ICCJ. Decizia nr. 3245/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3245/2011
Dosar nr.471/42/2010
Şedinţa publică din 3 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC "E." SA Buzău a chemat în judecată Ministerul Finanţelor Publice, solicitând instanţei ca în contradictoriu cu pârâtul să dispună anularea Ordinului nr. 202 din 12 februarie 2010 emis de pârât, pentru modificarea anexei nr. 6 la Ordinul ministrului economiei şi finanţelor nr. 2007/2008 privind aprobarea componenţei Comisiei pentru autorizarea operatorilor economici din domenii cu reglementări specifice şi a Regulamentului de organizare şi funcţionare a acesteia, precum şi a Normelor de organizare, funcţionare şi control vamal al activităţii de comercializare a mărfurilor în regim duty-free şi/sau duty-free diplomatic şi a Criteriilor referitoare la autorizarea funcţionării unităţilor emitente de tichete.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că ordinul a cărui anulare o solicită este nelegal şi nesocoteşte atât legislaţia internă, cât şi principiile dreptului comunitar şi convenţional, atât sub aspectul procedurii de adoptare, cât şi sub aspectul dreptului substanţial.
Ordinul nr. 202 din 12 februarie 2010 s-a emis în baza art. 4 şi 12 din OUG nr. 104/2002 republicată, prevederi pe care le-a expus şi a arătat că analiza acestor texte relevă că ordinul nu s-a emis în baza şi în executarea actului normativ indicat în preambulul acestuia, întrucât art. 4 se referă la comercializarea mărfurilor în regim duty-free, în baza unei autorizaţii, iar art. 12 reglementează emiterea de norme de organizare, funcţionare şi control vamal al activităţii de comercializare a mărfurilor în regim duty-free.
A mai arătat că modificarea anexei 6 a Ordinului MF, nr. 2007/2008, prin Ordinul nr. 202/2010, este rezultatul excesului de putere, aşa cum este reglementat prin art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, respectiv exercitarea dreptului de apreciere al autorităţilor publice prin încălcarea limitelor competenţei prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.
A precizat reclamanta că, atunci când a solicitat prelungirea autorizaţiei, a luat în considerare şi veniturile care se obţin ca urmare a comercializării produselor eliminate prin Ordinul nr. 202/2010, întrucât numai în acest fel se justifica achitarea taxei de 10.000 euro/magazin.
A mai arătat că îşi desfăşoară activitatea numai prin magazine duty-free, aşa că nu va putea valorifica drepturile dobândite legal ca urmare a autorizării sale de a desfăşura activitate prin magazine duty-free, a efectuat investiţii în magazinele duty-free autorizate care nu vor putea fi recuperate din cauza restrângerii nelegale a produselor ce pot fi comercializate/ceea ce va produce o pagubă evidentă în patrimoniul său.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa civilă nr. 187 din 10 septembrie 2010 a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta SC "E." SA, prin reprezentanţii săi legali.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că anularea Ordinului nr. 202 din 12 februarie 2010 emis de pârât este neîntemeiată, ordinul fiind emis cu respectarea condiţiilor de legalitate a actului administrativ, a dispoziţiilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă şi a dispoziţiilor OUG nr. 104/2002, în temeiul căreia a fost emis.
Astfel, Ordinul nr. 202 din 12 februarie 2010 respectă întrutotul dispoziţiile art. 75 şi 76 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, cuprinde temeiurile juridice pe baza şi în executarea cărora actul a fost emis şi se limitează la cadrul stabilit de ordonanţă în executarea căreia a fost emis, şi nu conţine prevederi contrare acesteia.
Împotriva acestei sentinţe considerată netemeinică şi nelegală a declarat recurs reclamanta SC "E." SA.
Recurenta a susţinut următoarele critici:
1) Ordinul nr. 202/2010 nu a fost emis în baza şi în executarea actului normativ indicat în preambulul său, respectiv OUG nr. 104/2002, constituind o reglementare complet nouă şi diferită faţă de regimul instituit prin Ordonanţă.
Modificarea anexei nr. 6 a Ordinului MFP nr. 2007/2008 prin Ordinul nr. 202/2010 este rezultatul excesului de putere, aşa cum este definit de Legea nr. 554/2004.
2) În ceea ce priveşte nelegalitatea ordinului, recurenta a susţinut că acesta încalcă dispoziţiile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă.
Astfel, susţine recurenta, prin adoptarea acestui ordin prin care s-au adoptat Normele de organizare, funcţionare şi control vamal al activităţii de comercializare a mărfurilor în regim duty-free şi /sau duty-free diplomatic, după ce au fost emise deja astfel de norme printr-un ordin al autorităţilor competente, ordin pus în executare, se încalcă în mod vădit principiile securităţii, certitudinii şi protecţiei aşteptărilor legitime.
3) Recurenta a mai susţinut şi că Ordinul nr. 202/2010 încalcă şi dispoziţiile Legii concurenţei nr. 21/1996 prin aceea că Ministerul Finanţelor realizează chiar ceea ce Legea nr. 21/1996 interzice, respectiv: restrângerea, împiedicarea şi denaturarea concurenţei printr-o decizie care limitează autonomia agenţilor economici care comercializează băuturi distilate, rachiuri, lichioruri etc. precum produse de tutun.
Mai înainte însă de a trece la analiza motivelor de recurs, Înalta Curte constată că recurenta nu are interes în soluţionarea căii de atac a recursului, având în vedere că aşa cum rezultă din Notele scrise ale acesteia acţiunea principală vizând anularea Ordinului nr. 202/2010 a fost respinsă de către Curtea de Apel Piteşti prin Sentinţa civilă nr. 187 din 10 septembrie 2010, soluţionându-se astfel cauza.
Totodată, recurenta arată că ordinul ce face obiectul litigiului a fost abrogat prin OUG nr. 54/2010, publicată în M. Of. nr. 421/23 iunie 2010.
Faţă de această situaţie trebuie menţionat că activitatea judiciară nu poate fi iniţiată şi întreţinută fără justificarea unui interes legitim încălcat.
Literatura de specialitate şi practica judiciară au stabilit că interesul reprezintă o condiţie generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, trebuind să fie îndeplinit nu doar cu prilejul promovării acţiunii, ci şi pe tot parcursul soluţionării unei cauze.
Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral pe care îl urmăreşte cel ce învesteşte o instanţă de judecată cu o cerere, acesta trebuind a fi legitim, personal, născut şi actual.
În cauză, recursul promovat de recurentă, în acest moment, este vădit lipsit de interes, având în vedere că ordinul ce face obiectul litigiului de faţă a fost abrogat prin OUG nr. 54/2010.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de SC "E." SA Buzău împotriva Sentinţei civile nr. 187 din 10 septembrie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca lipsit de interes.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 iunie 2011.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 3244/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 3577/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
