ICCJ. Decizia nr. 2891/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2891/2011
Dosar nr. 709/32/2010
Şedinţa publică din 19 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Soluţia instanţei de fond.
Prin sentinţa nr. 15 din 1 februarie 2011, Curtea de Apel Bacău, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea de suspendare formulată de reclamanta SC B. SRL Bacău, în contradictoriu cu D.G.F.P. a Judeţului Bacău, şi a dispus suspendarea executării deciziei de impunere din 29 septembrie 2008 şi a deciziei din 09 iunie 2010 emise de pârâtă, până la pronunţarea instanţei de fond. De asemenea, instanţa de judecată a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a A.N.A.F. şi a respins, în consecinţă, acţiunea reclamantei faţă de această autoritate.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei A.N.A.F., prima instanţă a apreciat-o ca întemeiată, reţinând că, în considerarea dispoziţiilor art. 1 alin. (1), coroborate cu art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, raportul juridic este născut între reclamantă şi autoritatea emitentă a actului administrativ, respectiv autoritatea competentă să soluţioneze contestaţia administrativă, reprezentată în ambele cazuri de către D.G.F.P. Bacău.
În ce priveşte cererea, în sine, de suspendare a executării, prima instanţă a reţinut că aceasta este fundamentată pe prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, la care face trimitere art. 215 C. proCod Fiscal, iar din actele dosarului reiese că reclamanta a formulat contestaţie împotriva actelor administrative în discuţie, fiind, astfel, întrunită această cerinţă premisă, referitoare la îndeplinirea procedurii prealabile.
Cu privire la condiţiile referitoare la paguba iminentă şi cazul bine justificat, prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 şi definite de art. 2 alin. (1) lit. s) şi t) din acelaşi act normativ, prima instanţă a apreciat că sunt îndeplinite în cauză.
Astfel, în ceea ce priveşte condiţia cazului justificat, apreciază prima instanţa a apreciat că reclamanta a prezentat argumente aparent valabile referitoare la nelegalitatea actelor contestate, care să creeze o îndoială serioasă asupra respectivelor acte.
Se arată în considerentele sentinţei atacate, că are relevanţă, sub acest aspect, ordonanţa de scoatere de sub urmărire penală din 12 septembrie 2009 emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău, dată în Dosarul nr. 2647/P/2008, a numitului D.C., administrator al societăţii, pentru infracţiuni de evaziune fiscală, în cuprinsul acesteia menţionându-se că societatea, în calitate de cumpărătoare, a verificat întocmirea corectă şi completă a facturilor fiscale, fără a avea posibilitatea şi nici obligaţia de a verifica dacă furnizorii de mărfuri sunt persoane înregistrate ca plătitoare de T.V.A.
De asemenea, se arată în considerentele sentinţei recurate, un alt argument valabil este Decizia civilă nr. 555 din 02 iunie 2009, pronunţată de Tribunalul Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, în Dosarul nr. 5967/180/2008, prin care s-a admis recursul formulat de SC B. SRL în contradictoriu cu Garda Financiară, împotriva sentinţei civile nr. 7120 din 11 septembrie 2008, pronunţată de Judecătoria Bacău, s-a modificat sentinţa şi, pe fond, s-a admis plângerea contravenţională a societăţii şi s-a anulat procesul verbal de contravenţie din 31 martie 2008 întocmit de Garda Financiară, secţia Bacău.
În considerentele deciziei respective s-a reţinut că marfa, respectiv bitumul, a fost însoţit de facturi şi este irelevant dacă facturile proveneau de la societate în faliment sau urmărită penal.
În plus, apreciază prima instanţă, documentele fiscale emise de furnizor cuprind toate informaţiile cerute de legea contabilităţii, pentru a fi luate în considerare la calculul obligaţiilor fiscale la bugetul de stat; prin urmare, până la constatarea nulităţii facturilor, se prezumă valabilitatea acestora şi existenţa acestora la data efectuării controlului, în conformitate cu dispoziţiile art. 155 alin. (5) Cod Fiscal
Prima instanţă reţine ca fiind dovedită şi condiţia pagubei iminente, având în vedere că prin alte două hotărâri judecătoreşti, sentinţa civilă nr. 7820 din 17 septembrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 8909 din 18 ianuarie 2010 al Judecătoriei Bacău, devenită irevocabilă, şi sentinţa civilă nr. 3493 din 03 aprilie 2009 pronunţată de aceeaşi instanţă în Dosarul nr. 3185/180/2009, s-a dispus anularea actelor de instituire a măsurilor asiguratorii emise de pârâta D.G.F.P. – Activitatea de Inspecţie Fiscală, reţinându-se că indisponibilizarea întregului patrimoniu al societăţii este o măsură care poate produce efecte disproporţionate faţă de scopul urmărit, fiind de natură a perturba activitatea normală şi ar conduce la afectarea credibilităţii pe piaţa bancară şi faţă de partenerii acestuia şi contrară dispoziţiilor art. 591 C. proc. civ.
2.Calea de atac exercitată.
2.1. Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs pârâta D.G.F.P. a Judeţului Bacău, care a invocat ca temei prevederile art. 3041 C. proc. civ. şi a susţinut critici care se încadrează în motivul de recurs prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., potrivit căruia o hotărâre poate fi desfiinţată atunci când a fost pronunţată fără temei legal sau a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
În motivarea cererii de recurs, se argumentează că instanţa de fond a interpretat greşit dispoziţiile legale incidente în cauză şi a reţinut în mod eronat că sunt îndeplinite cerinţele art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Astfel, arată recurenta, instanţa de fond a ignorat că actul administrativ fiscal, ca orice act administrativ, se bucură de prezumţia de legalitate, reţinând existenţa unui caz bine justificat din criticile de nelegalitate invocate de societatea comercială reclamantă împotriva actului administrativ a cărui anulare o ceruse.
Procedând în acest mod, susţine recurenta, instanţa de fond a prejudecat fondul cauzei, anticipând astfel soluţia pe care intenţionează să o dea asupra cererii de anulare a actului administrativ fiscal pe care l-a suspendat.
În concluzie, autoritatea publică recurentă a cerut admiterea recursului, desfiinţarea soluţiei adoptate şi respingerea cererii de suspendare a actului administrativ fiscal.
2.2. Societatea comercială reclamantă a depus întâmpinare prin care a combătut criticile recursului, susţinând, în esenţă, că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, depunând şi copiile unor decizii din jurisprudenţa instanţelor de contencios administrativ.
3. Soluţia instanţei de recurs.
În cauză, este necontestat că organul fiscal competent a stabilit în sarcina societăţii comerciale intimate obligaţii fiscale suplimentare prin Decizia de impunere din 28 noiembrie 2008 în sumă de 1.361.632 RON, în privinţa căreia instanţa de fond a dispus suspendarea executării până la soluţionarea pe fond a acţiunii.
Din dispoziţiile generale ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ şi ale OG nr. 92/2003 – C. proCod Fiscal, rezultă că actul administrativ, în general, dar şi actul administrativ fiscal, ca specie a actului administrativ, se bucură de prezumţia de legalitate, fiind executoriu din oficiu.
Pe de altă parte, din dispoziţiile art. 14, cât şi din dispoziţiile generale ale Legii nr. 554/2004 rezultă că suspendarea executării unui act administrativ (act administrativ-fiscal) este o măsură excepţională care poate surveni exclusiv atunci când acest lucru este prevăzut expres în lege (suspendarea de drept – ope legis) ori, când sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de lege (suspendarea la cererea persoanei vătămate).
Într-adevăr, potrivit art. 215 alin. (2) C. proCod Fiscal, suspendarea executării unui act administrativ fiscal poate surveni în condiţiile Legii nr. 554/2004 şi cu condiţia depunerii prealabile a unei cauţiuni de până la 20% din cuantumul sumei contestate sau de până la 2.000 RON în cazul actelor administrative fiscale neevaluabile în bani.
Or, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond”.
Deci, cu alte cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situaţia în care instanţa va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii: existenţa unui caz bine justificat şi necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.
Noţiunea de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
Or, în cauză, instanţa de fond a reţinut ca împrejurări de fapt şi de drept care au fost de natură să-i creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ fiscal a cărui suspendare a dispus-o, tocmai criticile de nelegalitate invocate de instituţia publică reclamantă.
În jurisprudenţa sa constantă, secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi a reţinut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/ sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.
Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/ şi de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ (act administrativ-fiscal) au fost reţinute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depăşirea competenţei, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziţii legale declarate neconstituţionale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ (reducerea importantă a cuantumului sumelor reţinute ca obligaţii bugetare suplimentare), etc.
De asemenea, din dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din lege rezultă că noţiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu.
În cauză, este necontestat că punerea în executare a unui act administrativ fiscal va avea drept consecinţă diminuarea patrimoniului societăţii comerciale intimate, dar atâta vreme cât acest lucru are la bază un act administrativ care se bucură de prezumţia de legalitate, diminuarea patrimoniului are caracter prezumat legal, care nu se circumscrie cerinţelor art. 2 alin. (1) lit. ş) din lege.
Astfel fiind, rezultă că instanţa de fond a dat o hotărâre netemeinică şi nelegală, în condiţiile art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., ca urmare a interpretării eronate a prevederilor art. 14 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. t) şi ş) din Legea nr. 554/2004, urmând ca recursul să fie admis, sentinţa să fie casată, iar cererea de suspendare să fie respinsă ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta D.G.F.P. a Judeţului Bacău împotriva sentinţei nr. 15 din 1 februarie 2011 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi respinge cererea de suspendare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2886/2011. Contencios. Anulare act de control... | ICCJ. Decizia nr. 2892/2011. Contencios. Refuz acordare... → |
|---|
