ICCJ. Decizia nr. 222/2011. Contencios. Litigiu privind magistraţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 222/2011
Dosar nr. 7346/1/2010
Şedinţa publică de la 18 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Hotărârea nr. 396 din 08 aprilie 2010, Secţia pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a respins cererile formulate de petentele P.C., U.M. şi P.O.C., magistraţi asistenţi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care au solicitat recunoaşterea gradului profesional de judecător de curte de apel.
Contestaţiile îndreptate împotriva acestei hotărâri au fost respinse de Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, prin Hotărârea nr. 583 din 01 iulie 2010,
În motivarea acestei hotărâri, Plenul C.S.M. a reţinut, în esenţă, următoarele:
Cu privire la motivul de necompetenţă invocat, în speţă, soluţionarea cererilor de către Secţia pentru judecători, s-a arătat că acesta nu mai poate fi pus în discuţie, atâta timp cât, urmare a deciziei nr. 192/2010 a I.C.C.J.- S.C.A.F, au fost admise recursurile formulate împotriva Hotărârii nr. 105/2009 a Plenului C.S.M, prin care s-au soluţionat cererile unor magistraţi asistenţi de recunoaştere a gradului profesional de judecător de curte de apel, reţinându-se că a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 43 din Legea nr. 317/2004.
Pe fond, Plenul a reţinut că la soluţionarea acestor cereri s-au avut în vedere considerentele Hotărârii nr. 105/2009 a Plenului C.S.M, în sensul că, magistraţii asistenţi puteau beneficia doar de salarizarea unui judecător de curte de apel, deci de efectele gradului profesional de judecător de curte de apel, fără a dobândi acest grad profesional, indiferent de forma Legii nr. 56/1993 a Curţii Supreme de Justiţie, în vigoare la momentul numirii.
În cazul solicitantelor s-a constatat că acestea au fost numite sub imperiul Legii nr. 303/2004 care a abrogat Legea nr. 56/1993, iar noua lege nu mai cuprinde dispoziţii referitoare la gradul şi salarizarea magistraţilor asistenţi.
Cu referire la petenta P.O.C., Plenul a reţinut că a fost numită la data de 20 noiembrie 2006, deci sub incidenţa Legii nr. 303/2004, în forma republicată, astfel că argumentele aduse, în sensul că Legea nr. 303/2004, în forma iniţială, cuprindea dispoziţii de genul celor prevăzute de Legea nr. 56/1993, referitoare la apartenenţa magistraţilor asistenţi la corpul magistraţilor, nu sunt pertinente.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs petenta P.O.C. criticând-o în esenţă pentru următoarele motive:
Ca urmare a modificărilor legislative intervenite pe parcursul timpului, s-a ajuns ca în cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să existe trei categorii de magistraţi asistenţi, deşi atribuţiile acestora sunt aceleaşi indiferent de locul în care funcţionează şi de momentul la care au dobândit calitatea de magistrat asistent.
Astfel prima categorie este alcătuită din magistraţi asistenţi care au grad de judecător de curte de apel, ca urmare a recunoaşterii acestui grad de către Consiliul Superior al Magistraturii.
A doua categorie de magistraţi asistenţi fac parte din corpul magistraţilor, întrucât la data numirii acestora în funcţie, art. 36 din Legea nr. 56/1993 – preciza că magistraţii asistenţi fac parte din corpul magistraţilor.
Cea de-a treia categorie de magistraţi asistenţi sunt cei numiţi după apariţia Legii nr. 303/2004, în cuprinsul căreia nu se mai menţionează expres că aceştia fac parte din corpul magistraţilor, dar în mod implicit, rezultă această apartenenţă, întrucât, atunci când se face vorbire de drepturile sau obligaţiile magistraţilor asistenţi, legea face trimitere la drepturile şi obligaţiile judecătorilor şi procurorilor , adică ale magistraţilor.
Existenţa acestei situaţii conduce la concluzia că aveam de a face cu o încălcare a principiului constituţional al egalităţii în drepturi, nefiind permisă aplicarea unui tratament juridic diferit unor subiecte de drept aflate în situaţii identice.
Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare şi a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, excepţia de necompetenţă materială şi declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, iar în subsidiar respingerea cererii ca neîntemeiată.
La termenul din 18 ianuarie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - a pus în discuţia părţilor excepţia de necompetenţă materială în soluţionarea prezentei cauze.
Analizând excepţia de ordine publică a necompetenţei materiale – în conformitate cu prevederile art. 137 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că este întemeiată.
În temeiul dispoziţiilor art. 29 alin. (5) şi (7) din Legea nr. 317/2004 pot fi atacate cu recurs direct la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie hotărârile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii privind cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor.
Întrucât recurenta nu are calitatea de magistrat, se consideră că cererea sa se referă la un act administrativ unilateral cu caracter individual, respectiv Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 583 din 1 iulie 2010, în speţă fiind aplicabile dispoziţiile cadru în materia contenciosului administrativ, Legea nr. 554/2004.
În raport de împrejurarea că actul administrativ contestat este emis de o autoritate centrală, sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în sensul că este competentă să judece prezenta cauză, Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti.
În consecinţă, faţă de cele arătate mai sus, se va trimite cauza spre competentă soluţionare la Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de P.O.C. împotriva Hotărârii nr. 583 din 01 iulie 2010 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.
Trimite cauza spre competentă soluţionare la Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 221/2011. Contencios. Anulare act de control... | ICCJ. Decizia nr. 2225/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
