ICCJ. Decizia nr. 25/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 25/2011
Dosar nr. 688/39/2010
Şedinţa publică de la 6 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, la data de 19 august 2010, reclamantul C.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Suceava - Activitatea de Inspecţie Fiscală Suceava, anularea Deciziei nr. 90 din 27 iulie 2010 emisă de pârâtă, precum şi a Raportului de inspecţie fiscală întocmit de D.G.F.P. Suceava - Activitatea de Inspecţie Fiscală la 15 aprilie 2010, înregistrat sub nr. 74379 din 26 aprilie 2010.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin raportul de inspecţie fiscală parţială a fost stabilită obligaţia sa de plată la bugetul de stat a sumei de 725.859 lei reprezentând TVA pentru perioada 1 ianuarie 2006 – 31 decembrie 2009 precum şi a sumei de 515.794 lei reprezentând accesorii ale debitului principal, reţinându-se, în esenţă, faptul că în perioada 1 ianuarie 2006 - 31 decembrie 2009 a realizat, ca persoană fizică, tranzacţii imobiliare cu caracter de continuitate revenindu-i astfel obligaţia de a achita cota de 19% reprezentând TVA aferent fiecărei vânzări.
Reclamantul a mai arătat că împotriva raportului de inspecţie amintit a formulat contestaţie, respinsă de către pârâtă ca tardivă prin Decizia nr. 92 din 27 februarie 2010, soluţie criticată de către reclamant care a susţinut că a depus contestaţia în termenul de 30 de zile de la comunicarea raportului.
Reclamantul a adus de asemenea argumente de fond vizând nelegalitatea şi netemeinicia raportului de inspecţie fiscală.
Prin întâmpinarea depusă în cauză, pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Suceava a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii reclamantului, motivată de incidenţa dispoziţiilor art. 41 din O.G. nr. 92/2003, iar, pe fond, a solicitat respingerea cererii ca acestuia ca neîntemeiată, arătând că reclamantul nu a probat în mod indubitabil respectarea termenului prevăzut de lege pentru formularea contestaţiei.
Prin sentinţa civilă nr. 180 din data de 13 septembrie 2010, Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a admis contestaţia reclamantului şi a anulat Decizia nr. 90 din 27 iulie 2010 emisă de pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Suceava, trimiţând contestaţia acestei instituţii pentru soluţionarea fondului.
În motivarea acestei hotărâri, instanţa de fond a constatat că din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă faptul că pârâta a comunicat reclamantului raportul de inspecţie atacat la data de 29 aprilie 2010, contestaţia împotriva acestuia fiind formulată la 29 mai 2010 (filele9 şi 10 din dosar), aşadar în interiorul termenului prevăzut de art. 207 alin. (1) din O.U.G. nr. 92/2003 calculat conform art. 104 C. proc. civ., în condiţiile în care intimata nu a probat (deşi sarcina îi revenea conform art. 1169 C. civ.) împrejurarea că recipisa şi confirmarea primire invocate vizează o altă cauză.
Faţă de aceste aspecte, Curtea a apreciat contestaţia reclamantei ca depusă în termen, context în care se impune reanalizarea acesteia pe fond de către Biroul de soluţionare a contestaţiilor din cadrul autorităţii pârâte.
Prima instanţă nu a intrat în analiza excepţiei inadmisibilităţii invocată de către pârâtă, arătând că aceasta are caracter subsidiar, urmând a fi analizată cu ocazia rejudecării contestaţiei.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Suceava, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin cererea de recurs se aduc, în esenţă, următoarele critici sentinţei atacate:
- prima instanţă nu s-a pronunţat asupra excepţiei inadmisibilităţii capătului de cerere care viza anularea raportului de inspecţie fiscală parţială încheiat la 15 aprilie 2010. În opinia recurentei, această excepţie era întemeiată deoarece instanţa nu putea analiza legalitatea acestui raport, în condiţiile în care organul de soluţionare a contestaţiilor nu a soluţionat plângerea prealabilă;
- în mod greşit instanţa de fond a dispus anularea Deciziei nr. 90/2010, fără a avea în vedere că petentul nu a indicat corect numărul deciziei, respectiv nr. 92 din 27 octombrie 2010 şi, preluând această eroare, nu a dispus anularea actului corect.
De asemenea, nu s-a ţinut seama de faptul că recipisa menţionată de reclamant nu face dovada indubitabilă a faptului că la oficiul poştal a fost predată corespondenţa ce conţine plângerea prealabilă formulată de acesta, instanţa neargumentând convingerea sa cu privire la acest aspect.
Intimatul-reclamant a formulat concluzii scrise prin care a susţinut că excepţia inadmisibilităţii invocată de recurentă are caracter subsidiar.
Referitor la soluţia instanţei de fond, se arată că aceasta este legală şi temeinică, iar faptul că recurenta nu a produs nici un fel de dovadă a modalităţii prin care contestaţia sa i-a fost remisă, este evident că recipisa depusă la dosar confirmă faptul că plângerea sa a fost formulată în termenul legal.
Precizează intimatul-reclamant şi faptul că toată contestaţia sa vizează anularea Deciziei nr. 92/2010 ce a fost ataşată contestaţiei, astfel că menţionarea numărului deciziei ca fiind 90 în loc de 92, reprezintă o eroare materială.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând recursul formulat, apreciază că acesta este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
Faptul că atât intimatul-reclamant în cererea formulată cât şi instanţa de fond în sentinţa atacată, au menţionat Decizia nr. 90 din 27 octombrie 2010, reprezintă o greşeală materială în sensul art. 281 alin. (1) C. proc. civ., astfel că toate trimiterile şi menţiunile se apreciază ca fiind făcute cu privire la Decizia nr. 92 din 27 octombrie 2010 emisă de A.N.A.F. – D.G.F.P. Suceava – Biroul de Soluţionare Contestaţii.
Excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere vizând anularea raportului de inspecţie fiscală înregistrat sub nr. 74379 din 26 aprilie 2010 nu putea fi soluţionată de instanţa de fond cu prioritate deoarece actul administrativ fiscal care se contestă la instanţa de contencios administrativ, îl reprezintă Decizia nr. 92/2010, conform art. 218 alin. (2) C. proc. fisc., republicat.
În ceea ce priveşte soluţia pronunţată de instanţa de fond, se apreciază că aceasta este legală şi temeinică, criticile formulate fiind nefondate.
În mod corect prima instanţă a reţinut că au fost respectate dispoziţiile art. 207 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 republicată, în ceea ce priveşte formularea contestaţiei cu respectarea termenului de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal, avându-se în vedere înscrisurile depuse de reclamant, respectiv recipisa poştală ce poartă data de 29 mai 2010.
Obligaţia răsturnării prezumţiei instituite de avizele poştale revenea în exclusivitate autorităţii recurente, or, aceasta nu a adus nicio dovadă în sensul că plângerea prealabilă nu a fost trimisă prin poştă, fiind predată recomandat oficiului poştal, fapt de altfel permis în raport de dispoziţiile art. 104 C. proc. civ.
În consecinţă, faţă de cele expuse, în mod corect instanţa de fond a apreciat ca fiind nelegală Decizia nr. 92/2010 şi a trimis contestaţia autorităţii pârâte pentru soluţionare.
Având în vedere aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1), teza a II-a coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Suceava împotriva sentinţei nr. 180 din data de 13 septembrie 2010 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2499/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2501/2011. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
