ICCJ. Decizia nr. 2661/2011. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2661/2011
Dosar nr. 2167/2/2009
Şedinţa publică din 11 mai 2011
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 11 martie 2009 SC P. SA a chemat în judecată A.N.A.F. şi A.F.P. Sector 5, solicitând anularea deciziei de impunere nr. 153 din 12 iunie 2008, a dispoziţiei de măsuri nr. 28881 din 12 iunie 2008 şi a raportului de inspecţie fiscală nr. 28186 din 12 iunie 2008 prin care s-au stabilit în sarcina societăţii obligaţii fiscale suplimentare principale de 3.594.945 lei şi accesorii în cuantum de 2.240.971 lei.
Ulterior, reclamanta şi-a completat cererea, solicitând şi anularea deciziei de soluţionare nr. 280 din 24 septembrie 2008 prin care s-a suspendat soluţionarea contestaţiei pentru suma de 1.859.729 lei reprezentând TVA, impozit pe profit şi obligaţii fiscale accesorii şi s-a respins, ca neîntemeiată, contestaţia pentru suma de 3.033.050 lei contribuţii şi accesorii ale acestora şi pentru suma de 943.137 lei impozit pe veniturile din salarii şi asimilate acestora.
În motivarea acţiunii, reclamanta a învederat că organele fiscale au procedat eronat, recalificând veniturile obţinute din convenţii civile de prestări servicii, ca fiind venituri de natură salarială, procedeu prin care, în mod abuziv s-a stabilit obligaţia de a plăti impozit pe venit şi contribuţii.
Prin sentinţa civilă nr. 849 din 16 februarie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea şi a dispus anularea parţială a deciziilor atacate şi a raportului de inspecţie fiscală pentru suma de 644.286 lei impozit pe venit şi pentru suma de 3.033.050 lei contribuţii de asigurări sociale, contribuţii de asigurări de sănătate, contribuţii şomaj, ş.a., valori la care se adaugă obligaţiile accesorii aferente fiecărei categorii de impozit sau contribuţie.
Totodată, instanţa a respins cererea de anulare a celorlalte puncte din deciziile contestate, precum şi solicitarea de anulare a dispoziţiei de măsuri.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut în esenţă, că recalificarea veniturilor obţinute de jucătorii de fotbal în baza convenţiilor civile este nelegală, întrucât, potrivit art. 55 alin. (1) Cod Fiscal, acestea nu pot fi considerate venituri din salarii.
În acest sens, s-a constatat că pentru a fi calificate ca venituri din salarii, este necesar ca activitatea să fie desfăşurată în baza unui contract individual de muncă sau a unui statut special prevăzut de lege.
Cu privire la veniturile obţinute de sportivii profesionişti în baza unor convenţii civile de prestări servicii cum este cazul în speţă, instanţa a reţinut că Legea nr. 69/2000 permite încheierea unor asemenea convenţii, nelimitând această opţiune doar la situaţiacând activitatea prestată ar fi independentă.
Referitor la dispoziţiile art. 67 din HG nr. 44/2004, instanţa a constatat că acest act normativ, care stabileşte alte criterii pentru definirea veniturilor din salarii, decât cele din codul fiscal, nu poate deroga de la dispoziţiile legale cuprinse în Legea nr. 571/2003 (codul fiscal).
Împotriva sentinţei au declarat recurs pârâtele A.N.A.F. şi A.F.P. Sector 5 criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, pârâtele au învederat că instanţa a apreciat în mod greşit că precizările aduse prin pct. 67 din HG nr. 44/2004 privind normele metodologice de punere în aplicare a Legii nr. 571/2003 ar stabili alte criterii pentru definirea veniturilor din salarii decât art. 55 Cod Fiscal
În acest sens, s-a precizat că, întrucât jucătorii şi antrenorii clubului FC P. nu au desfăşurat o activitate independentă, în accepţiunea art. 46 Cod Fiscal, veniturile obţinute au fost corect recalificate ca fiind asimilate salariilor.
Astfel, pe de o parte, sportivii şi celelalte categorii de personal nu au prestat o activitate cu caracter ocazional cum este cazul convenţiilor civile, ci au activat pe o perioadă îndelungată şi numai pentru reclamantă.
Pe de altă parte, convenţiile încheiate nu au fost înregistrate la organul fiscal în vederea impozitării, sumele plătite fiind înscrise pe state de salarii.
Pârâtele au mai arătat că, întrucât sportivii şi antrenorii clubului şi-au desfăşurat activitateaîn baza unui statut special, prevăzut delege, este corectă calificarea veniturilor obţinute ca fiind asimilabile salariilor, indiferent de denumirea lor,încadrându-se în definiţia dată de art. 55 alin. (1) Cod Fiscal
Analizând actele şi lucrările dosarului în raport de motivele invocate şi de prevederile art. 304 şi 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursurile sunt fondate, urmând a fiadmise şi a se dispune modificarea sentinţei, în sensul respingerii acţiunii, ca neîntemeiată.
Astfel, Curtea constată că instanţa de fond a calificat în mod eronat natura veniturilor realizate de jucătorii şi antrenorii ce-şi desfăşoară activitatea în cadrul clubului FC P., stabilind că aceste venituri nu pot fi asimilate salariilor, pentru a fi datorate impozit şi contribuţii, pe considerentul că la baza activităţii stă încheierea de convenţii civile de prestări servicii şi nu contracte de muncă.
Potrivit Legii nr. 69/2000 a educaţiei fizice şi sportului, precum şi a dispoziţiilor din regulamentul privind statutul jucătorilor de fotbal, un fotbalist profesionist care deţine licenţă în acest sens încheie cu o structură sportivă, în formă scrisă, un contract individual demuncă sau o convenţie civilă.
În acest din urmă caz, reclamanta a susţinut şi instanţa şi-a însuşit punctul de vedere, că veniturile obţinute trebuie calificate ca o categorie în înţelesul dispoziţiilor art. 46 Cod Fiscal, ce reglementează veniturile din activităţi independente, respectiv venituri din profesii liberale.
În realitate însă, în speţă, veniturile nu sunt obţinute din prestarea de servicii desfăşurate în mod individual, pe cont propriu, ci provin din desfăşurarea unei activităţi desfăşurate de persoane aflate în relaţii contractuale, de subordonare faţă de plătitorul de venit a cărei bază materială o utilizează, beneficiarii contribuind numai cu prestaţia fizică, nu şi cu capital propriu, ceea ce este caracteristic activităţii dependente.
În cauză, sportivii şi antrenorii din cadrul clubului au prestat activitate pe o perioadă îndelungată şi nu cu caracter ocazional, exclusiv pentru reclamantă, veniturile obţinute fiind înscrise pe state de salarii, aspecte ce justifică recalificarea de către organele fiscale a veniturilor ca fiind aferente unor activităţi dependente, asimilate salariilor, astfel cum sunt ele definite prin pct. 67 din HG nr. 44/2004 privind normele metodologice de aplicare a codului fiscal.
Nu se poate susţine că prevederile din norme contravin dispoziţiilor din codul fiscal care, prin art. 55 alin. (1) defineşte veniturile asimilate salariilor ca fiind toate veniturile, în bani şi/sau în natură, obţinute de o persoană fizică ce desfăşoară o activitate în baza unui contract individual de muncă sau a unui statut special prevăzut de lege, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor ori de forma sub care ele se acordă.
În raport de cele expuse mai sus, Curtea, admiţând recursurile, va modifica sentinţa şi va respinge acţiunea, actele administrative prin care s-au stabilit în sarcina reclamantei obligaţii fiscale suplimentare fiind emise cu respectarea dispoziţiei legale în vigoare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de A.F.P. a Sectorului 5 Bucureşti şi de A.N.A.F. împotriva sentinţei civile nr. 849 din 16 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta SC P. SA Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 99/2011. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 2709/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
