ICCJ. Decizia nr. 2199/2011. Contencios
| Comentarii |
|
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 21 octombrie 2010 pe rolul Curții de Apel Pitești, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul S.M. a chemat în judecată pe pârâta Agenția Națională pentru Protecția Mediului, (denumit în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, "A.N.P.M."), solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună:
- anularea actelor administrative emise de pârâtă, respectiv decizia nr. 340 din 23 aprilie 2009, prin care a fost eliberat din funcția de director executiv al Agenției Regionale pentru Protecția Mediului Pitești, potrivit dispozițiilor art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009, precum și decizia nr. 381 din 24 aprilie 2009, prin care a fost numit pe o funcție de execuție, cu o salarizare mult mai mică;
- obligarea pârâtei să revină la situația anterioară datei de 23 aprilie 2009, repunându-l în drepturile din care abuziv a fost înlăturat;
- obligarea pârâtei să-i plătească drepturile bănești, constând în diferența dintre salariul pe care l-a primit începând cu data de 22 mai 2009 și cel care i se cuvenea în funcția din care a fost destituit abuziv;
- obligarea pârâtei să-i plătească cheltuieli de judecată ocazionate de proces.
Prin sentința civilă nr. 4/F-C din 12 ianuarie 2011, Curtea de Apel Pitești, secția de contencios administrativ și fiscal, a hotărât următoarele:
- a respins, ca nefondată, excepția neîndeplinirii procedurii prealabile, invocată de pârâta A.N.P.M., reținând că reclamantul a formulat acțiunea în temeiul dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 554/2004, iar, conform art. 7 alin. (5) și art. 9 alin. (4) din aceeași lege, nu este necesară îndeplinirea procedurii prealabile;
- a respins, ca nefondată, excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâta A.N.P.M., reținând, în esență, că reclamantul a introdus acțiunea cu respectarea termenului de 1 an prevăzut de art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, calculat de la data de 6 noiembrie 2009, când Decizia Curții Constituționale nr. 1257din 7 octombrie 2009 a fost publicată în Monitorul Oficial;
- a admis acțiunea reclamantului;
- a anulat deciziile nr. 340 din 23 aprilie 2009 și nr. 381 din 24 aprilie 2009 emise de pârâtă;
- a dispus reintegrarea reclamantului pe funcția deținută anterior emiterii deciziei nr. 340 din 23 aprilie 2009;
- a obligat pârâta să plătească reclamantului despăgubiri, reprezentând diferența dintre salariul de care ar fi beneficiat în funcția avută anterior datei de 22 mai 2009 și salariul primit în funcția de execuție, după această dată;
- a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 600 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pe fondul cauzei. Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:
Prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea Constituțională a constatat că O.U.G. nr. 37/2009 a fost adoptată cu încălcarea normelor constituționale referitoare la delegarea legislativă, conform cărora ordonanțele de urgență nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituționale, nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertățile și îndatoririle prevăzute de Constituție, drepturile electorale și nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică. A reținut instanța că toate dispozițiile ordonanței rămân fără efect, astfel că și măsurile luate în temeiul acestora vor avea același regim juridic.
Astfel fiind, instanța a reținut că decizia nr. 340 din 23 aprilie 2009, prin care reclamantul a fost eliberat din funcția de director executiv al Agenției Regionale pentru Protecția Mediului Pitești, potrivit dispozițiilor art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009, precum și decizia nr. 381 din 24 aprilie 2009, prin care a fost numit pe o funcție de execuție, cu o salarizare mult mai mică, nu mai au temei juridic.
A mai reținut instanța că nu se poate considera că cererea e lipsită de interes, deoarece reclamantul a optat pentru o altă funcție publică, deoarece reclamantul și-a exercitat opțiunea de a ocupa funcția publică vacantă, urmărind păstrarea locului de muncă, în caz contrar putând suporta consecințe grave, datorită lipsei veniturilor din muncă. Opțiunea formulată a fost exprimată în aplicarea art. 99 alin. (5) din Legea nr. 188/1999, reclamantul având posibilitatea să accepte ocuparea unui post inferior cu consecința păstrării calității de funcționar public, în condițiile desființării reale a funcției sale. Insă, în cauză se constată că desființarea funcției publice a reprezentat, în realitate, o transformare a acesteia într-o funcție contractuală supusă dreptului muncii.
A mai apreciat instanța că dacă temeiul juridic al măsurilor luate a fost desființat prin Decizia Curții Constituționale nr. 1257/2009, înseamnă că actele administrative emise în baza acestuia își pierd fundamentul, iar față de faptul că măsurile luate prin actele respective nu respectă prevederile art. 3 lit. f), art. 99 lit. b) și art. 100 alin. (4) și (5) din Legea nr. 188/1999, acestea sunt nelegale.
In raport cu dispozițiile art. 106 din Legea nr. 188/1999, Curtea de apel a reținut că reclamantul a suferit un prejudiciu material reprezentat de diferența dintre salariul de care ar fi beneficiat în funcția de conducere din care a fost eliberat și salariul primit în funcția de execuție în care a fost numit prin decizia nr. 381 din 24 aprilie 2009.
împotriva sentinței pronunțate de Curtea de apel a declarat recurs pârâta A.N.P.M., în temeiul art. 3041C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
In esență, recurenta-pârâtă susține că A.N.P.M. nu a acționat în mod discreționar în procedura de emitere a deciziei nr. 340 din 23 aprilie 2009, aceasta fiind emisă cu respectarea dispozițiilor art. III din O.U.G. nr. 37/2009 și ale art. 97 lit. c) și art. 99 din Legea nr. 188/1999, republicată. Mai susține recurenta-pârâtă că desființarea postului deținut de reclamant a fost aprobată prin Ordinul ministrului mediului nr. 625 din 21 mai 2009, iar desființarea posturilor a fost menținută prin dispozițiile art. IV alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2009.
Prin notele de ședință depuse la data de 7 aprilie 2011, recurenta-pârâtă arată că, prin Decizia nr. 86 din 15 februarie 2011, reclamantului i-a încetat raportul de serviciu începând cu data de 1 martie 2011, ca urmare a îndeplinirii cumulative a condițiilor de vârstă standard și a stagiului minim de cotizare pentru pensionare. In aceste condiții, recurenta-pârâtă susține că nu poate fi pus în executare dispozitivul sentinței atacate, motiv pentru care solicită în principal admiterea recursului, reținerea cauzei spre rejudecare și modificarea sentinței sub două aspecte: în principal, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată, iar, în subsidiar, în cazul menținerii soluției de anulare a deciziei nr. 340 din 23 aprilie 2009, modificarea sentinței în sensul respingerii capătului de cerere privind reintegrarea reclamantului în funcția de director executiv al Agenției Regionale pentru Protecția Mediului Pitești și în sensul obligării A.N.P.M. la plata către reclamant doar a diferenței dintre drepturile salariale aferente funcției de director executiv al A.R.P.M. Pitești și cele aferente funcțiilor publice pe care le-a ocupat în cadrul Agenției în această perioadă și numai pe durata cât acesta a avut raporturi de serviciu cu A.R.P.M. Pitești (până la data de 28 februarie 2011). In susținere, recurenta-pârâtă a depus Decizia nr. 86 din 15 februarie 2011 emisă de directorul executiv al Agenției Regionale pentru Protecția Mediului Pitești privind încetarea de drept, începând cu data de 01 martie 2011, a raportului de serviciu al domnului S.M., ca urmare a îndeplinirii cumulative a condițiilor de vârstă standard și a stagiului minim de cotizare pentru pensionare. La termenul de judecată din 13 aprilie 2011, intimatul-reclamant a depus concluzii scrise prin care precizează că solicită doar diferența de drepturi salariale ce i se cuvine pentru perioada cuprinsă între data eliberării din funcția publică - 22 mai 2009 - și data pensionării - 01 martie 2011.
Analizând cauza prin prisma criticilor din recurs, în raport cu dispozițiile art. 304 și art. 3041C. proc. civ., precum și cu prevederile legale incidente cauzei, Curtea constată următoarele:
1. Criticile din recurs referitoare la faptul că instanța de fond în mod greșit a reținut nelegalitatea actelor contestate sunt neîntemeiate, pentru următoarele considerente:
In cauză este necontestat faptul că, Decizia președintelui A.N.P.M. nr. 340 din 23 aprilie 2009, prin care reclamantul a fost eliberat începând cu data de 22 mai 2009 din funcția publică de conducere de director executiv al Agenției Regionale pentru Protecția Mediului Pitești, a fost emisă în temeiul dispozițiilor art. III alin. (1) și (11) din O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice.
Conform dispozițiilor respective:
"(1) Funcțiile publice, funcțiile publice specifice și posturile încadrate în regim contractual, care conferă calitatea de conducător al serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale prevăzute în anexa la prezenta ordonanță de urgență, care face parte integrantă din aceasta, precum și adjuncții acestuia, se desființează în termen de 32 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.
(11) începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, funcționarilor publici și personalului încadrat în regim contractual, care ocupă posturi dintre cele prevăzute la alin. (1), li se vor aplica în mod corespunzător dispozițiile legale cu privire la încetarea raporturilor de serviciu, respectiv a raporturilor de muncă prevăzute în Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv în Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare".
Este necontestat că, prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea Constituțională, ca urmare a unei sesizări formulate conform art. 146 lit. a) din Constituție, a constatat că Legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/ 2009 este neconstituțională, ca urmare a faptului că această ordonanță de urgență este lovită de un viciu de neconstituționalitate, fiind adoptată de Guvern cu încălcarea dispozițiilor art. 115 alin. (6) din Constituție, potrivit cărora "Ordonanțele de urgență(...) nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului (...)".
Or, a argumentat Curtea Constituțională, prin O.U.G. nr. 37/2009 au fost eliminate din categoria funcționarilor publici de conducere funcțiile de director executiv și director executiv adjunct ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale.
Totodată, este necontestat că O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată prin art. XIV din O.U.G. nr. 105/2009 publicată în M.Of. nr. 668 din 6 octombrie 2009 care, la rândul său, prin Decizia nr. 1629/2009, a fost declarată neconstituțională în privința dispozițiilor art. I pct. 1-5 și 26, art. II,art. IV,art. V,art. VIII și anexa 1, cu motivarea că acestea conțin aceleași reglementări și aceleași soluții legislative ca și cele ce au constituit obiectul O.U.G. nr. 37/2009 în privința neconstituționalității căreia Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 1257/2009.
în plus, Curtea Constituțională a reținut și faptul că Guvernul, prin adoptarea O.U.G. nr. 105/2009, a încălcat și dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituție, potrivit cărora deciziile sale sunt general obligatorii.
Față de aspectele arătate, înalta Curte reține că întemeiat și legal a apreciat instanța de fond că actul administrativ atacat prin care reclamantul a fost eliberat din funcția publică de conducere este nelegal, fiind emis în temeiul unei ordonanțe de urgență în privința căreia Curtea Constituțională a statuat că este neconstituțională, pe cale de consecință fiind nelegal și actul administrativ subsecvent (Decizia nr. 381 din 24 aprilie 2009 emisă de președintele A.N.P.M.) de numire a reclamantului în funcția publică de execuție de consilier.
Sunt neîntemeiate susținerile din recurs referitoare la faptul că legalitatea ordinului contestat este validată de faptul că actul a fost emis în executarea prevederilor imperative ale art. III alin. (1) și (11) din O.U.G. nr. 37/2009, întrucât legalitatea actului este afectată tocmai de viciul de constituționalitate al prevederilor în temeiul și în executarea cărora a fost emis.
Pentru argumentele anterior arătate, nu pot fi primite susținerile din recurs referitoare la abrogarea O.U.G. nr. 37/2009, cele referitoare la faptul că prin art. IV alin. (1) a din O.U.G. nr. 105/2009 s-a prevăzut că sunt și rămân desființate funcțiile de genul celei din care a fost eliberată reclamanta ori susținerile referitoare la faptul că deciziile Curții Constituționale au putere numai pentru viitor.
Față de aceste susțineri, înalta Curte reține că desființarea funcției publice deținute de reclamant prin cele două ordonanțe este lipsită de efecte juridice din moment ce aceste reglementări au fost declarate neconstituționale, revenindu-se astfel la forma și structura reglementată de Legea nr. 188/2999, care este lege organică și ale cărei dispoziții sunt de natură să asigure stabilitatea funcției publice, ca element al securității sociale, este cert stabilit că au fost încălcate în cauză.
Admiterea opiniei contrare a recurentei ar echivala cu lipsirea de orice finalitate a procedurii de exercitare a controlului de constituționalitate reglementată prin Legea nr. 47/1992.
2. Susținerile din recurs referitoare la faptul că reclamantului i-a încetat raportul de serviciu începând cu data de 1 martie 2011, astfel că nu se poate dispune reintegrarea în funcția de conducere, iar drepturile salariale de care a fost lipsit i se cuvin doar până la data pensionării, susțineri confirmate chiar de către intimatul-reclamant atât prin concluziile scrise depuse la dosar, cât și prin cererile formulate în fața instanței la termenul din 13 aprilie 2011, sunt întemeiate pentru considerentele arătate în continuare:
Conform Deciziei nr. 86 din 15 februarie 2011 emisă de directorul executiv al Agenției Regionale pentru Protecția Mediului Pitești, începând cu data de 01 martie 2011, reclamantului S.M. i-a încetat de drept raportul de serviciu, ca urmare a îndeplinirii cumulative a condițiilor de vârstă standard și a stagiului minim de cotizare pentru pensionare.
Astfel fiind, sunt întemeiate susținerile recurentei-pârâte în sensul că nu se poate dispune reintegrarea intimatului-reclamant în funcția publică de conducere din care a fost eliberat prin Decizia președintelui A.N.P.M. nr. 340 din 23 aprilie 2009, Curtea urmând a lua act de cererea formulată în ședință de intimatul-reclamant în sensul că renunță la acest capăt de cerere.
Pe cale de consecință, sunt întemeiate și susținerile din recurs referitoare la faptul că intimatului-reclamant i se cuvine, cu titlu de despăgubire, diferența dintre drepturile salariale aferente funcției publice de conducere din care a fost eliberat prin Decizia președintelui A.N.P.M. nr. 340 din 23 aprilie 2009, a cărei nelegalitate a fost reținută de instanță ca urmare a viciului de neconstituționalitate al O.U.G. nr. 37/2009, și drepturile salariale aferente funcției publice de execuție pe care a exercitat-o, doar pentru perioada cuprinsă între data eliberării din funcția de conducere - 22 mai 2009 - și data pensionării - 01 martie 2011.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 cu referire la art. 312 C. proc. civ., înalta Curte a admis recursul declarat de Agenția Națională pentru Protecția Mediului și a modificat în parte sentința atacată în sensul că a luat act de cererea reclamantului de renunțare la capătul de cerere privind reintegrarea în funcția publică de conducere, urmând ca despăgubirile să fie acordate reclamantului până la data de 1 martie 2011, data pensionării, cu consecința menținerii celorlalte dispoziții ale sentinței pronunțate de Curtea de apel.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2271/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2189/2011. Contencios → |
|---|
