ICCJ. Decizia nr. 2279/2011. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul H.C. a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună:
- Anularea ordinelor Președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor nr. 69582 din 23 aprilie 2009, nr. 69760 din 23 aprilie 2009, nr. 1158 din 7 mai 2010 și nr. 2866 din 5 noiembrie 2010;
- Reintegrarea sa în funcția deținută anterior, respectiv cea de director executiv adjunct (economic), consilier clasa I, grad profesional superior, treapta 1 de salarizare, în cadrul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Vaslui;
- Obligarea pârâtei la plata de despăgubiri, reprezentând diferența dintre salariul indexat, majorat și recalculat de care ar fi beneficiat în funcția de conducere și salariul deținut în funcția de execuție, diferență reactualizată cu indicele de inflație, calculată începând cu data eliberării din funcție și până la reintegrarea efectivă;
- Acordarea cheltuielilor de judecată.
Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 315 din 13 decembrie 2010, a respins acțiunea reclamantului pentru lipsa plângerii prealabile.
Pentru a pronunța o asemenea soluție, prima instanță a reținut următoarele:
Conform art. 106 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, în cazul în care raportul de serviciu a încetat din motive pe care funcționarul public le consideră netemeinice sau nelegale, acesta poate cere instanței de contencios administrativ anularea actului administrativ prin care s-a constatat sau s-a dispus încetarea raportului de serviciu, în condițiile și termenele prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, precum și plata de către autoritatea sau instituția publică emitentă a actului administrativ a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și recalculate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat funcționarul public.
în baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual cu caracter normativ trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia; cererea poate fi formulată oricând.
Ca atare, în materia contenciosului administrativ, regula generală stabilită de legiuitor este aceea că respectarea procedurii administrative prealabile reprezintă o condiție de admisibilitate a acțiunii.
Din probele administrate în cauză, nu rezultă faptul că reclamantul a îndeplinit procedura administrativă prealabilă.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul H.C., care a solicitat casarea sa și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
în motivarea căii de atac, încadrată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a susținut faptul că sentința contestată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
în dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost prezentate de către recurent următoarele critici de nelegalitate:
Prima instanță a eludat temeiul juridic al cererii de chemare în judecată, respectiv art. 9 alin. (4) și (59 din Legea nr. 554/2004, modificată.
De asemenea, judecătorul fondului nu a ținut seama nici de prevederile art. 7 alin. (5) din legea anterior arătată, care exclude procedura administrativă prealabilă în cazul acțiunilor care privesc persoane vătămate în drepturile lor prin ordonanțe sau prevederi din ordonanțe declarate neconstituționale.
Intimata Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat (filele 30-35 dosar).
Analizând sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 3041C. proc. civ., înalta Curte, apreciază că recursul este fondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Prezenta cerere de chemare în judecată a fost formulată în temeiul art. 9 alin. (4) și (5) din Legea contenciosului administrativ și are ca obiect:
- Anularea ordinelor Președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor nr. 69582 din 23 aprilie 2009, nr. 69760 din 23 aprilie 2009, nr. 1158 din 7 mai 2010 și nr. 2866 din 5 noiembrie 2010;
- Reintegrarea recurentului-reclamant în funcția deținută anterior, respectiv cea de director executiv adjunct (economic), consilier clasa I, grad profesional superior, treapta 1 de salarizare, în cadrul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Vaslui;
- Obligarea intimatei-pârâte la plata de despăgubiri, reprezentând diferența dintre salariul indexat, majorat și recalculat de care ar fi beneficiat recurentul în funcția de conducere și salariul deținut în funcția de execuție, diferență reactualizată cu indicele de inflație, calculată începând cu data eliberării din funcție și până la reintegrarea efectivă;
Recurentul-reclamant a menționat în motivarea acțiunii deduse judecății faptul că, la baza emiterii ordinelor contestate, s-au aflat dispozițiile O.U.G. nr. 37/2009 și ale O.U.G. nr. 105/2009, care au fost declarate neconstituționale, prin deciziile nr. 1257 din 7 octombrie 2009 și nr. 1629 din 3 decembrie 2009 pronunțate de Curtea Constituțională.
Conform art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, modificată, în cazul acțiunilor introduse care privesc cererile persoanelor vătămate prin ordonanțe sau prevederi din ordonanțe, nu este obligatorie plângerea prealabilă.
Art. 9 alin. (4) din legea anterior arătată prevede că, în situația în care decizia de declarare a neconstituționalității este urmarea unei excepții ridicate în altă cauză, acțiunea poate fi introdusă direct la instanța de contencios administrativ competentă, în limitele unui termen de decădere de un an, calculat de la data publicării deciziei Curții Constituționale în M. Of. al României, Partea I.
Art. 9 alin. (5) din aceeași reglementare legală dispune că acțiunea prevăzută de prezentul articol poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative.
Ca atare, din interpretarea normelor anterior individualizate rezultă că, în speța dedusă judecății, nu era necesară îndeplinirea procedurii administrative prealabile, după cum în mod greșit a reținut prima instanță.
înalta Curte, constată că instanța a cărei hotărâre a fost recurată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I și alin. (5) teza I C. proc. civ., raportat la art. 20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, a admis recursul, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2281/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2277/2011. Contencios → |
|---|
