ICCJ. Decizia nr. 2491/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2491/2011
Dosar nr.8807/2/2009
Şedinţa publică din 4 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
l.Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa nr. 1037 din 26.02.2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiată excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, invocată de către pârât, a admis acţiunea formulată de reclamanta O.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, a obligat pârâtul să primească cererea reclamantei şi înscrisurile în vederea redobândirii cetăţeniei române într-un termen de maxim 60 de zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri precum şi la 1000 RON daune morale către reclamantă.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, instanţa de fond a respins excepţia precriptiei dreptului la acţiune, reţinând că reclamanta a formulat o primă cerere de intenţie în anul 2006, cu revenire în septembrie 2009 la care nu s-a comunicat vreun răspuns, astfel că termenul de prescriere a acţiunii trebuie calculat în raport de ultima cerere formulată moment, perioada scursă de la data exprimării iniţiale a voinţei de a depune cererea urmând a fi avută în vedere doar la aprecierea asupra depăşirii termenului rezonabil.
Pe fondul cauzei, instanţa a reţinut că reclamanta a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 12 alin. (2) din Legea nr. 21/1991, redobândirea cetăţeniei române , adresându-se secţiei consulare a Ambasadei României la Chişinău cu o primă cerere scrisă în septembrie 2006, în raport de care, autoritatea publică competentă avea obligaţia de a o înregistra în vederea parcurgerii procedurii prevăzute de dispoziţiile Legii nr. 21/1991.
Prima instanţă a reţinut că autoritatea pârâtă nu a probat susţinerea potrivit căreia, nu are capacitatea necesară pentru a procesa toate cererile de redobândire a cetăţeniei române, astfel că, termenul calculat de la data depunerii cererii în septembrie 2006, nu poate fi considerat unul rezonabil în accepţiunea art. 10 din Convenţia europeană asupra cetăţeniei, adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997 şi ratificată de România prin Legea nr. 396/2002.
Această obligaţie de soluţionare a cererilor în termen rezonabil subsumează toate etapele eventuale ale unei proceduri, inclusiv cele premergătoare depunerii efective a cererii, cât timp aceasta din urmă e condiţionată de anumite proceduri şi termene.
În ceea ce priveşte cererea de obligare a pârâtului la plata daunelor morale în cuantum de 1.000 RON, prima instanţă a reţinut că sunt întrunite prev. art. 998-999 C. Civ., în speţă, prejudiciul moral invocat de reclamantă subzistă faţă de atitudinea pârâtului. 2. Recursul formulat de pârât împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Recurentul-pârât a criticat hotărârea primei instanţe sub următoarele aspecte:
Instanţa de fond în mod greşit a apreciat că nu a fost respectat termenul rezonabil de soluţionare a cererii, întrucât un termen rezonabil nu este neapărat un termen scurt şi că există o justificare argumentată a împrejurării că reclamantei nu i s-a stabilit o dată pentru depunerea cererii de redobândire a cetăţeniei.
În cauză nu a existat un refuz nejustificat de soluţionare a cererii de intenţie pentru stabilirea datei la care să depună dosarul de redobândire a cetăţeniei române, câtă vreme autoritatea pârâtă ainformat toţi petiţionarii de faptul că se va aplica un criteriu general obiectiv în procedura de invitare şi anume, cel cronologic, în limita timpului fizic de procesare a dosarelor într-o zi de lucru.
Pe de altă parte, a susţinut că prima instanţă nu a avut în vedere situaţia obiectivă existentă la Secţia Consulară a Ambasadei României la Chişinău şi a imposibilităţii autorităţilor române de prelucrare a tuturor cererilor într-un termen rezonabil.
În opinia recurentului, termenul rezonabil de rezolvare a cererii nu se regăseşte în legislaţia română de lege lata, iar durata acestui termen a fost decantată în jurisprudenta C.E.D.O., dar nu se aplică decât în cazurile expres specificate.
Termenul rezonabil de procesare a cererilor se stabileşte în funcţie de toate circumstanţele relevante.
În determinarea caracterului rezonabil al unei proceduri a invocat cauza Katte Klitsche de la Grange, pe rolul C.E.D.O.
În altă ordine de idei, potrivit OUG nr. 5/2010, cetăţenii moldoveni, categorie ce se încadrează în dispoziţiile art. 101 din Legea nr. 21/1991, pot depune cererea şi la sediul Autorităţii Naţionale pentru cetăţenie fără nicio restricţie în ceea ce priveşte situarea domiciliului sau condiţionat de obţinerea dreptului de şedere în România ori de o programare prealabilă.
Cererea de acordare a daunelor morale a fost în mod nelegal admisă, în condiţiile în care, intimata-reclamantă nici măcar nu a afirmat şi mai mult, nu a probat existenţa unui prejudiciu moral.
Consideră că admiterea capătului principal de cerere constituie o măsură reparatorie, suficientă pentru acoperirea oricărui prejudiciu moral suferit, în acest sens fiind şi jurisprudenta Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
1.1 în privinţa cererii principale - constatarea refuzului nejustificat de soluţionare a cererii formulate în anul 2006 şi ulterior în septembrie 2009, în vederea programării pentru depunerea actelor în vederea redobândirii cetăţeniei române - soluţia primei instanţe este corectă, stabilindu-se că termenul scurs până la momentul declanşării demersului judiciar nu este unul rezonabil.
Determinarea termenului rezonabil la care face trimitere art. 10 din Convenţia europeană asupra cetăţeniei (adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997 şi ratificată de statul român prin Legea nr. 396/2002) se face, potrivit jurisprudenţei C.E.D.O. la care chiar recurentul face trimitere, prin raportare la circumstanţele concrete ale cazului.
În speţă, în funcţie de aceste circumstanţe, instanţa a stabilit şi a argumentat de ce termenul nu este unul rezonabil, făcând drept consecinţă aplicarea art. 18 alin. (l) din Legea nr. 554/2004 şi obligând pârâtul la primirea cererii reclamantului şi a actelor aferente în vederea redobândirii cetăţeniei române.
1.2. Critica privitoare la acordarea daunelor morale este, însă, întemeiată.
În speţă, intimata -reclamantă O.L. a solicitat daune morale în sumă de 1.000 RON pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a nesoluţionării într-un termen rezonabil a cererii sale de redobândire a cetăţeniei române.
Daunele morale nu se acordă în mod automat, ca efect al admiterii cererii de anulare a unui act administrativ, ci trebuie administrate probe pentru a dovedi existenţa unui prejudiciu moral în sensul dispoziţiilor art. 998-999 C. civ.
Chiar dacă nu se pot administra în principiu probe materiale, pentru acordarea daunelor morale se impune totuşi să existe elemente probatorii adecvate pentru dovedirea producerii unor suferinţe morale, a impactului concret asupra persoanei în cauză, pentru determinarea de la caz la caz a existenţei şi cuantumului acestora.
Argumentarea admiterii acestui capăt de cerere, raportat la atitudinea pârâtului, este una imprecisă şi superficială nefiind explicat în ce constă prejudiciul moral adus reclamantei prin nesoluţionarea cererii în discuţie şi nici modul în care s-a apreciat că suma de 1.000 RON reprezintă o compensare adecvată.
Înalta Curte apreciază că obligarea autorităţii pârâte la soluţionarea cererii într-un termen scurt reprezintă prin ea însăşi o reparaţie echitabilă, o măsură de natură a acoperi consecinţele negative ale conduitei autorităţii publice, neexistând temei pentru plata sumei solicitate de reclamant.
În acelaşi sens s-a pronunţat şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a se vedea cauza Mazăre contra României) arătând că emiterea actului solicitat de reclamant poate constitui în sine o reparaţie echitabilă suficientă pentru repararea oricărui prejudiciu moral suferit de acesta. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
În consecinţă, în temeiul art. 312 alin. (1), art. 312 alin. (3) teza I cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul va fi admis, sentinţa atacată va fi modificată în parte, în sensul respingerii capătului de cerere privind obligarea recurentului-pârât la plata daunelor morale către intimata-reclamantă.
Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinţei nr. 1037 din 26. februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VlII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată, în sensul că respinge capătul de cerere privind obligarea recurentului-pârât la plata daunelor morale.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2489/2011. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 2502/2011. Contencios. Refuz acordare... → |
|---|
