ICCJ. Decizia nr. 2428/2011. Contencios. Despăgubire. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2428/2011
Dosar nr. 7086/1/2010
Şedinţa publică de la 29 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I.Circumstanţele cauzei
1.Obiectul cauzei şi procedura derulată în prima instanţă
Prin acţiunea formulată, reclamantul C.V.C. a solicitat obligarea pârâtei Agenţia Naţională pentru Locuinţe la plata de despăgubiri pentru pagubele produse ca urmare a emiterii actului administrativ anulat prin sentinţa civilă nr. 1378 din 23 mai 2007, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a încheiat un contract de construire a unei locuinţe în cadrul proiectului „Cartierul H.C.", organizat de pârâtă, fiind ulterior invitat să încheie un act adiţional prin care se majora preţul construcţiei şi, întrucât a refuzat iniţial semnarea actului adiţional, pârâta a dispus anularea ordinului de începere a lucrărilor, iar în această situaţie a fost obligat la semnarea actului.
Prin sentinţa civilă nr. 2213 din 09 septembrie 2008 instanţa a respins acţiunea ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, iar prin decizia civilă nr. 5312 din 24 noiembrie 2009 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a casat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare.
În considerentele deciziei de casare, instanţa supremă a apreciat că se impunea ca instanţa să dispună ca părţile să depună la dosarul cauzei Ordinul m. 17/2006 şi, în raport de conţinutul acestuia, de împrejurarea că a fost anulat, să examineze temeinicia pretenţiilor reclamantului şi apărările pârâtei.
În rejudecare, instanţa a pus în vedere pârâtei să depună la dosar ordinul menţionat în decizia de casare, însă pârâta a arătat că respectivul ordin nu există, în realitate fiind vorba de Ordinul nr. 3138 din 17 martie 2006, pe care l-a depus în copie la dosar.
2. Hotărârea curţii de apel
Prin sentinţa civilă nr. 3006 din 22 iunie 2010 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamantul C.V.C. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională pentru Locuinţe, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că între prejudiciul invocat de reclamant, constând în diferenţa de preţ, şi emiterea actului anulat prin sentinţa civilă nr. 1378 din 23 mai 2007, nu există nicio legătură de cauzalitate, întrucât majorarea preţului este efectul încheierii actului adiţional, iar nu a opririi lucrărilor de construire.
S-a mai reţinut de către instanţă faptul că, deoarece diferenţa de preţ este stabilită printr-un contract, reclamantul are la îndemână toate căile dreptului comun pentru a evita plata, inclusiv o acţiune în anularea actului adiţional pentru motivele invocate în prezenta acţiune, ce ţin de vicierea consimţământului.
Pentru considerentele expuse, instanţa de fond a constatat că în cauză nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 998-999 C. civ. pentru existenţa răspunderii delictuale, motiv pentru care a respins acţiunea ca neîntemeiată.
3.Recursul formulat de reclamant
Împotriva hotărârii instanţei de fond a declarat recurs reclamantul C.V.C., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, indicând motivele de modificare prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., precum şi dispoziţiile cu caracter general cuprinse în art. 3041 C. proc. civ..
În concret, recurentul susţine nelegalitatea şi netemeinicia sentinţei atacate pentru motivele expuse în continuare.
3.1.instanţa de fond a schimbat natura şi înţelesul lămurit al actului juridic dedus judecăţii, pe care l-a interpretat în mod greşit, iar hotărârea pe care a dat-o cuprinde motive străine de natura cauzei.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs încadrat în art. 304 pct. 7 şi 8 C. proc. civ., recurentul afirmă că deşi a fost sesizată exclusiv cu o cerere de despăgubiri formulată în temeiul art. 1 alin. (l) şi art. 19 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004, instanţa de fond şi-a extins cercetările şi concluziile asupra actului administrativ care a fost anulat prin sentinţa civilă nr. 1378 din 23 mai 2007 a secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Curţii de Apel Bucureşti.
Arată că în motivarea hotărârii instanţa de fond foloseşte argumente juridice de natură comercială, deşi raportul juridic dedus judecăţii este administrativ generat de antrenarea răspunderii administrativ-patrimoniale a autorităţii emitente a actului administrativ anulat ca fiind nelegal şi producător de prejudicii materiale şi morale.
hotărârea este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, instanţa de fond apreciind în mod greşit că prevederile art. 998-999 din C. civ., ale art. 1 alin. (1) şi art. 18 alin. (3) - art. 19 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004 nu ar fi îndeplinite şi aplicabile în cauza dedusă judecăţii, administrând şi interpretând greşit probele din dosar, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ..
Totodată, recurentul solicită să fie examinată cauza sub toate aspectele invocate, făcând referire la o cauză soluţionată irevocabil, care era identică până la confuzie cu cauza dedusă judecăţii în dosarul de faţă, singura deosebire fiind întinderea despăgubirilor constând în contravaloarea actului adiţional de 5% care se raporta la valoarea construcţiei.
4. Apărările formulate de intimată
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 22 aprilie 2011, intimata Agenţia Naţională pentru Locuinţe a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Intimata a arătat că sentinţa recurată nu cuprinde motive străine de natura cauzei întrucât instanţa a arătat în mod clar că, analizând raportul juridic sub incidenţa contenciosului administrativ, nu rezultă o legătură de cauzalitate între actul emis de Agenţia Naţională pentru Locuinţe şi actul adiţional încheiat între recurent şi antreprenorul general, şi a reţinut că suma pretinsă ca prejudiciu de recurent face obiectul unui act adiţional la contractul de construire, recurentul obligându-se în mod direct faţă de constructor să achite suma de 3.325 euro cu titlu de majorare a preţului locuinţei.
Susţine totodată, că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 998-999 C. civ., pentru angajarea răspunderii sale delictuale
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate, a apărărilor intimatei cât şi sub toate aspectele în condiţiile art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru motivele arătate în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Recurentul-reclamant C.V.C. a învestit instanţa de contencios administrativ competentă cu o acţiune în despăgubiri fundamentată pe dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Potrivit dispoziţiilor art. 19 alin. (1) şi (2) din actul normativ menţionat:
„(1) Când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ fără a cere în acelaşi timp şi despăgubiri, termenul de prescripţie pentru cererea de despăgubire curge de la data la care aceasta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei.
(2) Cererile se adresează instanţelor de contencios administrativ competente, în termenul de un an prevăzut la art. 11 alin. (2)”.
Prin cererea introductivă de chemare în judecată, recurentul- reclamant a solicitat obligarea intimatei-pârâte Agenţia Naţională pentru Locuinţe la plata sumei de 3.325 euro cu titlu de despăgubiri parţiale produse ca urmare a emiterii actului administrativ ce a fost anulat prin sentinţa civilă nr. 1378 din 23 mai 2007, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, rămasă irevocabilă prin nerecurare.
În considerentele acestei hotărâri judecătoreşti s-a reţinut că măsura administrativă de sistare a lucrărilor dispusă de Agenţia Naţională pentru Locuinţe a fost anulată, a fost abuzivă şi luată cu exces de putere, producând „efecte vătămătoare asupra drepturilor şi intereselor legitime patrimoniale ale reclamanţilor, fiind obligaţi să încheie acte adiţionale împotriva voinţei acestora şi de asemenea, prin întreruperea lucrărilor de construcţie pe o mare perioadă de timp, care se răsfrânge asupra termenului de predare a construcţiei, cu evidente consecinţe negative de ordin patrimonial şi moral".
Din această perspectivă, urmează a se reţine legătura directă şi evidentă dintre actul administrativ vătămător anulat şi cererea de despăgubiri de faţă formulată separat de acţiunea în anulare a actului administrativ, întemeiată pe prevederile art. 19 din Legea nr. 554/2004.
În contenciosul administrativ, acordarea daunelor materiale şi morale este menită să asigure protecţia efectivă a drepturilor persoanei vătămate şi repararea echitabilă a prejudiciului suferit de reclamant, în raport cu circumstanţele pricinii, conform art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.
În speţă, fapt ilicită constă în emiterea nelegală a ordinului anulat de instanţă, astfel că acordarea daunelor materiale constând în sumă de 3.325 euro reprezentând majorarea impusă prin actul adiţional, constituie o reparaţie adecvată a prejudiciului cauzat.
Este adevărat că recurentul-reclamant pe lângă contractul de mandat încheiat cu Agenţia Naţională pentru Locuinţe, are şi un raport contractual direct cu antreprenorul general, însă aşa cum s-a reţinut anterior despăgubirile sunt solicitate în prezenta cauză ca urmare a anulării măsurii administrative dispuse de Agenţia Naţională pentru Locuinţe prin sentinţa civilă nr. 1378/2007 a Curţii de Apel Bucureşti.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Prin urmare, va admite recursul reclamantului şi în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va modifica sentinţa atacată în sensul admiterii acţiunii, astfel cum a fost formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de C.V.C. împotriva sentinţei civile nr. 3006 din 22 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că admite acţiunea formulată de C.V.C..
Obligă pârâta Agenţia Naţională pentru Locuinţe să plătească reclamantului echivalentul în RON al sumei de 3.325 euro, cu titlu de despăgubiri.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 29 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2426/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2429/2011. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
