ICCJ. Decizia nr. 2454/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2454/2011
Dosar nr. 5943/2/2009
Şedinţa publică din 03 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii şi procedura derulată în primă instanţă
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamantul R.I.M., în contradictoriu cu pârâta C.C.S.D., a solicitat anularea deciziei nr. 4780 din 23 aprilie 2009 emisă de pârâtă şi emiterea unei noi decizii care să conţină titlul de despăgubire în cuantumul stabilit prin expertiza judiciară ce urmează a se întocmi în cauză.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, prin Dispoziţia Primarului General al Municipiului Bucureşti nr. 8611/2007, s-a propus acordarea măsurilor reparatorii pentru imobilul situat în fosta str. E.G., devenită ulterior str. P., format din teren în suprafaţă de 384 m.p. şi clădire cu anexe, în prezent demolate, iar după primirea avizului de legalitate din partea prefecturii Municipiului Bucureşti, dosarul a fost înaintat Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, unde a primit numărul 38632/CC.
Reclamantul a susţinut că instituţia pârâtă a trimis dosarul expertului evaluator M.I., care a întocmit un raport de evaluare fără ca reclamantul să fie prezent la întocmirea acestuia pentru a prezenta eventualele lămuriri necesare, aşa cum prevede legea, încălcându-i-se, astfel, drepturile legale.
Totodată, reclamantul a susţinut că i s-a comunicat doar sinteza raportului de evaluare şi că nu a primit niciun răspuns la obiecţiunile sale, transmise atât Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, cât şi expertului.
La data de 22 iunie 2009, a precizat reclamantul, i s-a comunicat Decizia nr. 4780 din 23 aprilie 2009 emisă de pârâtă, prin care i se aducea la cunoştinţă că i se acorda titlul de despăgubire în cuantumul stabilit de evaluarea făcută de expertul M.I., respectiv în cuantum de 477.400 RON.
Faţă de această situaţie de fapt, reclamantul a susţinut că valoarea imobilului este mult mai mare şi a solicitat efectuarea unei expertize evaluatorie care să stabilească valoarea de piaţă reală a imobilului.
Curtea de Apel Bucureşti a încuviinţat reclamantului proba cu înscrisuri şi efectuarea unei expertize tehnice.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 3946 din 15 octombrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea formulată de reclamantul R.I.M., în contradictoriu cu pârâta C.C.S.D., ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond, examinând situaţia de fapt expusă de reclamant şi dispoziţiile legale incidente, a reţinut că, la efectuarea raportului de expertiză de către expertul M.I., nu era necesară convocarea părţilor, deoarece, potrivit art. 16.13 din HG nr. 1095/2005, convocarea este necesară când se efectuează o lucrare la faţa locului, or, în cauză, nu s-a făcut o expertiză la faţa locului.
Pe de altă parte, Curtea a observat faptul că raportul de expertiză a fost comunicat reclamantului, însă acesta nu l-a ridicat, precum şi faptul că expertul a răspuns la obiecţiunile reclamantului.
Faţă de dispoziţiile art. 10 alin. (9) din Legea nr. 10/2001, conform cărora valoarea terenurilor care nu se pot restitui în natură se stabileşte potrivit valorii de piaţă de la data soluţionării notificării, stabilită potrivit standardelor internaţionale şi având în vedere faptul că expertiza a fost efectuată de un expert care îndeplineşte condiţiile art. 3 lit. d) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, instanţa de fond a apreciat că expertiza efectuată de expertul M.I. este legală, motiv pentru care, în baza textelor de lege menţionate, a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva sentinţei civile nr. 3946 din 15 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, a formulat recurs reclamantul R.I.M., invocând ca temei legal dispoziţiile art. 304 pct. 5, 7, 8 şi 9 şi ale art. 3041 din C. proc.civ.
Recurentul a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat şi în principal, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, modificarea hotărârii atacate şi admiterea cererii de chemare în judecată.
Memoriul de recurs cuprinde prezentarea situaţiei de fapt şi a derulării procedurii în faţa instanţei de fond şi în esenţă, recurentul combate soluţia primei instanţe sub următoarele aspecte:
3.1. În ceea ce priveşte raportul de expertiză efectuat de către expertul M.I., Curtea de Apel s-a pronunţat doar asupra aspectelor de formă şi nu a analizat problemele de fond invocate de reclamant, în principal aceea referitoare la valoarea imobilului.
3.2. Instanţa de fond nu a redat motivele pentru care raportul de expertiză întocmit de expertul M.V. nu a fost omologat.
Această critică este reiterată atât în cuprinsul cererii de recurs, cât şi în concluziile scrise transmise la dosar, prin fax, la data de 03 mai 2011, recurentul susţinând faptul că prima instanţă a admis şi a administrat proba cu expertiză judiciară, însă a pronunţat soluţia fără a analiza concluziile raportului de expertiză.
3.3. Prima instanţă a reţinut că sinteza evaluării a fost comunicată reclamantului, însă această comunicare nu s-a realizat la domiciliul ales de către reclamant, ci la domiciliul său.
3.4. În susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 din C. proc. civ., recurentul a arătat că instanţa de fond a soluţionat cauza ”fără a administra cu adevărat proba încuviinţată, respectiv expertiza evaluatorie”.
Astfel, a precizat recurentul, pârâta a invocat excepţia inadmisibilităţii probei cu expertiză tehnică, iar instanţa a admis această probă, fără a analiza excepţia invocată.
Pe de altă parte, susţine recurentul, faptul că instanţa de fond nu a mai analizat materialul probator duce la concluzia că instanţa a greşit când a numit expertul, care nu îndeplinea aceleaşi condiţii ca cel agreat de A.N.R.P.
Apreciind ca legal şi temeinic raportul de evaluare întocmit de expertul numit de intimată, înlăturând indirect expertiza judiciară fără a motiva acest aspect, instanţa de fond a încălcat formele de procedură prevăzute de lege, numind un expert care nu avea competenţa să se pronunţe.
În acest context, recurentul a apreciat că se impune casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea completării probatoriului.
Recurentul a mai criticat lipsa de imparţialitate a expertului M.I. şi a făcut trimitere la dosarul de fond, solicitând instanţei să aprecieze asupra nulităţii raportului de evaluare prin prisma încălcării de către expert a obligaţiilor prevăzute în Codul deontologic al profesiei de evaluator.
3.5. În ceea ce priveşte motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 din C. proc. civ., recurentul a invocat greşita aplicare a legii, întrucât instanţa de fond nu a luat în considerare probele administrate.
Totodată, a susţinut că hotărârea pronunţată este nemotivată, nefiind arătate considerentele pentru care acţiunea a fost respinsă, potrivit art. 261 alin. (5) din C. proc. civ.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza în raport de actele şi lucrările dosarului, de criticile formulate de recurent, precum şi de reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele expuse în continuare.
Argumente de fapt şi de drept relevante
Recurentul-reclamant a supus controlului instanţei de contencios administrativ Decizia nr. 4780 din 23 aprilie 2009 emisă de auoritatea pârâtă, prin care a fost emis titlul de despăgubire în cuantum de 477.400 RON, pentru imobilul situat în fosta str. E.G., devenită ulterior str. P., Bucureşti, conform raportului de evaluare întocmit de expertul evaluator M.I.
În esenţă, reclamantul a contestat cuantumul total al despăgubirilor, solicitând obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii în baza unui raport de expertiză tehnică judiciară.
Potrivit art. 16 pct. 13 din HG nr. 1095/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Titlului VII"Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente: "Raportul de evaluare al evaluatorului desemnat va fi comunicat de către acesta atât Comisiei Centrale, cât şi persoanelor îndreptăţite solicitante. În măsura în care acestea din urmă formulează obiecţiuni, evaluatorul este dator să răspundă la acestea. Obiecţiunile formulate şi răspunsul la aceste obiecţiuni al evaluatorului desemnat vor fi comunicate în mod obligatoriu şi Comisiei Centrale”.
Astfel, dispoziţiile art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 prevăd o procedură administrativă de soluţionare a cererilor de retrocedare în situaţia în care se acordă despăgubiri.
Această procedură include o etapă specială de evaluare a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, de către evaluatori independenţi, stabiliţi în mod aleatoriu. Acest procedeu exclude, în principiu, subiectivitatea evaluării şi se bazează pe criterii transparente, unanim recunoscute internaţional.
Pe de altă parte, Normele metodologice de aplicare a Titlului VII, aprobate prin HG nr. 1095/2005, prevăd, la pct. 16.13, posibilitatea persoanei îndreptăţite la despăgubiri ca, pe tot parcursul desfăşurării procedurii de specialitate, să fie asistată de un evaluator ales şi remunerat de el.
Caracterul evident contradictoriu al procedurii administrative în etapa evaluării are rolul de a asigura dreptul persoanei beneficiare de a obţine o evaluare cât mai apropiată de realitatea pieţei de la acel moment.
Verificând actele dosarului, instanţa de control judiciar constată că raportul de evaluare întocmit în cauză a fost comunicat reclamantului, iniţial sub formă de sinteză şi ulterior, în întregul lui şi că s-au formulat obiecţiuni la care s-a răspuns, fiind, astfel, respectate prevederile punctului 16.5 din H.G nr. 1095/2005.
Ulterior, acest raport de evaluare a fost supus aprobării Comisiei Centrale, fiind emisă Decizia privind titul de despăgubire, în favoarea reclamantului, pentru suma de 477.400 RON.
Înalta Curte reţine că nu pot fi primite criticile ce vizează în fapt conţinutul raportului de evaluare şi preţul stabilit de către expert, apreciat ca fiind sub valoarea de piaţă reală a imobilului, în condiţiile în care valoarea despăgubirilor cuvenite reclamantului a fost stabilită printr-un raport de evaluare întocmit în conformitate cu Standardele Internaţionale de Evaluare, respectiv art. 3 lit. d) şi e) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, de evaluatorul desemnat în condiţiile art. 16 pct. 14 din HG nr. 1095/2005.
Astfel, conform art. 10 alin. (9) din Legea nr. 10/2001, valoarea terenurilor precum şi a construcţiilor nedemolate preluate în mod abuziv, care nu se pot restitui în natură, se stabileşte potrivit valorii de piaţă de la data soluţionării notificării, stabilită potrivit standardelor Internaţionale de Evaluare.
Conform acestor standarde, evaluarea proprietăţii se face prin trei metode: metoda costurilor, metoda prin venituri şi metoda comparaţiilor de piaţă.
Instanţa de control judiciar observă faptul că, în sinteza evaluării imobilului, expertul M.I. a menţionat că baza de evaluare o constituie valoarea de piaţă, pe care a definit-o potrivit standardului IVS 1.
Prin urmare, Înalta Curte constată că Decizia privind titul de despăgubire emis în favoarea recurentului-reclamant reflectă justa valoare a imobilului proprietatea acestuia, valoarea stabilită reprezentând valoarea de piaţă a respectivului imobil, în conformitate cu prevederile legale în materie, ce au fost respectate în cauză, astfel cum a reţinut şi judecătorul fondului.
Altfel spus, nu pot fi reţinute, ca aspecte de nelegalitate vizând emiterea actului administrativ contestat, aspectele invocate vizând subevaluarea de către expertul tehnic a imobilului în discuţie.
Instanţa de recurs reţine ca fiind neîntemeiate şi criticile formulate de recurent cu privire la evaluatorul M.I., desemnat de autoritatea pârâtă în conformitate cu exigenţele prevăzute de art. 3 lit. d) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, potrivit căruia ”evaluator este persoana fizică sau juridică cu experienţă semnificativă în domeniu, competenţă în evaluare pe piaţa proprietăţilor imobiliare, care cunoaşte, înţelege şi poate pune în aplicare în mod corect acele metode şi tehnici recunoscute care sunt necesare pentru efectuarea unei evaluări credibile în conformitate cu Standardele Internaţionale de Evaluare şi care este membru al unei asociaţii naţionale profesionale de evaluare recunoscute ca fiind de utilitate publică”.
Pe de altă parte, recurentul nu a argumentat temeinic faptul că suma de 477.400 RON, stabilită prin Decizia nr. 4780 din 23 aprilie 2009, nu exprimă valoarea de piaţă reală a imobilului.
În ceea ce priveşte critica recurentului referitoare la comunicarea sintezei evaluării la domiciliul său şi nu la domiciliul ales, Înalta Curte constată faptul că, într-adevăr, expertul M.I. a expediat sinteza raportului de evaluare la domiciliul reclamantului, însă reclamantul a confirmat primirea documentelor prin poştă şi nu a invocat producerea vreunui prejudiciu în cuprinsul obiecţiunilor formulate.
Referitor la expertiza judiciară efectuată în faţa instanţei de fond, Înalta Curte remarcă faptul că expertul M.V. a calculat valoarea terenului folosind metoda comparaţiei prin bonitare, care nu respectă Standardele Internaţionale de Evaluare, standarde care stau la baza metodelor şi abordărilor în estimarea valorii de piaţă conform G.N.1.
Relevantă în acest sens este şi adresa nr. x din anul 2007 a Asociaţiei Naţionale a Evaluatorilor din România, în care se arată că metoda bonitării nu se regăseşte printre metodele de evaluare redate în Standardele Internaţionale de Evaluare, iar prin aplicarea acestei metode, rezultă o valoare de tip administrativ, care nu poate fi o valoare de piaţă credibilă.
La termenul de judecată din data de 14 mai 2010, reclamantul a formulat o cerere prin care a solicitat efectuarea unei contraexpertize, la care, însă, a renunţat în şedinţa publică din data de 08 octombrie 2010, înainte de a pune concluzii pe fondul cauzei.
În calea de atac exercitată, recurentul-reclamant invocă aspecte legate de competenţele legale ale expertului M.V., apreciind că se impune refacerea raportului de expertiză, iar, în subsidiar, solicită omologarea raportului de expertiză efectuat în cauză şi obligarea pârâtei să emită o nouă decizie care să conţină titlul de despăgubire.
Înalta Curte reţine faptul că expertiza efectuată de expertul M.V. nu respectă dispoziţiile legale în materie, astfel încât această probă nu poate fi omologată de către instanţa de judecată.
Referitor la critica recurentului potrivit căreia instanţa de fond nu a soluţionat excepţia inadmisibilităţii probei cu expertiză tehnică, invocată de pârâtă, instanţa de recurs constată faptul că, la termenul de judecată din data de 06 noiembrie 2009, Curtea de Apel a acordat cuvântul reclamantului cu privire la această excepţie, după care a apreciat că expertiza evaluatorie reprezintă o probă solicitată prin acţiune.
Recurentul susţine faptul că expertul M.I. a încălcat normele Codului deontologic al profesiei de evaluator şi a manifestat o atitudine părtinitoare, de aversiune faţă de reclamant. În acest sens, recurentul a indicat din dosarul de fond, însă se observă faptul că înscrisurile menţionate sunt ulterioare întocmirii raportului de evaluare, astfel încât instanţa de recurs, în lipsa unor dovezi concludente, nu poate reţine ca fiind întemeiate susţinerile recurentului privind nulitatea raportului de evaluare întrucât fondul concluziilor evaluării este viciat.
Hotărârea instanţei de fond nu este criticabilă nici prin prisma motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 din C. proc. civ.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., potrivit căruia hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, nu este fondat.
După cum se constată, sentinţa recurată cuprinde menţiunile prevăzute la art. 261 pct. 5 C. proc. civ., fiind expuse în considerente atât motivele de fapt, cât şi cele de drept care au format convingerea instanţei în ceea ce priveşte soluţia pronunţată în cauză, iar instanţa de recurs este în măsură să-şi exercite controlul judiciar asupra acesteia.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acesteia este, de asemenea, nefondat.
De altfel, recurentul invocă acest motiv de modificare a sentinţei în mod formal, fără a arăta în motivarea căii de atac în ce constă schimbarea naturii sau înţelesului actului juridic.
Analizând soluţia instanţei de fond din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că aceasta este legală şi temeinică, nefiind dată cu încălcarea legii de drept material.
În raport de conţinutul actelor şi lucrărilor dosarului, cu justeţe s-a apreciat, aşadar, de prima instanţă că procedura de evaluare s-a realizat în condiţii de legalitate, după cum şi titlul de despăgubiri a fost emis în conformitate cu prevederile legale incidente.
2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentinţa recurată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispoziţiilor art. 304 şi art. 3041 din C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamantul R.I.M., ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de R.I.M. împotriva sentinţei civile nr. 3946 din 15 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 03 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2451/2011. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 2560/2011. Contencios → |
|---|
