ICCJ. Decizia nr. 2225/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ȘI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2225/2011
Dosar nr. 235/57/2010
Şedinţa publică de la 14 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 142/F/CA din data de 18 mai 2010, Curtea de Apel Alba Iulia - secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea formulată de către P.G. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate şi, în consecinţă, a anulat actul de constatare emis la 4 februarie 2010 de către pârâtă, a constatat încălcarea de către pârâtă a prevederilor art. 50 alin. (1) din Legea nr. 144/2007 şi a obligat pe aceasta să emită un comunicat de presă privind decizia instanţei de judecată şi să-l publice pe site-ul www.integritate.eu la rămânerea irevocabilă a hotărârii, precum şi la plata, către reclamant, a sumei de 4442,56 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.
A respins Curtea cererea reclamantului privind obligarea pârâtei la repararea prejudiciului moral prin emiterea unui comunicat de presă cuprinzând decizia instanţei şi publicarea acestuia într-un ziar de circulaţie la nivel naţional pe cheltuiala agenţiei, respectiv transmiterea de scuze publice către reclamant la un post de televiziune naţional pe cheltuiala A.N.I.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin Actul emis de pârâta Agenţia Naţională de Integritate s-a constatat că în perioada 22 decembrie 2008-26 februarie 2009 reclamantul s-a aflat în stare de incompatibilitate pentru că ar fi îndeplinit concomitent atât funcţia de Ministru al Finanţelor Publice cât şi aceea de administrator la SC T.M. SRL, act de constatare comunicat destinatarului la data de 8 februarie 2010, contestaţia fiind formulată în termenul legal la 18 februarie 2010.
A mai reţinut Curtea că înainte de împlinirea termenului de contestaţie şi chiar înainte de comunicarea actului de constatare pârâta a publicat pe site-ul său un comunicat, la data de 5 februarie 2010, care a reluat aproape integral actul de constatare, apreciind că prin aceasta s-a încălcat obligaţia impusă autorităţii pârâte prin art. 50 din Legea nr. 144/2007, legea făcând posibilă publicarea actului de constatare la rămânerea definitivă a acestuia, caracter pe care îl dobândeşte fie la data împlinirii termenului de contestare în condiţiile neexercitării dreptului la contestaţie, fie la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti prin care s-a respins contestaţia.
Instanţa de fond a apreciat actul contestat ca nelegal emis, cu interpretarea greşită a prevederilor Legii nr. 31/1990 şi ale Legii nr. 26/1990, cât şi a art. 84 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003.
A constatat Curtea că reclamantul a fost numit la 22 decembrie 2008 în funcţia de Ministru al Finanţelor Publice, a demisionat în aceeaşi dată din funcţia de administrator la SC T.M. SRL, în 23 decembrie 2008 adunarea generală a societăţii a luat act de această demisie, luând şi decizia numirii mai multor administratori şi împuternicindu-se o anumită persoană în scopul de a face demersurile necesare înscrierii acestei menţiuni la Registrul Comerţului, hotărârea A.G.A. fiind înscrisă la registrul comerţului la 26 februarie 2009 conform Încheierii nr. 14901 din 26 februarie 2009 a judecătorului delegat la O.R.C. de pe lângă Tribunalul Municipiului Bucureşti.
Examinând dispoziţiile Legii nr. 31/1990, prima instanţă a considerat că scopul înscrierii acestei menţiuni la Registrul Comerţului nu este acela al intrării în vigoare a renunţării la mandat, neavând caracter constitutiv de drepturi, ci acela al informării terţilor despre încetarea mandatului astfel încât aceştia să nu poată opune societăţii acte încheiate în numele ei de fostul administrator după încetarea mandatului, iar demisia sau retragerea din funcţia de administrator, produce efecte pe toate planurile, de la data manifestării de voinţă şi nu de la data înscrierii menţiunilor corespunzătoare la Registrul comerţului
În aceste condiţii, a arătat Curtea, încetarea stării de incompatibilitate are loc la data demisiei, atât faţă de societate cât şi în ce priveşte persoana administratorului, în speţă în ziua numirii reclamantului ca ministru.
Instanţa de fond a mai menţionat şi Decizia nr. 415 din 14 aprilie 2010 pronunţată de Curtea Constituţională în cadrul controlului posterior de neconstituţionalitate, prin care normele juridice din cadrul Legii nr. 144/2007, care au constituit temeiul juridic al verificărilor pârâtei şi al emiterii actului de constatare a stării de incompatibilitate, au fost declarate neconstituţionale, arătând că lipsirea de temei constituţional a actelor normative primare are drept efect încetarea efectelor de drept, dacă există, a actelor subsecvente emise în temeiul acestora.
Ca modalitate de reparare a prejudiciului nepatrimonial suferit de către reclamant, instanţa de fond a apreciat că pentru a restabili adevărul în legătură cu comportamentul reclamantului raportat la obligaţiile impuse de art. 84 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003 se impune ca pârâta, prin simetrie cu fapta sa, să publice pe site-ul său un comunicat de presă privind cele dispuse prin prezenta hotărâre, cu condiţia rămânerii irevocabile a acesteia.
2. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâta Agenţia Naţională de Integritate, solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii cererii reclamantului, pentru motive încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurenta a susţinut, în esenţă, că:
- comunicatul de presă emis ca urmare a constatării stării de incompatibilitate intră în sfera informaţiilor publice, iar actul de constatare nu a fost publicat, neputând fi reţinută încălcarea, de către recurentă, a dispoziţiilor art. 50 alin. (1) din Legea nr. 144/2007;
- din datele transmise de către Oficiul Registrului Comerţului a reieşit că intimatul-reclamant a deţinut funcţia de administrator al SC T.M. SRL în perioada 24 august 2007 până la 7 noiembrie 2005 şi 14 august 2007 până la 26 februarie 2009, ceea ce îl plasează pe acesta în stare de incompatibilitate pentru perioada 22 decembrie 2008, dată la care a fost numit în funcţia de ministru al Finanţelor Publice, şi până la data de 26 februarie 2009;
- menţiunile existente în Registrul Comerţului şi comunicate potrivit art. 4 alin. (1) şi (2) sunt publice, orice faptă neînregistrată nefiind opozabilă terţilor;
- procedura de verificare s-a derulat anterior Deciziei nr. 415 din 14 aprilie 2010 a Curţii Constituţionale, actul contestat fiind emis, la rândul său, anterior acestei decizii, condiţii în care dispoziţiile Curţii nu au efect în cauză;
- acordarea de cheltuieli de judecată în valoare de 4442,56 lei apare ca disproporţionată, în raport cu partea din acţiune admisă.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului formulat
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată recursul nefondat şi va respinge pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.
În cauză, se pune problema de a se analiza starea de incompatibilitate a unei persoane numită într-o funcţie publică, care avea şi calitatea de administrator la o societate comercială la momentul numirii.
Prin Încheierea nr. 14901 din 26 februarie 2009 a judecătorului delegat la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti s-a admis cererea de înregistrare în Registrul Comerţului a menţiunilor cu privire la persoane împuternicite, cu datele cuprinse în cererea de înregistrare şi actul modificator, în speţă Hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor SC T.M. SA din data de 23 decembrie 2008.
Potrivit dispoziţiilor art. 86 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 raportat la art. 84 alin. (1) din acelaşi act normativ, persoana care exercită funcţia de membru al Guvernului este obligată, la data depunerii jurământului sau, după caz, la data numirii în funcţie, să declare că nu se află în unul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute de lege.
Astfel, potrivit interpretării literale a textului de lege menţionat, singura obligaţie ce revine persoanei aflate în stare de incompatibilitate este aceea de a demisiona din una din funcţiile deţinute, iar reclamantul – intimat şi-a îndeplinit această obligaţie prin depunerea demisiei (act de voinţă unilateral) la societatea unde funcţiona ca membru în consiliul de administraţie, respectiv SC T.M. SRL.
Actul demisiei a fost înregistrat în registrele societăţii la data de 22 decembrie 2009, fiind efectuat în termenul legal prevăzut de Legea nr. 161/2003 raportat la data numirii sale în funcţia de ministru, şi anume prin Decretul nr. 1360 din 22 decembrie 2008, publicat în M. Of. nr. 869 din 22 decembrie 2008.
Faţă de această situaţie de fapt instanţa de fond a reţinut în mod corect ca fiind nerelevantă împrejurarea că înscrisurile referitoare la renunţarea la calitatea de administrator au fost transmise de societate către O.R.C. de pe lângă Tribunalul Bucureşti la o dată ulterioară, această împrejurare nefiindu-i imputabilă reclamantului, care nu mai avea calitatea de a cere efectuarea de înregistrări în numele societăţii. Pentru acest motiv prevederile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 26/1990, invocate de recurent, nu îi pot fi opuse intimatului – reclamant.
Totodată, că recurenta – pârâtă nu a prezentat nici o probă contrarie prezumţiei de veridicitate pe care o au înscrisurile emanând de la SC T.M. SRL, care atestă data demisiei, ci a susţinut numai că această demisie ar deveni operantă de la data încheierii judecătorului delegat, concluzie nesusţinută de textul legal incident în cauză (art. 91 alin. (3) teza ultimă din Legea nr. 161/2003), sens în care au fost şi considerentele instanţei de fond.
În ceea ce priveşte greşita invocare de către instanţa de fond a prevederilor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 415/2010, care nu fusese publicată, acest motiv de recurs este întemeiat, în sensul că potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţia României, o astfel de decizie îşi produce efectele pentru viitor, de la data publicării, dar acest unic motiv nu poate conduce la admiterea recursului, deoarece subzistă celelalte considerente ale instanţei de fond şi care au condus la pronunţarea unei soluţii temeinice şi legale.
Argumentul recurentei privind caracterul comunicatului de presă referitor la constatarea stării de incompatibilitate a intimatului nu poate fi reţinut.
Astfel, comunicatul de presă în cauză are caracter complex, prezentând, mai mult decât o simplă informare, sumară, asupra constatărilor recurentei, date privind intimatul, activitatea sa ca administrator al unor societăţi comerciale, detalii esenţiale privind aspectele reţinute în constatarea stării de incompatibilitate, suprapunerea conţinutului acestui comunicat şi a actului de constatare relevând diferenţe neesenţiale între aceste două înscrisuri.
În aceste condiţii în mod corect a reţinut instanţa de fond încălcarea dispoziţiilor art. 50 alin. (1) din Legea nr. 144/2007, prin comunicarea, în fapt, a actului de constatare, publicului, cu depăşirea echilibrului care trebuie să existe între interesul public şi dreptul persoanei la viaţă privată, demers de natură a aduce prejudicii de natură morală intimatului, şi în mod legitim a dispus măsurile reparatorii contestate de către recurentă, care vor fi menţinute de către instanţa de recurs.
Înalta Curte apreciază că nu există motive pentru a cenzura cheltuielile de judecată dispuse în cauză, şi va respinge recursul şi cu privire la acest aspect.
Pentru aceste considerente, apreciind soluţia instanţei de fond ca întru-totul legală şi temeinică, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de către Agenţia Naţională de Integritate împotriva sentinţei civile nr. 142/F/CA din data de 18 mai 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia - secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 222/2011. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 223/2011. Contencios. Completare/lămurire... → |
|---|
