ICCJ. Decizia nr. 2747/2011. Contencios
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2747/2011
Dosar nr. 9127/1/2/2009
Şedinţa publică de la 13 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii şi hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa nr. 2994 din 22 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti au fost respinse excepţiile invocate de pârât, a fost admisă, în parte, acţiunea formulată de reclamantul R.M. în contradictoriu cu pârâtul G.R. şi, în consecinţă, a fost anulată HG nr. 1301/2004 în ceea ce priveşte modificarea art. 7 din HG nr. 1217/2003.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că, prin cererea introductivă, reclamantul R.M. a solicitat,în contradictoriu cu pârâtul G.R., anularea HG nr. 1301/2004 şi obligarea pârâtului la plata de daune morale în cuantum de 2000 lei. Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei procedurii prealabile, excepţia lipsei de interes a reclamantului şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a primului ministru.
Analizând excepţiile invocate, instanţa a constatat că acestea sunt neîntemeiate. Astfel, cu privire la lipsa plângerii prealabile, instanţa a constatat că, la data de 21 august 2009, reclamantul a adresat o petiţie Primului-Ministru, prin care a solicitat anularea HG nr. 1301/2004.
în ceea ce priveşte lipsa de interes, Curtea a constatat că reclamantul invocă existenţa unei vătămări ce decurge din actul atacat, în sensul că se află în imposibilitate de a obţine executarea unei hotărâri judecătoreşti definitivă şi irevocabilă. Folosul practic urmărit de reclamant este acela de a obţine o executare a hotărârii judecătoreşti fără luarea în considerare a dispoziţiilor HG nr. 1301/2009.
În ceea ce priveşte calitatea procesuală a Primului Ministru, Curtea a constatat că, deşi acţiunea este imprecis formulată, rezultă în mod neechivoc faptul că reclamantul doreşte să se judece în contradictoriu cu emitentul actului, or, emitentul actului este G.R. Acesta este motivul pentru care Primul Ministru nu a mai fost citat în cauză, pârât fiind G.R.
Pe fondul cauzei, instanţa a reţinut că HG nr. 1301/2004 a modificat art. 7 şi 8 din HG nr. 1217/2003, în sensul că a stabilit o valoare fixă a despăgubirilor ce urmează a fi acordate pentru un hectar de teren la care au dreptul persoanele îndreptăţite.
HG nr. 1217/2003 reglementează normele de aplicare a art. 13 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, republicată.
Potrivit art. 13 alin. (3) din Legea nr. 44/1994 „Veteranii de război care, din cauza deficitului de teren în localităţile unde domiciliază sau în alte localităţi, nu au putut fi împroprietăriţi conform legii, vor fi despăgubiţi cu o sumă ce reprezintă contravaloarea terenului la care erau îndreptăţiţi conform legii”.
Pentru executarea acestor dispoziţii legale a fost adoptat art. 7 din Norme, care iniţial făcea trimitere la hotărârea de guvern ce reglementează procedura de evaluare a terenurilor, dar care a fost modificat prin HG nr. 1301/2004, stabilindu-se o sumă fixă pentru fiecare hectar de teren.
Instanţa a apreciat că această manieră de stabilire a despăgubirilor, prin indicarea unei sume fixe, contravine dispoziţiilor Legii nr. 44/1994. Textul de lege citat stabileşte dreptul la plata unor despăgubiri egale cu contravaloarea terenului la care erau îndreptăţiţi conform legii.
Or, este evident că valoarea terenului nu poate să fie aceeaşi indiferent de localitate şi că indicarea unei valori fixe are caracter arbitrar, această sumă nereprezentând o reală contravaloare a terenului la care erau îndreptăţiţi beneficiarii, aşa cum impunea articolul 13 alin. (3) din aceeaşi lege.
În ceea ce priveşte modificarea art. 8 din HG nr. 1217/2003, instanţa de fond a constatat că nu s-au indicat motivele de nelegalitate şi din oficiu nu au fost identificate încălcări ale unor dispoziţii legale de ordine publică.
Cât priveşte daunele morale, instanţa a constatat că modificarea reglementată prin HG nr. 1301/2004 nu are nicio componentă morală şi reclamantul nu a suferit nici un prejudiciu de natură morală prin modificarea valorii despăgubirilor; prejudiciul putea fi exclusiv material în măsura în care actul atacat ar fi rămas în fiinţă.
2. Recursul exercitat de pârât
Pârâtul G.R. a atacat cu recurs sentinţa menţionată, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, în temeiul art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., pentru următoarele motive:
- respingerea greşită a excepţiei neîndeplinirii procedurii prealabile, în raport cu prevederile art. 7şi 8 din Legea nr. 554/2004 şi art. 109 alin. (2) C. proc. civ.;
- stabilirea greşită a cadrului procesual şi a calităţii procesuale pasive, în condiţiile în care pentru fiecare termen a fost citat Primul Ministru, autoritate distinctă, iar nu G.R.;
- soluţionarea greşită a fondului cauzei, faţă de împrejurarea că HG nr. 1301/2004 a fost adoptată în temeiul art. 13 din Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, republicată, la elaborarea actului au fost respectate normele de tehnică legiSIativă prevăzute în Legea nr. 24/2000 şi în Regulamentul privind procedurile pentru supunerea proiectelor de acte normative Guvernului, spre adoptare, aprobat prin HG nr. 555/2001 (în vigoare la data adoptării HG nr. 1301/2004), iar prin norma contestată s-a actualizat suma cuvenită drept despăgubire şi s-a prevăzut cuantumul, conform alineatului final al art. 13 din Legea nr. 44/1994.
3. Apărările intimatului - reclamant
Prin concluziile scrise depuse la dosar, intimatul - reclamant a arătat că, în măsura în care, „recurentul nu arată răul făcut de către instanţa de fond, recursul este lovit de nulitate absolută, în conformitate cu dispoziţiile alin. (2), art. 105, C. proc. civ.”.
Totodată, intimatul-reclamant a arătat că recursul este nefondat şi a solicitat să se dispună măsuri pentru punerea în executare a sentinţei recurate, precizând că pasivitatea pârâtului a adus atingere dreptului prevăzut în art. 1 din Protocolul 1 adiţional la C.E.D.O.
Răspunzând punctual criticilor formulate în recurs, intimatul-reclamant a arătat, în esenţă, următoarele:
- recurentul-pârât nu a indicat prevederea legală care stipulează decăderea în situaţia neîndeplinirii procedurii prealabile, iar jurisprudenţa s-a conturat în sensul că procedura prealabilă nu mai este necesară când refuzul este tacit şi aparţine şefului instituţiei, ca în cauza de faţă;
- demersul procesual al recurentului-pârât este lipsit de interes, în realitate recursul tinzând la schimbarea obiectului acţiunii, în care a invocat neprimirea unui răspuns, în termenul legal, la plângerea prin care a solicitat anularea HG nr. 1301/2004;
- prin hotărârea pronunţată, instanţa de fond a impus supremaţia Legii nr. 44/1994, pe care recurentul-pârât refuză să o pună în aplicare.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurentul-pârât şi a prevederilor art. 3041, ţinând seama şi de apărările intimatului - reclamant, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele şi pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
În prealabil, Curtea constată că apărarea intimatului - reclamant, în sensul că recursul ar fi lovit de nulitate în temeiul art. 105 alin. (2) C. proc. civ., este nefondată, pentru că recurentul-pârât a indicat motivele pentru care consideră că sentinţa este nelegală şi netemeinică, legate de modul de soluţionare a excepţiilor şi a fondului cauzei, şi a încadrat în drept criticile formulate, indicând prevederile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
De asemenea, recurentul-pârât are interesul confirmării validităţii HG nr. 1301/2005, al cărei emitent este.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Intimatul-reclamant a supus controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ HG nr. 1301/2004, act administrativ cu caracter normativ, având următorul conţinut:
„Articol unic
← ICCJ. Decizia nr. 2709/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2753/2011. Contencios. Anulare acte privind... → |
---|