ICCJ. Decizia nr. 2492/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2492/2011
Dosar nr. 105/2/2009
Şedinţa publică de la 4 mai 2011
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Instanţa de fond
1. Acţiunea reclamantei
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal la 22 octombrie 2008, reclamanta P.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Academia de Studii Economice anularea examenului de admitere la studiile universitare de doctorat, domeniul Marketing, din sesiunea octombrie 2008.
În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că s-a înscris la examenul de studii universitare de doctorat din sesiunea septembrie 2008, însă examenul organizat de pârâta A.S.E. nu s-a desfăşurat în condiţiile legii, admiterea fiind făcută, din motive obscure, pe bază de privilegii. Candidaţii nu au fost egali iar admiterea s-a făcut preferenţial, prin interviu, şi nu prin concurs cum prevede legea. În acest mod nu numai candidaţii au fost lezaţi dar indirect şi societatea, beneficiarul final al acestor studii.
Referitor la modul de desfăşurare a probei de specialitate a menţionat că au fost comise mai multe nereguli, în sensul că nu s-a afişat numărul de locuri disponibile pentru fiecare conducător de doctorat în parte şi nici temele de cercetare ştiinţifică propuse; nu s-a afişat lista cu ordinea intrării la proba de specialitate; subiectele nu au fost trase la sorţi; întrebările adresate de către comisie nu s-au referit la tema aleasă pentru lucrarea de doctorat, fiind încălcate astfel prevederile art. 12 pct. 3 şi art. 26 pct. 3 din Regulamentul privind studiile universitare de doctorat pentru cursanţii admişi începând cu anul universitar 2005-2006, precum şi art. 33 şi art. 35 din Metodologia privind organizarea şi desfăşurarea concursului de admitere la studiile universitare de doctorat pentru cursanţii admişi începând cu anul universitar 2005-2006.
În opinia reclamantei, în situaţia în care o operaţiune administrativă şi actele subsecvente ei sunt efectuate şi organizate în totală contradicţie cu normele legale şi în dispreţul acestora, sancţiunea ce trebuie aplicata este anularea acestora.
2. Judecata la instanţa de fond
Prin sentinţa civilă nr. 1334 din 01 aprilie 2009, Tribunalul Bucureşti - secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea reclamantei şi a anulat examenul de admitere la studiile de doctorat – A.S.E domeniul Marketing, sesiunea 2008.
Sentinţa a fost recurată de către pârâta Academia de Studii Economice, iar prin Decizia nr. 1888 din 05 octombrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis recursul, a casat sentinţa atacată pentru lipsa competenţei Tribunalului în soluţionarea cauzei şi a reţinut cauza spre soluţionare în primă instanţă.
Prin cererea completatoare depusă în rejudecarea cauzei, reclamanta a solicitat anularea examenului de admitere la studiile universitare de doctorat, domeniul Marketing, din sesiunea septembrie 2008 şi a tuturor actelor subsecvente acestuia: decizia de aprobare a rezultatelor examenului, lista cu candidaţii admişi/respinşi, invocând în drept art. 1, art. 5, art. 8 alin. (1) şi art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi excepţia lipsei de interes.
Cu privire la excepţia inadmisibilităţii acţiunii, a arătat, pe de-o parte, că reclamanta a solicitat instanţei „anularea examenului de admitere la studiile universitare de doctorat” fără a preciza vreun temei de drept al acţiunii.
Pe de altă parte, a arătat că s-a solicitat anularea unui concurs, care nu reprezintă, în sine, un act administrativ, concursul semnificând doar o operaţiune administrativă prealabilă emiterii unui act administrativ; caracterul de act administrativ revenind numai actului prin care se stabilesc rezultatele concursului, în speţă, Lista rezultatelor finale - Concurs admitere doctorat 2008"; (publicată oficial pe site-ul şcolii doctorale a Academiei de Studii Economice din Bucureşti), singurul care produce efecte juridice şi pe care reclamanta nu l-a contestat.
În aceste condiţii, arată pârâta, acţiunea principală având ca obiect anularea unei operaţiuni administrative este inadmisibilă şi trebuie respinsă ca atare.
În şedinţa publică din 01 iunie 2010, pârâta a invocat şi excepţia lipsei procedurii prealabile în privinţa cererii de anulare a actelor subsecvente.
Referitor la excepţia lipsei de interes a acţiunii, a susţinut că reclamanta nu poate justifica un drept subiectiv propriu sau un interes legitim propriu, decât dacă este vorba de rezultatul propriei sale candidaturi la concursul de admitere la doctorat.
Faţă de rezultatele privindu-i pe toţi ceilalţi candidaţi (fie ei admişi sau respinşi), reclamanta nu justifică şi nu poate justifica un interes propriu, deci sub acest aspect acţiunea este lipsită de interes.
Mai mult, în situaţia în care instanţa ar anula în întregime concursul de admitere la doctorat, hotărârea pronunţată ar fi neconvenţională şi neconstituţională, dată cu încălcarea dreptului la apărare şi la un proces echitabil pentru candidaţii declaraţi admişi şi care nu sunt parte în proces, efectele unei astfel de hotărârii i-ar afecta negativ în mod direct.
Sub un alt aspect al lipsei de interes, a susţinut că reclamanta a solicitat instanţei exclusiv anularea concursului de admitere, dar nu şi obligarea instituţiei de învăţământ superior pârâte să emită un act administrativ sau să efectueze o operaţiune administrativă, prin care să fie declarată admisă la concurs şi să fie înmatriculată ca doctorandă, aspect pe care instanţa nu se poate pronunţa, ea fiind învestită exclusiv in limine litis şi neputând statua ultra petita.
Prin urmare, şi din această perspectivă acţiunea este lipsită de interes, reclamanta neputând obţine decât anularea concursului, dar nu şi declararea sa ca admisă şi înmatricularea ca doctorandă.
3. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 3134 din 29 iunie 2010, Curtea de Apel Bucureşti a respins excepţia inadmisibilităţii ca neîntemeiată, a admis excepţia lipsei de interes şi pe cale de consecinţă, a respins acţiunea formulată de reclamanta P.M., în contradictoriu cu pârâta Academia de Studii Economice din Bucureşti.
Totodată, a obligat reclamanta la plata sumei de 5000 lei către pârâtă, reprezentată de cheltuieli de judecată, admise în parte.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea a reţinut următoarele:
Sub aspectul admisibilităţii acţiunii, a constatat, pe de-o parte, că reclamanta a completat acţiunea la prima zi de înfăţişare, investind instanţa cu cererea de anulare a actului administrativ: decizia de aprobare a rezultatelor examenului astfel cum rezultă din lista de candidaţi admişi/respinşi, astfel că în raport de prevederile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, acţiunea este admisibilă, instanţa fiind competentă să se pronunţe şi asupra legalităţii operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecăţi.
Pe de altă parte, a reţinut că aspectele de nelegalitate invocate de reclamantă în cuprinsul memoriului nr. 14 din 25 septembrie 2008 cu privire la procedura de desfăşurare a concursului se regăsesc şi în conţinutul cererii de anulare a deciziei de aprobare a rezultatelor examenului, nefiind aduse motive noi, situaţie în care a apreciat ca fiind suficient recursul administrativ prealabil formulat anterior datei de 25 septembrie 2008.
Sub aspectul interesului reclamantei în susţinerea cererii de anulare a examenului de admitere la studiile universitare de doctorat, a deciziei de aprobare a rezultatelor examenului şi a listei cu candidaţii admişi/respinşi, Curtea a reţinut în întregime apărările pârâtei formulate prin întâmpinare.
În acest sens, a apreciat că reclamanta nu poate justifica interesul propriu de a obţine anularea actului şi a operaţiunilor administrative sus menţionate cu privire la ceilalţi candidaţi la examenul de doctorat, iar în ce priveşte decizia de respingere a candidaturii sale, reclamanta nu justifică interesul practic al constatării nulităţii acesteia, în condiţiile în care nu a solicitat obligarea pârâtei la emiterea actului administrativ de declarare ca admisă la concurs şi înmatricularea acesteia ca doctorandă sau reluarea concursului.
Cum interesul trebuie să fie născut şi actual, nu viitor sau eventual, Curtea a apreciat că, în speţă, nu rezultă în ce scop practic s-ar putea dispune anularea deciziei sus menţionate. Cu privire la acordarea cheltuielile de judecată solicitate de pârâtă, Curtea a avut în vedere dispoziţiile art. 274 C. proc. civ. precum şi gradul de complexitate al pricinii.
II. Instanţa de recurs
1. Criticile formulate de părţi
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs ambele părţi.
A. Recurenta – reclamantă P.M. a criticat sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând următoarele motive:
În mod greşit prin Decizia nr. 1888 din 5 octombrie 2009 Curtea de Apel Bucureşti a admis recursul împotriva sentinţei nr. 1334 din 1 aprilie 2009 a Tribunalului Bucureşti pe care a casat-o, reţinând cauza pentru soluţionare, pe fond, pe motiv că Tribunalul a încălcat regulile generale de competenţă, judecând litigiul în care figura ca pârâtă Academia de Studii Economice, deşi aceasta este o instituţie centrală.
A arătat recurenta că acest act judecătoresc nu mai poate fi atacat pe nici o cale, astfel că se consideră îndreptăţită a arăta în prezentul recurs că soluţionarea cauzei în fond de către Curtea de Apel Bucureşti încalcă art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, alin. (1) lit. c) şi art. 3 alin. (1) C. proc. civ., deoarece potrivit art. 116 şi 117 din Constituţie, pârâta A.S.E. nu este instituţie centrală, nefiind înfiinţată prin lege organică sau hotărâre a Guvernului, aşa cum s-a prevăzut prin art. 30 lit. f) din O.U.G. nr. 75/2005.
Recurenta a învederat că există o diferenţă substanţială între autonomia universitară reglementată de art. 15 alin. (9), art. 8, 9 şi 96 din Legea nr. 84/1995 republicată şi principiul autonomiei autorităţilor administrative autonome la care face referire Constituţia României.
S-a concluzionat că prin interpretarea dată noţiunii de „instituţie publică centrală” de către Curtea de Apel Bucureşti s-ar ajunge ca toate procesele în care sunt părţi universităţi particulare să fie soluţionate la Curţile de Apel, ceea ce contrazice practica instanţelor, în sistemul E.C.R.I.S. figurând peste 50 procese cu aceste universităţi soluţionate de Tribunalul Bucureşti, dar şi prevederile legale consacrate, cum ar fi definiţia dată instituţiilor publice de legea finanţelor publice, chiar denumirea pârâtei – Academia de Studii Economice din Bucureşti sugerând caracterul local al acestei instituţii, concluzionându-se că decizia nr. 1888/2009 încalcă normele imperative de competenţă materială, dar încalcă şi competenţa altei instanţe, respectiv a Tribunalului Bucureşti, motiv de casare prevăzute de art. 304 pct. 3 C. proc. civ.
Ultima critică formulată de recurenta – reclamantă vizează sentinţa nr. 3134 din 29 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, despre care s-a arătat că în mod greşit a admis excepţia lipsei de interes, raportată la ceilalţi participanţi la concursul contestat de reclamantă, deoarece aceasta a înţeles să se judece numai cu instituţia care a organizat acest concurs – A.S.E. Bucureşti, pentru nerespectarea legalităţii procedurii de concurs, prima instanţă încălcând astfel principiul disponibilităţii reglementat de art. 129 alin. (6) C. proc. civ., admiţând o excepţie pentru care apărătorul pârâtei nu avea mandat din partea „celorlalţi candidaţi” să o susţină.
Recurenta a susţinut că deşi instanţa nu a analizat fondul cauzei, a obligat-o totuşi la 5000 lei cheltuieli de judecată, concluziile acestui litigiu fiind expuse sub forma unor interogaţii privind inutilitatea de a depune efort de studiu substanţial în susţinerea unui examen la care nu se respectă procedura, regulamentul, chiar dacă s-a plătit o taxă de participare, demersul unui student pregătit fiind considerat „lipsit de interes”.
B. Recurenta – pârâtă A.S.E. Bucureşti a criticat la rândul său sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi art. 105 alin. (2) C. proc. civ., deoarece i-au fost acordate numai în parte cheltuielile de judecată solicitate, fără ca acest aspect să fi format obiectul dezbaterilor şi fără ca reclamanta să fi solicitat reducerea acestora.
S-a mai arătat că instanţa nu a motivat reducerea onorariului avocaţial solicitat şi dovedit de pârâtă cu înscrisurile depuse la dosar şi că s-au aplicat greşit prevederile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., în raport cu munca şi prestigiul avocatului, onorariile avocaţilor din România, miza procesului pentru pârâtă, fără a se ţine cont de taxele şi contribuţiile pe care avocatul le datorează bugetului de stat.
S-a solicitat admiterea recursului şi casarea/modificarea sentinţei, în sensul admiterii în întregime a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată la fond, solicitându-se cheltuieli de judecată şi în recurs.
Ulterior, recurenta - pârâtă şi-a completat motivele de recurs, invocând excepţia inadmisibilităţii acţiunii introductive, deoarece nu s-a atacat un act administrativ, ci o operaţiune administrativă, nu s-a parcurs procedura prealabilă obligatorie, conform art. 7 din Legea nr. 554/2004 şi s-a formulat tardiv, peste termenul de decădere de un an prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 completarea acţiunii privind anularea actelor subsecvente examenului de doctorat.
2. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor
Analizând sentinţa criticată prin prisma motivelor de recurs, ţinând cont de actele şi lucrările dosarului, precum şi de dispoziţiile legale incidente, inclusiv de prevederile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
A. Cu privire la recursul reclamantei.
Motivele de recurs prezentate de reclamantă la pct. 1 şi 2 din cererea de recurs vizează exclusiv pretinsa necompetenţă a Curţii de Apel Bucureşti de a soluţiona cauza, recurenta apreciind că intimata - pârâtă Academia de Studii Economice Bucureşti nu este o „instituţie publică centrală” în sensul art. 10 din Legea nr. 554/2004, astfel că Tribunalul Bucureşti era competent să soluţioneze cauza.
Această problemă a fost însă definitiv şi irevocabil rezolvată prin decizia nr. 1888 din 5 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti care, constatând că Tribunalul Bucureşti a judecat cauza cu încălcarea regulilor de competenţă din materia Contenciosului administrativ, a admis recursul pârâtei A.S.E. Bucureşti declarat împotriva sentinţei nr. 1334 din 1 aprilie 2009 a Tribunalului Bucureşti, pe care a cazat-o, reţinând cauza spre soluţionare în primă instanţă.
Prin urmare, nu mai pot fi puse în discuţie argumentele de fapt şi de drept cu privire la competenţa instanţei de a soluţiona în fond acţiunea, criticile recurentei care privesc exclusiv decizia irevocabilă nr. 1888/2009 a Curţii de Apel Bucureşti nemaiputând forma obiectul cercetării judecătoreşti, deoarece s-ar încălca atât autoritatea de lucru judecat a acestei soluţii irevocabile, dar şi principiul securităţii raporturilor juridice, ceea ce este inadmisibil într-un stat de drept, o hotărâre judecătorească irevocabilă nemaiputând fi discutată.
Celelalte critici sumare formulate de reclamantă cu privire la fondul pricinii sunt, de asemenea, nefondate.
Altfel, susţinerea recurentei că excepţia lipsei interesului trebuia raportată numai la pârâta din proces – A.S.E. Bucureşti, nu şi la alte persoane, (participanţii la examenul de doctorat – sesiunea iunie 2008), care nu au fost părţi în proces este nefondată, deoarece Curtea de Apel Bucureşti a analizat excepţia în limitele investirii, constatând că reclamanta nu justifică un folos practic al acţiunii completate, privind anularea examenului de admitere la doctorat, a deciziei de aprobare a rezultatelor examenului şi a listei cu candidaţii admişi/respinşi, din moment ce nu a solicitat „obligarea pârâtei la emiterea actului administrativ de declarare ca admisă la concurs şi înmatricularea ca doctorandă sau reluarea concursului”.
Prin urmare instanţa a concluzionat corect, în funcţie de cererile cu care reclamanta a învestit-o, respectând dispoziţiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., că aceasta nu a dovedit un interes născut şi actual al acţiunii formulate (interesul neputând fi viitor sau eventual) motiv pentru care a şi respins acţiunea.
Susţinerea recurentei – reclamante privind admiterea unei cereri formulată de o persoană fără calitate procesuală, respectiv de apărătorul pârâtei pentru ceilalţi participanţi la examen, nu are nici un suport juridic, instanţa pronunţându-se asupra excepţiilor formulate de pârâta din proces, prin reprezentantul său legal, avocat, conform art. 68 C. proc. civ.
Cu privire la cheltuielile de judecată, Înalta Curte constată că instanţa de fond a aplicat deja prevederile art. 274 alin. (3) C. proc. civ. şi a procedat la reducerea onorariului avocatului ales de pârâtă şi acest motiv de recurs fiind, în concluzie, nefondat.
B. Cu privire la recursul pârâtei A.S.E. Bucureşti
Pârâta a invocat aplicarea pretins greşită a dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., în condiţiile în care reclamanta nu a solicitat reducerea cheltuielilor de judecată solicitate de pârâtă, instanţa nepunând în discuţia părţilor această cerere şi nemotivându-şi soluţia, care apare ca neîntemeiată în raport cu valoarea onorariilor avocaţilor practicate în România, prestigiul pârâtei şi al avocatului ales, etc.
Textul de lege în discuţie - art. 274 alin. (3) C. proc. civ. prevede că „Judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micşoreze onorariile avocaţilor, potrivit cu cele prevăzute în tablourile minimale, ori de câte ori vor constat motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat”.
Din aceste dispoziţii legale rezultă că legiuitorul a reglementat un drept de apreciere lăsat la latitudinea instanţei de judecată, cu privire la cheltuielile de judecată.
Fiind vorba de o prerogativă legală a judecătorului, de a hotărî asupra cheltuielilor de judecată, în raport de criteriile prevăzute de acest text: valoarea onorariului, a pricinii, munca avocatului, nu este necesar ca una din părţi să solicite reducerea cheltuielilor cerute de partea adversă şi nu este nevoie ca instanţa să pună în discuţia părţilor această problemă, pentru a hotărî asupra aplicabilităţii art. 274 alin. (3) C. proc. civ., ci poate din oficiu să o rezolve prin hotărârea pronunţată, nefiind incidente dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi 105 alin. (2) C. proc. civ. invocate de recurenta – pârâtă.
Nu se poate reţine nici motivarea sau netemeinicia soluţiei deoarece măsura reducerii cheltuielilor a fost motivată succint, prin trimiterile făcute la complexitatea pricinii şi la textul de lege care reglementează condiţiile în care judecătorul poate reduce cheltuielile de judecată cerute de una din părţile din proces, astfel că nu sunt aplicabile prevederile art. 304 pct. 5 şi 9 invocate de recurenta - pârâtă. Cu privire la excepţiile invocate în completarea recursului de către pârâtă, Înalta Curte constată că deşi excepţiile de ordine publică pot fi ridicate şi peste termenul de motivare a recursului prevăzut de art. 301 şi 303 alin. (1) C. proc. civ., examinarea acestora este lipsită de interes, întrucât soluţia s-a pronunţat prin admiterea uneia din excepţiile absolute, dirimante ridicate de pârâtă prin întâmpinare, pe care instanţa a considerat-o ca fiind prioritară în raport cu întreaga acţiune completată, astfel că este inutilă examinarea şi a altor excepţii.
3. Soluţia instanţei de recurs
Constatând că sentinţa atacată este temeinică şi legală, că nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare prevăzută de art. 304 C. proc. civ., în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ambele recursuri, ca nefondate.
Înalta Curte urmează a obliga recurenta – reclamantă să plătească recurentei – pârâte suma de 2000 lei cheltuieli de judecată în recurs, cu aplicarea dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de P.M. împotriva sentinţei nr. 1888 din 05 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.
Respinge recursurile declarate de P.M. şi A.S.E. din Bucureşti împotriva sentinţei nr. 3134 din 29 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Obligă recurenta – reclamantă P.M. la plata sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata - pârâtă A.S.E. din Bucureşti, cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2470/2011. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 2494/2011. Contencios → |
|---|
