ICCJ. Decizia nr. 2762/2011. Contencios
| Comentarii |
|
Prin sentința nr. 54 din 28 ianuarie 2011 a Curții de Apel Cluj a fost stabilită competența de soluționare a cererii formulate de CONSILIUL LOCAL DESEȘTI de constatare a nulității absolute a contactului de închiriere - arendă în favoarea Tribunalului Maramureș.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că prin sentința nr. 1826 din 7 iunie 2010 pronunțată în dosar nr. 1346/307/2010, Judecătoria Sighetu Marmației a admis excepția necompetenței materiale invocate de pârâți prin întâmpinare și a declinat în favoarea Judecătoriei Baia Mare competența de soluționare a acțiunii formulată de reclamantul Consiliul Local Desești în contradictoriu cu pârâții B.G., P.P., B.I., B.V., H.G., M.G., M.M., P.V., P.I., V.P. și M.V.
în considerentele hotărârii s-a reținut că reclamantul a solicitat instanței să constate nulitatea mai multor contracte de închiriere arendă încheiate între reclamant și pârâți cu privire la diferite suprafețe de teren, cu destinație pășune, motivat de faptul că nu a existat o hotărâre de consiliu local privind acordul la încheierea contractelor, s-au încheiat fără să existe cereri în acest sens, cu încălcarea dispozițiilor O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică a contractelor, iar contractele au fost semnate de viceprimar și fără menționarea prețului.
Reținând că suprafețele de pășune cuprinse în contracte fac parte din domeniul public al comunei Desești, competența de soluționare a acțiunii revine instanței de contencios administrativ în sensul art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. c), conform cărora sunt asimilate actelor administrative și contractelor încheiate de autoritățile publice, care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică.
Prin sentința civilă nr. 4762 din 24 noiembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. 4939/100/2010 s-a admis excepția necompetenței materiale invocate de reclamantul Consiliul Local al comunei Desești și, în consecință, a fost declinată, în favoarea Judecătoriei Sighetu Marmației, competența materială de soluționare a acțiunii formulate de reclamantul Consilul Local al comunei Desești, în contradictoriu cu pârâții B.G., P.P., B.I., B.V., G.B., H.G., M.G., M.M., P.I., V.P. și M.V.
în temeiul art. 21 C. proc. civ., s-a suspendat de drept orice procedură și s-a trimis dosarul Curții de Apel Cluj pentru a hotărî asupra conflictului negativ.
Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul a reținut că acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Local al comunei Desești are ca obiect constatarea nulității absolute a celor 25 de contracte de arendă a pășunilor, proprietatea comunei, încheiate cu pârâții persoane fizice.
în opinia instanței, aceste contracte nu fac parte din categoria contractelor administrative reglementate de art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, iar art. 5 din Ordinul M.A.P.D.R. nr. 216/2008 nu face referire la o categorie distinctă de contracte administrative, ci face referire la posibilitatea consiliilor locale, în calitate de administratori ai bunurilor aparținând domeniului public sau privat de a încheia contracte de arendare, concesiune, administrare, închiriere, crescătorilor de animale persoane fizice, iar beneficiari ai subvențiilor pot fi persoanele fizice sau juridice care exploatează terenul, în calitate de proprietari, arendași, concesionari, etc.
Având în vedere că obiectul contractului îl constituie exploatarea și întreținerea pășunii proprietate a comunei Desești, de către o persoană fizică în schimbul unei taxe de pășunat, tribunalul consideră că acesta este un contract de natură civilă, prin urmare, competența materială de anulare a acestuia revine instanței de drept comun și nu instanței de contencios administrativ în sensul art. 10 din Legea nr. 554/2004, modificată.
Curtea de Apel Cluj, sesizată cu pronunțarea regulatorului de competență, a reținut că reclamantul a solicitat, prin cererea de chemare în judecată, constatarea nulității mai multor contracte de închiriere-arendă încheiate între reclamant și pârâți, cu privire la diferite suprafețe de teren, cu destinație pășune.
Acțiunea reclamantului urmărește anularea unor contracte de închiriere-arenda încheiate între reclamant (Consiliul Local al comunei Desești) și pârâții, persoane fizice, cu privire la diferite suprafețe de teren cu destinația pășune.
S-a reținut că aceste contracte fac parte din categoria contractelor administrative reglementate de art. 2 lit. c) din Legea nr .554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, în sensul că sunt asimilate actelor administrativ și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice - enumerarea fiind exemplificativă, întrucât prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ.
Instanța a reținut că suprafețele de pășune, cuprinse în contracte, fac parte din domeniul public al comunei Desești, iar competența de soluționare a acțiunii revine instanței de contencios administrativ în sensul art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. c), conform cărora sunt asimilate actelor administrative și contractele încheiate de autoritățile publice, care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică.
împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamantul și pârâții, criticând soluția instanței de fond ca nelegală și netemeinică.
Consiliul Local Desești a indicat temeiul juridic al motivelor de recurs formulate, dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041C. proc. civ., arătând că instanța sesizată pentru pronunțarea regulatorului de competență a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) și art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, întrucât competența aparține Judecătoriei Sighetu Marmației.
Recurentul a arătat că, în cauza dedusă judecății, contractele încheiate de autoritatea publică locală cu persoanele fizice menționate nu au ca obiect punerea în valoare a pășunilor, domeniu public al comunei, ci au fost încheiate exclusiv în interesul persoanelor fizice deținătoare de oi sau organizatoare de stână, fiind contracte civile și nu administrative.
B.G., P.P., B.I., B.V., G.B., H.G., M.G., P.V., P.I., V.P., M.V. au criticat hotărârea curții pronunțată în regulator de competență, indicând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și apreciind că este competentă să soluționeze fondul cauzei Judecătoria Sighetu Marmației.
înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursurilor declarate, mai înainte de a analiza motivele de recurs formulate, a constatat că recursurile nu au fost timbrate, deși recurenții au fost citați cu mențiunea achitării taxei datorate.
înalta Curte reține că în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, recursul trebuia timbrat cu suma de 2 lei și cu 0,15 lei timbru judiciar conform prevederilor O.G. nr. 32/1995 modificată prin Legea nr. 123/1997.
Având în vedere faptul că recurenții nu și-au îndeplinit obligația ce le revenea, conform prevederilor legale arătate, Curtea a aplicat sancțiunea prevăzută de dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și art. 9 alin. (2) din O.G. nr. 32/1995 și, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a anulat recursurile ca netimbrate.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2763/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2757/2011. Contencios → |
|---|
