ICCJ. Decizia nr. 2264/2011. Contencios
| Comentarii |
|
Prin sentința nr. 5052 din 13 decembrie 2010 a Curții de Apel București au fost respinse excepțiile lipsei de interes și a lipsei calității procesuale active ca neîntemeiate și a fost admisă cererea formulată de reclamantul I.C., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României.
Instanța a dispus suspendarea executării H.G. nr. 737/2010, până la pronunțarea instanței de fond, respectiv până la împlinirea termenului prevăzut de art. 14 alin. (1) teza a 2-a din Legea nr. 554/2004, republicată.
Având în vedere soluția dată cererii principale, instanța a respins cererea de intervenție accesorie, formulată de intervenientul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că prin acțiunea introductivă, reclamantul I.C. în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, republicată, a solicitat în contradictoriu cu pârâtul GUVERNUL ROMâNIEI, suspendarea în tot a H.G. nr. 737 din 21 iulie 2010 privind "metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 11 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010", cu cheltuieli de judecată.
Pârâtul Guvernul României a formulat întâmpinare la cererea de chemare în judecată formulată I.C. prin care a fost invocată excepția lipsei de interes în promovarea cererii de suspendare.
Pârâtul a arătat că H.G. nr. 737/2010 a fost publicată în M.Of. al României nr. 528 din 29 iulie 2010, considerând că actul administrativ ce se solicită a fi suspendat a fost executat, "producându-și deja efectele juridice, iar măsura suspendării solicitată de reclamant apare ca ineficientă, neputând restabili situația materială anterioară".
Pârâtul a invocat și excepția lipsei calității procesuale active, arătând că reclamantul nu își justifică, în raport cu dispozițiile art. 52 din Constituția României și cele ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, calitatea procesuală activă, deoarece nu face dovada drepturilor existente, prevăzute de lege și care să fi fost vătămate de actul contestat, după cum nu face nici dovada legăturii de cauzalitate între actul administrativ contestat și vătămarea invocată.
Reclamantul nu probează că are calitatea de beneficiar al categoriilor de pensii vizate prin dispozițiile H.G. nr. 737/2010, iar pe de altă parte nu precizează în mod clar care este dreptul pretins vătămat pentru a se putea verifica existența legăturii de cauzalitate cerută de lege între actul administrativ și vătămarea invocată.
Analizând excepțiile invocate și apoi fondul cererii de chemare în judecată, instanța de fond a reținut că potrivit art. 1 din Legea nr. 119/2010 la data intrării în vigoare a prezentei legi, următoarele categorii de pensii stabilite pe baza legislației anterioare, devin pensii în înțelesul Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare: a) pensiile militare de stat; b) pensiile de stat ale polițiștilor și ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciarelor; c) pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea; d) pensiile de serviciu ale personalului diplomatic și consular; e) pensiile de serviciu ale funcționarilor publici parlamentari; f) pensiile de serviciu ale deputaților și senatorilor; g) pensiile de serviciu ale personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă; h) pensiile de serviciu ale personalului Curții de Conturi.
De asemenea Curtea reține că prin H.G. nr. 737 din 21 iulie 2010 a fost aprobată metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c) - h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.
Potrivit art. 2 din același act normativ, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, pensiile de serviciu, stabilite în baza legilor cu caracter special, cuvenite sau aflate în plată, se recalculează prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii, utilizându-se algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, și respectând metodologia din prezenta hotărâre.
De asemenea în temeiul art. 11 și art. 12 din aceeași hotărâre de guvern, pensiile de serviciu care au făcut obiectul unor cauze soluționate prin hotărâri definitive și irevocabile ale instanțelor de judecată vor avea regimul juridic stabilit de Legea nr. 119/2010 și de prezenta hotărâre, iar pensiile recalculate conform prevederilor Legii nr. 119/2010, precum și în baza prezentei hotărâri devin pensii în înțelesul Legii nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, ale cărei reglementări le sunt aplicabile.
Excepțiile lipsei de interes și a lipsei calității procesuale active au fost respinse de instanță, având în vedere că executarea acestui act cu caracter normativ vizează aplicarea succesivă, respectiv plata drepturilor de pensie către reclamant lunar, iar nu o singură dată, nefiind finalizată aplicarea actului prin simpla emitere a deciziei prin care a fost recalculată această pensie.
Pe de altă parte, reclamantul a justificat calitatea procesuală activă atașând fotocopie a deciziilor de pensionare, existând astfel o identitate între persoana reclamantului și persoana care în raport de dispozițiile art. 1 și art. 2 din Legea nr. 554/2004 se poate considera persoană vătămată în raport de actul administrativ a cărui anulare a solicitat-o.
Cu privire la fondul cauzei, Curtea reține că prin acțiunea de față reclamantul a invocat drept motive de nelegalitate a acestei hotărâri de guvern posibila încălcare a neretroactivității legii civile, a dreptului constituțional la asistență socială și la proprietate, în acord cu dispozițiile Convenției Europene ale Drepturilor Fundamentale ale Omului, împrejurări legate de starea de fapt și drept care aparent constituie motive serioase de nelegalitate a actului a cărui suspendare se solicită, urmând ca pe fondul cererii de anulare să fie analizate aceste susțineri, iar instanța a apreciat ca fiind întrunită cerința unui caz temeinic justificat conform art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004, republicată.
Cu privire la existența unei pagube iminente, instanța a constatat că și această condiție este întrunită având în vedere faptul că, urmare a aplicării acestui act administrativ, cuantumul pensiei stabilită anterior reclamantului a fost stabilit în sensul scăderii acestuia, fiind lipsit pentru viitor de drepturile bănești esențiale pentru asigurarea traiului acestuia, avându-se în vedere și calitatea sa de pensionar, fiind prezumată producerea în patrimoniul reclamantului a unui prejudiciu material, viitor și previzibil.
împrejurarea că reclamantul ar avea ulterior posibilitatea recuperării unei părți din drepturile de pensie în măsura anulării acestui act administrativ nu are relevanță din perspectiva dispozițiilor art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora noțiunea de pagubă iminentă nu include și imposibilitatea recuperării ulterioare a acestui prejudiciu, fiind vorba exclusiv despre existența prejudiciului material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.
Având în vedere soluția asupra cererii principale, precum și faptul că intervenția a fost formulată în interesul pârâtului, instanța a dispus respingerea cererii de intervenție în interes accesoriu formulată de către Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale ca neîntemeiată.
împotriva acestei hotărâri au declarat recurs Guvernul României și Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, criticând hotărârea instanței de fond ca nelegală și netemeinică.
Prin motivele de recurs formulate, Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale a arătat că hotărârea instanței de fond a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
S-a arătat că această autoritate a avut calitatea de inițiator al actului normativ atacat iar actul normativ în discuție a fost emis cu respectarea dispozițiilor legale, nefiind întrunite astfel condițiile cumulative prevăzute de lege pentru suspendarea actului.
Guvernul României a criticat soluția dată de instanța de fond pe excepția lipsei de interes în promovarea acțiunii reclamantului, susținând că intimatul-reclamant nu a făcut dovada interesului legitim, personal, născut și actual în promovarea cererii sale.
De asemenea, a fost criticată și soluția dată excepției lipsei calității procesuale active a intimatului-reclamant, apreciind că acesta trebuia să-și justifice calitatea procesuală în cauză, întrucât în materia contenciosului administrativ, calitatea procesuală activă este indisolubil legată de existența unui drept recunoscut de lege în favoarea persoanei reclamante, care a fost vătămat printr-un act al autorității publice pârâte.
Astfel, s-a susținut că intimatul-reclamant nu a precizat clar care este dreptul pretins vătămat pentru a se putea verifica existența legăturii de cauzalitate cerută de lege între actul atacat și vătămarea invocată.
Cu privire la fondul cauzei, recurentul a apreciat că soluția instanței de fond a fost dată cu aplicarea greșită a legii, întrucât din motivarea instanței rezultă că s-au antamat în această etapă procesuală chestiuni de fond, iar analiza instanței excede cadrului procesual limitat al unei cereri de suspendare provizorie a executării.
înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză va admite recursurile formulate și rejudecând cauza pe fondul cererii de suspendare, va respinge cererea reclamantului ca neîntemeiată, pentru considerentele ce urmează:
Prin Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 s-au instituit proceduri speciale de suspendare a executării actului administrativ, proceduri prevăzute de art. 14 și art. 15 din lege, atât în faza procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din actul normativ indicat, cât și în faza sesizării instanței cu cererea de anulare a respectivului act administrativ.
Este bine cunoscut faptul că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate care, la rândul său, se bazează pe prezumția de autenticitate și de veridicitate și că acest act administrativ constituie el însuși titlu executoriu.
A nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce este de neconceput într-o bună ordine juridică, într-un stat de drept și o democrație constituțională.
Tocmai de aceea suspendarea actelor administrative, ca operație juridică de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ne apare ca o situație de excepție, care poate fi de drept, când legea o prevede sau judecătorească, dar în limitele și condițiile prevăzute de lege.
In cauza de față dedusă judecății ne aflăm în situația prevăzută de art. 14 din Legea contenciosului administrativ în conformitate cu care în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.
Dispozițiile mai sus citate prevăd obligația îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de art. 14 alin. (1), întrucât cele două condiții se determină reciproc, neputându-se vorbi despre un caz bine justificat fără a exista pericolul producerii pagubei.
Analizând actele și lucrările dosarului, înalta Curte a constatat că hotărârea instanței de fond este dată cu aplicarea greșită a legii, întrucât se reține faptul că reclamantul prezintă cazul bine justificat ca fiind acela al existenței unor indicii temeinice cu privire la nelegalitatea actului administrativ atacat, fiind arătate împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură a induce o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, fiind arătate și efectele posibile și previzibile ale executării actului administrativ, iar înalta Curte reține că toate aceste situații nu sunt de natură a argumenta cazul bine justificat.
Ori, în cauza de față, instanța de control judiciar nu a identificat existența unei încălcări flagrante a legii, a unui abuz vădit al autorității, ca paguba previzibilă să nu poată fi recuperată în ipoteza anulării actului administrativ atacat.
înalta Curte reține că autoritatea pârâtă a emis actul atacat cu respectarea aparentă a competențelor sale, în domeniul reglementat de aceasta și cu privire la metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c) - h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.
S-a reținut că prin metodologia de recalculare a pensiilor de serviciu se aplică de fapt prevederile art. 4 din Legea nr. 119/2010, neexistând elemente de nelegalitate în elaborarea și adoptarea H.G. nr. 737/2010.
In ceea ce privește cazul bine justificat, este evident că prin formularea cererii de suspendare a H.G. nr. 737/2010 recurentul urmărește menținerea cuantumului pensiei sale, însă cuantumul pensiei rezultat al recalculării, nu poate constitui prin el însuși un motiv suficient pentru a se putea admite cererea de suspendare, având în vedere faptul că aceste criterii, avute în vedere pentru recalculare prin metodologia prevăzută de H.G. nr. 737/2010, sunt cele stabilite prin Legea nr. 119/2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2189/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2095/2011. contencios → |
|---|
