ICCJ. Decizia nr. 3450/2011. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.3450/2011
Dosar nr. 9203/1/2010
Şedinţa publică din 14 iunie 2011
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 4718 din 2 noiembrie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis recursul formulat de pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bihor împotriva sentinţei nr. 52/CA/2010-P.I. din 3 februarie 2010 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal. Pe cale de consecinţă, a modificat sentinţa recurată, în sensul respingerii, ca neîntemeiată, a acţiunii formulate de reclamanta SC B. SA Stei, prin care solicita anularea deciziei nr. 1 din 14 august 2008 de respingere a contestaţiei formulate împotriva dispoziţiei nr. 72594/2008 emisă de pârâtă şi obligarea acesteia la înaintarea contestaţiei, în vederea soluţionării, Direcţiei Generale de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi, în subsidiar, anularea deciziei nr. 1/2008 şi a dispoziţiei nr. 72594/2008, emise de pârâtă, şi exonerarea de la plata sumei de 1.627.894 lei, încasată pentru plata energiei electrice în contul deschis distinct pentru subvenţii.
Pentru a pronunţa această decizie, Înalta Curte a reţinut, în esenţă, următoarele:
Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 511/2004 privind bugetul de stat pe anul 2005, s-a prevăzut în bugetul Ministerului Economiei şi Comerţului, la titlul „Subvenţii", suma de 1000 de miliarde lei pentru achitarea datoriilor restante şi curente către SC E. SA, reprezentând contravaloarea energiei electrice consumate în sectorul minier.
În acelaşi text este reglementat în alin.4 scopul subvenţiei alocate potrivit alin. (1).
Astfel, în baza art. 16 alin. (4) din Legea nr. 511/2004, cu sumele încasate în baza alin. (1), SC E. SA achită contravaloarea energiei electrice furnizate de S.S.E. SA, care la rândul ei îşi va achita datoriile la Fondul de risc pentru garanţii de stat pentru împrumuturi externe.
Aşadar, prin legea bugetului de stat al anului 2005 s-au stabilit sumele ce se alocă cu titlu de subvenţie către Sectorul minier şi scopul acestor alocaţii bugetare, respectiv plata datoriilor S.S.E. la Fondul de risc pentru garanţii de stat pentru împrumuturi externe.
Prin aceeaşi Lege nr. 511/2004, în art. 17, s-a instituit obligaţia pentru toţi agenţii economici care beneficiau de subvenţii potrivit art. 16 de a derula operaţiunile de plăţi numai prin conturi distincte, deschise la Trezoreria Statului.
Faţă de prevederile legale analizate mai sus se constată că reclamanta-intimată nu a utilizat în întregime subvenţia primită prin bugetul de stat, conform scopului pentru care s-a alocat subvenţia.
Intimata-reclamantă a utilizat o parte din subvenţii pentru alte plăţi făcute, este adevărat, în interesul societăţii, apreciind că sunt aplicabile prevederile art. 5.8.4 din Ordinul nr. 1235/2003, în sensul că din subvenţiile primite se pot transfera sumele necesare pentru completarea fondurilor pentru plata salariilor.
Norma instituită în Ordinul nr. 123 5/2004 are caracterul unei reguli juridice de putere inferioară celei reglementate prin art. 16 şi art. 17 din Legea nr. 511/2004.
Aşa cum a rezultat din expunerea prevederilor legale aplicabile, subvenţia cuprinsă în bugetul de stat pe anul 2005 la capitolul „Subvenţii" pentru Ministerului Economiei şi Comerţului a avut o afectaţiune specială şi anume plata energiei electrice consumate în sectorul minier către SC E. SA, iar potrivit alin. (4) sumele încasate de SC E. SA din subvenţii se plăteau către S.S.E. SA care, la rândul ei, achita datoriile la Fondul de risc pentru garanţii de stat pentru împrumuturi externe.
Susţinerea recurentei, conform căreia nu avea obligaţia de a derula operaţiunile prin trezoreria statului este nefondată, întrucât fiind beneficiara unei subvenţii intră în sfera de aplicare a art. 17 din Legea nr. 511/2004.
Or, reţine instanţa de recurs, o parte din plăţi fiind efectuate prin compensare, sumele alocate ca subvenţie bugetară nu au mai fost utilizate pentru stingerea datoriilor în ordinea prevăzută de art. 16 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 511/2004; o astfel de plată, prin compensare, nu corespunde scopului pentru care s-au alocat subvenţiile.
Dacă se efectuau operaţiuni de plată prin conturile deschise la Trezorerie şi nu operaţiuni de stingere a datoriei prin compensare, sumele plătite de intimata-reclamantă, potrivit art. 16 alin. (4) din Legea nr. 511/2004, intrau în conturile SC E. SA pentru a achita contravaloarea energiei electrice furnizate de S.S.E. SA, care la rândul ei achita datoriile la Fondul de risc.
In ceea ce priveşte invocarea similitudinii cu situaţia M.V. Deva, instanţa de recurs a constatat că această societate a efectuat plăţi către SC E. SA din fonduri proprii, subvenţia fiind transmisă la o dată ulterioară scadenţei, ceea ce nu corespunde situaţiei din cauza prezentă, în care intimata-reclamantă nu a efectuat plata din fonduri proprii, ci prin compensare.
Compensarea este o modalitate de stingere a datoriei dar nu corespunde scopului Legii nr. 511/2004, aşa cum s-a explicat în precedent, întrucât plăţile efectuate nu au fost utilizate pentru stingerea datoriei pe care SC E. SA o avea către S.S.E., aceasta din urmă având obligaţia de a achita cu sumele încasate din subvenţii, datoriile către Fondul de risc pentru garanţii de stat pentru împrumuturi externe.
Împotriva acestei decizii, invocând dispoziţiile art. 318 C. proc. civ., a formulat contestaţie în anulare SC B. SA Stei, susţinând că soluţia este rezultatul unor greşeli materiale constând în aprecierea greşită a instanţei de recurs „că SC B. SA se regăseşte în societăţile implicate în circuitul prevăzut de art. 16 din Legea nr. 511/2004", respectiv „că subvenţiile primite nu aveau scopul subvenţiilor prevăzute de art. 16 din Legea nr. 511/2004".
Curtea, analizând contestaţia în anulare, în raport cu motivul invocat şi cu dispoziţiile procedurale aplicabile, o va respinge pentru următoarele considerente:
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, motivele pentru care poate fi exercitată fiind expres şi limitativ prevăzute de art. 317-318 C. proc. civ.
Potrivit dispoziţiilor art. 318 teza I-a din acest cod, invocate de contestatoare ca temei al căi de atac formulate, „hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie, când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale...".
Fiind un text legal de excepţie iar excepţia fiind, potrivit unui principiu de drept, de strictă interpretare, nici noţiunea de „greşeală materială" folosită de art. 318 C. proc. civ. nu trebuie interpretată altfel decât tot restrictiv.
Astfel, în sensul art. 318 C. proc. civ., „greşelile materiale" sunt erori evidente şi involuntare cu privire la aspecte esenţiale de ordin formal-procedural care au dus la pronunţarea unei soluţii eronate; ele nu sunt greşeli de judecată şi nu se referă, deci, la aspectele de fond ale cauzei, cum ar fi, de exemplu, modul în care instanţa a apreciat probele sau a înţeles să interpreteze o dispoziţie legală.
Verificarea unei astfel de greşeli materiale nu trebuie să implice, aşadar, reexaminarea fondului cauzei sau reaprecierea probelor, deoarece contestaţia în anulare tinde la desfiinţarea unei hotărâri nu pentru că judecata nu a fost bine făcută ci pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de lege, care nu a urmărit, astfel, să pună la dispoziţia părţilor calea recursului la recurs.
Ori, susţinând că instanţa de recurs a interpretat greşit dispoziţiile legale aplicabile în cauză, respectiv art. 16 din Legea nr. 511/2004, precum şi probele administrate, respectiv raportul de expertiză, contestatoarea invocă aspecte care ţin de fondul cauzei, de modul în care instanţa de recurs - prin aprecierea probelor şi prin stabilirea situaţiei de fapt, în raport cu interpretarea dată dispoziţiilor legale aplicabile - a înţeles să exercite controlul hotărârii recurate; aceste aspecte, aşa cum s-a arătat, exced, însă, noţiunii de „greşeală materială" în sensul dispoziţiilor art. 318 C. proc. civ.
Pentru considerentele arătate, contestaţia în anulare va fi respinsă ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de SC B. SA Stei împotriva deciziei nr. 4718 din 2 noiembrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3449/2011. Contencios. Anulare decizie Uniunea... | ICCJ. Decizia nr. 3462/2011. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
