ICCJ. Decizia nr. 2400/2011. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2400/2011
Dosar nr. 1083/42/2010
Şedinţa publică din 28 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti sub nr. 1083/42/2010, reclamantul P.G. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală obligarea autorităţilor pârâte la calcularea şi plata drepturilor salariale rezultând din diferenţa de salarizare de la funcţia de Director Executiv Adjunct - Activitatea de inspecţie fiscală, la D.G.F.P. Dâmboviţa, la funcţia de Şef Serviciu colectare şi executare silită persoane juridice la Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Târgovişte, pentru perioada 22 decembrie 2009 - 25 mai 2010.
În motivarea acţiunii, s-a arătat că reclamantul este îndreptăţit la plata sumei de bani corespunzătoare diferenţei dintre cele două salarii (salarii indexate, majorate şi reactualizate şi celelalte drepturi de care ar fi beneficiat acesta) potrivit art. 78 alin. (1) C. muncii, cu referire la art. 295 (2) din acelaşi Cod şi art. 117 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici.
S-a mai arătat că prin Ordinul nr. 985 din 22 mai 2009, Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală a dispus eliberarea reclamantului din funcţia publică de conducere de Director Executiv Adjunct la D.G.F.P. Dâmboviţa şi numirea acestuia în funcţia de Şef Serviciu la Serviciul colectare şi executare silită persoane juridice la Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Târgovişte.
Acţiunea formulată împotriva acestui ordin a fost admisă prin sentinţa nr. 280 din 21 decembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, în Dosarul nr. 1028/42/2009, sentinţă care a anulat ordinul atacat şi a obligat pârâtul la plata drepturilor salariale reprezentând diferenţa dintre drepturile salariale pe care reclamantul le-ar fi obţinut în funcţia de Director Executiv Adjunct al D.G.F.P. Dâmboviţa şi cele pe care le-a obţinut, aferente funcţiei de Şef serviciu Colectare şi executare silită persoane juridice la A.F.P. Târgovişte, pe perioada cuprinsă între 25 mai 2009 până la data pronunţării sentinţei. Recursul A.N.A.F. împotriva acestei sentinţe a fost respins prin Decizia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţienr. 2901 din 02 iunie 2010.
Hotărârea astfel devenită irevocabilă a fost executată prin Ordinul nr. 1510 din 25 mai 2010 al Ministrului Finanţelor Publice, prin care reclamantul a fost reîncadrat în funcţia publică de conducere din care fusese eliberat.
Prin hotărârea menţionată, drepturile salariale rezultate din diferenţa amintită au fost calculate şi acordate numai până la data pronunţării sentinţei devenită irevocabilă, astfel că rămân a fi acordate pentru perioada cuprinsă între data pronunţării sentinţei şi data executării acesteia.
La termenul din data de 14 decembrie 2010, Curtea, din oficiu, a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
Prin sentinţa nr. 5 din 11 ianuarie 2011, Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanţelor Publice – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, invocată din oficiu de instanţă şi a respins acţiunea formulată de reclamantul P.G. ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut că pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală nu are atribuţii legate de plata despăgubirilor solicitate de reclamant, calitatea de angajator în cazul acestuia având-o D.G.F.P. Dâmboviţa.
Faptul că reclamantul s-a judecat anterior cu Agenţia Naţională de Administrare Fiscală pentru anularea ordinului emis de aceasta nu-i conferă automat calitate procesuală pasivă, neavând atribuţii legate de plata drepturilor salariale ale reclamantului.
Împotriva sentinţei pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti a declarat recurs P.G.
Recurentul a criticat soluţia primei instanţe pentru neobservarea dispoziţiilor art. 2 pct. 5 lit. b) şi c) din HG nr. 109/2009, din care rezultă că Agenţia Naţională de Administrare Fiscală în calitate de ordonator secundar de credite deschide creditele necesare pentru cheltuielile fiecărui ordonator terţiar de credite în cadrul fiecărui exerciţiu bugetar, în speţă, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dâmboviţa, care urmează a plăti drepturile salariale reclamate de recurentul-reclamant.
Examinând cauza în raport de obiectul cauzei, dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că este întemeiată critica adusă de recurent şi constată incidenţa dispoziţiilor art. 312 alin. (5) teza a II-a C. proc. civ., astfel că va admite recursul şi va casa sentinţa atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Aşa cum se poate lesne observa din expunerea rezumativă a considerentelor sentinţei aflate în control judiciar, prin sentinţa nr. 280 din 21 decembrie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, devenită irevocabilă prin Decizia nr. 2901 din 21 iunie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a fost anulat Ordinul nr. 985/2009 prin care Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Preşedinte l-a eliberat pe reclamantul P.G. din funcţia publică de conducere de director executiv adjunct al D.G.F.P. Dâmboviţa, obligând pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală la plata sumei ce reprezintă diferenţa dintre drepturile salariale aferente acestei funcţii şi cele pe care le-a obţinut pentru funcţia de şef serviciu colectare şi executare silită persoane juridice la Administraţia Finanţelor Publice Târgovişte, pe perioada cuprinsă între 25 mai 2009 şi până la data pronunţării sentinţei.
Prin Ordinul nr. 1510 din 25 mai 2010 al ministrului finanţelor publice reclamantul a fost reintegrat în funcţia publică de conducere potrivit titlului executor - sentinţa nr. 280/2009 a Curţii de Apel Ploieşti, astfel că prin acţiunea care a făcut obiectul dosarului în care s-a pronunţat sentinţa recurată s-a cerut obligarea Agenţia Naţională de Administrare Fiscală la plata drepturilor salariale pe perioada cuprinsă între data de 22 decembrie 2009- 25 mai 2010.
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, invocată din oficiu de Curtea de Apel Ploieşti, nu este întemeiată deoarece pe de o parte această autoritate centrală a fost obligată deja irevocabil la plata diferenţelor salariale pe perioada cuprinsă până la pronunţare, în virtutea calităţii sale de emitent al actului administrativ anulat prin hotărâre judecătorească şi ca atare este în sarcina sa acoperirea prejudiciului material suportat până la reintegrarea efectivă în funcţia publică de conducere, iar pe de altă parte, aşa cum corect a arătat recurentul, dispoziţiile art. 2 pct. 5 lit. b) şi c) din HG nr. 109/2009 (privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală – versiunea publicată în M. Of. nr. 126/02.03.2009) constituie temeiul juridic care conferă Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală calitate procesuală pasivă în cauză. D.G.F.P. Dâmboviţa, cu care reclamantul a încheiat raporturi de serviciu este ordonator terţiar de credite, iar Agenţia Naţională de Administrare Fiscală este ordonatorul secundar de credite, mai exact este instituţia publică ce deschide creditele necesare pentru cheltuielile ordonatorului terţiar de credite în cadrul fiecărui exerciţiu bugetar.
În acest context, se impune casarea sentinţei şi trimiterea pricinii spre rejudecare aceleiaşi instanţe, urmând ca aceasta să examineze temeinicia acţiunii în contencios administrativ formulate de P.G. din perspectiva dispoziţiilor art. 1, art. 8 şi art. 18 din Legea nr. 554/2004 şi a dispoziţiilor legale aplicabile funcţionarilor publici.
Văzând şi dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de P.G. împotriva sentinţei nr. 5 din 11 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2382/2011. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 2402/2011. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
