ICCJ. Decizia nr. 2650/2011. Contencios
| Comentarii |
|
Prin decizia civilă nr. 853 din 28 iunie 2010, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis recursul formulat de SC "D.T.C." în contradictoriu cu intimata - reclamantă Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri București, a casat sentința civilă nr. 593 din 22 ianuarie 2010 a Judecătoriei sectorului 6 și a trimis cauza spre competentă soluționare Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
La rândul ei Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 1337 din 22 februarie 2011 a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența materială în favoarea Judecătoriei sector 6 București.
Pentru a hotărî astfel această instanță a reținut că hotărârea tribunalului nu este obligatorie pentru instanță, Curtea având obligația de a-și verifica la rândul său competența.
A apreciat că nu se poate reține incidența dispozițiilor art. 315 alin. (1) ("în caz de casare hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru judecătorii fondului") în condițiile în care Tribunalul nu este instanță de recurs în raport de Curtea de Apel București.
A reținut că, în cazul casării cu trimitere spre judecare altei instanțe, în recurs este îndreptată eroarea instanței de fond, care avea obligația, în aprecierea instanței ierarhic superioare acesteia, de a-și declina competența.
A apreciat că dacă instanța ar pronunța soluția declinării competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei fără a constata conflict negativ de competență, soluționarea dosarului ar fi întârziată în mod inutil în condițiile în care Judecătoria este ținută de soluția pronunțată în recurs de Tribunal, conform art. 315 alin. (1) C. proc. civ. sus menționat, fiind obligată să își decline la rândul său competența în favoarea Curții de Apel.
Curtea a constatat că obiectul acțiunii constă în pretențiile formulate de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri București împotriva SC D.T.C. SRL, fundamentul raportului juridic dedus judecății fiind contractul nr. 1431 din 25 august 2006, având ca obiect încasarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale și eliberarea rovinietelor.
Acest contract a fost calificat drept un contract comercial având în vedere că C.N.A.D.N.R. este o societate comercială, potrivit prevederilor art. 1 din O.U.G. nr. 84/2003, astfel că în funcție de valoarea creanței competența aparține judecătoriei.
Constatând conflict negativ de competență cauza a fost înaintată înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea unui regulator de competență.
înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 20 alin. (II), art. 21 și art. 22 C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii.
Soluționând conflictul negativ ivit între Curtea de Apel București, secția a VIII a de contencios administrativ și fiscal, și Judecătoria sector 6 București, înalta Curte stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Obiectul sesizării instanței judecătorești îl reprezintă cererea de emitere a unei ordonanțe de plată, formulată de creditoarea Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România prin Direcția Regională Drumuri și Poduri Cluj în temeiul prevederilor O.U.G. nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligațiilor de plată rezultate din contracte comerciale, pentru obligarea debitoarei SC D.T.C. SRL la plata sumelor restante, în speță, rate trimestriale și penalități de întârziere datorate în baza contractului nr. 1431 din 25 august 2006 încheiat în temeiul art. 4 din O.G. nr. 15/2002 privind introducerea unor tarife de utilizare a infrastructurii de transport rutier, care prevede posibilitatea achitării în 4 rate trimestriale a tarifului de utilizare.
Pentru determinarea instanței competente material să soluționeze cererea de ordonanță de plată, formulată în temeiul O.U.G. nr. 119/2007 privind întârzierea executării obligațiilor de plată rezultate din contracte comerciale, este necesar a fi clarificată natura juridică a contractului încheiat între cele două părți.
Din conținutul clauzelor contractului nr. 1431 din 25 august 2006, încheiat între părți, care se completează de drept cu prevederile O.G. nr. 15/2002 privind introducerea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, în vigoare la data încheierii contractului, rezultă că un asemenea contract se încheie pentru eșalonarea tarifului de utilizare și condiționare a eliberării rovinietelor de plata ratelor trimestriale a tarifului de utilizare pentru autovehiculele deținute.
Litigiul în cauză poartă asupra executării obligațiilor de plata decurgând din contractul anterior individualizat, reținute în sarcina debitoarei SC D.T.C. RL, ca urmare a eliberării rovinietelor în beneficiul acesteia de către creditoarea Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - Direcția Regională de Drumuri și Poduri Cluj.
Având în vedere dispozițiile procedurale ale art. 5 din O.U.G. nr. 119/2007, potrivit cărora:
"Art. 5. - (1) Cererea privind creanța de plată a prețului se depune la instanța competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanță.
(2) In cazul litigiilor privitoare la obligații de plată rezultând din contracte comerciale nu este necesară parcurgerea, în prealabil, a etapei concilierii directe prevăzute la art. 7201C. proc. civ.
(3) Cererea privind creanța de plată a prețului rezultând dintr-un contract de achiziție publică, de concesiune de lucrări publice sau de servicii se depune la instanța de contencios administrativ competentă, care va aplica pentru soluționarea cauzei prevederile prezentei ordonanțe de urgență.
(4) Judecătorul verifică din oficiu competența instanței, procedând conform legii.", rezultă că instanța de contencios administrativ este competentă numai în privința cererilor privind creanța de plată a prețului rezultând din următoarele tipuri de contracte:
- contracte de achiziție publică;
- contracte de concesiune de lucrări publice;
- contracte de concesiune de servicii.
Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, potrivit statutului său prevăzut în anexa la O.U.G. nr. 84/2003 este "societate comercială pe acțiuni, care își desfășoară activitatea în conformitate cu legile române și cu prezentul statut. "
Așa cum în mod corect a reținut Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, un asemenea contract, raportat la obiectul său, respectiv eliberare rovinietă și încasare tarif utilizare drumuri, reprezintă un contract comercial, fiind încheiat între două persoane juridice, dintre care niciuna nu este autoritate publică.
Prin urmare, acest contract nu reprezintă un contract administrativ în sensul prevederilor art. 5 alin. (3) din O.U.G. nr. 119/2007 și ale art. 2 alin. (1) lit. c) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 pentru a atrage competența instanței specializate de contencios administrativ, astfel că, în raportat de natura comercială a contractului precum și de valoarea obiectului cererii, în temeiul art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 119/2007 coroborat cu art. 1 pct. 1) C. proc. civ., competența materială de soluționare a cauzei aparține judecătoriei.
Având în vedere aceste considerente cât și dispozițiile art. 22 alin. (5) C. proc. civ., înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sector 6 București.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2651/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2407/2011. Contencios → |
|---|
