ICCJ. Decizia nr. 3385/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3385/2011
Dosar nr. 712/64/2007
Şedinţa publică din 10 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, reclamanţii N.B., M.A., S.E., M.A., B.F., K.S., şi Consiliul Local Vârghiş prin primar, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Consiliul Local al Oraşului Baraolt şi Oraşul Baraolt prin Primar, au solicitat anularea parţială a HG nr. 975/2002, Anexa 4, poziţia 66 privind atestarea domeniului public al oraşului Baraolt, anularea HCL Baraolt nr. 32/2002 privind atestarea domeniului public al oraşului Baraolt şi anularea încheierii nr. 11064 din 5 iunie 2006 a OCPI Covasna prin care suprafaţa 29.052 mp înscrisă în Anexa 4 din HG nr. 975/2002 a fost intabulată în favoarea oraşului Baraolt în baza Legii nr. 213/1998.
In motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat următoarele că sunt moştenitorii proprietarilor tabulari anteriori încheierii nr. 11064/2006 a OCPI Covasna, prin care s-a intabulat dreptul de proprietate al Oraşului Baraolt, în baza Legii nr. 213/1998, asupra terenurilor care, însumate, formează suprafaţa totală de 29.052 mp, iar cererile lor de reconstituire a dreptului de proprietate au fost admise prin Hotărârea nr. 13/2002 a Comisiei Locale pentru Reconstituirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor, prin care s-a validat Anexa 28, pentru retrocedarea în natură, precum şi Hotărârea nr. 436/2002 a Comisiei Judeţene Covasna pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor, care a validat prin art. 4 propunerile Comisiei Locale, fiind emise titlurile de proprietate în favoarea lor.
Consiliul Local Vârghiş a arătat că este titular al titlului de proprietate nr. 43742/2006, emis de Comisia Judeţeană Covasna pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor, pentru suprafaţa de 5354 mp, ce face parte din suprafaţa totală de 29.052 mp, în care sunt inserate şi terenurile revendicate de reclamanţii persoane fizice.
Reclamanţii au mai arătat că aceste suprafeţe proprietate privată au fost incluse în domeniul public al Oraşului Baraolt, de către Consiliul Local Baraolt, prin Hotărârea nr. 32/2002, iar Guvernul României, prin HG nr. 975/2002, a atestat apartenenţa suprafeţelor de teren la domeniul public al oraşului Baraolt, aceste suprafeţe fiind în mod nelegal scoase din proprietatea privată a altor persoane şi trecute în domeniul public al oraşului Baraolt.
Prin Sentinţa nr. 126/R din 5 iulie 2010, Curtea de Apel Braşov a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanţii N.B., M.A., S.E., M.A., B.F., ş.a., şi Consiliul Local Vârghiş prin Primar, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Consiliul Local al Oraşului Baraolt şi Oraşul Baraolt prin Primar şi cu intervenientul Ministerul Administraţiei şi Internelor, având ca obiect anularea parţială a HG nr. 975/2002, Anexa 4, poziţia 66 privind atestarea domeniului public al oraşului Baraolt, anularea HCL Baraolt nr. 32/2002 privind atestarea domeniului public al oraşului Baraolt şi anularea încheierii nr. 11064 din 5 iunie 2006 a OCPI Covasna .
Totodată, Curtea de Apel Braşov a anulat în parte HG nr. 975/2002 Anexa 4, poziţia 66 numai cu privire la suprafaţa de teren rezultată ca diferenţă dintre suprafaţa de 29.052 mp înscrisă în Anexa 4 din HG nr. 975/2002 şi suprafaţa măsurată de 14.591,56 mp stabilită prin expertiza topografică nr. 517941 din 25 ianuarie 2010 şi suplimentul de expertiză nr. 477134 din 7 iunie 2010 întocmite de expertul judiciar topograf G.A.
De asemenea, Curtea de Apel Braşov a anulat în parte HCL Baraolt nr. 32/2002 privind atestarea domeniului public al Oraşului Baraolt, numai cu privire la suprafaţa de teren rezultată ca diferenţă dintre suprafaţa de 29.052 mp înscrisă în HCL Baraolt nr. 32/2002 şi suprafaţa măsurată de 14.591,56 mp stabilită prin expertiza topografică nr. 517941 din 25 ianuarie 2010 şi suplimentul de expertiză nr. 477134 din 7 iunie 2010, respingând restul pretenţiilor reclamanţilor.
Instanţa de fond a admis cererea de intervenţie în interesul pârâtului Guvernul României a intervenientului Ministerul Administraţiei şi Internelor, numai cu privire la petitele din acţiunea reclamanţilor respinse.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că potrivit înscrierilor din cartea funciară, anterior constituirii CAP Vârghiş, CAP Brăduţ, terenurile agricole şi fâneaţă pentru care reclamanţii persoane fizice au obţinut titluri de proprietate au fost în proprietatea acestora ori a antecesorilor acestora, ca terenuri cu destinaţie agricolă, astfel încât legile proprietăţii cu caracter reparatoriu, cum este şi Legea nr. 18/1990 privind fondul funciar sunt pe deplin aplicabile în privinţa acestor imobile.
S-a mai arătat în considerentele sentinţei atacate că este lipsit de relevanţă faptul că, aceste terenuri au fost trecute prin Decretul nr. 466 din 3 noiembrie 1970 al fostului Consiliu de Stat în patrimoniul altor persoane juridice, prin preluare de la CAP Vârghiş şi CAP Brăduţ, în condiţiile în care împotriva voinţei proprietarilor tabulari persoane fizice, aceste terenuri au fost trecute în proprietatea unităţilor cooperatiste agricole, după care, tot cu ignorarea voinţei acestor proprietari tabulari şi fără acordarea de despăgubiri aceleaşi imobile au fost trecute în proprietatea altor persoane juridice pendinte de regimul comunist, constituind o aparenţă de legalitate în privinţa obţinerii titlului de către organele de stat dobânditoare.
Prima instanţă a constat că, din probele de la dosar rezultă că o parte din suprafaţa totală de 29052 mp de teren în litigiu, suprafaţă consemnată în HG nr. 275/2002, o parte, anume 14591,56 mp deserveşte staţia de tratare a apei Baraolt, fiind supusă rigorilor de asigurare a securităţii malurilor aferente staţiei de tratare a apei stabilite de Legea nr. 107/1996, iar din expertiza topografică rezultă că suprafaţa alocată utilităţii publice pentru asigurarea securităţii staţiei de tratare Baraolt este de 14591,56 mp, suprafaţă cu privire la care instanţa apreciază că HG nr. 975/2002 este justificată şi poate fi apreciată ca fiind legală.
Referitor la diferenţa dintre suprafaţa totală de 29052 mp şi cea măsurată prin expertiză de 14591,56 mp, instanţa de fond a reţinut că nu există justificarea înscrierii dreptului de proprietate al Oraşului Baraolt, ca teren inclus în domeniul public al oraşului Baraolt, astfel că se impune anularea în parte a HG nr. 975/2002 Anexa 4, precum şi anularea corelativă, tot în parte, a HCL Baraolt nr .32/2002 privind atestarea domeniului public al oraşului Baraolt.
In ceea ce priveşte cererile reclamanţilor, referitoare la regimul cărţilor funciare, prima instanţă a apreciat că acestea se soluţionează conform procedurilor distincte, de drept comun, stabilite prin Legea nr. 7/1996, la fel şi eventuala solicitare de despăgubiri corelative pentru diferenţa de teren despre care reclamanţii apreciază că li se cuvine.
Instanţa de fond a apreciat că nu pot fi reţinute apărările pârâţilor, întrucât din actele, lucrările şi probele dosarului, inclusiv din expertiza efectuată în cauză, rezultă fără putinţă de tăgadă că anterior anului 1989, în perioada regimului comunist, reclamanţii au fost deposedaţi de suprafeţele de teren pe care le deţineau în mod legal, ca proprietari tabulari .
De asemenea, instanţa de fond a admis cererea de intervenţie în interesul pârâtului Guvernul României, a intervenientului Ministerul Administraţiei şi Internelor, numai cu privire la petitele din acţiunea reclamanţilor respinse.
Împotriva aceste sentinţe au declarat recurs Oraşul Baraolt prin Primar, Guvernul României şi Ministerul Administraţiei şi Internelor, pentru motive pe care le-au încadrat în drept în prevederile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc . civ.
Recurenţii au susţinut, în esenţă, că sentinţa este nelegală şi netemeinică, sub aspectul respingerii excepţiilor lipsei plângerii prealabile şi tardivităţii formulării acţiunii.
Pe fondul cauzei, recurenţii au criticat soluţia primei instanţe, arătând că raportat la motivele invocate în susţinerea acţiunii şi faţă de situaţia juridică a imobilelor, actul administrativ atacat nu a adus reclamanţilor vreo vătămare şi nici nu a încălcat a momentul emiterii, dispoziţiile legale incidente în materie.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimaţii-reclamanţi au răspuns criticilor formulate prin cererile de recurs, arătând, pe de o parte, că motivul de recurs privind excepţiile lipsei plângerii prealabile şi tardivităţii acţiunii, este inadmisibil întrucât recurenţii nu au înţeles să atace şi încheierea de şedinţă din data 09 iulie 2007, prin care instanţa de fond a respins aceste excepţii.
Pe fondul cauzei, intimaţii-reclamanţi au arătat că soluţia pronunţată de instanţa de fond este temeinică şi legală, întrucât includerea terenului,în litigiu, în domeniul public al Oraşului Baraolt, s-a realizat fără ca Statul Român sau unitatea administrativ-teritorială să aibă vreun titlu asupra imobilelor.
Înalta Curte constată că nu poate fi reţinută susţinerea intimaţi lor-reclamanţi privind inadmisibilitatea recursului sub aspectul faptului că nici unul din recurenţi nu a indicat încheierea prin care instanţa de fond a respins excepţiile tardivităţii acţiunii şi lipsei procedurii prealabile, întrucât această încheiere este o încheiere premergătoare, considerată a face corp comun cu hotărârea de fond, iar recursul declarat împotriva hotărârii se socoteşte că a fost făcut şi împotriva încheierilor premergătoare.
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., ţinând seama de toate susţinerile şi apărările părţilor, Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate, în limitele şi pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Instanţa de fond în mod greşit a respins excepţia lipsei procedurii prealabile, aceasta fiind una din condiţiile de admisibilitate a acţiunii formulate pe calea contenciosului administrativ.
Astfel, conform prevederilor art. 109 alin. (2) C. proc. civ., în cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanţei se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, în condiţiile stabilite de acea lege.
Criticile formulate de recurenţi cu privire la neîndeplinirea procedurii prealabile urmează a fi primite de instanţa de control judiciar întrucât aceste critici sunt fondate.
Legea contenciosului administrativ a prevăzut în art. 7 şi art. 11 două termene ce trebuie avute în vedere de participanţii la procesul civil, atât de părţile implicate, cât şi de instanţa de judecată şi anume termenul pentru formularea plângerii prealabile, procedură prevăzută de lege ca o condiţie pentru exercitarea dreptului la acţiune şi termenul de introducere a acţiunii la instanţa de contencios administrativ competentă.
Astfel, conform prevederilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ trebuie să solicite autorităţii publice emitente, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.
Procedând la verificarea actelor şi lucrărilor dosarului, Înalta Curte a constatat faptul că la data de 25 aprilie 2007 intimaţii-reclamanţi s-au adresat instanţei de contencios administrativ, considerându-se vătămaţi într-un drept recunoscut de lege, fără a urma procedura prealabilă prevăzută de dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 privind procedura de soluţionare a cererilor în contenciosul administrativ.
Au considerat reclamanţii, iar instanţa de fond şi-a însuşit motivarea expusă, că nu se impune formularea plângerii prealabile în cauză.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va modifica hotărârea atacată întrucât a constatat faptul că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a legii, în sensul că a considerat a nu fi necesară procedura prealabilă, în condiţiile în care dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 prevăd expres această procedură, excepţia fiind prevăzută în alin. (5) din textul invocat, respectiv în cazul acţiunilor introduse de prefect, Avocatul Poporului, Ministerul Public, Agenţia Naţională a funcţionarilor publici sau al celor care privesc cererile celor vătămaţi prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe, precum şi în cazul prevăzut la art. 2 alin. (2) şi la art. 4, situaţie în care nu se afla reclamanţii.
In aceste condiţii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că lipsa parcurgerii procedurii prealabile, contrar celor reţinute de instanţa de fond, este o cauză de inadmisibilitate a acţiunii.
De asemenea, constatându-se nelegalitatea hotărârii judecătoreşti atacate pe acest aspect, examinarea celorlalte motive de recurs nu mai este necesară.
Ca o consecinţă a respingerii acţiunii, se va admite cererea de intervenţie accesorie formulată de Ministerul Administraţiei şi Internelor în sprijinul poziţiei procesuale a emitentului actului administrativ.
Având în vedere toate considerentele menţionate, Înalta Curte va admite recursurile formulate şi, potrivit art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., va modifica sentinţa în sensul respingerii acţiunii ca inadmisibilă pentru lipsa plângerii prealabile.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Oraşul Baraolt prin Primar, Guvernul României şi Ministerul Administraţiei şi Internelor împotriva sentinţei nr. 126/R din 5 iulie 2010 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că respinge acţiunea ca inadmisibilă pentru lipsa plângerii prealabile.
Admite cererea de intervenţie a Ministerului Administraţiei şi Internelor
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3348/2011. Contencios. Acţiuni împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 3387/2011. Contencios → |
|---|
