ICCJ. Decizia nr. 2363/2011. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la 29 iunie 2009, reclamanții I.D. și B.A. au solicitat obligarea pârâtului Ministerul Justiției să emită un ordin prin care să recunoască vechimea în muncă și respectiv, vechimea în funcția de procuror pentru reclamantă și în funcția de judecător pentru reclamant în perioada iunie - iulie 2006, obligarea pârâților Institutul Național al Magistraturii și Consiliul Superior al Magistraturii la plata indemnizațiilor aferente calității de auditor de justiție pentru perioada cuprinsă între data absolvirii cursurilor I.N.M. și data numirii în funcția de procuror și respectiv, funcția de judecător stagiar, sume actualizate în raport cu rata inflației la data plății efective, să calculeze și să vireze contribuțiile aferente la bugetul asigurărilor de stat, precum și obligarea pârâților Tribunalul Galați și Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați, la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților.
în motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că sunt absolvenți ai Institutului Național al Magistraturii, iar după susținerea examenului de absolvire și până la numirea în funcțiile de procuror și respectiv, de judecător stagiar, nu au mai primit indemnizațiile aferente calității de auditor de justiție, deși dreptul lor a fost recunoscut în art. 16 și art. 17 din Legea nr. 303/2004 și în hotărârea nr. 21 din 17 ianuarie 2008 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii .
Prin sentința civilă nr. 106 din 20 ianuarie 2010, Tribunalul Galați, secția civilă, a respins excepția necompetenței materiale invocată de pârâtul Institutul Național al Magistraturii, admis acțiunea, a obligat pârâtul Ministerul Justiției să emită un ordin prin care să recunoască reclamantului B.A. vechimea în muncă și vechimea în funcția de judecător pentru lunile iulie și august 2006, a obligat pârâții Institutul Național al Magistraturii și Consiliul Superior al Magistraturii să plătească reclamanților indemnizațiile aferente calității de auditor de justiție pentru perioada cuprinsă între momentul absolvirii cursurilor Institutului Național al Magistraturii și momentul numirii în funcția de procuror, respectiv de judecător stagiar, actualizate cu rata inflației și a obligat pârâtul Tribunalul Galați, să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantului B.A.
Recursul declarat de pârâtul Institutul Național al Magistraturii a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 747 din 31 mai 2010 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția conflicte de muncă și asigurări sociale.
Prin aceeași decizie a fost admis recursul declarat împotriva aceleiași sentințe de pârâtul Ministerul Justiției, a fost casată în parte hotărârea atacată, doar cu privire la obligația pârâtului Ministerul Justiției de a emite un ordin prin care să recunoască reclamantului B.A. vechimea în muncă și vechimea în funcția de judecător pentru lunile iulie și august 2006 și s-a dispus trimiterea cauzei pentru competenta soluționare a acestui capăt de cerere la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, fiind menținute celelalte dispoziții ale hotărârii recurate.
Decizia instanței de recurs s-a întemeiat pe dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004, conform cărora, litigiile privind actele administrative emise de autoritățile publice centrale se soluționează în primă instanță de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin legea specială nu se prevede altfel.
Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința civilă nr. 5125 din 14 decembrie 2010, prin care a admis acțiunea formulată de reclamantul B.A. și a obligat pârâtul Ministerul Justiției să emită un ordin prin care să recunoască reclamantului vechimea în muncă și în magistratură pentru perioada iulie - august 2006.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a avut în vedere că, potrivit dispozițiilor art. 17 alin. (5) din Legea nr. 303/2004, perioada în care o persoană a avut calitatea de auditor de justiție, dacă a promovat examenul de absolvire a Institutului Național al Magistraturii, constituie vechime în funcția de judecător sau de procuror.
De asemenea, s-a reținut că, prin Hotărârea nr. 21 din 17 ianuarie 2008 adoptată de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii s-a constatat că, în raport de dispozițiile legale în vigoare, auditorii de justiție își păstrează această calitate până la momentul numirii în funcția de judecător stagiar sau de procuror stagiar, prin hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii .
împotriva acestei sentințe, a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției, solicitând ca în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. să fie modificată hotărârea atacată în sensul respingerii ca neîntemeiate a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul B.A.
Recurentul a susținut că hotărârea instanței de fond este lipsită de temei legal, întrucât dispozițiile art. 211din Legea nr. 303/2004, care prevăd că perioada cuprinsă între momentul absolvirii Institutului Național al Magistraturii și cel al numirii în funcția de judecător stagiar constituie vechime în funcția de judecător sunt aplicabile numai de la data intrării în vigoare a actului de modificare și anume, O.U.G. nr. 195/2008 și în consecință, nu pot produce efecte în mod retroactiv pentru perioada solicitată de intimatul - reclamant.
Referitor la Hotărârea nr. 21 din 17 ianuarie 2008 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, s-a arătat că aceasta nu poate constitui temei pentru recunoașterea perioadei de vechime în funcția de judecător, cu motivarea că nu este reglementată în Legea nr. 317/2004 sau în Legea nr. 303/2004 competența emiterii unui asemenea act cu caracter normativ, ceea ce rezultă și din publicarea sa numai pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii și nu, în M. Of. al României, Partea I, astfel cum se prevede în art. 10 din Legea nr. 24/2000 pentru actele normative ale autorităților administrative autonome, precum și pentru ordinele, instrucțiunile și alte acte normative emise de conducătorii organelor administrației publice centrale de specialitate.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport și de dispozițiile art. 304 și art. 3041C. proc. civ., înalta Curte, va respinge prezentul recurs ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 303/2004, calitatea de auditor de justiție este recunoscută cursanților Institutului Național al Magistraturii, care beneficiază pe perioada respectivă de o bursă având caracterul unei indemnizații lunare corespunzătoare funcției de judecător stagiar sau de procuror stagiar, în raport cu vechimea pe care o au ca auditori.
în art. 19 alin. (2) din aceeași lege, s-a prevăzut că, auditorii de justiție care au promovat examenul de absolvire vor fi numiți, de regulă, în funcțiile pentru care au optat după primul an de cursuri în cadrul Institutului Național al Magistraturii.
Din interpretarea sistematică a acestor prevederi legale, instanța de fond a constatat judicios că auditorii de justiție păstrează această calitate până la numirea lor de către Consiliul Superior al Magistraturii în funcția de judecător sau de procuror stagiar, cu condiția promovării examenului de absolvire a Institutului Național al Magistraturii.
De asemenea, instanța de fond a realizat o interpretare logică a reglementării în vigoare pentru perioada indicată în cererea de chemare în judecată, având în vedere spiritul și finalitatea legii respective, deoarece a considera că auditorul de justiție își pierde această calitate la data promovării examenului de absolvire a Institutului Național al Magistraturii, fără a exista continuitate între statutul de auditor de justiție (cursant Institutul Național al Magistraturii) și cel de judecător sau de procuror stagiar, ar fi contrar scopului urmărit de legiuitor la adoptarea legii privind admiterea în magistratură și formarea inițială a judecătorilor și procurorilor.
în consecință, soluția instanței de fond s-a întemeiat pe actele normative aplicabile raportului juridic dedus judecății și nu a procedat la aplicarea retroactivă a O.U.G. nr. 195/2008, care a introdus art. 211din Legea nr. 303/2004, astfel că se dovedește a fi nefondată critica formulată sub acest aspect în recurs.
Celelalte critici din recurs vizează legalitatea Hotărârii nr. 21 din 17 ianuarie 2008 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii și nu pot fi examinate în prezenta cauză, dat fiind că au constituit obiectul judecății în dosar al înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, soluționat irevocabil prin decizia nr. 3143 din 26 septembrie 2008. Prin această decizie, a fost respins ca nefondat recursul declarat de Ministerul Justiției în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 împotriva Hotărârii nr. 21 din 17 ianuarie 2008 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, constatându-se legalitatea hotărârii respective. în atare situație, nu pot fi supuse unei noi judecăți susținerile recurentului prin care s-au invocat motive de nelegalitate a actului administrativ, menținut de instanța de recurs ca fiind conform prevederilor legale.
Pentru considerentele expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a sentinței pronunțate de instanța de fond, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, înalta Curte, a respins prezentul recurs ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2370/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2355/2011. Contencios → |
|---|
