ICCJ. Decizia nr. 309/2011. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 309/2011
Dosar nr. 12310/301/2009/a1
Şedinţa publică de la 20 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 2321 din 8 noiembrie 2010 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 303 alin. (5) C. proc. civ., precum şi a O.U.G. nr. 27/ 2002 şi a respins ca inadmisibil recursul formulat în cauză.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut, în esenţă, faptul că dispoziţiile considerate a fi neconstituţionale de către recurenţi nu au legătură cu soluţionarea cauzei, cu atât mai mult cu cât recursul la o hotărâre irevocabilă este inadmisibil.
Împotriva acestei hotărârii prin care a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale au declarat recurs Fundaţia Speranţa în Democraţie, Pace şi Sănătatea Lumii şi A.I., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Fără a indica în concret temeiul legal al recursului ci doar generic dispoziţiile art. 304 C. proc. civ. şi fără a argumenta în vreun fel criticile formulate, recurenta susţine că a fost încălcată prin hotărârea atacată competenţa Curţii Constituţionale, formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., legile justiţiei din România.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie analizând recursul formulat apreciază că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 (r2), privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia”.
Conform art. 29 alin. (5) din aceeaşi lege, dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge cererea printr-o încheiere motivată ce poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în 48 de ore de la pronunţare.
Prin urmare, în raport de dispoziţiile legale menţionate, pentru a fi admisibilă o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale, este necesar ca dispoziţiile dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare să aibă legătură cu soluţionarea cauzei.
După cum se constată, instanţa de fond a fost investită cu cererea de sesizare a Curţii Constituţionale în ceea ce priveşte constituţionalitatea dispoziţiilor art. 303 alin. (5) C. proc. civ., precum şi a O.U.G. nr. 27/2002 în cadrul unui recurs respins ca inadmisibil.
În raport de obiectul recursului cât şi de dispoziţiile art. 29 alin. (1) şi (5) menţionate anterior, este evident că prevederile legale inserate în cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, considerate neconstituţionale, nu au legătură cu soluţionarea cauzei.
În consecinţă, în mod corect instanţa de fond a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate formulată de recurenta-reclamantă.
De asemenea, prin hotărârea recurată nu s-a încălcat competenţa Curţii Constituţionale, întrucât, potrivit art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 (r2), sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, numai după ce sunt analizate condiţiile de admisibilitate a cererii de sesizare, astfel că nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ.
Nici motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 nu poate fi reţinut în cauză cu atât mai mult cu cât recurentul nu a argumentat şi motivat incidenţa acestuia, iar instanţa nu a constatat situaţii care să impună aplicabilitatea acestor dispoziţii.
Faţă de cele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare, va respinge recursul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Fundaţia Speranţa în Democraţie, Pace şi Sănătatea Lumii şi de A.I., împotriva Deciziei civile nr. 2321 din 8 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 308/2011. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 310/2011. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
