ICCJ. Decizia nr. 2926/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.2926/2011
Dosar nr. 803/45/2009
Şedinţa publică din 20 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 803/45/2009, pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul P.C. a solicitat, în contradictoriu cu Inspectoratul General al Poliţiei Române, obligarea acestuia să-i plătească drepturile salariale, respectiv salariile compensatorii rezultate prin aplicarea art. 27 alin. (1) şi alin. (2) din OG nr. 38/2003, sume actualizate cu rata inflaţiei la data plăţii efective şi cu dobânda legală până la data executării obligaţiei.
In motivarea acţiunii, a arătat reclamantul că, prin Decizia nr. 156.382 din 11 august 2008 a Casei de Pensii a M.A.I, a fost trecut în rezervă cu data de 1 iulie 2009, cu drept la pensie de serviciu anticipată parţială, ca urmare a reorganizării unităţii.
De la data emiterii deciziei până la momentul introducerii acţiunii, pârâtul nu a achitat reclamantului drepturile băneşti rezultate din aplicarea art. 27 alin. (1) şi (2) din OG nr. 38/2003.
Prin adresa nr. 138.885 din 22 octombrie 2009, pârâtul a confirmat drepturile reclamate, dar a motivat că nu pot fi onorate din lipsa alocaţiilor bugetare.
Prin întâmpinarea formulată, a fost invocată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului, motivat de faptul că la momentul pensionării reclamantul îşi desfăşura activitatea în cadrul I.G.P.R - Centrul Regional de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Iaşi, unitate susţinută logistic şi financiar de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Iaşi.
Prin sentinţa nr. 62/CA din 9 martie 2010 Curtea de Apel Iaşi a admis acţiunea formulată de reclamantul P.C. şi a obligat pârâtul să plătească reclamantului salariile compensatorii conform art. 27 alin. (1) şi alin. (2) din OG nr. 38/2003, sumă actualizată cu rata inflaţiei la data plăţii efective şi cu dobânda legală şi a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a I.G.P.R.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a I.G.P.R. următoarele.
Reclamantul, prin ordinul MAI nr. S/II/7089 din 16 martie 2009, a fost mutat în interes de serviciu în cadrul I.G.P.R, care a emis şi Dispoziţia nr.928/2009, fiind pus la dispoziţia acestei instituţii, conform art. 22 alin. (8) din Legea nr. 360/2002, astfel că toate drepturile salariale i-au fost achitate de I.G.P.R, situaţie care rezultă cu certitudine din adresele nr. 320, 223 din 3 februarie 2010 a I.P.J Iaşi şi respectiv adresa nr. 138.883 din 22 octombrie 2009 a I.G.P.R. Bucureşti - Direcţia de Buget şi Contabilitate.
Pe fondul cauzei, Curtea a reţinut că acţiunea reclamantului este întemeiată.
Curtea având în vedere dispoziţiile art. 27 alin. (1) şi 2 din OG nr. 38/2003 şi faptul că drepturile salariale ale reclamantului au fost şi recunoscute de pârât, prin adresa nr. 138.883/SB/VS din 22 octombrie 2009, dar nu au putut fi plătite din cauza lipsei alocaţiei bugetare, nu a putut reţine că reclamantul nu este îndreptăţit a primi drepturile băneşti solicitate, ci doar că acestea nu au putut fi achitate până la acest moment din cauza lipsei de fonduri.
A concluzionat Curtea că reclamantul are dreptul să primească drepturile salariale solicitate prin acţiune şi că acestea nu au fost onorate doar datorită lipsei de fonduri.
Împotriva acestei soluţii, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs pârâtul Inspectoratul General al Poliţiei Române invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
In dezvoltarea căii de atac se arată că în cursul anului 2009, pe fondul crizei economice şi financiare, nu au fost deschideri bugetare şi destinate plăţii ajutoarelor pentru cadrele care s-au pensionat, prevăzute de art. 27 din OG nr. 38/2003, plata acestora urmând a se face în momentul în care vor exista deschideri bugetare cu această destinaţie.
In acest context s-a învederat că I.G.P.R. a achitat intimatului reclamant în data de 24 februarie 2010 suma de 13.420 lei din totalul sumei.
Se mai arată în motivarea căii de atac că obligarea instituţiei recurente la plata dobânzii legale este neîntemeiată, deoarece OG nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligaţiile băneşti, prevede la art. 2 că : „în cazul în care potrivit dispoziţiilor legale sau prevederilor contractuale, obligaţia este purtătoare de dobânzi fără să se arate rata dobânzii, se va plăti dobânda legală".
Astfel se mai arată că interpretând dispoziţia legală menţionată, rezultă că nu există nici o prevedere legală şi cu atât mai puţin o prevedere contractuală care să oblige instituţia recurentă la plata dobânzii legale.
Recursul este fondat.
La termenul de judecată din data de 20 mai 2011, reprezentanta recurentului-pârât a învederat instanţei că prezentul litigiu a fost soluţionat pe cale administrativă.
S-a precizat că toate drepturile reprezentând ajutoare stabilite în conformitate cu prevederile art. 27 alin. (1) şi alin. (2) din OG nr. 38/2003 şi anume suma de 63.280 lei din care 22.600 lei pentru vechimea în muncă şi 40.680 lei pentru fiecare an întreg rămas până la limita de vârstă, au fost achitate intimatului-reclamant.
Astfel, plata către reclamantul P.C. reprezintă o recunoaştere a pretenţiilor acestuia.
Urmare a achitării contravalorii drepturilor solicitate de reclamant prin cererea de chemare în judecată, prezenta acţiunea a rămas fără obiect.
Din înscrisurile depuse de recurent, respectiv ordinele de plată din data de 24 ianuarie 2011, respectiv 24 februarie 2011, rezultă fără putinţă de tăgadă că drepturile cuvenite reclamantului şi recunoscute de instituţia recurentă, au fost achitate.
Prin urmare, efectuarea plăţii contravalorii acestor drepturi reprezintă o executare totală a celor solicitate prin acţiunea introductivă de instanţă, ceea ce nu poate constitui decât un motiv de admitere a recursului, de modificare a sentinţei atacate în sensul respingerii acţiunii ca fiind rămasă fără obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Inspectoratul General al Poliţiei Române împotriva sentinţei nr. 62/CA din 9 martie 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea reclamantului P.C. ca rămasă fără obiect.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2923/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2928/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
