ICCJ. Decizia nr. 99/2011. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 99/2011
Dosar nr. 3021/2/2009
Şedinţa publică din 12 ianuarie 201.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 30 martie 2009, reclamanta SC M.T. SRL Urziceni a chemat în judecată Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Ialomiţa, solicitând anularea parţială a deciziei nr. 387 din 24 noiembrie 2008 şi a deciziei de impunere nr. 401043 din 30 martie 2007 pentru suma de 1.534.571 lei reprezentând accize şi penalităţi de întârziere.
În motivarea cererii, reclamanta a învederat că, urmare a solicitării sale, i s-a aprobat în anul 2006 retragerea autorizaţiei de antrepozit fiscal deţinute pentru producţia de alcool şi băuturi spirtoase, încuviinţându-i-se şi valorificarea în regim suspensiv şi sub supraveghere fiscală a întregului stoc de produse accizabile.
Reclamanta a arătat că pârâtele au constatat în mod eronat că societatea ar fi avut aprobare doar pentru valorificarea produselor alcool etilic rafinat şi brut şi nu şi pentru alcool tehnic şi produse intermediare, calculându-se astfel accize, care nu sunt datorate, potrivit normelor în vigoare.
Prin sentinţa civilă nr. 3758 din 6 noiembrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea şi a dispus anularea parţială a actelor administrative contestate, cu privire la suma de 1.180.400 lei reprezentând acciza aferentă stocului, precum şi penalităţile şi majorările de întârziere aferente.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că aprobarea de valorificare în regim suspensiv a vizat întregul stoc de produse alcoolice, fiind astfel greşită stabilirea accizei aferente cantităţii de alcool tehnic şi produse intermediare, existente la data de 13 iulie 2006.
Împotriva sentinţei au declarat recurs pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Ialomiţa, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, pârâtele au invocat faptul că organele de control au aplicat în mod corect prevederile art. 192 alin. (7) Cod Fiscal, potrivit cărora în cazul unui produs accizabil, pentru care acciza nu a fost anterior exigibilă şi care este depozitat într-un antrepozit fiscal pentru care se revocă sau se anulează autorizaţia, acciza devine exigibilă la data revocării sau anulării autorizaţiei.
S-a mai arătat că instanţa de fond nu a analizat exigibilitatea accizelor la data retragerii autorizaţiei de antrepozit fiscal, rezumându-se să reţină în mod eronat că reclamanta avea dreptul să valorifice întregul stoc de produse alcoolice, deşi rezultă din actele dosarului că prin Decizia autorităţii fiscale competente s-a aprobat doar valorificarea stocului de alcool brut şi de alcool etilic.
Analizând actele şi lucrările dosarului în raport de motivele invocate şi de prevederile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este fondat, urmând a fi admis şi a se dispune modificarea sentinţei şi respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Astfel, Curtea reţine că organele de inspecţie fiscală au stabilit în sarcina societăţii acciza aferentă alcoolului tehnic şi produselor alcoolice intermediare, făcând o corectă aplicare a prevederilor art. 192 alin. (7) Cod Fiscal, potrivit cărora acciza devine exigibilă la data revocării autorizaţiei de antrepozit fiscal.
Or, în cauză, întrucât prin Decizia nr. 247 din 13 iulie 2006 emisă de Comisia pentru Autorizarea Antrepozitelor Fiscale s-a dispus retragerea autorizaţiei societăţii, aceasta avea obligaţia de a achita acciza aferentă stocurilor de produse alcoolice, taxă devenită exigibilă.
În conformitate cu dispoziţiile art. 185 alin. (12) Cod Fiscal, antrepozitarii autorizaţi cărora le-a fost revocată autorizaţia şi care deţin stocuri de produse accizabile la data revocării, pot valorifica produsele înregistrate în stoc, numai cu acordul autorităţii fiscale competente.
Deşi reclamanta a susţinut că, urmare a retragerii autorizaţiei de antrepozit fiscal, a primit aprobarea de a valorifica întregul stoc de produse alcoolice, din actele dosarului rezultă că dreptul de valorificare a fost acordat doar pentru alcool etilic şi alcool brut nu şi pentru celelalte produse din stoc.
În acest sens, Curtea reţine că prin deciziile nr. 1 din 8 iulie 2008 şi respectiv nr. 2 din 17 iulie 2008 emise de autoritatea fiscală competentă, Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Ialomiţa, s-a aprobat doar valorificarea parţială a produselor aflate în stoc la data încetării activităţii societăţii şi anume alcool etilic şi alcool brut.
În consecinţă, potrivit textelor de lege deja citate, reclamanta datorează suma de 1.180.400 lei reprezentând acciza calculată pentru alcoolul tehnic şi produsele semifabricate aflate în stoc, cu penalităţile şi majorările de întârziere aferente.
În raport de cele expuse mai sus, criticile formulate de pârâte fiind întemeiate, Curtea, admiţând recursul, va modifica sentinţa şi va respinge acţiunea ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Ialomiţa, în nume propriu şi în reprezentarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, împotriva sentinţei nr. 3758 din 6 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că respinge, ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta SC M.T. SRL.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 949/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2661/2011. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
