ICCJ. Decizia nr. 3429/2011. Contencios. Contract administrativ. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3429/2011
Dosar nr.10116/1/2010
Şedinţa publică din 14 iunie 2011
Asupra excepţiei de necompetenţă de faţă.
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin sentinţa nr. 2411 din 19 mai 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanta SC H.F. SRL, în contradictoriu cu pârâta Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit - Program SAPARD, prin care solicita anularea Deciziei nr. 13900 din 12 iulie 2007 emisă de pârâtă, precum şi a procesului-verbal de control nr. 4892 din 22 martie 2007 încheiat de către funcţionari din cadrul autorităţii pârâte, prin care s-a reţinut în sarcina reclamantei obligaţia de a plăti suma de 312.35,70 lei, cu titlu de rambursare a contravalorii sumei plătite în baza unui contract derulat prin programul SAPARD; prin aceeaşi sentinţă a fost respinsă excepţia nulităţii procesului-verbal de control nr. 4892 din 22 martie 2007, invocată de reclamantă.
Împotriva acestei sentinţe, pe care a considerat-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs reclamanta, criticând pe fond soluţia instanţei de judecată.
Curtea, în temeiul art. 306 alin. (2) C. proc. civ., în şedinţa de judecată din 14 iunie 2011, a invocat din oficiu şi a pus în dezbaterea părţilor excepţia necompetenţei materiale a instanţei care a judecat pricina în fond.
Excepţia este întemeiată, recursul urmând a fi admis, pentru motivul de ordine publică prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. şi având în vedere considerentele ce se vor arăta în continuare.
În speţă, suma în litigiu a fost calculată în urma verificării modului de utilizare de către reclamantă a unor fonduri avansate din fonduri de cofinanţare comunitare, în temeiul OG nr. 79/2003 privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente utilizate necorespunzător, astfel cum a fost modificată.
Potrivit dispoziţiilor art. 4 din acest act normativ, „Constituie obiect al recuperării creanţelor bugetare rezultate din nereguli sumele plătite necuvenit din fonduri comunitare şi/sau din cofinanţarea aferentă, costurile bancare, inclusiv accesoriile acestora, precum şi alte sume stabilite de lege în sarcina debitorului" [alin. (1)] şi „Creanţele bugetare rezultate din nereguli sunt asimilate creanţelor fiscale, în sensul drepturilor şi obligaţiilor care revin creditorilor, autorităţilor cu competenţe în gestionarea asistenţei financiare comunitare nerambursabile şi debitorilor" [alin. (2)].
Din cuprinsul dispoziţiilor legale citate, rezultă că actele contestate în cauză sunt acte administrativ-fiscale în sensul prevederilor art. 41 C. proCod Fiscal, ce pot fi contestate conform procedurii reglementate de acelaşi cod, respectiv Titlul IX - „Soluţionarea contestaţiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale".
Conform art. 218 alin. (2) C. proCod Fiscal, „Deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura de soluţionare a contestaţiei potrivit art. 212, la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, în condiţiile legii".
În temeiul normei de trimitere de la art. 218 alin. (2) C. proCod Fiscal, în ceea ce priveşte stabilirea instanţei de contencios administrativ competente să soluţioneze contestaţia formulată împotriva deciziei emise de autoritatea administrativ-fiscală, în cauză, sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
În interpretarea şi aplicarea normelor de competenţă prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în jurisprudenţa Instanţei Supreme s-a reţinut, în mod unitar, că aceste dispoziţii instituie două criterii de determinare a competenţei materiale a instanţei de fond, după cum urmează:
- criteriul poziţionării în cadrul sistemului administraţiei publice (rangul autorităţii centrale sau locale) a autorităţii publice emitente a actului atacat, în cazul actelor administrative cu caracter general;
- criteriul valoric, stabilit pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuţiei sau datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat, în cazul actelor administrativ-fiscale.
Aşadar, dacă litigiul are caracter fiscal, în sensul că priveşte taxe, impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora, competenţa se stabileşte în funcţie de valoarea debitului contestat, pragul instituit de lege pentru departajarea competenţei tribunalului de cea a curţii de apel fiind suma de 500.000 lei.
In speţă, fiind vorba de un litigiu având ca obiect o creanţă bugetară - în sumă de 312.35,70 lei - asimilată creanţelor fiscale, în sensul prevederilor Codului de procedură fiscală, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competenţa materială a instanţei de contencios administrativ se stabileşte în funcţie de criteriul valoric şi revine Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Bucureşti.
Faţă de cele arătate, constatându-se întemeiată excepţia de necompetenţă a instanţei care a judecat fondul, în temeiul art. 313 coroborat cu art. 312 alin. (3) şi art. 304 pct. 3 C. proc. civ., va fi admis recursul şi casată sentinţa atacată şi va fi trimisă cauza, spre competentă soluţionare, Tribunalului Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC H.F. SRL împotriva sentinţei nr. 2411 din 19 mai 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre competentă soluţionare, Tribunalului Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 iunie 2011.
← ICCJ. Decizia nr. 3419/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3443/2011. Contencios. Obligare emitere act... → |
---|