ICCJ. Decizia nr. 310/2011. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 310/2011
Dosar nr. 7170/2/2009
Şedinţa publică de la 20 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1596 din 31 martie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de reclamantul N.M.I. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, a constatat refuzul nejustificat al pârâtei de a soluţiona cererile reclamantului, a recunoscut dreptul acestuia de a fi numit în funcţia de execuţie de consilier, clasa I, grad profesional superior, treapta 1 de salarizare în cadrul Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Giurgiu începând cu data de 25 mai 2009 şi a obligat pârâta să soluţioneze cererile reclamantului în sensul emiterii unui ordin de încadrare pe funcţia de execuţie de consilier, clasa I, grad profesional superior, treapta 1 de salarizare în cadrul Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Giurgiu, începând cu 25 mai 2009, precum şi la plata diferenţei drepturilor salariale dintre indemnizaţia de şomaj primită de reclamant şi salariul stabilit la 01 septembrie 2009, pentru perioada 25 mai 2009-01 septembrie 2009, actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii.
A mai obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 1200 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.
În motivarea acestei hotărâri, instanţa de fond a reţinut că, prin Ordinul nr. 69625 din 23 aprilie 2009, pârâta a dispus eliberarea reclamantului din funcţia publică de director executiv adjunct al Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Giurgiu pentru motive neimputabile funcţionarului public, în temeiul O.U.G. nr. 37/2009.
În Ordinul nr. 69625 din 23 aprilie 2009 s-a menţionat că, în măsura în care există funcţii vacante, opţiunea cu privire la acceptul ocupării uneia dintre funcţii va fi formulată în scris, înregistrată la A.N.S.V.S.A. prin fax până la data de 30 aprilie 2009.
Prima instanţă a constatat că, prin cererea nr. 3468 din 29 aprilie 2009, reclamantul a optat în condiţiile cerute pentru postul de auditor, clasa I, grad superior, treapta 1, că ulterior, prin cererile nr. 4026 din 30 aprilie 2009 şi nr. 4360 din 25 mai 2009, a optat pentru funcţia de execuţie vacantă de consilier, clasa I, grad asistent, treapta I, iar prin cererea nr. 4739 din 02 iunie 2009 reclamantul a fost de acord cu redistribuirea pe orice funcţie publică de nivel inferior, în condiţiile art. 104 alin. (3) din Legea nr. 188/1999.
Curtea a mai constat că din actele aflate la dosarul cauzei nu rezultă că pârâta a răspuns cererii de opţiune a reclamantului înregistrată sub nr. 3468 din 29 aprilie 2009 (şi nr. 4026 din 30 aprilie 2009) conform prevederilor din ordinul de eliberare din funcţie.
Instanţa de fond a apreciat că împrejurarea potrivit căreia reclamantul a optat pentru funcţia publică de execuţie auditor, clasa I, grad superior, treapta I, pârâta susţinând că nu a avut un asemenea post, a născut obligaţia pârâtei de a răspunde reclamantului la cererea sa de opţiune şi de a oferi acestuia un alt post, chiar inferior celui pentru care a optat, întrucât Legea nr. 554/2004 prevede obligaţia autorităţilor publice de a răspunde celor care pot fi vătămaţi în drepturi sau interese legitime prin refuzul de a răspunde unei cereri.
Ca atare, susţinerea pârâtei în sensul că reclamantul a pierdut dreptul de a opta pentru un alt post, întrucât până la data de 30 aprilie (conform prevederilor ordinului de eliberare din funcţie) a optat pentru un post pe care pârâta nu îl avea, este nelegală şi nu poate fi reţinută.
Prima instanţă a apreciat că, urmare a nesoluţionării cererii reclamantului de a i se acorda un post pentru o funcţie de execuţie, pentru motive neimputabile reclamantului, pârâta a vătămat dreptul acestuia de a fi reîncadrat pe un post corespunzător pregătirii sale profesionale la data eliberării din funcţie şi prin aceasta a creat reclamantului un prejudiciu, constând în diferenţa dintre salariul cuvenit conform funcţiei pe care a fost încadrat la data de 1 septembrie 2009 şi indemnizaţia de şomaj primită după eliberarea sa din funcţie, pentru perioada 25 mai 2009 – 01 septembrie 2009.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând ca temei legal dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin cererea de recurs se aduc critici sentinţei atacate, arătându-se, în esenţă, că soluţia instanţei de fond este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, întrucât intimatul-reclamant nu a optat pentru ocuparea unui post vacant (existent) din cadrul D.S.V.S.A. Giurgiu până la data de 30 mai 2009 inclusiv, iar ulterior prin cererea din 2 iunie 2009 acesta a solicitat redistribuirea pe o funcţie publică de nivel inferior, în vederea includerii în corpul de rezervă al funcţionarilor publici conform art. 107 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcţionarilor publici.
Adresa nr. 4739 din 2 iunie 2009 nu poate fi considerată o opţiune de numire într-o funcţie de nivel inferior, cum greşit a reţinut instanţa de fond.
Se arată că în situaţia în care adresa ar fi considerată o manifestare a opţiunii de numire într-o funcţie de nivel inferior, aceasta a fost înaintată de D.S.V.S.A. Giurgiu după data de 30 mai 2009, care reprezenta termenul limită în care se putea face o astfel de opţiune.
Se menţionează că soluţia instanţei privind constatarea refuzului său nejustificat de soluţionare a cererilor intimatului-reclamant este nefondată întrucât a depus toate diligenţele în vederea numirii intimatului-reclamant pe o funcţie corespunzătoare pregătirii profesionale. Se precizează şi faptul că prin Decizia nr. 110/2009 a D.S.V.S.A. Giurgiu s-a dispus transferul intimatului-reclamant în interesul serviciului pe o funcţie publică în cadrul Compartimentului audit public intern din cadrul acestei direcţii, aşa cum acesta solicitase ulterior emiterii ordinului de eliberare din funcţia de conducere.
Recurenta-pârâtă critică sentinţa atacată şi sub aspectul că în mod greşit a fost obligată la emiterea unui ordin de numire în funcţia de execuţie de consilier, clasa I, grad profesional superior, treapta I de salarizare în cadrul D.S.V.S.A. Giurgiu, începând cu 25 mai 2009. Se arată că potrivit art. 4 alin. (7) din H.G. nr. 1415/2009, privind organizarea şi funcţionarea A.N.S.V. S.A. şi a unităţilor din subordinea acesteia, preşedintele acestei autorităţi nu poate fi obligat la emiterea unui astfel de ordin pentru o funcţie de execuţie în cadrul unei instituţii din subordine, această atribuţie revenind directorului executiv al D.S.V.S.A. Giurgiu.
De asemenea, nu poate fi obligată la plata diferenţei drepturilor salariale care este o prerogativă a instituţiei publice cu care acesta are raporturi de serviciu.
Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, combătând criticile recurentei-pârâte şi apreciind ca temeinică şi legală sentinţa atacată. Se menţionează că cererile sale puteau fi soluţionate la timp fără a determina intrarea în şomaj. De asemenea, se arată că recurenta-pârâtă în situaţii similare a procedat la numirea într-o funcţie publică de execuţie la D.S.V.S.A. Călăraşi, depunând înscrisuri doveditoare a celor afirmate.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând recursul în raport de criticile formulate, de înscrisurile existente la dosarul cauzei, de dispoziţiile legale incidente, apreciază că acesta este fondat, însă, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
Din înscrisurile ce se află la dosarul cauzei rezultă faptul că intimatul-reclamant a fost eliberat din funcţia publică de conducere, de director executiv adjunct al D.S.V.S.A. Giurgiu, din motive neimputabile, conform Ordinului nr. 69625 din 23 aprilie 2009, comunicat prin adresa nr. 3380 din 27 aprilie 2009. Acesta, potrivit art. 5 din ordinul menţionat, putea opta pentru altă funcţie publică vacantă din cadrul acestei direcţii până la 30 aprilie 2009.
Potrivit art. 99 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 188/1999 republicată, autoritatea publică, în cazurile prevăzute la alin. (1) al aceluiaşi articol lit. b), c) şi e), în perioada de preaviz acordată funcţionarului public, are obligaţia de a pune la dispoziţia acestuia funcţiile publice vacante corespunzătoare din cadrul autorităţii sau instituţiei publice, având şi obligaţia de a solicita A.N.F.P. lista funcţiilor publice vacante în cazul în care nu există funcţii publice vacante corespunzătoare în cadrul autorităţii sau instituţiei publice.
În raport de aceste dispoziţii, rezultă că revine autorităţii sau instituţiei publice care dispune eliberarea din funcţie obligaţia de a identifica toate funcţiile publice vacante în cadrul autorităţii sau instituţiei publice de unde s-a dispus eliberarea din funcţie, în perioada de preaviz.
Prin adresa nr. 4572 din 22 mai 2009 recurenta a solicitat într-adevăr, A.N.F.P. lista funcţiilor publice vacante de nivel inferior celor solicitate de către persoanele menţionate în tabelul ce însoţea această adresă, printre care figurează şi reclamantul.
Astfel cum rezultă din această adresă, din adresa nr. 3375 din 27 aprilie 2009 a D.S.V.S.A Giurgiu cât şi din Nota de serviciu nr. 3288 din 2 iunie 2009, în cadrul D.S.V.S.A Giurgiu existau funcţii publice de nivel inferior, însă acestea au fost aduse la cunoştinţă ulterior datei impuse pentru exprimarea opţiunii şi implicit eliberării intimatului-reclamant din funcţie, deşi revenea recurentei obligaţia de a depune toate diligenţele pentru aducerea acestora la cunoştinţă în perioada de preaviz în vederea exprimării opţiunilor.
Cum această obligaţie nu a fost îndeplinită şi întrucât din toate cererile formulate de intimatul-reclamant rezultă opţiunea acestuia de a ocupa orice funcţie în cadrul D.S.V.S.A. Giurgiu, inclusiv de nivel inferior, susţinerile recurentei referitoare la depăşirea termenului de exprimare a opţiunii sunt nefondate, autoritatea pârâtă impunând reclamantului o sarcină nejustificată, disproporţionată şi excesivă în raport cu atitudinea sa şi cu miza litigiului. În raport de această situaţie, autoritatea pârâtă trebuia să dea curs opţiunii exprimată de intimatul-reclamant la 2 iunie 2009 .
Mai mult, astfel cum însăşi recurenta-pârâtă a menţionat, ulterior, prin Decizia nr. 110 din 23 octombrie 2009 s-a dispus transferul reclamantului la D.S.V.S.A. Giurgiu pe o funcţie din cele solicitate prin cererea de opţiune din 29 aprilie 2009, în termenul de preaviz acordat.
Având în vedere cele reţinute, se apreciază că prin atitudinea sa, autoritatea publică pârâtă nu a acţionat în timp util, cu respectarea principiului operativităţii care este specific activităţii oricărei autorităţi publice, fapt ce a determinat intrarea în şomaj a intimatului-reclamant începând cu 25 mai 2009 până la 1 septembrie 2009 când, prin Ordinul nr. 1407 din 27 august 2009 al preşedintelui Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, s-a aprobat redistribuirea pe perioadă nedeterminată a acestuia în postul aferent funcţiei publice de execuţie de consilier, clasa I, grad profesional superior, treapta 1 de salarizare din cadrul D.S.V.S.A. Ilfov, fiind ulterior transferat la 23 octombrie 2009 în cadrul D.S.V.S.A. Giurgiu.
Potrivit art. 106 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, republicată, în cazurile în care raportul de serviciu a încetat din motive pe care funcţionarul public le consideră netemeinice şi nelegale, acesta poate solicita anularea actului administrativ, precum şi plata unei despăgubiri legale cu salariile indexate, majorate şi recalculate, şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat funcţionarul public. Este adevărat că raporturile de serviciu ale intimatului-reclamant au încetat din motive neimputabile, dar şi în acest caz, dat fiind faptul că situaţia creată, din motive ce exclud culpa sa, a condus la efecte care au vătămat cariera sa, cu atât mai mult acesta este îndreptăţit la despăgubiri sub forma drepturilor salariale, în condiţiile în care autoritatea sau instituţia publică nu şi-a îndeplinit obligaţia de diligenţă de a pune la dispoziţie funcţionarului public toate funcţiile publice vacante pentru a da posibilitatea celui în cauză să-şi poată exprima opţiunea, fiindu-i vătămat dreptul de a putea ocupa o funcţie publică de execuţie şi implicit de a fi remunerat potrivit acesteia.
În consecinţă, faţă de cele reţinute anterior, instanţa de recurs apreciază că se impune obligarea pârâtei la plata diferenţei drepturilor salariale dintre indemnizaţia de şomaj şi salariul stabilit la 1 septembrie 2009 pentru funcţia de consilier, clasa I, gradul profesional superior, treapta I, pentru perioada 2 iunie 2009 – 1 septembrie 2009, actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii.
Este adevărat că potrivit art. 4 alin. (7) din H.G. nr. 1415/2009, privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi a unităţilor din subordinea acesteia, preşedintele acestei autorităţi numeşte, eliberează din funcţie personalul acesteia şi conducerea unităţilor subordonate, în condiţiile legii.
Astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, autoritatea recurentă într-o situaţie similară cu a intimatului-reclamant, care a vizat eliberarea din funcţia de director executiv adjunct al D.S.V.S.A. Călăraşi a unei alte persoane, tot începând cu 23 aprilie 2009, a procedat la numirea respectivei persoane într-o funcţie publică de execuţie în cadrul aceleiaşi direcţii prin Ordinul nr. 69712 din 23 mai 2009 (filele 13, 14, 15 dosar recurs).
Prin urmare, criticile privind aceste aspecte, nu pot fi reţinute, dat fiind chiar modul în care însăşi recurenta a procedat într-o situaţie identică cu a intimatului-reclamant, iar în cauza dedusă judecăţii este vorba despre numirea într-o funcţie de execuţie după eliberarea dintr-o funcţie de conducere din motive neimputabile pe care recurenta-pârâtă a dispus-o în temeiul O.U.G. nr. 37/2009, cunoscut fiind şi faptul că prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1257/2009, implicit, aceasta a fost constatată ca fiind neconstituţională.
Faţă de cele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va admite recursul formulat, va modifica sentinţa atacată, în sensul că va dispune obligarea pârâtei la plata diferenţei drepturilor salariale dintre indemnizaţia de şomaj şi salariul stabilit la 1 septembrie 2009 pentru funcţia de consilier, clasa I, gradul profesional superior, treapta I, pentru perioada 2 iunie 2009 – 1 septembrie 2009, actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii.
În altă ordine, se constată că ulterior formulării cererii de chemare în judecată şi înainte de soluţionarea în fond a cauzei, prin Decizia nr. 110 din 23 octombrie 2009 a D.S.V.S.A. Giurgiu şi Decizia nr. 101 din 26 octombrie 2009 a D.S.V.S.A. Ilfov, intimatul-reclamant a fost transferat în interesul serviciului la D.S.V.S.A. Giurgiu, astfel că au rămas fără obiect celelalte cereri formulate de acesta.
În consecinţă, acţiunea va fi admisă în parte, în sensul celor reţinute anterior cu privire la drepturile salariale, respingându-se celelalte capete de cerere ca rămase fără obiect.
Se vor menţine dispoziţiile sentinţei privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă, având în vedere dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor împotriva sentinţei civile nr. 1596 din 31 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată.
Admite în parte acţiunea reclamantului, în sensul că obligă pârâta la plata diferenţei drepturilor salariale dintre indemnizaţie de şomaj primită de reclamant şi salariul stabilit la 01 septembrie 2009 pentru funcţia de execuţie de consilier, clasa I, gradul profesional superior, treapta I, pentru perioada 2 iunie 2009 – 01 septembrie 2009, actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii.
Respinge celelalte capete de cerere ca rămase fără obiect.
Menţine dispoziţiile sentinţei privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată către reclamant.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 309/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3108/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
