ICCJ. Decizia nr. 2303/2011. Contencios
Comentarii |
|
Prin încheierea din 11 ianuarie 2011, pronunțată în dosar, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta SC M.P. SRL - Ilfov, în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală a Finanțelor Publice Ilfov și Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Ilfov, cerere privind restituirea recipisei de consemnare a cauțiunii în cuantum de 78.747,10 lei depusă în dosarul respectiv, ca urmare a respingerii cererii de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. 1 din 20 ianuarie 2009 emisă de Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Ilfov.
Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a reținut că ordinul de plată nr. 73 din 23 iunie 2009 (fila 24 la dosarul Curții de apel) dovedește consemnarea cauțiunii depuse în dosar al Tribunalului București, secția a XI-a contencios administrativ și fiscal.
Astfel fiind, a concluzionat Curtea de apel, că reclamanta nu a făcut dovada achitării cauțiunii în dosar, motiv pentru care cererea de restituire a recipisei de consemnare a cauțiunii trebuia să fie formulată în dosarul în care a fost depusă.
împotriva încheierii din 11 ianuarie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosar, a declarat recurs reclamanta SC M.P. SRL - Ilfov, în temeiul art. 304 pct. 9 și art. 3041C. proc. civ.
Prin criticile din recurs, recurenta SC M.P. SRL - Ilfov arată că în mod greșit instanța de fond a respins cererea de restituire a cauțiunii pentru următoarele motive:
Cererea formulată de SC M.P. SRL - Ilfov privind suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 1 din 20 ianuarie 2009 emisă de Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Ilfov a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, sub nr. 15052/3/2009, iar, la solicitarea instanței, societatea a depus la dosar ordinul de plată nr. 73 din 23 iunie 2009 prin care a făcut dovada plății cauțiunii în sumă de 78.747,10 lei.
Ulterior plății cauțiunii, competența de soluționare a cauzei a fost declinată în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, soluționat prin sentința civilă nr. 4351 din 8 decembrie 2009 în cuprinsul căreia se face referire la plata cauțiunii în sumă de 78.747.10 lei, iar recursul declarat împotriva acestei sentințe a fost respins de înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 3846 din 24 septembrie 2009.
Susține recurenta că plata cauțiunii s-a făcut în dosar al Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, având ca obiect cererea de suspendare a executării deciziei de impunere nr. 1 din 20 ianuarie 2009, întrucât dosarul al Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, avea ca obiect contestația formulată împotriva deciziei nr. 13 din 27 martie 2099 prin care a fost soluționată contestația formulată împotriva deciziei de impunere nr. 1 din 20 ianuarie 2009.
în concluzie, recurenta susține că reprezintă o simplă eroare materială în cuprinsul ordinului de plată nr. 73 din 23 iunie 2009 mențiunea că plata cauțiunii a fost făcută în dosar, deoarece este evident că plata cauțiunii a fost făcută în dosar înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin declinare de competență.
Recursul este nefondat.
Conform expunerii rezumative a lucrărilor dosarului, prin cererea adresată Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în dosar, reclamanta SC M.P. SRL - Ilfov a solicitat instanței restituirea cauțiunii în sumă de 78.747,10 lei plătită prin ordinul de plată nr. 73 din 23 iunie 2009.
Așa cum rezultă fără echivoc din cuprinsul ordinului de plată nr. 73 din 23 iunie 2009 (depus, în copie, la fila 24 a dosarului al Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal) suma de 78.747,10 lei reprezintă "cauțiune dosar - Tribunalul București, (SC M.P. SRL - Ilfov) suma va fi consemnată la dispoziția instanței - Tribunalul București".
în aceste condiții, înalta Curte, reține că este de necontestat faptul că respectiva cauțiune a fost consemnată la dispoziția Tribunalului București, iar nicidecum la dispoziția Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, care a fost sesizată cu cererea de restituire a sumei depuse cu titlu de cauțiune.
în concluzie, instanța de recurs constată că încheierea pronunțată de Curtea de Apel București, este legală și temeinică, fiind neîntemeiate criticile din recurs și neexistând motive de modificare sau casare a hotărârii în sensul dispozițiilor art. 304 pct. 9 și art. 3041C. proc. civ., în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de SC M.P. SRL - Ilfov.
← ICCJ. Decizia nr. 2305/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2281/2011. Contencios → |
---|