ICCJ. Decizia nr. 2923/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2923/2011
Dosar nr. 9361/2/2009
Şedinţa publică din 20 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamanta S.N. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe obligarea acestuia ca prin intermediul Ambasadei României la Chişinău să stabilească o zi, într-un termen scurt, pentru depunerea cererii şi a actelor necesare cu privire la redobândirea cetăţeniei române.
In motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că în anul 2006 a trimis o cerere de programare prin poştă adresată Secţiei Consulare a Ambasadei României la Chişinău, în vederea depunerii cererii şi actelor necesare pentru redobândirea cetăţeniei romane, fără a primi nici un răspuns.
A mai arătat reclamanta că la data de 15 iunie 2009 s-a adresat cu o altă cerere, însă nici până în prezent nu a fost programată pentru primirea cererii şi actelor necesare redobândirii cetăţeniei române.
Reclamanta a invocat obligaţia de soluţionare a cererii într-un termen rezonabil, termen care nu a fost respectat de pârât, în condiţiile în care Legea nr. 21/1991 nu prevede o programare şi nicio misiune diplomatică sau consulară din străinătate nu practică o asemenea modalitate de primire a cererilor de redobândire a cetăţeniei române în afara Secţiei Consulare a Ambasadei României la Chişinău.
Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, pârâtul Ministerul Afacerilor Externe a invocat excepţia nulităţii cererii întemeiată pe dispoziţiile art. 93 C. proc. civ. raportat la prevederile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., întrucât reclamanta a indicat un domiciliu ales în România, însă nu a indicat şi persoana desemnată să primească corespondenţa.
Prin sentinţa nr. 1370 din 17 martie 2010 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia nulităţii cererii invocată de pârât şi a admis cererea formulată de reclamantă, a obligat pârâtul să stabilească, în maximum de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri, o dată pentru primirea actelor necesare soluţionării cererii reclamantei de redobândire a cetăţeniei române.
Cu privire la excepţia nulităţii cererii prima instanţa a reţinut următoarele:
Este adevărat că dispoziţiile art. 93 C. proc. civ. impun ca, în caz de alegere de domiciliu în vederea îndeplinirii procedurii de citare şi comunicare, să se indice şi persoana desemnată cu primirea acestor acte procedurale, iar în caz de neindicare se prevede realizarea procedurilor la domiciliul legal, însă prevederile sunt stabilite exclusiv în favoarea părţii faţă de care se îndeplinesc aceste proceduri, scopul lor fiind de aducere la cunoştinţă a termenului, respectiv a conţinutului actelor procedurale comunicate, astfel încât riscul neatingerii acestui scop nu poate fi suferit decât de către partea respectivă, o vătămare putându-se constata numai în raport de aceasta.
Cum neindicarea de către reclamant a persoanei desemnate cu primirea citaţiei şi a actelor de procedură la domiciliul ales din România şi nici a domiciliului legal din Republica Moldova nu o poate vătăma decât pe aceasta, pârâtul nu se poate prevala de dispoziţiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., nefiindu-i cauzată nicio vătămare.
Pe fondul cauzei, s-a reţinut că în mod nejustificat, prin depăşirea termenului rezonabil de soluţionare, în sensul dispoziţiilor art. 10 din Convenţia Europeană asupra Cetăţeniei, autoritatea publica pârâtă nu a primit actele reclamantei de redobândire a cetăţeniei, cererea fiind formulată încă din anul 2006.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, solicitând modificarea ei în sensul respingerii acţiunii reclamantei, ca neîntemeiată.
A fost invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia s-a susţinut că soluţia primei instanţe este rezultatul interpretării greşite a legii.
Criticând concluzia nerespectării termenului rezonabil, recurentul a susţinut că răspunsul transmis reclamantei nu încorporează un refuz şi, cu atât mai mult, acesta nu poate fi considerat ca exprimând o restricţionare a unui drept.
Pentru instanţa de fond nu a avut relevanţă starea de fapt obiectivă invocată de M.A.E., deşi tocmai aceasta a determinat, într-o legătură cauzală directă, situaţia specifică a derulării procedurii consulare în discuţie.
Motivele obiective invocate, care nu au fost valorificate drept cauză exoneratoare de culpă administrativă, au o importanţă esenţială, din moment ce actul de organizare a activităţii M.A.E. în Republica Moldova nu a aparţinut integral deciziei luate la nivelul instituţiei acestuia, aşa cum o pot face celelalte autorităţi administrative române de pe cuprinsul ţării în gestionarea atribuţiilor ce le revin.
În opinia recurentului, nu se poate pune semnul echivalenţei între factorul volitiv, definit ca sursă a refuzului indicat la art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 şi factorul obiectiv al imposibilităţii autorităţilor române de a organiza pe teritoriul Republicii Moldova spaţii adecvate pentru preluarea cererilor de redobândire şi pentru procesarea acestor solicitări într-un termen cât mai scurt.
Or, în lipsa unei culpe administrative, instituţia pârâtă nu putea fi obligată, în baza legii contenciosului administrativ, să schimbe ordinea cronologică stabilită şi să primească cererea reclamantului.
Totodată, susţine recurentul, în lipsa unui termen legal concret, puterea judecătorească nu se poate substitui puterii legislative în a edicta termenele de primire a cererilor, dereglând activitatea secţiei consulare a Ambasadei Române la Chişinău.
Pe de altă parte, durata termenului rezonabil, decantată în jurisprudenţa CEDO, se aplică numai în cazurile expres specificate, respectiv atunci când solicitanţii sunt rezidenţi în tara a cărei cetăţenie o solicită, putându-li-se limita drepturile faţă de celelalte persoane în mijlocul cărora trăiesc în mod statornic şi care se bucură de plenitudinea beneficiilor oferite de statutul de cetăţean, ipoteză în care nu se regăseşte şi reclamanta.
Mai mult, durata termenului rezonabil de procesare a unor astfel de solicitări trebuie determinată în funcţie de toate circumstanţele relevante, în sensul aceleiaşi jurisprudenţe, neputându-se omite faptul că întreaga procedură de redobândire a cetăţeniei se subsumează dreptului suveran al statului de a analiza aceste cereri raportat la condiţiile obiective în care activitatea în cauză se poate desfăşura.
Prin urmare, a concluzionat recurentul, instanţa nu avea nici un temei legal pentru obligarea M.A.E. la stabilirea datei de depunere a cererii de redobândire a cetăţeniei, fiind inacceptabil ca aceasta să judece cauza în echitate, potrivit sistemului de drept cutumiar, specific spaţiului anglo-saxon, în condiţiile în care sistemul de drept de origine continentală (franceză şi germană) nu admite decât aplicarea metodei tehnico-juridice de interpretare a legii.
S-a precizat, de asemenea, că, raportat la numărul mare al cererilor de programare, s-au făcut demersuri pentru modificarea cadrului legislativ, astfel încât documentele vizând recunoaşterea cetăţeniei române vor putea fi depuse şi la prefecturile oricărui judeţ din România, concluzionându-se că lipsa de diligentă a Statului Român pentru deblocarea impasului real în care s-a ajuns în ceea ce priveşte activitatea actului de preluare a cererilor nu poate fi reţinută.
Examinând actele dosarului, hotărârea atacată şi criticile ce i-au fost aduse, prin prisma dispoziţiilor legale incidente în materia supusă controlului judiciar, şi cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte retine următoarele:
Reglementând obiectul acţiunii judiciare, art. 8 alin. (1), teza finală din Legea nr. 554/2004 prevede că se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său, prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.
In înţelesul acestei legi, nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri rezidă în faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede alt termen [art. 2 alin. (1) lit. h)].
Recurentul-pârât a răspuns petiţionarului, iar în ipoteza prevăzută la art. 2 alin. (1), lit. h) din Legea nr. 554/2004 nu se face nicio distincţie în funcţie de tipul soluţiei administrative oferită-favorabilă sau nefavorabilă.
Or, în aceste condiţii, tăcerea administraţiei ca act administrativ asimilat, supus controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ, nu poate fi reţinută, ipoteza art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004 nefiind îndeplinită.
Totodată, în raport cu circumstanţele concrete ale cauzei, existenţa unei vătămări a reclamantei în interesul său legitim derivat din vocaţia dobândită în temeiul art. 101 din Legea nr. 21/1991 - de a redobândi sau de a i se recunoaşte cetăţenia română - care să fie produsă printr-un refuz nejustificat de soluţionare a cererii sale, grefat pe un exces de putere, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i), teza I şi lit. n) din Legea nr. 554/2004, nu poate fi reţinută, impunându-se a se examina doar dacă o atare vătămare a fost cauzată din perspectiva nerespectării limitelor rezonabilităţii în stabilirea termenelor pentru depunerea actelor necesare pentru redobândirea cetăţeniei.
Legiuitorul a reglementat, prin art. 12 alin. (3) din Legea nr. 21/1991, dreptul persoanelor care au domiciliul sau reşedinţa în străinătate de a depune cererea de redobândire a cetăţeniei române, însoţită de actele care dovedesc îndeplinirea condiţiilor impuse de lege, la misiunile sau oficiile consulare competente ale României, fără a stabili şi un termen în care autorităţile române trebuie să proceseze astfel de cereri.
Convenţia Europeană pentru Cetăţenie, adoptată la Strasbourg la data de 6 noiembrie 1997 şi ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, dispune însă, prin art. 10, că „fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetăţeniei sale sau eliberarea unui atestat de cetăţenie".
Obligaţia astfel instituită subsumează, în mod evident, toate etapele unei proceduri, iar aprecierea caracterului rezonabil al duratei acesteia trebuie făcută în fiecare cauză în parte, în funcţie de toate circumstanţele relevante şi ţinând cont de criteriile consacrate în jurisprudenţa CEDO , în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantei şi cel al autorităţilor competente.
Din această perspectivă, nu se poate face abstracţie de faptul că cererea reclamantei de a fi programată pentru depunerea actelor necesare în vederea redobândirii cetăţeniei nu a fost soluţionată nici până la această dată.
Prin urmare, având în vedere şi faptul că măsurile preconizate pentru deblocarea impasului creat, la care s-a făcut referire în motivarea cererii de recurs, nu au devenit operaţionale, se impune a se concluziona că limita rezonabilităţii în soluţionarea cererii reclamantei, raportat desigur şi la obiectul acesteia, a fost depăşită, motiv pentru care soluţia adoptată de judecătorul fondului va fi păstrată.
Nici motivele cu privire la modificările legislative intervenite nu pot fi primite de Înalta Curte, pentru invocarea unor cauze exoneratoare de culpă, în sensul că în prezent nu mai există cauze de împiedicare a depunerii cererilor de redobândire a cetăţeniei române, astfel că aceste apărări se vor respinge ca nefondate, prin invocarea principiului tempus regit actum.
Înalta Curte a constatat că, până la data introducerii acţiunii, cererile reclamantei nu primiseră vreo rezolvare efectivă, iar la data pronunţării hotărârii de fond, de asemenea nu intervenise nicio schimbare de atitudine în poziţia exprimată de autoritatea pârâtă.
Faptul că în prezent reclamanta ar putea să depună o cerere şi va fi imediat primită nu înseamnă ştergerea vătămării deja produse în privinţa acestuia
Reţinând, faţă de cele expuse, că nu subzistă în cauză nici un motiv care să impună casarea sau modificarea hotărârii atacate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinţei nr. 1370 din 17 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2922/2011. Contencios. Refuz acordare... | ICCJ. Decizia nr. 2926/2011. Contencios. Refuz acordare... → |
|---|
