ICCJ. Decizia nr. 3348/2011. Contencios. Acţiuni împotriva ordonanţelor guvernului. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3348/2011
Dosar nr. 957/57/2010
Şedinţa publică din 9 iunie 2011
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
Prin sentinţa nr. 249/F/CA din 20 octombrie 2010 a Curţii de Apel Alba-Iulia a fost respinsă cererea reclamantului R.I. de sesizare a Curţii Constituţionale, a fost admisă excepţia de inadmisibilitate a acţiunii reclamantului şi, în consecinţă, a fost respinsă ca inadmisibilă acţiunea formulată de R.I. formulată în contradictoriu cu Guvernul României.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că reclamantul R.I. a solicitat in contradictoriu cu pârâtul Guvernul României prin acţiunea precizată: - anularea actului administrativ nr. 15/A/4743/2010 şi obligarea Guvernului să modifice art. 10 şi art. 15 din OG nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, deoarece se încalcă dispoziţiile art. 15 şi art. 51 din Constituţie privind dreptul la petiţionare, deoarece se îngrădeşte dreptul fundamental la petiţionare şi rezolvarea petiţiilor fără justiţie; de asemenea, reclamantul a solicitat - sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 10 şi art. 15 din OG nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor faţă de dispoziţiile art. 15 şi art. 51 din Constituţia României.
Guvernul României a depus întâmpinare la dosarul cauzei prin care a invocat excepţia de inadmisibilitate a cererii reclamantului faţă de dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, deoarece actul normativ invocat de reclamant este lege şi nu act administrativ normativ; iar în privinţa sesizării Curţii Constituţionale pârâtul a solicitat respingerea sesizării, faţă de caracterul inadmisibil al acţiunii reclamantului.
Instanţa de fond analizând actele dosarului a constatat că reclamantul a solicitat Guvernului modificarea dispoziţiilor art. 10 şi art. 15 din OG nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, iar pârâtul, prin adresa nr. 15/2010, a răspuns reclamantului în sensul că plângerea prealabilă este inadmisibilă, având în vedere că nu se solicită modificarea unui act administrativ normativ emis de pârât, ci se solicită modificarea de către Guvern a unui act normativ cu putere de lege.
Reclamantul a solicitat instanţei de contencios administrativ anularea actului ce reprezintă răspunsul la plângerea prealabilă formulată de reclamant, capăt de cerere apreciat de instanţa de fond ca nefondat faţă de dispoziţiile art. 1, art. 2 lit. a), b), c), art. 8, art. 18 din Legea contenciosului administrativ, motivat de faptul că răspunsul la plângerea prealabilă nu reprezintă act administrativ în sensul art. 1 din Legea contenciosului administrativ.
In ceea ce priveşte cererea adresată Guvernului de modificare a art. 10 şi art. 15 din OG nr. 27 din 30 ianuarie 2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, se constată că potrivit art. 1 din Ordonanţă, aceasta are ca obiect reglementarea modului de exercitare de către cetăţeni a dreptului de a adresa autorităţilor şi instituţiilor publice petiţii formulate în nume propriu, precum şi modul de soluţionare a acestora.
In cazul în care un petiţionar adresează aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice mai multe petiţii, sesizând aceeaşi problemă, acestea se vor conexa, petentul urmând să primească un singur răspuns care trebuie să facă referire la toate petiţiile primite. Dacă după trimiterea răspunsului se primeşte o nouă petiţie de la acelaşi petiţionar ori de la o autoritate sau instituţie publică greşit sesizată, cu acelaşi conţinut, aceasta se clasează, la numărul iniţial făcându-se menţiune despre faptul că s-a răspuns, conform art. 10 din Ordonanţă.
Cetăţenii au dreptul să se adreseze autorităţilor publice prin petiţii formulate numai în numele semnatarilor. Organizaţiile legal constituite au dreptul să adreseze petiţii exclusiv în numele colectivelor pe care le reprezintă. Exercitarea dreptului de petiţionare este scutită de taxa. Autorităţile publice au obligaţia să răspundă la petiţii în termenele şi în condiţiile stabilite potrivit legii conform art. 51 din Constituţie.
Actul normativ a fost emis în temeiul prevederilor art. 107 din Constituţia României şi ale art. 1 pct. IV.7 din Legea nr. 751/2001 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, fiind aprobată prin Legea nr. 233/2002, astfel că a dobândit putere de lege. Instanţa de fond a reţinut că Guvernul României nu poate fi obligat de instanţa de contencios administrativ să modifice un act normativ cu putere de lege, situaţie în care instanţa a reţinut că cererea reclamantului este inadmisibilă, potrivit art. 1 alin. (4) din Constituţie care consacră principiul separaţiei puterilor în stat.
Faţă de caracterul inadmisibil al acţiunii reclamantului, instanţa va respinge şi cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, deoarece nu sunt întrunite cerinţele art. 29 din Legea nr. 47/2002.
Instanţa de fond a reţinut că reclamantul a invocat ca temei al acţiunii sale şi dispoziţiile art. 9 din Legea contenciosului administrativ, însă văzând Decizia Curţii Constituţionale nr. 660 din 4 iulie 2007, publicată în M.Of. nr. 525 din 2 august 2007, prin care a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, s-a apreciat că cererea reclamantului, fundamentată pe acest temei în drept, este inadmisibilă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, criticând soluţia instanţei de fond ca netemeinică şi nelegală.
A criticat soluţia pronunţată de instanţa de fond arătând că acţiunea promovată nu este inadmisibilă.
De asemenea, a arătat că termenul de contestare a soluţiei privind respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale nu poate fi diferit de termenul de contestare a hotărârii instanţei pe fondul cauzei.
A precizat că are etatea de 76 de ani şi consideră că prin stabilirea termenului de recurs în 48 de ore de la pronunţare, pentru cererea de sesizare a Curţii Constituţionale respinsă de instanţa de fond i se îngrădeşte dreptul de a se putea adresa justiţiei.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului declarat, mai înainte de a analiza motivele de recurs formulate, a constatat că recursul nu au fost timbrat cu taxa de timbru datorată, deşi recurentul a fost citat cu menţiunea completării taxei datorate pentru soluţionarea recursului declarat.
Înalta Carte reţine că în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, recursul trebuia timbrat cu suma de 4 lei şi cu 0,15 lei timbru judiciar conform prevederilor OG nr. 32/1995 modificată prin Legea nr. 123/1997.
Având în vedere faptul că recurentul nu şi-a îndeplinit obligaţia ce-i revenea, conform prevederilor legale arătate, Curtea va aplica sancţiunea prevăzută de dispoziţiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi art. 9 alin. (2) din OG nr. 32/1995 şi, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va anula recursul ca insuficient timbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează recursul formulat de R.I. împotriva sentinţei nr. 249/F/CA din 20 octombrie 2010 a Curţii de Apel Alba-Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal ca insuficient timbrat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 329/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3385/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
