ICCJ. Decizia nr. 2892/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2892/2011
Dosar nr. 881/33/2010
Şedinţa publică din 19 mai 2011
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Hotărârea instanţei de fond.
Prin sentinţa nr. 319 din 21 septembrie 2010, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul B.I., în contradictoriu cu pârâţii M.A.I. şi Ministerul Finanţelor Publice, şi i-a obligat pe aceştia la plata către reclamant a sumei de 32.376 RON şi a dobânzii legale prevăzute de OG nr. 9/2000, calculată asupra acestei sume de la data de 01 iulie 2009 şi până la plata integrală a acesteia. Prin aceeaşi sentinţă, a fost respins capătul de cerere privind reactualizarea creanţei cu indicele de inflaţie, precum şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a M.A.I. şi a fost admisă excepţia lipsei capacităţii procesuale de exerciţiu a Direcţiei Generală Anticorupţie, din cadrul M.A.I.
2. Motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei de fond.
2.1. Referitor la excepţii.
Cât priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a M.A.I., prima instanţă a constatat că este neîntemeiată întrucât pârâtul invocă drept temei al admiterii acesteia faptul că plata oricăror drepturi băneşti către reclamant s-a făcut exclusiv de către Direcţia Generală Anticorupţie în timp ce M.A.I. are calitatea de ordonator principal de credite conform art. 7 alin. (2) din OUG nr. 30/2007. Or, arată prima instanţă, tocmai în considerarea prevederilor art. 7 alin. (2) din OUG nr. 30/2007 şi în raport de dispoziţiile cuprinse în Legea nr. 15/2002 privind finanţele publice rezultă că pârâtul M.A.I. are obligaţia de a repartiza creditele bugetare aprobate astfel încât să se poată acorda în întregime drepturile ce se cuvin poliţiştilor la încetarea raporturilor de serviciu în timp ce Direcţia Generală Anticorupţie prin directorul general al acesteia are obligaţia de a stabili şi a face plata efectivă a drepturilor băneşti; pe de altă parte reclamantul a fost angajat în cadrul D.G.A. ca structură specializată din cadrul aparatului central al M.A.I., însă această entitate nu are personalitate juridică în timp ce pârâtul M.A.I. este organ de specialitate al Administraţiei publice centrale cu personalitate juridică potrivit art. 1 alin. (1) din OUG nr. 30/2007.
Din această perspectivă, reţine instanţa de fond, şi având în vedere prevederile art. 10 alin. (4) din OUG nr. 30/2007 raportat la art. 3 lit. c) pct. 17 din acelaşi act normativ, M.A.I. îi revine calitate procesuală pasivă acesta asigurând protecţia juridică a patrimoniului propriu şi a intereselor sale legitime în faţa instanţelor de judecată, fiind reprezentat prin personalul de specialitate pe baza împuternicirilor acordate pentru fiecare caz în parte.
Totodată, se arată în considerentele sentinţei atacate, în raport de dispoziţiile art. 7 alin. (4) din OUG nr. 30/2007 pentru exercitarea atribuţiilor legale ministrul administraţiei şi internelor emite ordine şi instrucţiuni care pot avea caracter normativ sau individual iar pentru unităţile fără personalitate juridică, reprezentarea acestora se realizează de către pârâtul M.A.I. motiv pentru care excepţia lipsei capacităţii procesuale de exerciţiu a D.G.A. din cadrul M.A.I. este întemeiată pe considerentul că aceasta nu are personalitate juridică.
2.2. Referitor la fondul cererii de chemare în judecată.
Prima instanţă reţine că reclamantul a avut calitatea de angajat al M.A.I. începând cu data de 26 august 1986 iar de la înfiinţarea D.G.A. şi până la data de 01 iunie 2009 a ocupat funcţia de şef birou cu grad profesional de comisar şef.
Prin Decizia nr. 156193 a Casei de Pensii a M.A.I. s-a dispus pensionarea acestuia începând cu data de 1 iunie 2009 iar raporturile de serviciu au încetat la data de 15 mai 2009 prin ordin al Ministrului de Interne. Urmare a cererii de pensionare a solicitat şi acordarea drepturilor băneşti ce i se cuveneau în temeiul Legii nr. 360/2002 privind statutul poliţistului şi a Legii nr. 179/ 2004 privind pensiile de stat şi alte drepturi de asigurări sociale ale poliţiştilor prin aplicarea dispoziţiilor art. 27 alin. (1), (2) şi (3) din OG nr. 38/ 2003 potrivit cărora la încetarea raporturilor de serviciu, cu drept la pensie, poliţiştii beneficiază pentru activitatea depusă, în funcţie de vechimea efectivă, de un ajutor stabilit în raport cu salariul de bază net avut în luna schimbării poziţiei de activitate.
La data de 26 noiembrie 2009 urmare plângerii prealabile formulate de reclamant, i se aduce la cunoştinţă faptul că drepturile băneşti ce i se cuvin în condiţiile prevăzute de art. 27 alin. (1) şi (2) din OG nr. 38/2008 sunt de 42.825 RON pentru vechimea în muncă, respectiv 34.260 RON pentru încetarea raporturilor de serviciu înainte de vârsta de pensionare iar aceste drepturi cuvenite şi neachitate au fost înregistrate în contabilitate şi raportate lunar Direcţiei financiare iar în prezent nu există buget de venituri şi cheltuieli disponibil pentru plata drepturilor ce i se cuvin.
Aşadar, se arată în considerentele sentinţei recurate, reclamantului i s-a făcut o plată parţială din totalul sumei ce i se cuvenea de 77.085 RON, rămânând la această dată o restanţă de 32.376 RON pentru care a solicitat efectiv plata, care însă a fost refuzată.
Reţine prima instanţă că, potrivit art. 57 din OG nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, acordarea drepturilor băneşti reglementată prin acest act normativ se face în limita fondurilor bugetare aprobate anual.
În ceea ce priveşte competenţele şi responsabilităţile în procesul bugetar, instanţa de fond constată că Legea nr. 500/2002 reglementează modalităţile în care cheltuielile bugetare vizează o anume destinaţie precisă şi limitată şi sunt determinate de autorizările conţinute în legi specifice şi în legile bugetare anuale; de asemenea prin art. XIX din OUG nr. 35/2009 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul cheltuielilor de personal în sectorul bugetar, ordonatorii de credite au obligaţia de a se încadra în limitele de cheltuieli cu personalul, aşa cum sunt acestea prevăzute în legea bugetară anuală.
Ca atare, reţine prima instanţă, fondurile bugetare pentru acordarea ajutoarelor aprobate M.A.I. prin Legea nr. 18/2009 a bugetului de stat pe anul 2009 rectificată prin OUG nr. 34/2009 şi OUG nr. 19/2009 s-au dovedit a fi insuficiente, fiind utilizate în totalitate, potrivit susţinerilor pârâtului, ca urmare a deschiderilor de credite bugetare efectuate în acest sens în perioada ianuarie, aprilie 2009. Având în vedere prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 prin care cheltuielile bugetare au destinaţie precisă şi limitată, la nivelul ordonatorului principal de credite (M.A.I.) s-au luat în evidenţă sumele necesare privind acordarea ajutoarelor cuvenite poliţiştilor la încetarea raporturilor de serviciu pentru a fi alocate după aprobarea bugetului, pentru această natură de cheltuieli.
Cu toate acestea, se arată în considerentele sentinţei atacate, sumele care au fost recunoscute ca fiind datorate reclamantului nu au fost plătite decât parţial şi ele sunt din anul 2009, aşa încât pentru perioada următoare până la data formulării cererii, 27 mai 2010, ele trebuiau cuprinse în bugetul de venituri şi cheltuieli aferent anului 2010 iar plata acestora trebuia realizată până în acest moment.
Concluzionează instanţa de fond că cererea reclamantului este întemeiată, impunându-se obligarea pârâtului la plata diferenţei de 32.376 RON, la care se adaugă dobânda legală prevăzută de OG nr. 9/2000, calculată asupra acestei sume de la data de 1 iulie 2009 şi până la plata integrală a acesteia.
Reţinând că reclamantului i-au fost acordate cu titlu de despăgubiri suma neachitată şi dobânda legală, prima instanţă a apreciat ca fiind neîntemeiată cererea de reactualizare a creanţei în raport de indicele de inflaţie.
3. Împotriva acestei soluţii, considerând-o netemeinică şi nelegală, au declarat recurs pârâţii M.A.I. şi Ministerul Finanţelor Publice, prin D.G.F.P. Cluj.
3.1. Recursul declarat de Ministerul Finanţelor Publice.
Motivele de recurs sunt întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 6, 8 şi 9 C. proc. civ.
Recurentul consideră că nu are calitate procesuală pasivă, deoarece nu are raporturi juridice cu reclamantul.
Se mai arată că obligarea M.F.P., în nume propriu, ar echivala cu obligarea la plata din bugetul propriu şi nu din bugetul statului a unei sume reprezentând drepturi salariale acordate unor persoane care nu se numără printre angajaţii săi.
3.2. Recursul declarat de M.A.I.
Motivele de recurs sunt întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurentul consideră că prevederile OG nr. 9/2000 au fost aplicate în mod greşit, deoarece nu s-a stabilit prin convenţie plata dobânzii legale pentru întârziere.
Mai mult, în opinia recurentului, acesta nici nu poate fi pus în întârziere întrucât angajarea cheltuielilor din bugetul aprobat al instituţiei se face numai în limita creditelor bugetare aprobate.
4. Apărările formulate de intimatul-reclamant B.I.
Prin întâmpinare, intimatul solicită respingerea recursurilor ca nefondate, având în vedere că nu poate fi acceptată inexistenţa fondurilor băneşti, atâta timp cât în urma reorganizării a crescut numărul de funcţii plătibile, precum şi valoarea lor.
Reorganizarea D.G.A. s-a făcut cu acordul Ministerului Finanţelor Publice, care are astfel calitate procesuală pasivă în cauză.
II. Considerentele instanţei de recurs.
Recursurile sunt fondate.
1.1. Cu privire la recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice.
Plata drepturilor salariale intră în mod firesc în obligaţia legală a angajatorului persoanei ce pretinde o astfel de plată.
Nu are relevanţă împrejurarea că reorganizarea s-a realizat cu acordul M.F.P.
Nu are relevanţă nici faptul că bugetul este aprobat de M.F.P., cât timp această autoritate nu are raporturi juridice cu debitorul obligaţiei de plată.
Jurisprudenţa Înaltei Curţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, este constantă în această materie, în sensul că obligaţia de plată a unui drept salarial o are numai entitatea ce are raporturi juridice cu persoane care pretind încălcarea unui drept recunoscut de lege.
Prin urmare, recurentul nu are calitate procesuală pasivă în dosar.
1.2. Cu privire la recursul formulat de recurentul-pârât M.A.I.
Este întemeiat motivul de recurs referitore la aplicarea greşită a prevederilor OG nr. 9/2000 modificată şi completată.
Potrivit art. 1 din OG nr. 9/2000, părţile sunt libere să stabilească, în convenţii, rata dobânzii pentru întârzierea la plata unei obligaţii băneşti.
În speţă, părţile nu au încheiat nicio convenţie în acest sens şi nu există nici dispoziţii legale care să prevadă obligativitatea plăţii dobânzii legale în cazul întârzierii la plata unui drept salarial.
Aşadar, suma neachitată nu este purtătoare de dobânzi, însă, conform principiilor generale prin care trebuie asigurată şi păstrată valoarea reală a obligaţiei băneşti de plată, suma urmează să fie reactualizată la data executării, cu indicele de inflaţie.
Apărarea recurentului, susţinută şi în faţa instanţei de fond, în sensul că drepturile băneşti se acordă în limita fondurilor aprobate anual, nu poate fi luată în considerare deoarece recurentul are obligaţia plăţii într-un termen rezonabil, conform principiilor prevăzute de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
2. Faţă de acestea, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată, recursurile vor fi admise.
Sentinţa atacată va fi modificată în sensul că se va respinge acţiunea reclamantului faţă de Ministerul Finanţelor Publice, pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
Se va admite acţiunea faţă de pârâtul M.A.I., care va fi obligat la plata sumei de 32.376 RON actualizată cu indicele de inflaţie, începând cu 01 iulie 2009, până la plata efectivă.
Se va respinge cererea privind plata dobânzii.
Se va menţine dispoziţia privind admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a D.G.A.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de pârâţii M.A.I. şi Ministerul Finanţelor Publice, prin D.G.F.P. Cluj împotriva sentinţei nr. 319 din 21 septembrie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că respinge acţiunea reclamantului faţă de Ministerul Finanţelor Publice pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
Admite acţiunea faţă de pârâtul M.A.I., pe care îl obligă la plata sumei de 32.376 RON, actualizată cu indicele de inflaţie, începând cu data de 1 iulie 2009, până la plata efectivă.
Respinge cererea privind plata dobânzii.
Menţine dispoziţiile privind admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a D.G.A.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2891/2011. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 2906/2011. Contencios. Contract administrativ.... → |
|---|
