ICCJ. Decizia nr. 2886/2011. Contencios. Anulare act de control taxe şi impozite. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2886/2011
Dosar nr. 9684/1/2010
Şedinţa publică din 19 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Soluţia instanţei de fond.
Prin sentinţa nr. 308 din 14 iunie 2010, Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta SC R.R. SA, în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. a Judeţului Dolj şi a anulat Decizia din 27 februarie 2009 precum şi, parţial, raportul de inspecţie fiscală generală din 15 decembrie 2008 emise de către pârâtă; de asemenea, instanţa de judecată a anulat dispoziţia din 15 decembrie 2008 emisă de aceeaşi pârâtă, în ceea ce priveşte măsura nr. 1.1. privind obligaţia pentru reclamantă, ca începând cu anul 2008, să aibă în vedere la calculul impozitului pe profit, pierderile fiscale anuale, recalculate de către organele de control şi a constatat că dobânzile plătite de către reclamantă în baza convenţiilor de cont curent din 24 iunie 2002 şi 29 septembrie 2006 au caracter deductibil.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că în speţă sunt aplicabile prevederile art. 11 şi 23 din Legea nr. 571/2003 privind Cod Fiscal, care au stat la baza măsurilor dispuse de către organele fiscale, care se completează cu dispoziţiile din HG nr. 44/2004 privind Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003, respectiv cu dispoziţiile pct. 22, 23, 28, 30, 38, 59-70, în al căror conţinut se detaliază procedurile, se explicitează noţiunile şi termenii folosiţi.
Reţine prima instanţă că, în conformitate cu dispoziţiile legale susmenţionate, precum şi cu concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, se constată că reclamanta a procedat în mod corect la deducerea cheltuielilor cu dobânzile provenite din împrumutul acordat de către societatea mamă şi că măsurile dispuse de către organele fiscale sunt nelegale.
2. Calea de atac exercitată.
Împotriva acestei soluţii, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs pârâta D.G.F.P. Dolj, invocând ca temei legal dispoziţiile art. 304 pct. 3 şi art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurenta susţine că prin Încheierea din 5 octombrie 2009, instanţa de fond în mod greşit a respins excepţia lipsei competenţei materiale a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios, administrativ şi fiscal, întrucât obiectul acţiunii deduse judecăţii îl constituie contestaţie împotriva dispoziţiei de măsuri dispusă de organul fiscal şi nu contestaţie împotriva unei decizii de impunere a obligaţiilor fiscale, iar în această situaţie revine competenţa de soluţionare a cauzei Tribunalului Dolj,secţia contencios, administrativ şi fiscal, conform art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
În ceea ce priveşte soluţia pe fondul cauzei, recurenta-pârâtă susţine că hotărârea pronunţată este dată cu aplicarea şi interpretarea greşită a legii, respectiv a dispoziţiilor legale ce au stat la baza emiterii actelor administrative fiscale contestate, menţionate în cuprinsul acestora.
Se arată, în esenţă, că instanţa de fond nu a ţinut cont de faptul că prin acordarea împrumuturilor care au generat dobânzile în cauză, s-a creat o îndatorare excesivă a reclamantei şi că nu a constatat că împrumuturile respective au fost acordate între societăţi afiliate în condiţiile în care acestea diferă de cele între întreprinderile independente, iar această relaţie are o influenţă hotărâtoare şi asupra metodei aplicabile la stabilirea profitului impozabil al persoanei afiliate, fiind evidentă intenţia reclamantei de a se sustrage de la plata obligaţiilor bugetare.
Se aduc critici sentinţei recurate şi în ceea ce priveşte greşita soluţionare a cererii privind cheltuielile de judecată.
Se menţionează că este exagerat cuantumul cheltuielilor de judecată la care a fost obligată, solicitând aplicarea dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că potrivit art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 competenţa de soluţionare a cauzei în primă instanţă revenea Curţii de Apel şi nu Tribunalului, aplicându-se criteriul valoric, cuantumul sumei stabilită drept pierdere fiscală fiind de peste 1.600.000 RON.
În ceea ce priveşte soluţia pe fondul cauzei, se apreciază ca fiind legală şi temeinică sentinţa recurată fiind combătute criticile formulate de recurenta-pârâtă.
3. Soluţia instanţei de recurs.
Înalta Curte analizând recursul în raport de criticile formulate, de înscrisurile care există la dosarul cauzei, de dispoziţiile legale incidente, apreciază că acesta este fondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
Astfel cum rezultă din expunerea rezumativă prezentată anterior, obiectul acţiunii în contencios administrativ l-a reprezentat, în principal, anularea deciziei din 27 februarie 2009 emisă de structura specializată de soluţionare a contestaţiilor din cadrul D.G.F.P. Dolj, prin care s-a respins contestaţia formulată de reclamantă împotriva dispoziţiei din 15 decembrie 2008 şi a raportului de inspecţie fiscală din 15 decembrie 2008, privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală referitoare la pierderea fiscală în sumă de 1.625.069 RON de recuperat la data de 31 decembrie 2007.
Potrivit art. 209 alin. (1) lit. b) din OG nr. 92/2003 privind C. proCod Fiscal, contestaţiile formulate împotriva măsurilor de diminuare a pierderii fiscale stabilite prin dispoziţie de măsuri, în cuantum de până la 3.000.000 RON, se soluţionează de către structura specializată de soluţionare a contestaţiilor din cadrul D.G.F.P. judeţene.
Conform art. 218 alin. (2) din acelaşi act normativ, deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate de către contestatari la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, în condiţiile legii.
În cauza dedusă judecăţii, Decizia din 27 februarie 2009, emisă în soluţionarea contestaţiei formulată în procedura administrativă prealabilă, aparţine structurii specializate din cadrul D.G.F.P. Dolj.
Cum reclamanta a înţeles să conteste dispoziţia de măsuri în ceea ce priveşte măsura dispusă de organul de inspecţie fiscală, de diminuare a pierderii fiscale în sumă de 1.625.069 RON de recuperat la data de 31 decembrie 2007, nefiind emisă nicio decizie de impunere în ceea ce o priveşte pe aceasta care să reprezinte titlu de creanţă prin care să se stabilească şi să se individualizeze obligaţiile fiscale ale acesteia, este evident că stabilirea competenţei materiale a instanţei de contencios administrativ se stabileşte în funcţie de rangul autorităţii care a emis Decizia ce poate face obiectul acţiunii la instanţa de contencios administrativ în raport de dispoziţiile art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Nu este aplicabil criteriul valoric în ceea ce priveşte stabilirea competenţei materiale a cauzei în primă instanţă întrucât, aşa cum s-a reţinut anterior, actul administrativ fiscal emis de D.G.F.P. Dolj şi contestat de reclamantă vizează doar anumite măsuri în sarcina reclamantei, astfel că litigiul nu priveşte taxe şi impozite precum şi accesorii ale acestora ce pot fi calculate de organul fiscal şi impuse printr-o decizie de impunere ulterioară referitoare la impozitul pe profit.
În consecinţă, faţă de considerentele expuse în mod greşit a fost respinsă excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios, administrativ şi fiscal, întrucât, în raport de rangul autorităţii emitente a deciziei nr. 1853/2003, de autoritate publică judeţeană, şi de dispoziţiile art. 10 alin. (1) teza I şi alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, revenea competenţa materială şi teritorială de soluţionarea cauzei Tribunalului Dolj, secţia contencios, administrativ şi fiscal.
Fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I, alin. (3), (6) din C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Dolj, secţia contencios, administrativ şi fiscal.
Soluţia instanţei de recurs în acest sens, face de prisos analiza celorlalte critici însă, instanţa de fond va ţine seama, cu ocazia rejudecării, de toate motivele invocate înaintea instanţei a cărei hotărâre a fost casată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta D.G.F.P. a judeţului Dolj împotriva sentinţei nr. 308 din 14 iunie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios, administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Dolj, secţia contencios, administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2883/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2891/2011. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
