ICCJ. Decizia nr. 3577/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3577/2011
Dosar nr.6898/2/2009
Şedinţa publică din 21 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Procedura în faţa primei instanţe
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamanta SC "D.C.T." SRL, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenţei, a solicitat anularea parţială a Deciziei nr. 35 din 16 iunie 2009 emisă de Consiliul Concurenţei, în sensul înlăturării amenzii contravenţionale ce a fost aplicată societăţii, respectiv amenda contravenţională în cuantum de 6% din cifra de afaceri (11.550 RON).
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, prin Decizia menţionată, Consiliul Concurenţei a sancţionat un număr de 32 de agenţi economici, reţinând că aceştia au constituit, la întâlnirea din 31 ianuarie 2008, care a avut loc la sediul Federaţiei Patronale a Şcolilor de Şoferi Particulari din România (F.P.S.S.R.), un cartel sub forma unei înţelegeri neconcurenţiale pe orizontală vizând majorarea tarifului la categoria auto B, începând cu data de 01 februarie 2008, cât şi fixarea tarifului la un nivel minim de 800 RON.
Societatea reclamantă a susţinut că sancţiunea ce i-a fost aplicată este nelegală şi netemeinică, întrucât nu a participat la nicio înţelegere anticoncurenţială între cei 32 de agenţi economici, majorarea tarifului în anul 2008 fiind realizată într-un cuantum modic, în considerarea cheltuielilor impuse de piaţa economică şi pentru a putea rezista desfăşurării activităţii pe piaţă.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Consiliul Concurenţei a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa civilă nr. 909 din 19 februarie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanta SC "D.C.T." SRL., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenţei.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut situaţia de fapt potrivit căreia, prin Decizia nr. 35 din 16 iunie 2009 emisă de Consiliul Concurenţei, s-a constatat încălcarea, de către 32 de agenţi economici, a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea concurenţei nr. 21/1996, republicată.
Înţelegerea pe orizontală realizată de către agenţii economici activi pe piaţa serviciilor de şcolarizare auto pentru obţinerea permisului de categoria B din Bucureşti a avut ca obiect majorarea tarifului şi fixarea acestuia la nivelul minim de 800 RON pentru serviciile oferite de şcolile de şoferi, sancţiunea aplicată fiind de 6% din cifra de afaceri realizată în anul 2008 de către agenţii economici contravenienţi, printre care şi reclamanta.
Din analiza procesului-verbal al întâlnirii din data de 31 ianuarie 2008, în care s-a stabilit majorarea tarifelor privind taxa de şcolarizare pentru obţinerea permisului de conducere pentru categoria B, precum şi fixarea unui tarif minim de 800 RON, Curtea a constatat că societatea reclamantă a participat la această întâlnire şi a apreciat că însăşi participarea agentului economic la negocieri prin care se urmăreşte restricţionarea concurenţei reprezintă o încălcare a prevederilor prin care sunt interzise practicile anticoncurenţiale, chiar dacă înţelegerea nu a fost pusă în practică.
În cazul reclamantei, însă, a reţinut judecătorul fondului, înţelegerea anticoncurenţială a fost implementată, împrejurare ce rezultă din faptul că tariful practicat de aceasta pentru serviciile de şcolarizare auto pentru categoria B, în perioada 01 ianuarie 2007 - 02 februarie 2008 era de 480 RON, iar începând cu luna februarie 2008, tariful a fost de 800 RON.
Instanţa de fond a apreciat că prezenţa reclamantei chiar şi la o singură întâlnire, cea din 31 ianuarie 2008, în care nu numai că s-a realizat înţelegerea anticoncurenţială, dar s-a decis şi punerea în practică a acesteia, subliniază contribuţia acesteia la obiectivul comun unic al participanţilor, acela de majorare a tarifelor şi de stabilire a unui tarif minim de 800 RON, fiind lipsit de relevanţă faptul că aceasta nu a participat la întâlnirile anterioare datei de 31 ianuarie 2008, care nu au constituit decât etape de pregătire a înţelegerii anticoncurenţiale.
Curtea a mai constatat că nu există elemente probatorii apte a conduce la concluzia că majorarea tarifelor s-a datorat circumstanţelor economice ale societăţii, întrucât această majorare a avut loc în acelaşi timp cu a celorlalte societăţi participante la întâlnirea din 31 ianuarie 2008, iar tariful practicat a fost identic.
În ceea ce priveşte individualizarea sancţiunii aplicate, prima instanţă a reţinut că, prin Decizia contestată, au fost avute în vedere Instrucţiunile privind individualizarea sancţiunilor pentru contravenţiile prevăzute de art. 56 (în prezent art. 51) din Legea concurenţei nr. 21/1996, iar reclamantei i s-a aplicat un procent de 6% din cifra de afaceri realizată în anul 2008, nefiind identificate circumstanţe atenuante sau agravante care să permită modificarea nivelului de bază al amenzii.
Potrivit prevederilor din Instrucţiuni, faptele prevăzute de art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1991, săvârşite de reclamantă, se încadrează în categoria faptelor de o gravitate mare, pentru care nivelul de bază, luat în considerare în stabilirea amenzii, este stabilit între 4% şi 8%, astfel încât Curtea a apreciat că nu poate fi admisă solicitarea reclamantei de diminuare a procentului aplicat cu minim 3%.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva Sentinţei civile nr. 909 din 19 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, a declarat recurs reclamanta SC "D.C.T." SRL Bucureşti, invocând ca temei legal dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În cuprinsul motivelor de recurs, societatea reclamantă susţine că nu a existat nicio înţelegere anticoncurenţială pe orizontală vizând majorarea tarifului la categoria auto B, începând cu data de 01 februarie 2008 şi fixarea unui nivel minim al tarifului pentru această categorie între 32 de agenţi economici.
Recurenta precizează faptul că, la întâlnirea din data de 31 ianuarie 2008, s-au discutat probleme nelegate de creşterea tarifelor, care s-a realizat individual în raport de cheltuielile impuse de piaţa economică şi pentru a nu da faliment.
4. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza în raport de actele şi lucrările dosarului, de criticile formulate de recurentă, precum şi de reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele expuse în continuare.
Prin Decizia nr. 35 din 16 iunie 2009 emisă de Consiliul Concurenţei, s-a dispus sancţionarea contravenţională a unui număr de 32 agenţi economici, printre care şi SC "D.C.T." SRL, pentru încălcarea prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea concurenţei nr. 21/1996, republicată, cu o amendă în sumă de 11.550 RON, reţinându-se în sarcina acesteia participarea la o înţelegere de tip cartel pe piaţa serviciilor de şcolarizare auto din Bucureşti, care nu respectă principiile concurenţei, având ca obiect majorarea tarifului la serviciile de şcolarizare auto în scopul obţinerii permisului de conducere categoria B, în municipiul Bucureşti, începând cu data de 1 februarie 2008 şi fixarea tarifului la un nivel minim de 800 RON.
Înalta Curte constată că problema pusă în discuţie şi căreia trebuie să i se dea o rezolvare este aceea dacă fapta reţinută în sarcina recurentei-reclamante poate fi încadrată în practicile anticoncurenţiale interzise de Legea concurenţei nr. 21/1996, modificată şi completată.
Potrivit dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996, "sunt interzise orice înţelegeri exprese sau tacite între agenţii economici ori asociaţiile de agenţi economici, orice decizii luate de asociaţiile de agenţi economici şi orice practici concertate, care au ca obiect sau au ca efect restrângerea, împiedicarea ori denaturarea concurenţei pe piaţa românească sau pe o parte a acesteia, în special cele care urmăresc: a) fixarea concertată, în mod direct sau indirect, a preţurilor de vânzare ori de cumpărare, a tarifelor, a rabaturilor, a adaosurilor, precum şi a oricăror alte condiţii comerciale".
Din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că înţelegerile realizate între agenţii economici sau asociaţiile de agenţi economici, deciziile şi practicile concertate sunt interzise, fie că au ca obiect, fie că au ca efect restrângerea, împiedicarea sau denaturarea concurenţei, indiferent dacă sunt săvârşite cu intenţie sau din culpă.
Astfel fiind, urmarea imediată a săvârşirii contravenţiei constă fie în efectul propriu-zis asupra concurenţei prin împiedicarea, restrângerea sau denaturarea concurenţei, fie numai prin crearea unei situaţii de pericol asupra concurenţei, care ia naştere chiar şi în lipsa efectelor propriu-zise, fiind determinată de obiectul anticoncurenţial al unei astfel de înţelegeri.
În speţă, acordul de fixare a tarifului minim la care a participat societatea recurentă reprezintă o înţelegere anticoncurenţială prin obiect, în care urmarea imediată suficientă pentru constatarea existenţei contravenţiei este reprezentată de starea de pericol generată de obiectivul anticoncurenţial al înţelegerii şi care poate fi însoţită sau nu de producerea efectelor propriu-zise de distorsionare a concurenţei.
Această interpretare a dispoziţiilor legale mai sus menţionate a fost confirmată şi de jurisprudenţa instanţei supreme, potrivit căreia este suficient ca practicile să fie de natură a produce efecte anticoncurenţiale pentru a fi sancţionate, nefiind necesar ca efectele păgubitoare să se fi produs, deoarece ele au ca obiect restrângerea, împiedicarea sau denaturarea concurenţei.
Din această perspectivă, instanţa de control judiciar constată că sentinţa recurată reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996 şi cuprinde motivele pe care se sprijină prin analizarea situaţiei de fapt care rezultă din probele administrate în privinţa legalităţii deciziei contestate.
Înalta Curte reţine că înţelegerea de tip cartel realizată de către agenţii economici activi pe piaţa serviciilor de şcolarizare auto pentru obţinerea permisului de conducere categoria B din Bucureşti, având ca obiect majorarea tarifului şi fixarea acestuia la nivelul minim de 800 RON pentru serviciile oferite de şcolile de şoferi, face parte din categoria celor mai grave încălcări ale legislaţiei concurenţei - astfel cum a subliniat şi doctrina în materie -, care, prin însăşi natura ei, are capacitatea de a restrânge concurenţa, deoarece practicarea unor preţuri sub această limită nu mai este posibilă, fiind eliminată concurenţa prin preţ, iar dreptul consumatorilor de a beneficia de preţuri concurenţiale ca urmare a confruntării dintre cerere şi ofertă, este afectat.
În acest context, este de menţionat faptul că, potrivit prevederilor legale aplicabile în speţă, respectiv dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996, existenţa efectelor anticoncurenţiale nu este reglementată ca o condiţie cumulativă celei privind obiectul anticoncurenţial al înţelegerii/practicii, aceste prevederi fiind, de altfel, preluate din legislaţia comunitară, respectiv dispoziţiile art. 81 din Tratatul CE (actual art. 101 din Tratatul asupra funcţionării Uniunii Europene) şi confirmate şi de practica în materie a Curţii Europene de Justiţie - Cauza C-8/2008 "T-Mobile Netherlands BV", pct. 28 al Hotărârii pronunţate la 9 iunie 2009, potrivit căruia obiectul anticoncurenţial al faptei, pe de o parte şi efectele anticoncurenţiale ale faptei, pe de altă parte, reprezintă condiţii alternative, iar nu cumulative pentru încadrarea înţelegerii/practicii ca având caracter anticoncurenţial.
Instanţa de fond, în mod corect, a reţinut faptul că prezenţa reclamantei, chiar şi la o singură întâlnire, cea din 31 ianuarie 2008, în care nu numai că s-a realizat înţelegerea anticoncurenţială, dar s-a decis şi punerea în practică a acesteia, subliniază contribuţia acesteia la obiectivul comun unic al participanţilor, acela de majorare a tarifelor şi de stabilire a unui tarif minim de 800 RON, fiind lipsit de relevanţă faptul că societatea reclamantă nu a participat la întâlnirile anterioare datei de 31 ianuarie 2008, care nu au constituit decât etape de pregătire a înţelegerii anticoncurenţiale.
Recurenta-reclamantă critică sentinţa atacată, susţinând că instanţa de fond nu a avut în vedere apărările conform cărora majorarea tarifelor practicate la şcoala de şoferi a fost luată din motive economice.
Această susţinere este lipsită de suport probator, în condiţiile în care societatea reclamată a procedat la majorarea tarifelor la data de 1 februarie 2008, imediat după discuţiile din data de 31 ianuarie 2008 privind uniformizarea tarifelor pe piaţă, materializate printr-o înţelegere anticoncurenţială. Totodată, declaraţiile din presă dovedesc faptul că această înţelegere s-a realizat pe baza unui plan organizat, majorarea tarifelor la acelaşi prag minim, adoptată în acelaşi timp de toate societăţile participante, neavând un caracter întâmplător.
Aşadar, autoritatea de concurenţă a încadrat corect faptele săvârşite de recurenta-reclamantă în practicile anticoncurenţiale interzise de Legea concurenţei nr. 21/1996 modificată şi completată, fiind sancţionată contravenţional pentru încălcarea prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Lege.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentinţa recurată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispoziţiilor art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamanta SC "D.C.T." SRL ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de SC "D.C.T." SRL Bucureşti împotriva Sentinţei civile nr. 909 din 19 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 iunie 2011.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 3245/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3583/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs → |
|---|
