ICCJ. Decizia nr. 2430/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2430/2011
Dosar nr. 357/2/2010
Şedinţa publică de la 29 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamantul G.I. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, solicitând instanţei obligarea acestuia la trimiterea invitaţiei de a depune cererea de redobândire a cetăţeniei române la secţia Consulară a Ambasadei României din Republica Moldova, într-un termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că în 30 septembrie 2006 s-a prezentat la Secţia Consulară a Ambasadei României din Republica Moldova pentru a depune cererea de redobândire a cetăţeniei române, împreună cu actele necesare, dar i-a fost refuzată primirea şi i s-a comunicat să facă o cerere scrisă de programare, prin poştă, recomandat, pentru a fi invitat să depună cererea şi actele doveditoare. Reclamantul a arătat că nu a primit nici un răspuns la cererea sa.
Pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată.
Prin sentinţa civilă nr. 2634 din 1 iunie 2010 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, invocată de pârât; a admis acţiunea formulată de reclamantul G.I., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Afacerilor Externe şi Direcţia Generală Afaceri Consulare din cadrul Ministerului Afacerilor Externe; a obligat pârâtul la trimiterea către reclamant a invitaţiei de a depune actele şi cererea de redobândire a cetăţeniei române în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că excepţia prescripţiei nu este fondată şi a constatat că refuzul pretins nejustificat de soluţionare a cererii persistă după cererea formulată de reclamant la data de 08 septembrie 2009, acţiune formulată în termen.
Astfel, s-a reţinut că este adevărat că prima cerere, la care nu s-a comunicat vreun răspuns, a fost depusă în 2006, însă, având în vedere că reclamantul a revenit în cursul anului 2009 cu cererea având acelaşi obiect, termenul pentru introducerea acţiunii se calculează de la momentul la care această ultimă cerere trebuia a fi soluţionată.
Instanţa a reţinut, de asemenea, obligaţia statului de a analiza cererea de redobândire a cetăţeniei române într-un termen rezonabil, potrivit principiului general al operativităţii activităţii administrative, însă, în speţă, caracterul rezonabil al termenului în care trebuie să fie primită cererea de redobândire a cetăţeniei române este analizat de către instanţă în funcţie de situaţia concretă dedusă judecăţii.
Astfel, instanţa a constatat că împrejurările de ordin general invocate de Ministerul Afacerilor Externe nu pot justifica refuzul de primire a cererii şi actelor necesare şi că pârâtul nu a făcut dovada numărului cererilor înregistrate la oficiul consular şi nici dovada adoptării şi respectării unui criteriu cronologic în invitarea solicitanţilor.
S-a reţinut în considerentele hotărârii atacate că reclamantul a introdus cererea în septembrie 2006, iar acestuia nu i se poate opune posibilitatea de a se adresa, începând cu anul 2010 şi birourilor teritoriale ale Comisiei pentru cetăţenie din România, că d reptul reclamantului de a obţine analiza cererii într-un termen rezonabil este recunoscut de lege, iar acest drept presupune în mod necesar primirea cererii într-un termen care, împreună cu perioada necesară analizării pe fond a cererii de către Comisia pentru Cetăţenie, să nu contravină prevederilor Convenţiei europene asupra cetăţeniei.
S-a apreciat că nu sunt corecte apărările pârâtului, în sensul că dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 396/2002 pentru ratificarea Convenţiei europene asupra cetăţeniei, adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997 nu sunt aplicabile decât în cazul persoanelor care domiciliază în mod obişnuit şi legal pe teritoriul statului român, reţinându-se faptul că obligaţia facilitării redobândirii cetăţeniei române de către persoanele care domiciliază în mod obişnuit şi legal pe teritoriul statului român nu exclude dreptul celorlalţi solicitanţi, care au dreptul potrivit legii române la redobândirea cetăţeniei române, de a obţine examinarea cererii într-un termen rezonabil, conform art. 10 din Convenţie.
Având în vedere aceste considerente, instanţa de fond a apreciat că refuzul pârâtului de a stabili o dată pentru primirea cererii la aproape patru ani de la data exprimării voinţei iniţiale, având în vedere şi timpul necesar desfăşurării celorlalte operaţiuni necesare pentru analiza cererii, nu este justificat, astfel că a admis acţiunea şi a obligat pârâtul să primească cererile într-un termen apreciat ca rezonabil, de maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Externe criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea cererii de recurs, încadrată în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., recurentul arată că hotărârea primei instanţe a fost pronunţată cu interpretarea greşită a legii.
Astfel, recurentul consideră că instanţa de fond a procedat greşit când a constatat că „refuzul pârâtului de a stabili o dată pentru primirea cererii la aproape patru ani de la data exprimării voinţei iniţiale(…) nu este justificat”.
Recurentul apreciază că răspunsul administrativ emis în aceste situaţii de Ministerul Afacerilor Externe nu încorporează un refuz şi, cu atât mai mult, acesta nu poate fi considerat ca fiind nejustificat, că ordinea internă stabilită de Ministerul Afacerilor Externe nu încorporează un refuz de soluţionare a cererii de depunere a dosarului, ci prevede condiţiile concrete în care acesta urmează să fie procesat, fără ca autoritatea publică solicitată să se derobeze de la îndeplinirea obligaţiei prevăzute de Legea nr. 21/1991.
Recurentul mai arată că, la data declarării recursului, stadiul procesării cererilor de dobândire a atins un nivel satisfăcător faţă de anii anteriori, prin deschiderea unei locaţii a Secţiei Consulare a Ambasadei României la Chişinău, precum şi prin deschiderea consulatelor generale de la Cahul şi Bălţi, dar acumularea cererilor de intenţie a cetăţenilor moldoveni pentru redobândirea cetăţeniei din perioada când nu se înregistra ritmul actual de lucru (peste 360.000 de solicitări) generează în continuare o mare dificultate în îndeplinirea doleanţelor acestor cetăţeni de a fi programaţi cât mai repede în vederea depunerii actelor.
Mai mult, arată recurentul, în locaţiile din Republica Moldova nou-înfiinţate (Cahul şi Bălţi), procesarea cererilor de redobândire a cetăţeniei române are loc fără programare şi fără a mai fi necesară formularea unei scrisori de intenţie.
Se mai arată în motivele de recurs formulate în cauză că potrivit O.U.G. nr. 5/2010, cetăţenii moldoveni, categorie ce se încadrează în dispoziţiile art. 101 din Legea nr. 21/1991, pot depune cererea şi la sediul Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, fără nicio restricţie în ce priveşte situarea domiciliului sau condiţionat de obţinerea dreptului de şedere în România, ori de o programare prealabilă şi că, astfel, pentru cetăţenii moldoveni în mod specific, alternativa oferită de ultimele modificări legislative trebuie considerată ca fiind salutară, iar instanţa de contencios administrativ trebuie să ţină seama de faptul că nu mai subzistă nicio imposibilitate a reclamantului de a-şi valorifica drepturile prevăzute de Legea nr. 21/1991.
În motivarea recursului se mai arată că pentru instanţa de fond nu a avut relevanţă starea obiectivă de fapt invocată de Ministerul Afacerilor Externe, deşi tocmai aceasta a determinat, într-o legătură cauzală directă, situaţia specifică a derulării procedurii consulare sub potenţialul pe care Ministerul Afacerilor Externe îl învedera şi pe care şi l-a dorit să se atingă în anii următori.
În lipsa unei culpe administrative, pentru argumentele precizate, recurentul consideră că nu putea fi obligat, în baza legii contenciosului administrativ (cu discriminarea persoanelor ce au depus cereri anterior reclamantului, dar care nu au formulat acţiune în instanţă), să schimbe ordinea cronologică stabilită şi să primească cererea reclamantului.
Se mai arată în motivele de recurs că, şi dacă s-ar considera că cererea de programare a datei pentru prezentarea la sediul oficiului consular în vederea depunerii cererii de redobândire a cetăţeniei nu a fost soluţionată într-un termen rezonabil, durata acestui termen rezonabil a fost decantată numai în jurisprudenţa CEDO, dar, chiar şi aşa, ea nu se aplică decât în cazurile expres specificate. În condiţiile în care solicitanţii sunt rezidenţi în ţara a cărei cetăţenie o solicită, durata analizării cererii determină o vătămare prin limitarea drepturilor individului faţă de celelalte persoane în mijlocul cărora trăieşte în mod statornic şi care se bucură de plenitudinea beneficiilor oferite de statutul de cetăţean, ipoteză în care nu se regăseşte reclamantul.
Interpretarea potrivit căreia aprecierea caracterului „rezonabil" al unui termen depinde de complexul circumstanţelor fiecărui caz în parte, şi nu doar de durata termenului, este constantă şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO).
În lipsa unui temei legal concret, recurentul consideră că puterea judecătorească nu se poate substitui puterii executive în a edicta termenele de primire a cererilor de redobândire a cetăţeniei.
Recurentul mai menţionează că la data de 19 noiembrie 2009 a intrat în vigoare Legea nr. 354/2009 pentru aprobarea O.U.G. nr. 36/2009, ce modifică şi completează Legea nr. 21/1991, astfel că nu se poate invoca lipsa de diligenţă a Statului Român pentru deblocarea impasului real în care s-a ajuns la Secţia Consulară a Ambasadei României la Chişinău în activitatea de colectare a cererilor de redobândire a cetăţeniei române.
Examinând sentinţa recurată, în raport cu criticile formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Instanţa de control judiciar constată că în cauză nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt în raport de materialul probator administrat şi a realizat o încadrare juridică adecvată.
Critica recurentului privind greşita aplicare de către prima instanţă a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ, care defineşte noţiunea de refuz nejustificat de soluţionare a cererii, nu este fondată pentru următoarele motive:
Potrivit art. 12 alin. (3) din Legea cetăţeniei nr. 21/1991, persoanele care au domiciliul sau reşedinţa în străinătate pot depune cererea de redobândire a cetăţeniei române, însoţită de actele care dovedesc îndeplinirea condiţiilor impuse de lege, la misiunile diplomatice sau oficiile consulare competente ale României; cererile vor fi înaintate de îndată Comisiei pentru cetăţenie.
Problema care se impune a fi rezolvată în cauză este legată de termenul în care autorităţile române trebuie să soluţioneze cererile de redobândire a cetăţeniei române.
Din lecturarea textului legal anterior arătat, rezultă că, într-adevăr, legiuitorul român nu a stabilit un termen în care autorităţile române să proceseze astfel de cereri.
Ca atare, în lipsa unui asemenea termen legal, trebuia să se facă aplicarea prevederilor art. 10 din Convenţia Europeană pentru Cetăţenie, adoptată la Strasbourg la data de 6 noiembrie 1997 şi ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, potrivit cărora: „Fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetăţeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetăţenie”.
Doctrina europeană a arătat că noţiunea de „termen rezonabil” este o noţiune relativă, care nu poate fi definită după criterii stricte. Dreptul de a fi ascultat într-un „termen rezonabil” trebuie apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod global şi în mod concret.
Curtea de la Strasbourg a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în considerare pentru a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său rezonabil sau nerezonabil. Aprecierea se face asupra ansamblului procedurii, adică asupra întregului proces, în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă rigoare realizării unei durate rezonabile.
Astfel, în materie «civilă», dies a quo începe să curgă de la data sesizării jurisdicţiei competente, dar el include şi durata procedurii administrative prealabile, atunci când sesizarea jurisdicţiei este precedată de un recurs prealabil, obligatoriu.
În opinia Curţii de la Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcţie de circumstanţele cauzei şi de criteriile consacrate de jurisprudenţa sa, în special, în funcţie de complexitatea speţei, comportamentul reclamantului şi cel al autorităţilor competente.
Pe de altă parte, instanţa de control judiciar nu poate primi susţinerea recurentului în sensul că există un număr foarte mare de cereri, care depăşesc capacitatea de procesare a Secţiei Consulare a Ambasadei, întrucât autorităţile naţionale trebuie să ia măsurile necesare pentru respectarea principiului celerităţii, care guvernează materia aflată în discuţie.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală, pe care o va menţine.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinţei civile nr. 2634 din 1 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2429/2011. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 2431/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs → |
|---|
