ICCJ. Decizia nr. 3419/2011. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.3419/2011
Dosar nr. 3439/121/2009
Şedinţa publică din 14 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 47 din 17 februarie 2011, Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia de nelegalitate a HG nr. 562/2002, în ce priveşte poziţiile 601 şi 603 din Anexa 15, precum şi a Hotărârii nr. 6/2001 a Consiliului Local Cavadineşti, excepţie invocată de reclamanta SC C.C. SA., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Consiliul Local Cavadineşti.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că atât HG nr. 562/2002, cât şi anexele ce fac parte integrantă din acest act normativ, inclusiv anexa nr. 15, au fost publicate în M. Of. nr. 605 din 15 august 2002 iar, conform art. 107 din Constituţia României, în vigoare la momentul adoptării actului normativ contestat, „Hotărârile şi ordonanţele adoptate de Guvern (...) se publică în Monitorul Oficial al României", acesta fiind momentul de la care dispoziţiile cuprinse în actul normativ încep să-şi producă efectele. Or, arată prima instanţă, HG nr. 562/2002 a fost publicată la data de 15 august 2002, ulterior obţinerii de către reclamantă a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate a terenurilor seria M07 nr. 2793 emis la data de 31 iulie 2002, deci titlul de proprietate al SC C.C. SA este anterior celui pe care Consiliul Local Cavadineşti îl invocă în susţinerea dreptului său de proprietate.
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs Guvernul României.
În motivarea recursului, invocând prevederile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., recurentul arată, în esenţă, că soluţia pronunţată de prima instanţă a fost dată cu încălcarea/interpretarea greşită a dispoziţiilor Legii nr. 554/2004, faţă de care excepţia de nelegalitate trebuia respinsă inadmisibilă.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Hotărârea Guvernului nr. 562/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului Galaţi, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Galaţi, precum şi Hotărârea Consiliului Local Cavadineşti nr. 6/2001, vizate de excepţia de nelegalitate, sunt acte administrative cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Cu privire la această categorie de acte administrative, art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 262/2007, prevede, într-adevăr, că „Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate", iar art. II alin. (2) teza finală din acest din urmă act normativ prevede că „Excepţia de nelegalitate poate fi invocată şi pentru actele administrative unilaterale emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, în forma sa iniţială, cauzele de nelegalitate urmând a fi analizate prin raportare la dispoziţiile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ".
Referitor la dispoziţiile legale susmenţionate, Curtea Constituţională1 a reţinut că acestea sunt constituţionale, prin raportare la următoarele prevederi din Legea fundamentală: art. 1 alin. (5), care instituie obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor; art. l5 alin. (2), care prevede că legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile; art. 16 alin. (1), care consacră egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice; art. 20 alin. (2) referitoare la principiul priorităţii tratatelor privitoare la drepturile omului, la care România este parte; art. 21 privind accesul liber la justiţie; art. 23 referitor la libertatea individuală şi art. 44 privind dreptul de proprietate privată.
În procesul de aplicare la speţă a dispoziţiilor legale incidente cauzelor cu a căror soluţionare este sesizat - în speţă fiind vorba de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare.
1Deciziile nr. 425 şi 426 din 10 aprilie 2008. publicate în Monitorul Oficial. Partea 1 nr. 354 din 8 mai 2008.
respectiv art. II alin. (2) teza finală din Legea nr. 262/2007, reprezentând temeiul de drept al invocării excepţiei de nelegalitate - judecătorului naţional îi revine rolul de aprecia, pe de o parte, în sensul art. 20 alin. (2) din Constituţie, republicată, cu privire la eventuala prioritate a tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte (cum este cazul Convenţiei Europene a Drepturilor Omului) şi, pe de altă parte, în sensul art. 148 alin. (2) din Constituţie, republicată, cu privire la compatibilitatea şi concordanţa normelor din dreptul intern cu reglementările şi jurisprudenţa comunitare.
In acest sens, judecătorul naţional, în calitate de prim judecător al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, are obligaţia de a „asigura efectul deplin al normelor acesteia (Convenţiei), asigurându-le preeminenţa faţă de orice altă prevedere contrară din legislaţia naţională, fără să fie nevoie să aştepte abrogarea acesteia de către legiuitor (mutatis mutandis, Vermeire împotriva Belgiei, Hotărârea din 29 noiembrie 1991, seria A nr. 214-C, p.84, §26)" (CEDO, Hotărârea din 26 aprilie 2007, cauza Dumitru Popescu împotriva României (nr.2) (Cererea nr.71.525/01), §103, în M. Of. nr. 830 din 5 decembrie 2007).
In privinţa rolului ce revine judecătorului naţional, în calitate de prim judecător comunitar, Curtea de Justiţie de la Luxemburg a reţinut că „este de competenţa instanţei naţionale să asigure pe deplin aplicarea dreptului comunitar, îndepărtând sau interpretând, în măsura necesară, un act normativ naţional precum legea generală privind dreptul administrativ, care i s-ar putea opune. Instanţa naţională poate pune în aplicare principiile comunitare ale securităţii juridice şi protecţiei încrederii legitime în aprecierea comportamentului atât al beneficiarilor fondurilor pierdute, cât şi al autorităţilor administrative, cu condiţia ca interesul Comunităţii să fie pe deplin luat în considerare" (Hotărârea din 13 martie 2008. cauzele conexate C-383/06 şi C-385/06).
De aceea, în exercitarea rolului ce revine judecătorului naţional, ca prim judecător convenţional şi comunitar, prin raportare la Convenţia europeană a drepturilor omului, la practica CEDO (blocul de convenţionalitate). precum şi la reglementările comunitare şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie de la Luxemburg, Înalta Curte va înlătura dispoziţiile din Legea contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, care permit cenzurarea tară limită în timp, pe calea incidentală, a excepţiei de nelegalitate a actelor administrative unilaterale cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, reţinând că aceste dispoziţii contravin unor principii fundamentale, convenţionale şi comunitare, a căror respectare asigură exerciţiul real al drepturilor fundamentale ale omului. Astfel, Înalta Curte reţine că dispoziţiile susmenţionate din Legea contenciosului administrativ, în măsura în care permit cenzurarea legalităţii actelor administrative cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, încalcă dreptul la un proces echitabil, consacrat de art.6 din Convenţia europeană a drepturilor omului şi în practica CEDO, precum şi de art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, prin prisma atingerii aduse „principiului securităţii juridice, care este implicit în totalitatea articolelor Convenţiei şi care constituie unul din elementele fundamentale ale statuluide drept" (CEDO, Hotărârea din 6 decembrie 2007, Beian contra României, §39).
Or, sub aspectul posibilităţii de cenzurare a legalităţii unui act juridic, CEDO a reţinut că posibilitatea de a anula, fără limită în timp, o hotărâre judecătorească irevocabilă reprezintă o încălcare a principiului securităţii juridice (CEDO, Hotărârea din 28 octombrie 1999 în cauza Brumărescu împotriva României, §62, în M. Of. nr. 414 din 31 august 2000) iar în opinia separată la această hotărâre a fost introdusă o nuanţare sub acest aspect, în sensul că „atunci când încălcarea acestui principiu (al securităţii raporturilor juridice - n.r.) se datorează posibilităţii de a anula, fără limită în timp, o hotărâre definitivă, obligatorie şi executată, (...) încălcarea trebuie considerată ca o înfrângere a „dreptului la justiţie", garantat de art. 6 din Convenţie".
Validitatea argumentelor CEDO în speţa de faţă este susţinută de similitudinea de efecte juridice existentă între hotărârea judecătorească definitivă şi irevocabilă şi actul administrativ irevocabil de către autoritatea emitentă şi definitivat prin neutilizarea mijloacelor de atac prevăzute de legislaţia anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004.
Curtea de Justiţie de la Luxemburg a reţinut, de asemenea - în ceea ce priveşte posibilitatea de invocare a excepţiei de nelegalitate cu privire la actele instituţiilor comunitare - că, atunci când partea îndreptăţită să formuleze o acţiune în anulare împotriva unui act comunitar depăşeşte termenul limită pentru introducerea acestei acţiuni, trebuie să accepte faptul că i se va opune caracterul definitiv al actului respectiv şi nu va mai putea solicita în instanţă controlul de legalitate al acelui act, nici chiar pe calea incidentală a excepţiei de nelegalitate. [Hotărârea din 27 septembrie 1983. Universitate Hamburg (C-216/82 pct.5 şi urm.). Hotărârea din 9 martie 1994, TWD Textilwerke Deggendorf (C-188/92, pct.10 şi urm.), Hotărârea din 12 decembrie 1996, Accrington Beef şi alţii (C-241/95, pct.14 şi urm.), Hotărârea din 30 ianuarie 1997, Wiljo (C-178/95, pct.15 şi urm.). Hotărârea din 11 noiembrie 1997, Eurotunnel şi alţii (C-408/95. pct.26 şi urm.). Hotărârea din 15 februarie 2001, Nachi Europe (C-239/99, pct.28 şi urm.). Hotărârea din 20 septembrie 2001, Banks (C- 390/98, pct.109 şi urm.) şi Hotărârea din 23 februarie 2006, Atzeni şi alţii (C-346/03 şi C-529/03, pct.30 şi următoarele)].
Faţă de cele arătate, Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, care permit repunerea în discuţie, în mod repetat şi tară limită în timp, a legalităţii oricărui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, încalcă principiile şi drepturile fundamentale arătate, contravenind practicii CEDO şi a Curţii de Justiţie de la Luxemburg, pronunţate în situaţii juridice similare, cu atât mai mult cu cât în privinţa actelor administrative individuale admiterea excepţiei de nelegalitate produce efecte similare, ca întindere şi conţinut, cu anularea actului respectiv.
In consecinţă, în aplicarea prevederilor art. 20 alin. (2) şi art. 148 alin. (2) din Constituţie, prin raportare la principiile mai sus amintite, la Convenţia europeană a drepturilor omului şi la Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, precum şi la jurisprudenţa CEDO şi a Curţii de Justiţie de la Luxemburg, Înalta Curte va înlătura, în speţă, aplicarea dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 262/2007, şi ale art. II alin. (2) teza finală din Legea nr. 262/2007, cu privire la HG nr. 562/2002 şi Hotărârea Consiliului Local Cavadineşti nr. 6/2001, acte administrative unilateral cu caracter individual, emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, a căror nelegalitate a fost invocată în cauză, pe cale de excepţie.
Pentru considerentele arătate, urmează a fi admis recursul formulat în cauză şi modificată sentinţa atacată, în sensul respingerii, ca neîntemeiată, a excepţiei de nelegalitate a HG nr. 562/2002 şi a Hotărârii Consiliului Local Cavadineşti nr. 6/2001, având în vedere că, prin înlăturarea dispoziţiilor legale susmenţionate, în raport de data emiterii actelor contestate, cererea formulată este lipsită de temei legal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Guvernul României împotriva sentinţei nr. 47 din 17 februarie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, Secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că respinge excepţia de nelegalitate a HG nr. 562/2002 şi a Hotărârii Consiliului Local Cavadineşti nr. 6/2001, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3408/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3429/2011. Contencios. Contract administrativ.... → |
|---|
