ICCJ. Decizia nr. 2932/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.2932/2011
Dosar nr. 12813/2/2010
Şedinţa publică din 20 mai 2011
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele.
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 12813/2/2010 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A.D. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Secretariatul General al Camerei Deputaţilor suspendarea executării, în temeiul dispoziţiilor art. 14 alin. (1) şi art. 8, art. 10 şi art. 18 din Legea nr. 554/2004, Legea Contenciosului Administrativ, ordinelor nr. 783 din 04 septembrie 2001, nr. 886 din 8 septembrie 2001, nr. 30 din 16 ianuarie 2002, nr. 529 din 30 septembrie 2002, nr. 28 din 14 ianuarie 20003 şi nr. 259 din 23 aprilie 2003; să se cerceteze, sub aspectul legalităţii aceste acte administrative unilaterale cu caracter individual, emise de către secretarul general în regim de putere publică, în vederea organizării legii sau a executării în concret a legii prin care se încalcă dispoziţiile Legii nr. 82/1991 Legea Contabilităţii, republicată, Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi a României, precum şi prevederile Hotărârilor Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor nr. 8 din 24 mai 1995 şi nr. 21/05 noiembrie1997 privind aprobarea Regulamentului de Organizare şi Funcţionare a Serviciilor/Secretariatului General al Camerei Deputaţilor, Hotărârilor Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor nr. 25 din 09 noiembrie 1994, nr. 6/1996 şi nr. 4 din 08 mai 2000 privind „ Organizarea şi exercitarea controlului financiar-preventiv propriu" şi a Hotărârii Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor nr. 1038/1998 privind „ Aprobarea statului de funcţii al Secretariatului general al Camerei Deputaţilor începând cu 1 octombrie 1998.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că doreşte ca aceste acte administrative unilaterale cu caracter individual de sorginte ministerială, să se anuleze, întrucât, în mod succesiv şi repetat, s-a modificat nelegal, salariul de bază brut lunar (salariul de încadrare şi indemnizaţia de conducere şi sporul pentru complexitatea activităţii de control financiar - preventiv), înscris în statul de funcţii al instituţiei, urmat de diminuarea drastică a drepturilor salariale aflate în plată la data aplicării acestor acte administrative reprobabile, cu caracter destabilizator, atât, asupra întregii activităţi desfăşurate de departamentul financiar-contabil, cât şi asupra exercitării, în deplină legalitate a atribuţiilor, de către şeful de departament, în calitate de contabil şef al instituţiei publice a administraţiei centrale; să se oblige, pârâta instituţie publică a administraţiei centrale să intre în legalitate, prin recalcularea şi acordarea, drepturilor salariale, prin includerea în salariul de bază brut lunar , a indemnizaţiei de conducere, în cuantum de 50 % din salariul de bază al funcţiei de consilier parlamentar aflat la limita maximă, şi a sporului pentru complexitatea activităţii, în cuantum de 25% conform dispoziţiilor art. 9 din OGR. nr. 119/1999 privind auditul intern şi controlul financiar - preventiv, republicat, sporuri legale stabilite de-a lungul vremii, prin ORDIN al Secretarului general, cu referire la Ordinele nr. 93 din 11 mai 1994, nr. 169 din 17 mai 1995, nr. 268 din 05 iulie 1995, nr. 357 din 24 august 1995şi nr. 591 din 03 septembrie 1997, emise de către Secretarul general al Camerei Deputaţilor, în calitatea sa, de ordonator principal de credite şi a atribuţiilor înscrise în fişa postului, drepturi legale, ce i se cuvin, începând cu data de 01 septembrie 2001 data aplicării Ordinului Secretarului general al Camerei Deputaţilor nr. 783 din 04 septembrie 2001 şi a ANEXELOR nr. 1 - 25 care fac parte integrantă din acesta - privind stabilirea salariilor personalului din cadrul Secretariatului General al Camerei Deputaţilor.
Totodată reclamantul în temeiul dispoziţiilor art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Legea Contenciosului Administrativ, art. 723 alin. (2) C. proc. civ., art. 998 - art. 999 C. civ., a solicitat să fie obligată pârâta instituţie publică a administraţiei centrale la plata sumei de 20.000 lei, cu titlu de daune morale pentru exercitarea cu rea-credinţă a drepturilor procedurale şi contrar scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea ca inadmisibilă a cererii de suspendare a executării unor ordine ale secretarului general al Camerei Deputaţilor, pentru următoarele considerente:
1. Reclamantul nu a făcut dovada introducerii plângerii prealabile în condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) şi art. 7 din Legea nr. 554/2004, condiţie sine qua non de admisibilitate a oricărei cereri de suspendare.
2. Actele invocate ca obiect al cererii cad sub incidenţa prevederilor art. 5 alin. (2) din Legea 554/2004 potrivit cărora nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desfiinţarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară.
3. Cererea de suspendare este lipsită de obiect:
Prin sentinţa nr. 1552 din 28 februarie 2011 Curtea de Apel Bucureşti a admis excepţia lipsei de obiect şi a respins cererea de suspendare astfel cum a fost precizată de reclamant ca lipsită de obiect.
In motivarea soluţiei pronunţate, Curtea a reţinut că suspendarea executării actelor administrative în lumina prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 reprezintă operaţiunea juridică de întrerupere temporară a efectelor juridice ale acestor acte şi poate fi cerută, respectiv dispusă, doar în cazul actelor administrative apte să producă efecte juridice şi care nu şi-au epuizat efectele juridice, astfel că nu va putea surveni în cazul unui act care a încetat să îşi producă efectele.
În acest context instanţa a reţinut că ordinele a căror suspendare se solicită au încetat să producă efecte juridice.
Împotriva sentinţei pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs reclamantul A.D.
Prin calea de atac promovată recurentul îşi modifică obiectul acţiunii iniţiale, prin completarea cererii de suspendare a executării cu alte ordine ale secretarului general.
Recurentul critică soluţia instanţei de fond prin contestarea rolului activ în privinţa excepţiei de nelegalitate a Ordinelor Secretarului General nr. 886 din 28 septembrie 2001, nr. 907 din 01 octombrie 2001 nr. 30 din 16 ianuarie 2002,nr. 529 din 30 septembrie 2002, nr. 28 din 14 ianuarie 2003, nr. 259 din 23 aprilie 2003, nr. 1108 din 10 noiembrie2006, nr. 314 din 10 aprilie 2007 şi nr. 257 din 28 februarie 2008.
Mai susţine recurentul prin cererea de recurs la punctul B că Ordinul nr. 886/ 2001 reţinut de partea potrivnică, a fost descoperit, în Şedinţa publică din data de 22 septembrie 2010, în dosarul nr. 28619/3/2008, înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, astfel că în mod eronat instanţa de fond a reţinut faptul că acest ordin ar viza modificări ale raportului de muncă al reclamantului.
Celelalte critici aduse de recurent sentinţei atacate vizează pretinse drepturi neacordate de angajator.
Înalta Curte, analizând recursul în raport de criticile formulate, de înscrisurile existente la dosarul cauzei, de apărările părţilor, de dispoziţiile legale incidente, apreciază că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
În ceea ce priveşte prima critică adusă de recurent sentinţei atacate respectiv contestarea rolului activ al instanţei în privinţa excepţiei de nelegalitate a Ordinelor Secretarului General nr. 886 din 28 septembrie 2001, nr. 907 din 01 octombrie 2001, nr. 30 din 16 ianuarie 2002, nr. 529 din 30 septembrie 2002, nr. 28 din 14 ianuarie 2003, nr. 259 din 23 aprilie 2003, nr. 1108 din 10 noiembrie 2006, nr. 314 din 10 aprilie 2007 şi nr. 257 din 28 februarie 2008, se reţine că aceasta nu poate fi primită.
Instanţa de fond nu a fost învestită cu acest mijloc procesual, obiectul acţiunii precizat de acesta, în şedinţa publică din data de 28 februarie 2011 fiind doar suspendarea executării ordinelor menţionate.
Mai mult decât atât, prin calea de atac promovată recurentul îşi modifică obiectul acţiunii iniţiale, prin completarea cererii de suspendare a executării cu alte ordine emise de Secretarul General al Camerei Deputaţilor.
Or, trebuie precizat pe de o parte că potrivit art.129 alineatul final C. proc. civ., instanţa este ţinută de limitele învestirii sale determinate prin cererea de chemare în judecată, ea neputând hotărî decât asupra a ceea ce formează obiectul cererii deduse judecăţii iar pe de altă parte potrivit art. 316 raportat la art. 294 alin. (1) C. proc. civ., în recurs nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nu se pot face alte cereri noi.
In ceea ce priveşte critica potrivit căreia Ordinul nr. 886 din 28 septembrie 2001 ar fi fost reţinut de partea potrivnică şi descoperit în Şedinţa publică din data de 22 septembrie 2010 în dosarul nr. 28619/3/2008 al Tribunalului Bucureşti, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, se reţine că nici aceasta nu este întemeiată, în condiţiile în care la dosarul cauzei sunt depuse hotărâri judecătoreşti pronunţate asupra Ordinului nr. 886/2001 - sentinţa nr. 129 din 8 ianuarie 2009, pronunţată în dosarul nr. 28170/3/2008 al Tribunalului Bucureşti, prin care s-a soluţionat cererea de revizuire formulată de A.D., întemeiată pe dispoziţiile art. 322 alin. (1) pct. 5.
Referitor la celelalte critici aduse sentinţei recurate se apreciază că şi din această perspectivă recursul este nefondat, dat fiind faptul că prin contractul individual de muncă nr. 261 din 26 septembrie 2001, începând cu data de 1 octombrie 2001 recurentul a fost încadrat pe funcţia de execuţie de consilier în cadrul Departamentului Economico Financiar - Serviciul Control Financiar, funcţie menţinută şi ulterior prin actul adiţional încheiat la data de 18 iulie 2003, înscrisuri care poartă semnătura salariatului, cu acordul prealabil al acestuia.
Concluzionând, Înalta Curte constată că instanţa de fond a argumentat în mod corect soluţia de admitere a excepţiei lipsei de obiect a acţiunii şi de respingere a cererii de suspendare astfel cum a fost precizată ca lipsită de obiect, întrucât ordinele a căror suspendare se solicită au încetat să producă efecte juridice, intervenind alte modificări în evoluţia profesională a recurentului, inclusiv încetarea raportului de serviciuprin pensionare, prin Ordinul nr. 257 din 28 februarie 2008, acesta fiind beneficiar al drepturilor de pensie începând cu data de 27 septembrie 2007, conform Deciziei nr. 230847 din 14 noiembrie2007 emisă de Casa de Pensii Sector 2 Bucureşti.
Astfel, pentru a putea fi suspendată executarea unui act administrativ este necesar ca acesta să fie încă susceptibil de executare, cu alte cuvinte să producă efecte în curs, a cărui stopare să tindă a se realiza prin cererea de chemare în judecată, cerinţă neîndeplinită în prezenta cauză, astfel cum în mod întemeiat a reţinut instanţa de fond.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte urmează a respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.D. împotriva sentinţei nr. 1552 din 28 februarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 mai 2011.
← ICCJ. Decizia nr. 2928/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2934/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
---|