ICCJ. Decizia nr. 3470/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.3470/2011
Dosar nr. 584/35/2010
Şedinţa publică din 15 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 20 mai 2010, reclamanta F.P. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Bihor anularea Hotărârii 14937 din 23 aprilie 2010 emisă de pârâtă şi obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de beneficiară a OUG 105/1999 aprobată şi completată prin Legea 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
In motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că certificatul de naştere al fratelui său T.V. a fost emis în Comuna Poian deoarece mama sa T.A. l-a născut în satul Belani judeţul Covasna, lăsându-l în grija bunicilor, întorcându-se în Bucureşti în scurt timp după naştere.
A mai arătat că în Arhivele Naţionale Covasna nu se deţin evidente cu refugiaţi din loc. Belani pe perioada 1940-1945 şi că ea a fost minoră pe perioada respectivă.
Prin întâmpinare, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Bihor a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, cu motivarea că prin actele de la dosar depuse de reclamantă nu s-a făcut dovada persecuţiei etnice şi a situaţiei de strămutare sau de refugiu în altă localitate decât cea de domiciliu, aşa cum prevăd expres disp. art. 1 lit. c) din Legea 189/2000. Singurele dovezi depuse la dosar au fost doar declaraţiile notariale ale celor doi martori nefiind depuse de către reclamantă nici un act oficial din care să reiasă că ar fi fost strămutată din localitatea de domiciliu.
Prin sentinţa nr. 258/CA/2010 - P.I. Curtea de Apel Oradea a respins acţiunea formulată de reclamanta F.P. ca nefondată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut în esenţă următoarele.
Prin Hotărârea 14937 din 23 aprilie 2010 emisă de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Bihor, a fost respinsă cererea reclamantei F.P. prin care a solicitat recunoaşterea calităţii de beneficiar a prevederilor Legii 189/2000, întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile prev. de art. 1 din lege.
S-a reţinut din actele depuse la dosar, respectiv din declaraţiile notariale ale martorilor K.I. şi T.E. că reclamanta împreună cu familia sa a fost refugiată începând cu iunie 1943 din localitatea Bucureşti în localitatea Belani jud. Covasna unde şi-au stabilit domiciliul, iar din adeverinţa 927 din 28 august 2009 emisă de Direcţia Judeţeană a Arhivelor Naţionale Covasna, rezultă că în urma cercetării fondurilor documentare privitoare la persoanele refugiate din teritoriul României cedat Ungariei în urma Dictatului de la Viena din 30 august 1940, s-a constatat faptul că numita F.P. nu figurează.
In condiţiile în care din certificatul de naştere seria Ng nr. 749562 eliberat de Sfatul Popular al comunei Poian, rezultă cu certitudine faptul că fratele reclamantei, numitul T.V. s-a născut la data de 8 decembrie1941 în localitatea Belani jud. Covasna, deci tot în localitatea unde se declara că familia reclamantei s-ar fi refugiat începând cu iunie 1943, Comisia pentru aplicarea Legii 189/2000 apreciind că în acest caz declaraţiile notariale ale martorilor sunt vehement contrazise de actele oficiale şi în consecinţă nu s-a făcut dovada persecuţiei etnice suferite de reclamantă.
Faţă de aspectele menţionate, Curtea a reţinut că în speţă, pârâta a reţinut corect vădita contradicţie între perioada de refugiu prevăzută în cererea reclamantei şi data naşterii fratelui T.V.
De asemenea, s-a reţinut că nu există nici un document oficial din care să reiasă calitatea de persoană refugiată a reclamantei (din adresa 927 din 28 august 2009 a D.J.A.N. Covasna nu rezultă că F.P. nu a fost găsită în evidenţele cu refugiaţi) şi totodată nici o dovadă a persecuţiilor etnice suferite de către aceasta, nefiind îndeplinite condiţiile prev. de art. 1 lit. e) din Legea 189/2000.
Împotriva sentinţei civile pronunţate de Curtea de apel a declarat recurs, în termenul legal, reclamanta F.P., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi invocând dispoziţiile art. 299 şi urm. şi ale art. 3041 C. proc. civ.
Prin motivele de recurs, recurenta-reclamantă arată că instanţa de fond în mod eronat a respins acţiunea ca nefondată fără a lua în seamă întreg probatoriul administrat în cauză.
Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate, în raport cu prevederile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., ale OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Normelor aprobate prin HG nr. 127/2002, precum şi cu jurisprudenţa în materie a Instanţei Supreme, Curtea constată că recursul este fondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Potrivit art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, „beneficiază de prevederile ordonanţei persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuţii din motive etnice", fiind „refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate", iar potrivit art.3 din aceeaşi ordonanţă, „soţul supravieţuitor al celui decedat, din categoria persoanelor prevăzute la art. 1 lit. a)-e) şi g), va beneficia începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care a fost depusă cererea, în condiţiile prezentei ordonanţe, de o indemnizaţie lunară de 100 lei neimpozabilă, dacă ulterior nu s-a recăsătorit".
Potrivit art. 4 alin. (1) şi (2) din Normele de aplicare a ordonanţei, aprobate prin HG nr. 127/2002 „dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată şi modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente", iar „în lipsa actelor oficiale dovada persecuţiei etnice se poate face prin declaraţie cu martori."
Aceste dispoziţii sunt date în aplicarea art. 61 din OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora „dovedirea situaţiilor prevăzute la art. 1 se face de către persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate, la cerere, de către organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege".
Potrivit dispoziţiilor susmenţionate, dovada încadrării în ipoteza reglementată de art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, se face fie prin actele oficiale menţionate la art. 4 alin. (1) din Norme, fie prin declaraţii de martori în situaţia în care lipsesc actele oficiale.
Este de reţinut faptul că, în mod constant, în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, chiar cu referire la dispoziţiile OG nr. 105/1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare, s-a afirmat că „stabilirea faptului dacă o persoană sau alta se încadrează ori nu în vreuna dintre măsurile de persecuţie prevăzute în ipoteza normei juridice reprezintă o problemă de aplicare a legii, de competenţa exclusivă a instanţei judecătoreşti" (Decizia Curţii Constituţionale nr. 558/2005).
Or, potrivit Normelor de aplicare a OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, citate mai sus, dovada încadrării în ipoteza normei juridice de la art. 1 lit. c) din ordonanţă se face fie prin acte oficiale, fie, în lipsa unor asemenea acte, prin declaraţii de martori.
În cauză reclamanta a depus diligente necesare pentru a obţine acte oficiale de la organele competente enumerate la art. 4 alin. (1) din Normele metodologice, aşa cum rezultă din adresa (fila 11 la dosarul de fond) emisă de Primăria Poian, Jud. Covasna, în care se menţionează că numita F.P. nu figurează în documentele deţinute de instituţie.
Astfel fiind, instanţa a avut în vedere declaraţia notarială ale martorilor K.I. şi T.E.
Sub acest aspect, Înalta Curte constată că instanţa şi-a format convingerea exclusiv pe baza declaraţiilor notările ale martorilor K.I. şi T.E., fără a-şi manifesta rolul activ în sensul dispoziţiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ.
Or, aşa cum reiese din motivarea instanţei de fond, „din certificatul de naştere seria Ng nr. 749562 eliberat de Sfatul Popular al comunei Poian, rezultă cu certitudine faptul că fratele reclamantei, numitul T.V. s-a născut la data de 8 decembrie1941 în localitatea Belani jud. Covasna, deci tot în localitatea unde se declara că familia reclamantei s-ar fi refugiat începând cu iunie 1943".
Astfel fiind, este întemeiată critica din recurs referitoare la insuficienţa probelor administrate în cauză pentru o justă soluţionare a cauzei.
Sub acest aspect, Înalta Curte consideră că se impune ca instanţa să lămurească printr-un probatoriu suplimentar (declaraţii de martori, actele fraţilor reclamantei) aspectele legate de refugiul reclamantei F.P. prin prisma unor mijloace de probă neîndoielnice în ceea ce priveşte calitatea acesteia de beneficiară a dispoziţiilor cuprinse în OUG nr. 105/1999 aprobată şi completată prin Legea nr. 189/2000.
Pentru cele mai sus arătate, Înalta Curte va admite recursul declarat de F.P. şi, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de F.P. împotriva sentinţei nr. 258/CA/2010 - P.I. din 27 septembrie 2010 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3463/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3473/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
