ICCJ. Decizia nr. 2449/2011. Contencios. Despăgubire. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2449/2011
Dosar nr. 157/45/2010
Şedinţa publică din 03 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 206/CA din 13 septembrie 2010, Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, învestită cu soluţionarea cauzei ca urmare a declinării de competenţă, a admis excepţiile privind lipsa calităţii procesuale pasive invocate de pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi A.N.R.P. Bucureşti, a respins excepţiile privind tardivitatea introducerii în cauză a C.C.S.D. şi respectiv, lipsa calităţii procesuale pasive a C.C.S.D., a admis excepţia prematurităţii acţiunii şi a respins ca prematură acţiunea reclamantelor S.E. şi J.E., formulată în contradictoriu cu pârâta C.C.S.D. Bucureşti.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond, examinând cu prioritate, în temeiul art. 137 din C. proc. civ., excepţiile invocate în cauză, a reţinut, în esenţă, următoarele:
În ceea ce priveşte excepţia tardivităţii introducerii în cauză a pârâtei C.C.S.D., Curtea a apreciat-o ca fiind nefondată, în raport cu dispoziţiile art. 161 din Legea nr. 554/2004.
Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de C.C.S.D., prima instanţă a luat în considerare susţinerea A.N.R.P., potrivit căreia procedura prevăzută de Legea nr. 247/2005 în cazul reclamantelor se află în faza emiterii titlului de despăgubiri, etapă ce se află în competenţa C.C.S.D. – organism ce poate sta în judecată în nume propriu în litigiile ce au ca obiect emiterea deciziilor reprezentând titlul de despăgubire.
Curtea a apreciat că se impune admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, motivat de faptul că, pentru acordarea despăgubirilor solicitate prin acţiune, a fost instituită o procedură specială de Legea nr. 247/2005, cu identificarea instituţiilor competente, care au dobândit astfel capacitate procesuală privind actele emise în cadrul procedurii, în cauză nefiind incidente dispoziţiile art. 33 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, ce prevăd, în mod derogatoriu, citarea Ministerului Finanţelor Publice.
Cât priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta A.N.R.P., instanţa de fond a constatat că, raportat petitului acţiunii reclamantelor, astfel cum a fost formulat prin acţiunea introductivă şi memoriile ulterioare depuse în urma comunicării de către instituţiile pârâte a stadiului procedurii, se impune admiterea acesteia, întrucât, astfel cum se susţine chiar de A.N.R.P. prin întâmpinare, dosarul reclamantelor a depăşit etapa „legalităţii respingerii cererii de restituire în natură”, rezultând aşadar că a fost deja stabilită calitatea de persoane îndreptăţite la despăgubiri a reclamantelor, în prezent aflându-se în curs de derulare faza de evaluare a bunurilor pentru emiterea deciziei de despăgubiri, de competenţa exclusivă a pârâtei C.C.S.D. din cadrul A.N.R.P., decizie ce va stabili şi modalitatea de acordare a despăgubirilor.
Analizând excepţia de prematuritate invocată de pârâta C.C.S.D., care are calitate procesuală pasivă în cauză, Curtea a reţinut situaţia de fapt potrivit căreia, în cursul litigiului, pârâta C.C.S.D. a emis adresa din 19 aprilie 2010 către Primăria Municipiului Iaşi, solicitând completarea dosarului reclamantei cu înscrisuri de natură a identifica imobilele ce fac obiectul restituirii, „atât în privinţa locaţiei (adresă, nr. poştal, vecinătăţi etc.), a componenţei acestuia (teren/construcţie, teren şi construcţie), cât şi a suprafeţei”, respectiv suprafeţele desfăşurate a imobilelor construite, regimul de înălţime, anul edificării, materialele utilizate, instalaţiile, întrucât la dosar se aflau doar declaraţiile persoanelor îndreptăţite, pe baza cărora a şi fost efectuată expertiza extrajudiciară de expertul N.C.
Prin adresa din 30 aprilie 2010, Municipiul Iaşi - Compartimentul Aplicare a Legii nr. 10/2001 a învederat reclamantelor necesitarea completării dosarului cu datele sus-menţionate, la care acestea au răspuns prin adresa din 13 mai 2010, anexând actele depuse în instanţă, ce s-au constituit în aceeaşi documentaţie întocmită iniţial, la care au adăugat declaraţiile de acceptare pură şi simplă a succesiunii, în formă autentică, emise de C.C.A. şi J.R.S., precum şi date obţinute de la Direcţia Judeţeană de Statistică Iaşi privind volumul şi structura investiţiilor realizate în economia naţională în perioada 1950 – 1960.
Judecătorul fondului a mai constatat faptul că, prin adresa din 17 mai 2010, Compartimentul de Aplicare a Legii nr. 10/2001 a comunicat reclamantelor că „declaraţiile autentificate (…) nu ţin loc de certificat de calitate de moştenitor după defuncta J.E.”, iar prin adresa din 5 martie 2009, faptul că „documentele din perioada anilor 1948 – 1950 privind imobilele din Iaşi, strada N. şi fosta Fabrică de Săpun „C.S.”, copie după carte imobil şi fişa de impozitare a acestora, nu se mai regăsesc în arhiva instituţiei noastre”.
Conform înscrisurilor aflate la dosar, Curtea a observat că au fost obţinute datele privind istoricul străzii N. la solicitarea Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001, aceste înscrisuri şi cele emise de reclamante fiind înaintate către C.C.S.D. cu adresa 1 iulie 2010, ca răspuns la solicitarea nr. 30809/CC din 19 aprilie 2010.
Faţă de această situaţie de fapt, instanţa de fond a reţinut că, pentru a se putea proceda la evaluarea bunurilor în litigiu, ca procedură obligatorie prevăzută de Legea nr. 247/2005, căreia instanţa nu i se poate subroga, reclamantele aveau obligaţia de a răspunde solicitărilor organului administrativ de a suplimenta probatoriul cu înscrisuri, atât sub aspectul justificării calităţii de moştenitori ai solicitanţilor, cât mai ales asupra identificării caracteristicilor bunurilor imobile, în condiţiile în care acestea au fost determinate de reclamante doar pe baza unor declaraţii proprii sau a unor martori (însuşite de expertul extrajudiciar). Exigenţele evaluării prevăzute în procedura Legii nr. 247/2005, în condiţiile în care există o documentaţie a imobilului furnizată de Direcţia Judeţeană a Arhivelor Naţionale, impuneau ca pârâta să beneficieze de colaborarea reclamantelor în furnizarea tuturor datelor solicitate, astfel cum au fost evocate în adresa acesteia.
Cum însă reclamantele nu au înţeles să răspundă punctual solicitării pârâtei, nici în sensul depunerii certificatului de moştenitor, nici a furnizării precizărilor privind detaliile constructive ale imobilelor în litigiu, Curtea a constatat că cererea acestora privind obligarea la emiterea titlului de despăgubiri se vădeşte a fi prematură, instanţa neputând-se substitui organului administrativ în parcurgerea etapei evaluării, competenţa sa fiind instituită prin lege doar în privinţa cenzurării legalităţii titlurilor de despăgubiri emise ori a refuzului nejustificat de emitere a acestora, ipoteze ce nu se regăsesc în speţă.
2. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva acestei sentinţe, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, au declarat recurs reclamanta S.E. şi C.C.A., în calitate de unică moştenitoare a reclamantei J.E., fără, însă, a preciza motivele de casare sau modificare a hotărârii atacate.
Recurentele au redactat un amplu memoriu de recurs, în care au expus într-o manieră detaliată întregul istoric al cauzei, situaţia de fapt, procedura desfăşurată în faţa primei instanţe şi dispoziţiile legale incidente, susţinând, în esenţă, faptul că instanţa de fond nu a ţinut cont de înscrisurile aflate la dosar şi criticând soluţia respingerii acţiunii ca prematură prin prisma perioadei de timp îndelungate în care s-a desfăşurat procedura privind plata despăgubirilor.
Totodată, recurentele au criticat faptul că instanţa de fond nu a ţinut seama de concluziile raportului de expertiză extrajudiciară depus la dosar, care a fost întocmit conform normelor legale, precum şi reaua-credinţă a instituţiilor pârâte.
Prin concluziile scrise formulate, recurentele au solicitat instanţei stabilirea valorii reale a despăgubirilor şi obligarea intimatei A.N.R.P. la emiterea titlurilor de despăgubire.
Instituţiile intimate C.C.S.D. şi A.N.R.P. au depus la dosar întâmpinări, iar Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice a transmis note scrise, solicitând respingerea recursului formulat ca nefondat.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând recursul în raport de criticile formulate, de înscrisurile ce se află la dosarul cauzei, de dispoziţiile legale incidente, precum şi de prevederile art. 3041 din C. proc. civ., apreciază că acesta este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse.
În mod legal, Curtea de Apel Iaşi a reţinut că cererea reclamantelor privind obligarea la plata despăgubirilor este prematură, având în vedere dispoziţiile art. 18 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 modificată şi completată prin OUG nr. 81/2007, potrivit cărora, „după emiterea titlurilor de despăgubire aferente, A.N.R.P. va emite, pe baza acestora şi a opţiunilor persoanelor îndreptăţite, un titlu de conversie şi/sau un titlu de plată”.
Potrivit art. 2 lit. ş) din HG nr. 1068/2007, „Autoritatea acordă despăgubiri în numerar persoanelor îndreptăţite cărora li s-au emis titluri de plată, în limitele prevăzute de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 81/2007 pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.”
A.N.R.P. prin Direcţia pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar efectuează plata despăgubirilor băneşti în limita şi cu respectarea condiţiilor prevăzute de art. 13¹ şi art. 14¹ din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, aplicabile în speţă, astfel cum, în mod corect, a reţinut şi instanţa de fond.
Prin urmare, pentru a se efectua plata despăgubirilor băneşti de către A.N.R.P. (în urma opţiunii persoanelor îndreptăţite în conformitate cu dispoziţiile Cap. V¹ din Titlul VII din Legea nr. 247/2005), persoanele solicitante trebuie să fie titulare a unor dispoziţii sau decizii emise de către entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor potrivit Legii nr. 10/2001, prin care să fie stabilit dreptul acestora la acordarea de despăgubiri. Astfel, aceste dispoziţii, împreună cu actele care au stat la baza emiterii lor sunt transmise Secretariatului Comisiei Centrale în vederea îndeplinirii procedurii administrative prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Ulterior parcurgerii procedurii administrative menţionate, C.C.S.D. emite Decizia conţinând titlurile de despăgubire, iar Autoritatea, pe baza opţiunii persoanelor îndreptăţite, emite un titlu de plată şi/sau un titlu de conversie.
În cauza dedusă judecăţii, Înalta Curte constată că recurentele nu deţin o decizie a Comisiei Centrale reprezentând titlu de despăgubire, nu au făcut opţiunea potrivit prevederilor Cap. V¹ din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 şi nu sunt în posesia unui titlu de plată în baza căruia A.N.R.P. să poată efectua o plată a despăgubirilor băneşti.
Totodată, Înalta Curte reţine că soluţia de admitere a excepţiei prematurităţii acţiunii, menţinută de către instanţa de control judiciar, face de prisos examinarea celorlalte cereri şi susţineri ale recurentelor, care privesc fondul litigiului dedus judecăţii.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentinţa recurată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispoziţiilor art. 304 şi art. 3041 din C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat în cauză, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de S.E. şi C.C. împotriva sentinţei nr. 206/CA din 13 septembrie 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 03 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2443/2011. Contencios. Despăgubire.... | ICCJ. Decizia nr. 2450/2011. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
