ICCJ. Decizia nr. 291/2011. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 291/2011
Dosar nr. 215/54/2010
Şedinţa publică de la 20 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 161 din 25 martie 2010 Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii R.S. şi V.M.; a obligat Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită reclamanţilor decizia privind titlul de despăgubire aferent imobilului situat în Craiova, preluat abuziv, conform Dispoziţiei nr. 2168 din 11 aprilie 2002, emisă de Primăria Municipiului Craiova; a respins acţiunea faţă de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor pentru lipsa calităţii procesuale pasive şi a respins petitul privind acordarea de daune cominatorii.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, invocată prin întâmpinare, instanţa a constatat că este întemeiată, având în vedere că, potrivit dispoziţiilor art. 13 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, pentru analizarea şi stabilirea cuantumului final al despăgubirilor ce se acordă potrivit acestei legi se constituie Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor care are, în principal, următoarele atribuţii:
a) dispune emiterea deciziilor referitoare la acordarea titlurilor de despăgubire;
b) ia alte măsuri legale necesare acestei legi.
Prin urmare, obligaţia legală de emitere a deciziei reprezentând titlu de despăgubiri şi cea anterioară, privind întocmirea raportului de evaluare, revin Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Instanţa a apreciat că faptul că, în conformitate cu dispoziţiile art. 2 din H.G. nr. 361/2005, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor asigură organizarea şi funcţionarea Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, nu îi conferă acesteia legitimare procesuală pasivă în acţiunile promovate, prin care se invocă refuzul nejustificat de emitere a deciziei reprezentând titlu de despăgubire.
Prin urmare, instanţa a reţinut ca întemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a A.N.R.P., cu consecinţa respingerii acţiunii faţă de aceasta.
Pe fondul cauzei, instanţa a reţinut următoarele:
Reclamanţii au solicitat ca, în baza Legii nr. 10/2001, să se acorde măsuri reparatorii pentru imobilul situat în Craiova, iar prin Dispoziţia nr. 2168 din 11 aprilie 2002, Primăria Municipiului Craiova a propus acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul precizat anterior reclamanţilor, dosarul fiind transmis către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi înregistrat sub nr. 12924/CC la data de 05 februarie 2006.
Instanţa a constatat astfel că reclamanţii au început procedura de recuperare a bunului lor sau a contravalorii acestuia prin formularea unei notificări în anul 2002 (nr. 208/N/2002), autoritatea locală cu competenţă în materie emiţând Dispoziţia în data de 11 aprilie 2002, iar ulterior transmiterii dosarului către Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor, la un interval considerabil, se invocă de către Comisia Centrală efectuarea unei adrese pentru a se lămuri componenţa imobilului, fără a se face vreo dovadă în acest sens.
Ca urmare instanţa a apreciat că durata excesivă a procedurilor administrative este de natură a încălca în mod evident principiul procesului rezonabil şi, făcând aplicarea art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, a obligat autoritatea pârâtă să emită dispoziţia pentru stabilirea despăgubirilor privitoare la imobilul imposibil de restituit în natură, conform Dispoziţiei nr. 2168 din 11 aprilie 2002, emisă de Primăria Municipiului Craiova.
S-a reţinut în considerentele hotărârii atacate că, prin neîndeplinirea obligaţiei de a se emite titlurile de despăgubire, autoritatea pârâtă aduce o evidentă atingere noţiunii de bun şi a obligaţiei statului de a proteja bunurile, valorile patrimoniale ale persoanelor, obligaţie asumată de către România prin Protocolul Adiţional nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului și că prin comportamentul pârâtei se ajunge la o încălcare atât a art. 6 din Convenţie, cât şi a art. 1 din Primul Protocol Adiţional la Convenţie, motiv pentru care se apreciază că absenţa totală a despăgubirilor creează reclamantelor o sarcină excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectul bunurilor lor garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1.
Concluzionând, instanţa a apreciat că procedurile administrative, coroborate cu cele judiciare, trebuie să se desfăşoare în termen rezonabil şi că depăşirea unui termen de 9 ani de la data formulării cererii de acordare a măsurilor reparatorii constituie deja o încălcare evidentă a prevederilor art. 6 din CEDO.
În consecinţă, acţiunea a fost admisă în parte, a fost obligată pârâta Comisia Centrală de Acordare a Despăgubirilor să emită reclamantului decizia privind titlul de despăgubire pentru imobilul în litigiu, conform Dispoziţiei nr. 2168 din 11 aprilie 2002 emisă de Primăria Municipiului Craiova; a fost respinsă cererea de obligare la daune cominatorii, reţinându-se că prin art. 24 din Legea nr. 554/2004 s-a prevăzut o procedură specială de sancţionare a autorităţilor, în cazul în care acestea nu execută hotărâri definitive şi irevocabile, procedură care este subsecventă actualei etape judiciare; s-a reţinut ca neîntemeiat şi capătul de cerere prin care s-a solicitat fixarea unui termen pentru emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, în raport de dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ce stabilesc legal termenul în care autoritatea publică ce este obligată să încheie un act administrativ trebuie să aducă la îndeplinire această obligaţie; s-a respins acţiunea faţă de pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor ca fiind formulată faţă de o persoană fără legitimare procesuală pasivă; s-au respins celelalte capete de cerere privind fixarea unui termen pentru emiterea deciziei şi obligarea la daune cominatorii.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea cererii de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., se critică hotărârea instanţei de fond pentru următoarele considerente:
Instanţa de fond în mod greşit a reţinut că în speţă au fost încălcate dispoziţiile privind respectarea unui termen rezonabil de soluţionare a cauzei.
Astfel, se arată de către recurentă că în cauza supusă judecăţii etapa transmiterii şi înregistrării dosarelor a fost parcursă în ceea ce priveşte dosarul privind acordarea de măsuri reparatorii în favoarea reclamanţilor, în sensul că dosarul aferent dispoziţiei nr. 2168/2002 a fost transmis de Primăria Municipiului Craiova, în calitate de entitate notificată, fiind înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 12924/CC.
Referitor la verificarea legalităţii respingerii cererii de restituire în natură a imobilul notificat de reclamanţi, precum şi la etapa evaluării, se arată că acestea sunt condiţionate de respectarea ordinii de înregistrare a dosarelor, aşa cum s-a stabilit prin Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Mai mult, soluţionarea dosarelor privind acordarea despăgubirilor se face în virtutea declanşării procedurii de acordare a despăgubirilor prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 şi nu în baza unei cereri exprimate de persoana îndreptăţită. Altfel spus, procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 nu se declanşează prin simpla cerere a persoanei îndreptăţite, ci numai după transmiterea dosarelor potrivit prevederilor art. 16 alin. (1) şi (2) din actul normativ amintit, aşa cum a fost modificat şi completat prin O.U.G. nr. 81/2007.
Legiuitorul, neprevăzând un termen de soluţionare a dosarelor ce fac obiectul procedurii administrative prevăzute la Titlul VII din Legea nr. 247/2005 a stabilit că ordinea de soluţionare a dosarelor va fi decisă de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Se mai reţine prin motivele de recurs formulate faptul că prin Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 Comisia Centrală a stabilit două categorii de dosare, respectiv cele transmise Secretariatului Comisiei Centrale înainte de apariţia O.U.G. nr. 81/2007 şi cele transmise după intrarea în vigoarea a actului normativ amintit, dispoziţii însoţite de avizul de legalitate emise de prefecturi.
În cauza dedusă judecăţii, se apreciază că dosarul privind acordarea de despăgubiri în favoarea reclamanţilor face parte din categoria dosarelor transmise Secretariatului Comisiei Centrale înaintea de intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 81/2007, urmând a se respecta ordinea de înregistrare a dosarelor.
În aceste condiţii, recurenta apreciază că instanţa de fond nu a reţinut, sub nici o formă, aspectele legate de ordinea de soluţionare a dosarelor privind acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, susţinând, în mod greşit, existenţa depăşirii termenului rezonabil în privinţa soluţionării dosarului aferent Dispoziţiei nr. 2168/2002 a Primăriei Municipiului Craiova.
Se mai reţine faptul că adoptarea Deciziei nr. 2815 din 16 septembrie 2008, la care s-a făcut referire mai sus, s-a impus ca urmare a practicii judiciare în materie şi pentru a nu se încălca principiul egalităţii în drepturi a persoanelor îndreptăţite care au dosare înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor încă de la înfiinţare (2005). Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat principiul egalităţii ca unul dintre principiile generale ale dreptului comunitar.
Or, în sfera dreptului comunitar, principiul egalităţii exclude ca situaţiile comparabile să fie tratate diferit şi situaţiile diferite să fie tratate similar, cu excepţia cazului în care tratamentul este justificat obiectiv.
Pentru toate aceste considerente, recurenta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, modificarea Sentinţei civile nr. 161 din 25 martie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, în sensul respingerii cererii introductive de instanţă formulată de reclamanţii R.S. şi V.M. ca fiind neîntemeiată, cu menţinerea celorlalte dispoziţii ale sentinţei recurate.
Examinând cauza şi sentinţa recurată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele de recurs invocate, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Pentru a ajunge la această soluţie, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Legea nr. 247/2005 stabileşte procedura administrativă şi etapele din cadrul acesteia care trebuie parcurse în vederea emiterii unei decizii reprezentând titlul de despăgubire de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Astfel fiind, în speţă sunt aplicabile prevederile art. 16 Titlul VII din Legea nr. 247/2005, conform cărora:
- alin. (1): „Deciziile/dispoziţiile emise de entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor administraţiei publice centrale învestite cu soluţionarea notificărilor şi în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire, însoţite, după caz, de situaţia juridică actuală a imobilului obiect al restituirii şi întreaga documentaţie aferentă acestora, inclusiv orice înscrisuri care descriu imobilele construcţii demolate depuse de persoana îndreptăţită şi/sau regăsite în arhivele proprii, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, pe judeţe, conform eşalonării stabilite de aceasta, dar nu mai târziu de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.”,
- alin. (2): „Notificările formulate potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată,cu modificările şi completările ulterioare care nu au fost soluţionate în sensul arătat la alin. (1) până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoţite de deciziile/dispoziţiile emise de entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinelor conducătorilor administraţiei publice centrale conţinând propunerile motivate de acordare a despăgubirilor, după caz, de situaţia juridică actuală a imobilului obiect al restituirii şi de întreaga documentaţie aferentă acestora, inclusiv orice acte juridice care descriu imobilele construcţii demolate depuse de persoana îndreptăţită şi/sau regăsite în arhivele proprii, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a deciziilor/dispoziţiilor sau după caz, a ordinelor.”
- alin. (21): „Dispoziţiile autorităţilor administraţiei publice locale vor fi centralizate pe judeţe la nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoţite de referatul conţinând avizul de legalitate al instituţiei prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate de către acesta.”
- alin. (22): „Deciziile/dispoziţiile sau, după caz, ordinele prevăzute la alin. (2) vor fi însoţite de înscrisuri care atestă imposibilitatea atribuirii, în compensare, total sau parţial, a unor alte bunuri sau servicii disponibile, deţinute de entitatea învestită cu soluţionarea notificării.
- alin. (3): „În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Biroul Central constituit prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1329/2003 va proceda la predarea, pe bază de proces-verbal de predare-primire, către Secretariatul Comisiei Centrale a tuturor documentaţiilor depuse de către titularii deciziilor/dispoziţiilor motivate prin care s-a stabilit ca măsură reparatorie acordarea de titluri de valoare nominală şi care nu au fost soluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi.”
- alin. (4): „Pe baza situaţiei juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) şi (2) în privinţa verificării legalităţii respingerii cererii de restituire în natură.”
- alin. (5): „Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) şi (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise, evaluatorului sau societăţii de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare.”
- alin. (6): „După primirea dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua procedura de specialitate, şi va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite Comisie Centrale. Acest raport va conţine cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire.”
Legiuitorul a menţionat în mod detaliat şi procedura care urmează după efectuarea raportului de evaluare de către evaluatorul numit.
În mod expres, în art. 16 alin. (7) al acestui act normativ, se menţionează că „în baza raportului de evaluare Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare.”
În alin. (8) se arată că dispoziţiile alin. (1) - (2) şi (7), care reglementează procedura de emitere a titlului de despăgubire se aplică în mod corespunzător şi deciziilor/ordinelor emise în temeiul art. 6 alin. (4) şi art. 31 din Legea nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, în care s-au consemnat/propus sume care urmează a se acorda ca despăgubire, iar în cazul prevăzut la alin. (8), titlul de despăgubire se va emite de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor până la concurenţa sumei reprezentând cuantumul despăgubirilor consemnate/propuse, actualizate cu indicele de inflaţie.
În cauză, este necontestat că reclamanţii au solicitat ca, în baza Legii nr. 10/2001, să li se acorde măsuri reparatorii pentru imobilul situat în Craiova, că procedura administrativă de restituire a imobilului în litigiu a început cu Notificarea nr. 208/N/2002, iar, ca urmare, prin Dispoziţia nr. 2168 din 11 aprilie 2002, Primăria Municipiului Craiova a propus acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul precizat anterior reclamanţilor, dosarul fiind transmis către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi înregistrat sub nr. 12924/CC la data de 05 februarie 2006.
În cauză s-a efectuat verificarea legalităţii măsurii de respingere a cererii de restituire în natură.
Recurenta a invocat în apărarea sa împrejurarea că soluţionarea dosarelor privind acordarea despăgubirilor se face în virtutea declanşării procedurii de soluţionare prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, avându-se în vedere ordinea de înregistrare a dosarelor, astfel cum s-a statuat în decizia nr. 2815/2008 emisă de Comisia Centrală, însă aceasta avea obligaţia de a trimite dosarul unui evaluator sau societăţii de evaluare desemnate.
Admiţând în parte acţiunea formulată de intimaţii-reclamanţi, instanţa de fond a susţinut, în esenţă, că cererea acestora nu a fost soluţionată într-un termen rezonabil, ca garanţie a unui proces echitabil statuat la art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului, ceea ce face ca netrimiterea dosarului la un evaluator să reprezinte un refuz nejustificat, soluţie pe care instanţa de recurs o apreciază ca fiind legală şi temeinică.
Astfel, potrivit Titlului VIII, Capitolul V – Procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor, art. 16 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei […], cu modificările şi completările ulterioare, „(5) Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) şi (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise evaluatorului sau societăţii de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare. (6) După primirea dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua procedura de specialitate şi va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite Comisiei Centrale. Acest raport va conţine cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire”.
După cum s-a arătat în expunerea rezumativă prezentată mai sus, criticile autorităţii recurente pornesc de la faptul că Legea nr. 247/2005 nu prevede niciun termen care să oblige autorităţile competente să soluţioneze cererile într-un anumit termen, precum şi că, în raport cu dispoziţiile Deciziei nr. 2815/2008, cererile sunt soluţionate şi dosarele sunt transmise la evaluator în ordinea înregistrării lor, astfel că nu există o încălcare a unui termen rezonabil şi, pe cale de consecinţă, nu se poate vorbi de un refuz nejustificat în sensul prevederilor Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.
Este adevărat că Titlul VII – Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, din Legea nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, nu prevede nici un termen limită pentru soluţionarea dosarelor privind emiterea titlurilor de despăgubire, termen care nu se regăseşte nici în Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1095/2005, precum nici în Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, dar această situaţie nu poate constitui un argument pentru ca durata de soluţionare să fie lăsată la voia autorităţii competente.
Astfel, în primul rând, este unanim acceptat că, unul dintre principiile care trebuie să guverneze activitatea organelor administraţiei publice, este principiul operativităţii, care obligă orice structură administrativ ca, în scopul realizării interesului general, dar şi a drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor particulare, să acţioneze în mod prompt, eficace şi eficient.
În acest sens, trebuie menţionată Recomandarea CM(2007/7) privind buna administrare, prin care Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei cere guvernelor statelor membre, prin art. 7 din Codul bunei administrări (administraţii), ca administraţiile publice să acţioneze şi să-şi execute obligaţiile într-un termen rezonabil, în raport cu complexitatea cauzei şi cu interesele care există în cauza respectivă.
Într-adevăr, ca urmare a aderării României la Uniunea Europeană şi intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona, care, prin art.6 Titlul I din versiunea consolidată din TVE, recunoaşte drepturile, libertăţile şi principiile prevăzute în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene din 7 decembrie 2000, cetăţenii români sunt beneficiarii unui drept la o bună administrare ca drept fundamental, în raport cu statutul lor de cetăţeni europeni.
Astfel, potrivit art. 41.1 din Cartă, orice persoană are dreptul ca problemele sale să fie rezolvate în mod imparţial, corect şi într-un termen rezonabil.
Or, având în vedere dispoziţiile art. 20 din Constituţie, prevederile legale interne, atât cele cuprinse în legislaţia primară – Legea nr. 247/2005, în cazul de faţă, cât şi în reglementările secundare – H.G. nr. 1095/2005 şi Decizia nr. 2815/2008, în cazul de faţă, referitoare la procedura de soluţionare a cererilor care au ca scop acordarea despăgubirilor pentru imobilele trecute în proprietatea Statului Român, nu pot fi nici interpretate şi nici aplicate cu ignorarea dreptului la o bună administrare şi cu încălcarea termenului rezonabil de soluţionare a cererilor respective, ca element component al dreptului la o bună administrare.
Pe de altă parte, trebuie menţionat şi faptul că, în jurisprudenţa sa constantă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a statuat că termenul rezonabil, ca garanţie a unui proces echitabil, în sensul art. 6 paragraful 1 din CEDO, este pe deplin aplicabil şi în cadrul procedurilor administrative reglementate pentru soluţionarea oricăror cereri de către organele administraţiei publice centrale sau locale.
Deci, în concluzie, instanţa de fond a reţinut în mod întemeiat că autorităţile administrative competente, în lipsa unui termen legal, erau obligate să acţioneze într-un termen rezonabil pentru soluţionarea cererii intimaţilor-reclamanţi.
De asemenea, în raport cu data declanşării procedurii administrative – anul 2002 şi cu data înregistrării dosarului la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor – 5 februarie 2006, precum şi în raport cu importanţa cauzei pentru intimaţii-reclamanţi, dar şi cu atitudinea de tergiversare manifestată de autorităţile administrative competente, rezultă că instanţa de fond a apreciat în mod întemeiat încălcarea termenului rezonabil de către autorităţile respective, ceea ce reprezintă un refuz nejustificat în sensul dispoziţiilor Legii nr. 554/2004.
Astfel, potrivit art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, refuzul nejustificat este definit ca atitudinea de a nu soluţiona cererea unei persoane, manifestată cu exces de putere.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. n) din aceeaşi lege, prin exces de putere se înţelege exercitarea de către autorităţile publice a dreptului de apreciere prin încălcarea limitelor competenţei legale sau prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.
Or, în cauză, aşa cum s-a argumentat mai sus, autorităţile administrative competente sesizate cu soluţionarea cererii formulate de intimaţii-reclamanţi, şi-au exercitat dreptul de apreciere cu privire la intervalul de timp în care erau datoare să rezolve cererea în litigiu, cu încălcarea termenului rezonabil, ca element al dreptului fundamental la o bună administrare de care beneficiază intimaţii-reclamanţi.
Astfel fiind, în mod întemeiat a reţinut instanţa de fond refuzul nejustificat în sarcina autorităţii publice recurente, pe care a obligat-o să transmită dosarul în litigiu la un evaluator, în scopul finalizării procedurii administrative şi emiterii deciziei de stabilire a cuantumului despăgubirilor cuvenite intimaţilor-reclamanţi, potrivit Dispoziţiei nr. 2168 din 11 aprilie 2002 emisă de Primarul Municipiului Craiova.
Prin urmare, Înalta Curte constată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală, pe care o va menţine.
În concluzie, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinţei civile nr. 161 din 25 martie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 290/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 292/2011. Contencios. Suspendare executare act... → |
|---|
