ICCJ. Decizia nr. 2052/2011. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2052/2011
Dosar nr. 2431/176/2010
Şedinţa publică de la 6 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 9 martie 2010, V.L.H. a chemat în judecată Direcţia Generală a Finanţelor Publice Alba, solicitând anularea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii din 16 februarie 2010 precum şi a proceselor-verbale de sechestru din 25 februarie 2010.
Prin aceeaşi cerere, reclamantul a invocat şi excepţia de nelegalitate a procesului-verbal de estimare a creanţelor bugetare întocmit de pârâtă la data de 14 februarie 2010.
Sesizată cu judecarea cauzei, Judecătoria Alba Iulia a disjuns contestaţia la executare pe care a reţinut-o spre soluţionare, declinând competenţa cu privire la excepţia de nelegalitate Tribunalului Alba.
Această din urmă instanţă a pronunţat sentinţa nr. 1765 din 21 septembrie 2010 prin care şi-a declinat competenţa în favoarea secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Alba Iulia.
Prin sentinţa nr. 247 din 20 octombrie 2010 Curtea de apel, a respins excepţia de nelegalitate ca inadmisibilă, reţinând în esenţă că aceasta nu poate fi ridicată în cazul raporturilor de drept fiscal, pentru contestarea actelor administrative întocmite de organele fiscale fiind aplicabilă procedura specială reglementată de C. proc. fisc..
Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamantul V.L.H., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, reclamantul a învederat că, întrucât procesul-verbal de estimare a obligaţiilor bugetare întocmit de pârâtă la 14 februarie 2010, constituie un act administrativ, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) Legea nr. 554/2004, poate fi suspus controlului de legalitate inclusiv pe calea excepţiei prevăzute de art. 4 Legea nr. 554/2004, neexistând vreo dispoziţie legală prin care categoria actelor administrativ fiscale să fie exceptată de la aplicarea procedurii reglementate de textul de lege susmenţionat.
În acelaşi sens, reclamantul a arătat că nu sunt aplicabile în cauză prevederile art. 5 alin. (2) Legea nr. 554/2004 potrivit cărora nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desfiinţarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară, în condiţiile în care C. proc. fisc. nu reglementează proceduri judiciare de atacare a actelor fiscale, menţionând expres în art. 205 alin. (1) dreptul la acţiune în instanţă.
Analizând actele şi lucrările dosarului în raport de motivele invocate şi de prevederile art. 304 şi 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (1) cu referire la art. 5 alin. (2) Legea nr. 554/2004, pot forma obiectul excepţiei de nelegalitate numai actele administrative care pot forma şi obiectul unei acţiuni de contencios administrativ.
Instanţa de fond a reţinut în mod corect că procesul-verbal de control încheiat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Alba la 14 februarie 2010 prin care s-au stabilit în sarcina reclamantului obligaţii de plată estimate de 4.695.955 RON, reprezentând TVA şi majorări de întârziere aferente intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 5 alin. (2) Legea nr. 554/2004, un asemenea act administrativ putând fi contestat în termenele şi condiţiile prevăzute de C. proc. fisc..
În titlul IX al acestui cod este reglementată procedura de soluţionare a contestaţiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale, din economia normelor rezultând că aceasta este o procedură administrativă obligatorie, actul supus cenzurii instanţei de contencios administrativ constituindu-l decizia pronunţată în urma contestaţiei.
Din materialul probator nu rezultă că reclamantul a urmat această procedură pentru ca numai apoi, după soluţionarea contestaţiei sale împotriva actului de control fiscal, printr-o decizie, să aibă posibilitatea să se adreseze instanţei de judecată.
Or, din moment ce actul de control fiscal nu putea fi atacat direct pe calea contenciosului administrativ printr-o acţiune în anulare, potrivit principiului simetriei juridice, nu poate forma nici obiectul excepţiei de nelegalitate.
În consecinţă, soluţia instanţei de fond prin care s-a respins excepţia de nelegalitate ca inadmisibilă fiind legală şi temeinică, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de V.L.H. împotriva sentinţei nr. 247/F/CA din 20 octombrie 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 6 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2048/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2076/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
