ICCJ. Decizia nr. 2732/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2732/2011
Dosar nr.9360/2/2009
Şedinţa publică din 12 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea Curţii de Apel
Prin Sentinţa civilă nr. 3058 din 23 iunie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de către reclamantul L.A. în contradictoriu cu pârâtul M.A.E. şi, în consecinţă, a obligat pârâtul să stabilească un termen scurt, rezonabil în vederea primirii/analizării cererii reclamantului de redobândire a cetăţeniei române.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamantul a solicitat, potrivit dispoziţiilor art. 12 alin. (2) din Legea nr. 21/1991, redobândirea cetăţeniei române prin cerere adresată misiunii diplomatice a României la Chişinău, autoritatea publică pârâtă având obligaţia de a o înregistra şi a o soluţiona într-un termen rezonabil.
Curtea a apreciat, în raport de răspunsul adresat de către pârât reclamantului, că refuzul primirii actelor necesare redobândirii cetăţeniei române este unul nejustificat, în speţă fiind incidente dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.
2. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul M.A.E., solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii cererii reclamantului, pentru motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurentul-pârât a prezentat o justificare argumentată a faptului că nu a fost stabilită o dată pentru programarea reclamantului în vederea depunerii cererii de redobândire a cetăţeniei române, în baza dificultăţilor de ordin practic în procesarea numărului mare de solicitări de redobândire a cetăţeniei române depuse la Secţia Consulară a Ambasadei României la Chişinău.
A arătat că în cauză nu poate fi reţinut refuzul nejustificat al autorităţii recurente.
Autoritatea recurentă a mai precizat că există o cauză exoneratoare de culpă administrativă în materia litigiilor de această natură, în sensul că gestionarea atribuţiilor ce le revin, exercitate pe teritoriul unui stat străin, implică imposibilitatea obiectivă a autorităţilor române de a organiza pe teritoriul Republicii Moldova spaţii adecvate pentru preluarea cererilor de redobândire a cetăţeniei române într-un termen cât mai scurt.
A mai susţinut recurentul că în prezent procedura de înregistrare şi procesare a cererilor de redobândire a cetăţeniei române este mult simplificată, iar procedura de invitare pe baza unei programări prealabile nu se mai regăseşte în practica Secţiei Consulare a Ambasadei României la Chişinău.
3. Considerentele instanţei de recurs
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate în recurs şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat şi urmează a-l respinge, pentru considerentele ce urmează.
Înalta Curte a constatat că reclamantul s-a adresat pârâtului, în vederea redobândirii cetăţeniei române, în conformitate cu dispoziţiile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 21/1991, fără însă a primi un răspuns.
Această împrejurare este de natură a-l afecta pe reclamant în soluţionarea într-un termen rezonabil a cererii sale, raportat la prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004.
Mai mult, deficienţele administrative în organizarea înregistrării şi procesării cererilor depuse în vederea redobândirii cetăţeniei române, deficienţe reflectate, în prezenta cauză, în neacordarea unui număr de înregistrare cererii intimatului şi în faptul că acesta nu a primit nici un răspuns din partea Secţiei Consulare a Ambasadei României la Chişinău, autoritatea abilitată şi învestită cu soluţionarea cererii sale, au dus la crearea unei stări de incertitudine cu privire la existenţa şi exercitarea drepturilor intimatului-reclamant.
Instanţa de judecată are îndatorirea constituţională de a sancţiona, în cadrul şi cu mijloacele oferite de lege, orice exercitare a prerogativelor autorităţii publice care afectează, în orice mod, drepturile fundamentale ale cetăţeanului.
În evaluarea comportamentului administrativ al autorităţii pârâte, instanţa trebuie să aibă în vedere principiul menţinerii unui just echilibru între cerinţele interesului general al comunităţii şi imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului. Acest echilibru ce trebuie protejat ar fi distrus dacă individul ar suporta o sarcină specială şi exorbitantă (cauza Sporrong şi Lönnroth împotriva Suediei; cauza Străin şi alţii împotriva României).
Nu trebuie ignorat nici faptul că procedura de soluţionare a cererii de redobândire a cetăţeniei se subsumează principiului soluţionării cererii într-un termen rezonabil, consacrat de art. 10 din Convenţia Europeană asupra Cetăţeniei, adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997 şi ratificată de România prin Legea nr. 396/2002.
Caracterul de termen rezonabil în cazul procedurilor administrative supuse cenzurii instanţei de judecată se apreciază în lumina criteriilor consacrate de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze.
În speţă, faţă de termenele scurte şi imperative instituite în general de Legea nr. 21/1991 în ceea ce priveşte procesarea cererilor de redobândire a cetăţeniei, faţă de faptul că nici până la data judecării cauzei reclamantul nu a primit un răspuns la cererea formulată, deşi aceasta nu prezenta o complexitate deosebită, Curtea concluzionează că în mod corect a reţinut instanţa de fond încălcarea art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.
Înalta Curte nu poate primi apărarea formulată de recurent în sensul că există o cauză exoneratoare de răspundere, întrucât instituţia recurentă a fost în culpă pentru nesoluţionarea cererii reclamantului, în condiţiile în care ar fi trebuit să-şi ia toate diligenţele pentru rezolvarea situaţiei create.
Înalta Curte are în vedere faptul că întreaga procedură de redobândire a cetăţeniei române se subsumează dreptului suveran al statului de a analiza fiecare speţă în ritmul şi potrivit precauţiilor pe care le consideră necesare, însă acest drept suveran nu poate determina o încălcare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale prevăzute în ordinea juridică a statului, precum şi în convenţiile internaţionale la care România este parte.
De altfel, Legea nr. 21/1991 a şi fost modificată în sensul simplificării procedurii de depunere a cererilor, context în care susţinerile recurentului-pârât apar ca lipsite de fundament, fiind create condiţiile respectării drepturilor intimatului-reclamant.
În consecinţă, nefiind întemeiate motivele de recurs invocate de către recurentul-pârât M.A.E., în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de M.A.E. împotriva Sentinţei civile nr. 3058 din data de 23 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 mai 2011.
Procesat de GGC - AA
| ← ICCJ. Decizia nr. 2731/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2733/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs → |
|---|
