ICCJ. Decizia nr. 2382/2011. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2382/2011
Dosar nr.2777/55/2009
Şedinţa publică din 28 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea depusă iniţial în Dosarul nr. 2777/55/2009 al Judecătoriei Arad, reclamanta P.G.V. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Statul Român reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti, Municipiul Arad reprezentat prin primarul municipiului Arad, Inspectoratul Şcolar al Judeţului Arad şi Grădiniţa P.P. Arad, constatarea faptului că Statul român a preluat abuziv imobilul situat în Arad, str. C., înscris în C.F. Arad, constând în teren în suprafaţă de 547 mp, desfiinţarea Decretului Prezidenţial nr. 250 din 12 decembrie 1974 numai în partea privind exproprierea suprafeţei de 547 mp, situată în Arad, str. C., proprietatea numiţilor M.G. şi M.M., constatarea că reclamanta este proprietară în cotă de 1/1 asupra imobilului înscris în C.F. Arad, constând în teren în suprafaţă de 547 mp în baza titlului de unică moştenitoare legală a proprietarilor tabulari de sub B 3 şi B 2, restituirea în natură a imobilului în discuţie.
Reclamanta a invocat excepţia de nelegalitate a poziţiei nr. X din HG nr. 976/2002.
În motivarea acţiunii reclamanta a susţinut că prin Decretul Prezidenţial nr. 250 din 12 decembrie 1974 natura juridică a imobilului în litigiu nu s-a schimbat în sensul că acest imobil a rămas în proprietate privată, doar proprietarul acestuia schimbându-se.
A mai arătat reclamanta că din data de 19 septembrie 2002, imobilul în litigiu a trecut din proprietatea privată a Statului Român în proprietatea publică, această trecere având la bază HG nr. 976/2002 ce a fost publicată în M. Of. nr. 690 bis/19.09.2002, unde în Anexa nr. 2 la poziţia nr. X este inventariat imobilul în litigiu, respectiv suprafaţa de 547 mp înscrisă în C.F. Arad, situat în str. C.
Prin HG nr. 976/2002, publicată în M. Of. nr. 690 bis/19.09.2002 terenul în litigiu a fost inclus în inventarul domeniului public al municipiului Arad.
Pârâtul Ministerul Finanţelor, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Arad a solicitat, prin întâmpinarea depusă în Dosarul nr. 2777/552009 al Judecătoriei Arad, respingerea excepţiei de nelegalitate ca inadmisibilă pentru că HG nr. 976/2002 a fost adoptată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004 şi a arătat că hotărârea este un act individual emis înainte de apariţia noii legi a contenciosului administrativ (19 septembrie 2002), motiv pentru care excepţia de nelegalitate nu poate fi soluţionată conform prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 publicată în M. Of. din 02.12.2004, intrând în vigoare la 07 ianuarie 2005.
Prin încheierea din Şedinţa publică din data de 28 octombrie 2009, Judecătoria Arad a dispus suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea excepţiei de nelegalitate, dosarul fiind înaintat Curţii de Apel Timişoara.
La termenul de judecată din 17 februarie 2010 Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a pus în discuţia părţilor excepţia inadmisibilităţii cererii, formulate în condiţiile art. 4 din Legea nr. 554/2004 în raport cu principiul neretroactivităţii legii civile.
Prin Sentinţa nr. 115 din 17 februarie 2010, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia de nelegalitate invocată de reclamanta P.G.V. în contradictoriu cu pârâţii Guvernului României, Ministerul Finanţelor Publice, Municipiul Arad, Inspectoratul Şcolar la Judeţului Arad, Grădiniţa P.P. Arad, ca inadmisibilă.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de contencios a reţinut că dispoziţiile a căror nelegalitate se solicită sunt contrare principiului neretroactivităţii legii civile şi celui al securităţii raporturilor juridice.
Punând în aplicare principiile comunitare ale securităţii juridice, protecţiei încrederii legitime în aprecierea comportamentului beneficiarilor fondurilor pierdute, cât şi al autorităţilor administrative cu condiţia ca interesul Comunităţii să fie pe deplin luat în considerare” (Hotărârea din 13 martie 2008, cauzele conexate C-383/06 - C-385/06) şi raportându-se aşadar la Convenţia europeană a drepturilor omului şi la practica Curţii Europene a Drepturilor Omului (blocul de convenţionalitate), precum şi la reglementările comunitare şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie Luxemburg, instanţa a înlăturat dispoziţiile din Legea contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare care permit cenzurarea fără limită în timp, pe calea incidentală a excepţiei de nelegalitate, a actelor administrative unilaterale cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, reţinând că aceste dispoziţii contravin unor principii fundamentale convenţionale şi comunitare, principii prin a căror respectare se asigură exerciţiul real al drepturilor fundamentale ale omului.
S-a mai reţinut că jurisprudenţa Curţii de Justiţie de la Luxemburg este constantă şi unitară în ceea ce priveşte posibilitatea de invocare a excepţiei de nelegalitate cu privire la actele instituţiilor comunitare, în sensul că, atunci când partea îndreptăţită să formuleze o acţiune în anulare împotriva unui act comunitar depăşeşte termenul limită pentru introducerea acestei acţiuni, trebuie să accepte faptul că i se va opune caracterul definitiv al actului respectiv şi nu va mai putea solicita în instanţă controlul de legalitate al acelui act, nici chiar pe calea incidentală a excepţiei de nelegalitate (Hotărârea din 30 ianuarie 1997, Wijo, C-178/1995 pct. 15 şi urm., Hotărârea din 15 februarie 2001, Nechi Europe, C-239/1999, pct. 28 şi urm., Hotărârea din 23 februarie 2006, Artzeni şi alţii, C-346/03 şi C-529/03 pct. 30 şi urm., etc).
Ca o consecinţă a celor expuse, în aplicarea art. 20 alin. (2) şi art. 148 alin. (2) din Constituţie, republicată, prin raportare la principiile amintite mai sus, la Convenţia europeană a drepturilor omului şi la Cartea drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, precum şi la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii de Justiţie de la Luxemburg, Curtea a înlăturat în speţă aplicarea dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 262/2007, şi ale art. II alin. (2) teza finală din Legea nr. 262/2007 cu privire la actul administrativ unilateral cu caracter individual emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004 - respectiv a HG nr. 976/2002, a cărei legalitate se contestă pe calea excepţiei de nelegalitate.
Împotriva sentinţei pronunţată de Curtea de Apel Timişoara a declarat recurs P.G.V.
Prin cererea de recurs s-a arătat, în esenţă, că dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 554/2004 au făcut obiectul excepţiei de neconstituţionalitate în raport de prevederile art. 16 (1) şi (2), art. 21 (3) şi art. 24 (1) din Constituţie şi Curtea Constituţională a României a stabilit că aceste prevederi sunt constituţionale, amintindu-se în acest sens Decizia nr. 219/2006 şi Deciziile nr. 425 şi nr. 426 din 10 aprilie 2008, acestea din urmă având în vedere dispoziţia legală cu modificarea adusă prin Legea nr. 262/2007. În acelaşi spirit au fost invocate şi opiniile doctrinare în materie (profesor A.I.) conform cărora excepţia de nelegalitate poate fi invocată indiferent de natura actului administrativ - individual sau normativ -, indiferent de emitent, de data emiterii sau publicării acestuia şi în afara oricărui termen.
A subliniat recurenta că prin abordarea curţii de apel este pus în discuţie exerciţiul efectiv al dreptului de acces la un tribunal, consacrat de art. 6 § 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, ratificată de România la data de 20 iunie 1994 şi astfel parte a dreptului intern conform art. 11 (2) din Constituţia României.
Examinând cauza prin prisma criticilor enunţate şi a interpretării unitare a dispoziţiilor art. 4 (1) din Legea nr. 554/2004 dată de instanţa supremă, în urma modificării aduse prin Legea nr. 262/2007 şi prin art. II (2) teza finală a Legii nr. 262/2007, Înalta Curte reţine că nu există motive pentru casarea/modificarea sentinţei recurate, Curtea de Apel Timişoara înlăturând în mod corect aplicarea dispoziţiilor legale în discuţie prin raportare la momentul emiterii actului a cărui legalitate s-a cerut a se verifica pe cale de excepţie.
Excepţia de nelegalitate invocată în faţa Judecătoriei Arad vizează HG nr. 976/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului Arad, precum şi al municipiului Arad, oraşelor şi comunelor din judeţul Arad (publicată în M. Of. nr. 690/19.09.2002), mai exact poziţia nr. X din Anexa 2 la această hotărâre de guvern.
Aşadar, actul administrativ individual în discuţie a fost emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Este adevărat că potrivit art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 262/2007 „Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate”, iar potrivit art. II alin. (2) teza finală din Legea nr. 262/2007, „Excepţia de nelegalitate poate fi invocată şi pentru actele administrative unilaterale emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, în forma sa iniţială, cauzele de nelegalitate urmând a fi analizate prin raportare la dispoziţiile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ”.
De asemenea, Curtea Constituţională prin Decizia nr. 425 din 10 aprilie 2008 şi nr. 426 din 10 aprilie 2008 a reţinut, într-adevăr, că dispoziţiile sus-menţionate sunt constituţionale în raport de prevederile art. 1, alin. (5), art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 20 alin. (2), art. 21, art. 23 şi art. 44 din Legea fundamentală.
Cu privire la dispoziţiile art. 4 alin. (1), din Legea nr. 554/2004 cu modificările ulterioare, respectiv a dispoziţiilor art. II alin. (2) teza finală din Legea nr. 252/2007, reprezentând temeiul de drept al invocării excepţiei de nelegalitate, trebuie precizat însă că judecătorului naţional îi revine rolul de a aprecia, în sensul art. 20 alin. (2) din Constituţie, republicată, cu privire la eventuala prioritate a tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte (cum este cazul Convenţiei Europene). În acest sens, judecătorul naţional, în calitate de prim judecător al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, are obligaţia de a „asigura efectul deplin al normelor acesteia (Convenţiei), asigurându-i preeminenţa faţă de orice altă prevedere contrară din legislaţia naţională, fără să fie nevoie să aştepte abrogarea acesteia de către legiuitor” (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Hotărârea din 26 aprilie 2007, cauza Dumitru Popescu împotriva României (nr. 2), M. Of. nr. 830/5.12.2007).
Raportându-se, aşadar, în special la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi la practica Curţii Europene a Drepturilor Omului, Înalta Curte va reţine că, în mod legal, curtea de apel a înlăturat dispoziţiile din Legea contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, care permit cenzurarea fără limită în timp, pe calea incidentală a excepţiei de nelegalitate, a actelor administrative unilaterale cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, reţinând că aceste dispoziţii contravin unor principii fundamentale convenţionale a căror respectare asigură exerciţiul real al drepturilor fundamentale ale omului.
În măsura în care permit cenzurarea legalităţii actelor administrative cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, dispoziţiile sus-menţionate din Legea contenciosului administrativ, încalcă astfel dreptul la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi în practica Curţii Europene a Drepturilor Omului, precum şi art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, prin prisma atingerii aduse „principiului securităţii juridice, care se regăseşte în totalitatea articolelor Convenţiei, constituind unul din elementele fundamentale ale statului de drept” (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Hotărârea din 6 decembrie 2007, Beian contra României).
În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că posibilitatea de anula fără limită în timp o hotărâre judecătorească irevocabilă, reprezintă o încălcare a principiului securităţii juridice (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Hotărârea din 28 octombrie 1999 în cauza Brumărescu împotriva României, M. Of. nr. 414/31.08.2000, în opinia separată la această hotărâre precizându-se chiar că „posibilitatea de a se anula, fără limită în timp, o hotărâre definitivă, obligatorie şi executată [….] trebuie considerată ca o înfrângere a dreptului la justiţie”, garantat de art. 6 din Convenţie.
Argumentele Curţii Europene a Drepturilor Omului expuse în speţa citată, sunt perfect valabile şi în cauza de faţă, validitatea lor fiind susţinută de similitudinea de efecte juridice existente între hotărârea judecătorească definitivă şi irevocabilă şi actul administrativ irevocabil emis de către autoritatea publică şi definitivat prin neutilizarea mijloacelor prevăzute de legislaţia anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004.
Ca o consecinţă a celor expuse, în aplicarea art. 20 alin. (2) din Constituţie, republicată, prin raportare la principiile amintite mai sus, la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului precum şi la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, Înalta Curte constată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală pe care o va menţine.
Pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de P.G.V. împotriva Sentinţei nr. 115 din 17 februarie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 28 aprilie 2011.
Procesat de GGC - CT
| ← ICCJ. Decizia nr. 2181/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2400/2011. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
