ICCJ. Decizia nr. 2277/2011. Contencios
| Comentarii |
|
1. Prima instanță.
a) Cererea de chemare în judecată.
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a chemat în judecată pe pârâtul S.D., solicitând să se constate existența calității pârâtului de colaborator al Securității.
în fapt, reclamantul a arătat că pârâtul a fost verificat din oficiu sub aspectul constatării calității de colaborator sau lucrător al Securității, întrucât a candidat la funcția de deputat.
Reclamantul a susținut că, așa cum rezultă din cuprinsul notei de constatare nr. S/Dl/3995 din 6 februarie 2009 și din înscrisurile atașate acesteia, pârâtul a fost recrutat în calitate de colaborator pe perioada stagiului militar, semnând angajament și având numele conspirativ "A.".
în această calitate pârâtul a furnizat un număr de 4 note informative în anul 1985 și o notă informativă în anul 1986, fiind recompensat cu suma de 4.000 lei pentru "sprijinul acordat".
b) întâmpinarea formulată în cauză.
Prin întâmpinarea formulată la data de 7 decembrie 2009, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă și în subsidiar ca nefondată.
S-a susținut că acțiunea Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității este inadmisibilă pentru lipsa avizului Direcției Juridice, obligatorie conf. disp. art. 7, O.U.G. nr. 24/2008.
Cu privire la fondul cauzei, calificativul de colaborator al Securității nu poate fi stabilit în lipsa unei minime activități sau unor minime atitudini vizând susținerea regimului totalitar, iar din probele administrate nu reiese că pârâtul a desfășurat o astfel de activitate.
La data de 20 aprilie 2010, reclamantul a depus la dosar Avizul Direcției Juridice și Extrasul din procesul verbal al ședinței Colegiului Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, astfel că excepția inadmisibilității acțiunii Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității sub acest aspect nu a mai fost susținută.
c) Sentința și considerentele primei instanțe.
Prin sentința nr. 1757 din 20 aprilie 2010 a Curții de Apel București, a fost admisă acțiunea formulată de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității în contradictoriu cu S.D., în sensul că a fost constatată existența calității de colaborator al Securității cu privire la pârât.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că pârâtul a fost supus verificărilor sub aspectul colaborării cu organele de securitate, având în vedere că a candidat la funcția de deputat în Parlamentul României, în temeiul art. 3 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.
Urmare a acestor verificări a fost întocmită nota de constatare S/DI/1/395 din 6 februarie 2009, în temeiul căreia a fost sesizată instanța de contencios administrativ, la dosar fiind depuse înscrisurile identificate în arhiva ce a aparținut fostei securități privitoare la pârât.
Instanța de fond a constatat că a fost identificat dosarul ce-l privește pe pârât, iar scopul recrutării acestuia a fost identificat ca fiind încadrarea informativă a subunității plutonului de instrucții Ghimbav, iar din anul 1983 supravegherea informativă în cadrul S. C.F.R. și încadrarea informativă a numitului D.C.
S-a reținut că pârâtul a semnat două angajamente, unul la data de 13 noiembrie 1976, cu numele conspirativ "A.", iar altul la data de 28 septembrie 1983 cu același nume conspirativ.
Instanța de fond a analizat probele administrate și a concluzionat că sunt întrunite condițiile prevăzute de O.U.G. nr. 24/2008 întrucât pârâtul a furnizat informații prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.
2. Instanța de recurs.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul, criticând sentința atacată ca netemeinică și nelegală.
a) Motivele de recurs.
în motivele de recurs s-a susținut că pârâtul nu a furnizat informații prin care se denunțau activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist și care vizau îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.
S-a arătat că din reglementarea legală a noțiunii de colaborator rezultă că nu orice angajament atrage atribuirea calității de colaborator și numai dacă s-au furnizat informații de natură a conduce la îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale.
Recurentul a menționat că din conținutul informațiilor transmise rezultă că acestea vizau nerespectarea normelor sanitare în cadrul Regionalei C.F.R.
în ceea ce privește nota din 14 iunie 1984, întocmită de lt. maj. D., în care se consemna furnizarea informațiilor despre D.C., soluția instanței de fond se întemeiază pe supoziții și nu pe dovezi.
Recurentul a arătat că înscrisurile provenind de la foștii ofițeri de securitate nu au valoare probantă absolută, cu atât mai mult cu cât din literatura documentativă rezultă că ofițerii întocmeau adesea și note fictive pentru a-și justifica activitatea.
S-a precizat că recurentul a semnat angajamentul în condiții speciale, de constrângere morală, determinată de faptul că părinții acestuia erau plecați din țară, iar în caz contrar aceștia urmau să fie rechemați în țară.
în acest context s-a arătat că angajamentul nu a fost valabil exprimat, ținând seama că primul angajament nu a fost urmat de furnizarea vreunei informații.
A susținut recurentul să sentința primei instanțe este nemotivată, sub aspectul situației de fapt care era de natură a determina calitatea de colaborator.
b) Analiza motivelor de recurs.
înalta Curte, examinând motivele de recurs, acțiunea, probele cauzei și legislația aplicabilă reține:
La data de 11 noiembrie 1976, Unitatea Militară Brașov contrainformații, a propus recrutarea soldatului S.D. în vederea colaborării cu organele de securitate, pentru a fi supravegheați informativ militarii din unitatea Ghimbav.
La data de 13 noiembrie 1976, pârâtul-recurent S.D. a semnat un angajament cu Securitatea pentru a furniza organelor securității informații ce interesează securitatea statului.
Urmare acestui angajament recurentul nu a furnizat nici un fel de informații către organele de Securitate.
Ulterior, la 28 aprilie 1983 a semnat un alt angajament pentru a sprijini organele securității statului în activitatea de prevenire a infracțiunilor contra securității statului, după ce în precedent s-a întocmit un alt raport de recrutare.
în perioada ce a urmat semnării angajamentului, pârâtul nu a redactat nici o notă informativă.
în nota de analiză din 14 iunie 1984, ofițerul de securitate a consemnat că pârâtul-recurent a furnizat informații despre numitul D.C. și că a relatat aspecte negative privind nerespectarea normelor "S." în cadrul Regionalei C.F.R. (fila 26 dosar fond).
Ulterior, la 8 ianuarie 1988 s-a propus și aprobat trecerea recurentului-pârât din categoria colaboratorilor în categoria persoanelor de sprijin.
înalta Curte, arată că potrivit art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru ca o persoană să fie apreciată ca fiind colaborator al Securității trebuia să furnizeze informații prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.
Analiza materialului probator care a stat la baza inițierii demersului judiciar al Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în vederea stabilirii calității de colaborator al pârâtului relevă că reclamantul nu a întocmit nici o notă informativă, că într-o singură notă de analiză întocmită de ofițerul de Securitate, se face referire la informații furnizate de pârât în ceea ce-l privește pe D.C. și respectarea normelor de igienă în cadrul regionalei C.F.R.
Din conținutul Notei de analiză din 14 iunie 1984 nu rezultă că recurentul - pârât a denunțat activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar.
Consemnarea făcută de lucrătorul de Securitate potrivit căreia s-au furnizat informații despre D.C., persoana lucrată în D.U.I., este extrem de laconică și nu conține niciun element care s-ar circumscrie furnizării de informații privind atitudini și activități potrivnice regimului comunist care ar fi putut conduce la îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.
De asemenea eventualele informații privind respectarea normelor de igienă nu au nici un fel de legătură cu susținerea, prin delațiuni, a regimului totalitar comunist.
Trebuie precizat că legiuitorul face referire în art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2003 și la relatările verbale consemnate de lucrătorii de Securitate, ca fiind acte probante ale colaborării cu securitatea.
însă în analiza forței probante a unor astfel de relatări trebuie avut în vedere și modul în care ofițerii de securitate trebuiau să-și îndeplinească obligațiile de serviciu.
Din amplele materiale documentare publicate după anul 1989, care au căpătat forța unor documente istorice, cu notorietate, rezultă că ofițerii de securitate aveau un plan de racolări, un plan de informații etc., context în care informația putea să nu aparțină persoanei la care se face referire.
în aceste condiții relatările consemnate în rapoartele informative ale ofițerilor nu pot beneficia de o prezumție legală absolută de veridicitate, acestea urmând a fi analizate prin coroborare cu ansamblul probator al cauzei.
A considera că în mod cert relatările cuprinse în rapoartele lucrătorilor de Securitate reprezintă adevărul ar însemna că tocmai ceea ce se condamnă, securitatea ca poliție politică, să fie reabilitată printr-o credibilizare absolută.
în speța prezentă probele administrate în susținerea acțiunii pentru a se dovedi calitatea de colaborator al securității, așa cum au fost analizate în precedent demonstrează că pârâtul nu și-a asumat calitatea de colaborator, că nu a furnizat informații prin care să fi denunțat activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist.
Ori, în speță, celelalte probatorii aflate la dosar demonstrează că pârâtul nu a furnizat informații de natura celor prevăzute în art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.
Mai mult, trebuie arătat că la data când s-a dat primul angajament părinții pârâtului erau plecați în Algeria (fila 74 și urm. dosar fond) ceea ce justifică explicația dată de acesta privind temerea că aceștia își vor pierde locul de muncă.
c) Soluția instanței de recurs.
în raport de analiza motivelor de recurs efectuată mai sus, prin raportate la prevederile art. 3041C. proc. civ., și având în vedere prevederile art. 312 C. proc. civ., recursul s-a admis, s-a modificat sentința, în sensul că s-a respins acțiunea Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, ca netemeinică.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2279/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2269/2011. Contencios → |
|---|
