ICCJ. Decizia nr. 2313/2011. Contencios
| Comentarii |
|
1. Circumstanțele cauzei. Hotărârea primei instanțe.
Prin acțiunea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Călărași, reclamanta SC A.T.C. SRL Călărași a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Local Călărași, solicitând instanței să dispună obligarea acestuia la plata următoarelor sume: 795.923,67 lei reprezentând diferență subvenție și profit cuvenit acesteia aferent anului 2007, 272.141,49 lei reprezentând penalități aferente sumei de 795.923,67 Iei, calculate până la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, 181.742,83 lei reprezentând actualizarea cu rata inflației a debitului de 795.923,67 lei, actualizare calculată până în luna octombrie 2008, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
1.1. Prin Sentința nr. 231 din 3 martie 2009, Tribunalul Călărași, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel București.
1.2. Prin încheierea de ședință din 29 octombrie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, a respins excepțiile netimbrării acțiunii, inadmisibilității acțiunii și tardivității plângerii prealabile, invocate de pârâtul Consiliul Local Călărași.
Pentru a hotărî astfel,Curtea de apel, având în vedere prevederile art. 8 alin. (2) și ale art. 18 alin. (4) lit. c) din Legea nr. 554/2004 care justifică admisibilitatea acțiunii în contencios administrativ promovată de reclamantă, a apreciat că excepția inadmisibilității acțiunii este neîntemeiată.
Referitor la excepția netimbrării, instanța de fond a reținut că reclamanta a achitat la data sesizării instanței suma de 19 lei, iar la termenul de judecată din data de 04 iunie 2009 a făcut dovada achitării sumei de 14.656, astfel că, față de valoarea obiectului acțiunii în cuantum de 1.249.807,99 lei și de prevederile art. 2 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 146/1997, se impune completarea taxei de timbru cu suma de 1.000 lei.
Totodată, instanța de fond a constatat că nu poate interveni sancțiunea anulării acțiunii ca netimbrată, întrucât reclamantei nu i s-a adus la cunoștință obligația de a completa taxa judiciară de timbru cu suma de 1.000 lei, această diferență rezultând dintr-o eroare de calcul la momentul stabilirii de către instanță a cuantumului taxei judiciare datorate.
în ceea ce privește excepția tardivității acțiunii plângerii prealabile, Curtea de apel, a reținut că termenul de 6 luni prevăzut de art. 7 alin. (6) lit. c) din Legea nr. 554/2004 a fost respectat, având în vedere că încălcarea obligațiilor contractuale și existența obligației de plată în sarcina pârâtului au fost constatate la momentul regularizării sumelor, respectiv la data de 28 martie 2008, iar la data de 09 aprilie 2008 reclamanta a formulat cerere de emitere a somației de plată, cerere care echivalează cu îndeplinirea procedurii concilierii directe și, respectiv, cu îndeplinirea procedurii prealabile.
1.3. Prin sentința nr. 2059 din 29 aprilie 2010, Curtea de Apel București, a admis acțiunea precizată a reclamantei SC A.T.C. SRL Călărași, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local Călărași și a obligat pârâtul la plata către reclamantă a următoarelor sume: 795.923,67 lei diferență subvenție și profit cuvenit acesteia pentru anul 2007, 653.453 lei penalități aferente sumei de 795.923,67 lei calculate până în prezent, 104.547 lei reprezentând actualizarea cu rata inflației până în prezent a debitului de 795.923,67 lei și a sumei de 48.624 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că potrivit contractului de concesiune, încheiat între Consiliul Local al Municipiului Călărași, în calitate de concedent și SC A.T.C. SRL, în calitate de concesionar, pârâtul Consiliul Local Călărași s-a obligat să subvenționeze activitatea de transport public local desfășurată de reclamanta SC A.T.C. SRL pentru diferențele negative rezultând din venituri și cheltuieli și pentru diferențele negative rezultând din reducerile acordate unor categorii de persoane (pensionari, elevi, etc.).
Concluzionând, prima instanță, având în vedere constatările raportului de expertiză, precum și faptul că litigiul dedus judecății vizează refuzul pârâtului de plată a diferenței de subvenție și profit aferent acesteia pe anul 2007, cu actualizările și penalitățile aferente, a constatat că pârâtul Consiliul Local Călărași datorează reclamantei suma de 795.923,67 lei reprezentând: diferență subvenție aferentă anului 2007 în valoare de 412.012,11 lei, profit plus cheltuială impozit profit aferent anului 2007 în valoare de 383.910,96 lei, la această sumă fiind calculate de către expert penalitățile de întârziere de 0,1% prevăzute prin art. 13 din contract, astfel cum a fost modificat prin actul adițional nr. 2, rezultând până la data efectuării expertizei suma de 653.453 lei.
2. Motivele de recurs înfățișate de recurentul-pârât.
împotriva încheierii de ședință din 29 octombrie 2009 și a sentinței nr. 2059 din 29 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, în termen legal, a declarat recurs pârâtul Consiliul Local al Municipiului Călărași.
Invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 6, 8 și 9 C. proc. civ., recurentul-pârât a susținut, în esență, următoarele critici ale hotărârii primei instanțe:
- instanța de fond a făcut o analiză necorespunzătoare a probelor administrate și a motivat greșit respingerea excepțiilor pe care le-a invocat în cursul procesului, mai cu seamă că nu există temei legal în legea contenciosului administrativ privind obligarea la plata unor sume de bani rezultate din executarea unor contracte administrative, cu titlu de pretenții;
- se impunea admiterea excepției tardivității introducerii plângerii prealabile, conform art. 7 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, republicată, reclamanta având cunoștință despre existența sumelor datorate din cursul anului 2007;
- instanța de fond a acordat mai mult decât s-a solicitat prin acțiune, omologând în mod greșit concluziile expertizei contabile, deși s-au formulat obiecțiuni și au fost depuse și concluzii scrise edificatoare;
- instanța a admis acțiunea în totalitate deși reclamanta nu și-a majorat pretențiile la valoarea indicată în expertiză, și fără a pune în discuția părților cuantumul nou stabilit;
- instanța de fond a înlăturat apărările și susținerile pârâtului din întâmpinare și nu a analizat probatoriile administrate în cauză, contrar prevederilor art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.;
- instanța de fond a nesocotit obiecțiunile pârâtului cu referire la modul de calcul al sumelor pe care experta a susținut că le datorează reclamantei.
3. Procedura derulată în fața instanței de recurs.
La termenul de judecată din 8 februarie 2011, înalta Curte, din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 306 alin. (2) C. proc. civ. a invocat din oficiu motivul de recurs de ordine publică, prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., referitor la competența materială a instanței de soluționare a cauzei raportat la rangul autorităților implicate, pe care l-a pus de altfel și în discuția părților.
4. Soluția și considerentele instanței de recurs.
Examinând cu prioritate motivul de recurs invocat din oficiu, înalta Curte, apreciază că este incident în cauză motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., în sensul că hotărârea recurată a fost pronunțată cu încălcarea competenței materiale, de ordine publică, stabilită în materia contenciosului administrativ potrivit Legii nr. 554/2004.
Recurentul-pârât, la termenul de judecată de astăzi a susținut, la rândul său, motivul de recurs invocat din oficiu, în sensul arătat.
Potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, republicată, două criterii sunt instituite în vederea stabilirii competenței materiale a instanțelor de contencios administrativ, în raport cu natura juridică a actului administrativ atacat, mai exact după cum actul are sau nu ca obiect taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora, sau cu alte cuvinte, dacă este sau nu vorba de un act administrativ fiscal.
Atunci când nu este vorba de acte administrative fiscale, față de care legea folosește un criteriu valoric pentru stabilirea competenței materiale, ci de un act administrativ general, competența materială se determină în raport cu criteriul rangului local sau central al autorității emitente, potrivit prevederilor art. 2 și 3 C. proc. civ., litigiul urmând să fie soluționat de instanța de contencios administrativ a tribunalului când actul atacat aparține unui organ sau instituții locale.
în materia contractelor administrative, astfel după cum este cazul și în speță, înalta Curte de Casație și Justiție, a statuat deja în jurisprudența sa că întrucât astfel de litigii nu privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora, în determinarea competenței materiale relevantă prezintă nu cuantumul sumelor solicitate ci locul ocupat de organul implicat în procedurile de încheiere a contractului (a se vedea în acest sens Decizia nr. 380 din 23 ianuarie 2007).
în raport de cele mai sus arătate, competența de soluționare a cauzei de față aparține așadar Tribunalului Călărași, secția contencios administrativ și fiscal, raportat la locul ocupat de organul implicat în procedurile de încheiere a contractului administrativ respectiv Consiliul Local al Municipiului Călărași.
Totodată, raportat la prevederile art. 312 alin. (1), (2) și (3) cu referire la art. 306 alin. (2) și 304 pct. 3 C. proc. civ. și reținând aplicabilitatea art. 1511C. proc. civ., introdus prin Legea nr. 202/2010, numai în procesele și cererile formulate după intrarea în vigoare a acestui act normativ (25 noiembrie 2010), înalta Curte, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre competentă soluționare Tribunalului Călărași.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2355/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2305/2011. Contencios → |
|---|
