ICCJ. Decizia nr. 2883/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi protecţie sociala( persoane cu handicap, protecţia copilului). Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizie nr. 2883/2011

Dosar nr. 1475/35/2009

Şedinţa publică din 19 mai 2011

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Hotărârea instanţei de fond.

Prin sentinţa nr. 303/CA din 17 noiembrie 2010, Curtea de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanta M.S. şi continuată de succesorul său M.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale – Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu handicap pentru Adulţi, prin care solicita anularea deciziei nr. 9973 din 13 octombrie 2008, care i-a fost comunicată de Direcţia Generală de Asistenţă şi Protecţia Copilului Bihor.

2. Motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei de fond.

Pe parcursul procesului reclamanta a decedat, iar succesorul acesteia, M.A., în calitate de moştenitor, a precizat că înţelege să continue acţiunea formulată de către reclamantă, solicitând în acest sens recunoaşterea drepturilor aferente încadrării în grad de handicap a antecesoarei M.S.

Urmare decesului reclamantei, Serviciul Medico Legal al Judeţului Bihor, desemnat de instanţa de fond cu efectuarea expertizei medico-legale, încuviinţată pentru dovedirea faptului că reclamanta este o persoană cu dizabilităţi şi este îndreptăţită la încadrarea într-un grad de handicap, a comunicat instanţei că acest lucru nu mai este posibil, deoarece pentru efectuarea expertizei este obligatorie examinarea nemijlocită a persoanei pentru care se solicită expertiza.

Faţă de această împrejurare, pe baza înscrisurilor de la dosar, instanţa de fond a constatat că nu există indicii de nelegalitate a actului administrativ în litigiu, de natură a atrage anularea acestuia şi, neexistând suficiente elemente care să determine cu certitudine faptul că reclamanta în mod greşit nu a fost încadrată într-un grad de handicap, este neîntemeiată şi pretenţia succesorului său privind recunoaşterea drepturilor aferente încadrării într-un grad de handicap.

3. Recursul declarat de M.A. împotriva sentinţei nr. 303/ CA din 17 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.

Motivele de recurs sunt întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 4 C. proc. civ. şi art. 3041 C. proc. civ.

3.1. Instanţa de fond a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti prin faptul că a solicitat efectuarea unei expertize de către Serviciul de Medicină Legală Oradea care se declarase iniţial, în timpul vieţii reclamantei, ca necompetent să realizeze expertiza.

Instanţa avea obligaţia, în virtutea rolului său activ, să solicite Ministerului Justiţiei lista de experţi abilitaţi şi specializaţi în materia încadrării într-un grad de handicap.

3.2. Instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra excepţiei de nelegalitate a Ordinului comun al M.M.F.E.S. şi M.S.P. şi nu a pus în discuţie introducerea în cauză a autorităţilor publice emitente.

3.3. Se solicită şi examinarea cauzei sub toate aspectele în temeiul art. 3041 C. proc. civ.

II. Considerentele Înaltei Curţi – instanţă de recurs competentă.

1. Recursul este nefondat.

1.1. Motivele de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 4 C. proc. civ. nu sunt întrunite.

Dezvoltarea motivelor de recurs nu se încadrează în criticile ce pot fi aduse hotărârii instanţei de fond din perspectiva depăşirii atribuţiilor puterii judecătoreşti, având în vedere că recurentul îşi exprimă nemulţumirea legată de administrarea unei probe.

Critica poate fi analizată în conformitate cu dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.

1.2. În ceea ce priveşte nepronunţarea instanţei de fond asupra excepţiei de nelegalitate ridicată de reclamant, se constată că la termenul de judecată din 17 noiembrie 2010, acesta nu a mai solicitat pronunţarea asupra excepţiei, astfel încât judecătorul fondului, constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat şi excepţii de ridicat, a acordat cuvântul porţilor asupra fondului cauzei.

1.3. Cu privire la motivele de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., se reţine că în mod legal, în virtutea rolului activ, judecătorul fondului a obligat Serviciul medico-legal al judeţului Bihor să efectueze expertiza dispusă în cauză, deşi aceasta se declarase iniţial necompetentă.

Împrejurarea survenirii decesului reclamantei a făcut imposibilă efectuarea expertizei.

Solicitarea recurentului de a se face adresă la Ministerul Justiţiei pentru a se indica numele a doi experţi specializaţi în domeniul stabilirii gradului de handicap este neîntemeiată, atribuţia aparţinând Comisiilor de evaluare a gradului de handicap, organizate în cadrul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.

Serviciul de Medicină Legală se pronunţă asupra stării de sănătate/ boală a persoanei supuse expertizei, cu condiţia ca această să poată fi expertizată.

Cum reclamanta a decedat, iar expertiza nu a mai putut fi efectuată, în mod corect instanţa de fond a analizat actele aflate la dosar, din conţinutul cărora însă nu s-au confirmat motivele arătate în cuprinsul acţiunii formulate.

2. Faţă de acestea, în drept, nefiind întrunite motivele de recurs, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, urmează a se respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de M.A., în calitate de succesor al reclamantei M.S. împotriva sentinţei nr. 303/CA din 17 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 mai 2011.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2883/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi protecţie sociala( persoane cu handicap, protecţia copilului). Recurs