obligată la executarea unei obligaţii în afara cadrului legal care stabileşte limitele şi condiţiile în care se acordă despăgubirile, cadru legal instituit prin Titlul VII din Legea nr. 147/2005, aşa cum a fost modificat şi completat prin O.U.G. nr. 81/2007. Însăşi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, a precizat recurenta, a stabilit că este dreptul suveran al legiuitorului de a aprecia întinderea şi amploarea măsurilor pe care le stabileşte prin lege, iar sub aspectele practice pe care le-ar presupune o apreciere asupra oportunităţii vreunei măsuri reparatorii, Curtea nu numai că nu s-ar putea pronunţa, dar în principiu n-ar putea, desigur, să completeze sau să schimbe măsurile legislative existente, devenind astfel ”legiuitor pozitiv”.
2. Referitor la motivarea hotărârii instanţei de a dispune o nouă evaluare a imobilului, recurenta a relevat că judecătorul fondului nu s-a pronunţat pe fondul raportului de evaluare întocmit de SC C.E. SA Bacău, deci nu şi-a motivat în nici un fel hotărârea de a dispune o nouă evaluare, iar cât priveşte raportul de evaluare ordonat de instanţa de fond şi la valoarea imobilului stabilită prin acest raport, s-a susţinut că nu au fost respectate prevederile legale, motivat de faptul că prin cuantificarea deprecierii fizice la momentul demolării imobilului (anul 1976) şi nu la data evaluării, a fost mult mărită valoarea finală a raportului de expertiză solicitat de instanţă, dincolo de limitele rezonabile.
3. Privitor la cererea recurentei de chemare în garanţie a SC C.E. SA Bacău, recurenta a precizat că în mod nelegal prima instanţă a respins această cerere cu motivarea că o asemenea cerere urmează a fi soluţionată după rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătoreşti, fiind evident că a fost încălcat însuşi sensul instituţiei juridice a chemării în garanţie ca formă de intervenţie forţată a terţilor în proces. Instanţa de fond nu a reţinut deloc apărările recurentei, nu a reţinut observaţiile făcute la raportul de evaluare dispus de instanţă, nu a reţinut argumentele cererii de chemare în judecată în garanţie a SC C.E. SA Bacău şi nu s-a pronunţat pe fond asupra neajunsurilor raportului de evaluare întocmit de SC C.E. SA Bacău care au determinat-o să dispună efectuarea unei alte evaluări. Prin urmare, instanţa de fond a încălcat dreptul la apărare al recurentei şi a nesocotit principiul contradictorialităţii. Astfel, fără a motiva soluţia, prima instanţă a procedat la dispunerea unei alte evaluării, a obligat recurenta la anularea deciziei din 23 aprilie 2009 şi emiterea unei noi decizii reprezentând titlul de despăgubire, pe baza unei valori stabilite printr-un raport de evaluare dispus de instanţă, deşi procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 acordă doar evaluatorilor desemnaţi de către Comisia Centrală competenţe în ceea ce priveşte evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri.
În cauză a formulat întâmpinare intimata reclamantă C.Y.D., fostă Z., prin care s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu motivarea, în esenţă, că hotărârea atacată este legală şi temeinică.
Examinând sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs invocate de recurenta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, precum şi prin raportare la dispoziţiile legale aplicabile cauzei, se reţin următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 16 alin. (5)-(7) din Capitolul V ”Procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor” din Titlul VII ”Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările şi completările ulterioare, dosarele de despăgubire se transmit de secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor evaluatorului sau societăţii de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare. După primirea dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua procedura de specialitate şi va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite Comisiei Centrale; acest raport va conţine cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire. În baza raportului de evaluare Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare.
Art. 3 lit. d) şi e) din Capitolul I ”Dispoziţii generale” al Titlului VII al Legii nr. 247/2005 stabileşte că ”evaluatorul este persoana fizică sau juridică cu experienţă semnificativă în domeniu, competentă în evaluare pe piaţa proprietăţilor imobiliare, care cunoaşte, înţelege şi poate pune în aplicare în mod corect acele metode şi tehnici recunoscute care sunt necesare pentru efectuarea unei evaluări credibile în conformitate cu Standardele Internaţionale de Evaluare, şi care este membru al unei asociaţii naţionale profesionale de evaluare recunoscute ca fiind de utilitate publică având calitatea de evaluator independent” şi, respectiv, că ”Standardele Internaţionale de Evaluare sunt standardele editate de Comitetul pentru Standarde Internaţionale de Evaluare”.
Pe de altă parte, se dispune, prin art. 19 alin. (3) din Capitolul VI ”Căi de atac în justiţie” din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, că ”În cazul în care, după parcurgerea procedurii administrative prealabile sau, după caz, după parcurgerea procedurii în faţa instanţei judecătoreşti, a fost acordată o sumă mai mare decât cea stabilită în titlul de despăgubire iniţial emis, decizia reprezentând titlul de despăgubire aferentă diferenţei cuvenite se emite de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. După emiterea respectivei decizii, reprezentând titlul de despăgubire emis în completare, se urmează procedura prevăzută la capitolul V1”.
Rezultă, din interpretarea dispoziţiilor legale mai sus menţionate, că, dacă circumstanţele cauzei o impun, se poate dispune, de către instanţa de contencios administrativ competentă, efectuarea unui nou raport de evaluare, distinct de cel efectuat în cadrul procedurii administrative desfăşurate în faţa Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, la întocmirea căruia să fie respectat, de către evaluator, principiul evaluării credibile, în conformitate cu Standardele Internaţionale de Evaluare.
Se constată, din analiza probatoriului administrat în faţa primei instanţe, că prin expertiza tehnică efectuată în cauză de ing. C.G.M., valoarea despăgubirilor ce se cuvin a fi acordate reclamantei conform Legii nr. 247/2005 a fost apreciată la suma de 305.000 RON (73.845 euro la un curs de schimb de 4,13 RON/euro la data evaluării), pe când prin decizia din data de 23 aprilie 2009 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor s-a decis emiterea titlului de despăgubire în favoarea reclamantei în cuantum de 52.046, 27 RON, reprezentând valoarea stabilită prin raportul de evaluare întocmit în Dosarul înregistrat cu nr. 35642/CC, din care s-au dedus despăgubirile în cuantum de 40.000 RON, încasate în anul 1976, actualizate cu coeficientul de actualizare.
Prima instanţă, procedând la judecarea litigiului, a anulat decizia Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor şi a obligat autoritatea pârâtă la emiterea unei noi decizii prin care să acorde reclamantei despăgubiri în sumă de 305.000 RON (urmând a fi deduse despăgubirile acordate în anul 1976), dând astfel prevalenţă concluziilor raportului de expertiză tehnică efectuat în procedura judecătorească, fără a examina şi a înlătura, motivat, concluziile raportului de evaluare întocmit în procedura administrativă derulată înaintea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor de către societatea de evaluare SC C.E. SA Bacău şi care a stat la baza emiterii actului administrativ atacat pe calea contenciosului administrativ, în condiţiile art. 19 alin. (1) din Capitolul VII al Titlului VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare.
În mod evident, soluţionarea acţiunii în contencios administrativ având ca obiect anularea deciziei din 23 aprilie 2009 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor putea avea loc, potrivit art. 13 alin. (1) Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, numai în condiţiile depunerii la dosarul cauzei, fie de către reclamantă, fie de către autoritatea pârâtă, a întregii documentaţii care a stat la baza emiterii actului administrativ contestat, şi în special a raportului de evaluare întocmit de societatea de evaluare desemnată în acest scop în procedura administrativă, anume de SC C.E. SA Bacău. Acest raport de evaluare, esenţial în dezlegarea pricinii, nu a fost depus la dosar şi nici nu a fost examinat de judecătorul fondului, cercetarea legalităţii actului administrativ contestat presupunând în mod raţional şi obiectiv, cum prevede dealtfel şi art. 18 alin. (2) Legea nr. 554/2004, analiza în prealabil a legalităţii actelor şi operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului dedus judecăţii.
Recurenta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat, în cursul judecăţii la prima instanţă, obiecţiuni substanţiale la raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expertul C.G.M., prin care s-a susţinut, printre altele, că acesta nu respectă Standardele Internaţionale de Evaluare şi nici chiar evoluţia pieţei imobiliare existente la momentul actual în România, aceste obiecţiuni fiind respinse în mod nemotivat, ca nefiind ”concludente cauzei”. Or, efectuarea unui supliment la raportul de expertiză tehnică şi/sau a unei noi expertize, dispuse chiar din oficiu în temeiul rolului activ conferit de dispoziţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., se impunea în cauză, întrucât obiecţiunile recurentei pârâte necesitau un răspuns din partea expertului, în condiţiile în care valoarea despăgubirilor stabilite prin lucrarea expertului C.G.M. (305.000 RON) este discrepantă prin raportare la valoarea despăgubirilor stabilite prin raportul de evaluare întocmit în procedura administrativă de societatea de evaluare SC C.E. SA Bacău (52.046,27 RON), iar o asemenea diferenţă nu poate fi justificată, în mod rezonabil, în situaţia în care se utilizează aceleaşi standarde de evaluare.
Instanţa de fond a nesocotit, în partea privitoare la soluţionarea cererilor de chemare în garanţie a SC C.E. SA Bacău şi a SC A.Ţ.A. SA, prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care prevăd că hotărârea judecătorească va cuprinde, în mod obligatoriu, ”motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum ţi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor”. Aceste cereri de chemare în garanţie au fost respinse, reţinându-se că ele ”urmează a fi soluţionate după rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii judecătoreşti, prin investirea instanţelor competente potrivit art. 1, art. 10 şi 18 Legea nr. 554/2004”, fără a se arăta care sunt temeiurile de drept ale unei asemenea soluţii, atâta vreme cât Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a căzut în pretenţii, prin sentinţa atacată, şi în condiţiile în care prevederile art. 63 din C. proc. civ. stabilesc neechivoc că cererea de chemare în garanţie se judecă odată cu cererea principală, şi că numai atunci când judecarea cererii principale ar fi întârziată prin chemarea în garanţie, instanţa poate dispune despărţirea ei spre a fi judecate deosebit.
Prima instanţă, în această materie, avea obligaţia luării în considerare a dispoziţiilor art. 28 alin. (1) Legea nr. 5543/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, care prevăd că ”Dispoziţiile prezentei legi se completează cu prevederile C. proc. civ., în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de putere dintre autorităţile publice, pe de o parte, şi persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime, pe de altă parte. Compatibilitatea aplicării normelor de procedură civilă se stabileşte de instanţă, cu prilejul soluţionării cauzei”. În consecinţă, trebuia stabilit de către instanţa de fond dacă, prin raportare la obiectul acţiunii în contencios administrativ introductive de instanţă precum şi la cele solicitate prin cererile succesive formulată în cauză de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi de SC C.E. SA Bacău, sunt aplicabile sau nu în litigiu prevederile art. 60-63 C. proc. civ. ce reglementează intervenţia forţată prin intermediul cererii de chemare în garanţie. În funcţie de cele reţinute, soluţia care se impunea era fie respingerea cererilor ca inadmisibile, fie, după caz, soluţionarea pe fond a acestora odată cu cererea principală în contencios administrativ sau, când s-ar aprecia că judecarea cererii principale ar fi întârziată prin chemarea în garanţie, disjungerea cererilor de chemare în garanţie pentru a fi judecate deosebit.
Se reţine, din toate cele mai sus arătate, că motivele de recurs invocate în cauză sunt întemeiate, în parte, şi că sentinţa atacată este nelegală şi netemeinică, iar faţă de aceste împrejurări urmează a se dispune, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (3) şi art. 313 C. proc. civ., precum şi a prevederilor art. 20 alin. (3) fraza I Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, admiterea recursului declarat de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinţei nr. 186/F/CA din data de 30 iunie 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, casarea hotărârii recurată şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinţei civile nr. 186/F/CA din 30 iunie 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează hotărârea atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 7 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2052/2011. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 2102/2011. Contencios. Constatarea calităţii... → |
|---|
