ICCJ. Decizia nr. 3462/2011. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.3462/2011
Dosar nr. 15678/3/2009
Şedinţa publică din 15 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, la data de 14 aprilie 2009, sub nr. 15678/3/2009, reclamanţii M.A.L. şi M.C. au solicitat în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligarea acesteia la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire pentru imobilul casa de zid (hotel şi restaurant) şi teren în suprafaţă de 2208 mp situate în Suceava, conform Dispoziţiei privind propunerea de acordare a titlurilor de despăgubire nr. 3469 din 08 noiembrie 2006 emisă de către Primarul Municipiului Suceava; precum şi a deciziei reprezentând titlu de despăgubire pentru imobilul casa de locuit si teren in suprafaţă de 895 mp situat în Suceava, conform Dispoziţiei privind propunerea de acordare a titlurilor de despăgubire nr. 3468 din 08 noiembrie 2006 emisa de către Primarul Municipiului Suceava.
In motivarea cererii, reclamanţii au arătat că, în fapt, au notificat în anul 2001 Municipiul Suceava în vederea restituirii în natură sau prin echivalent a bunurilor imobile ce au aparţinut autorilor I.M. şi M.I.M. (căsătorită M.), notificări soluţionate prin dispoziţiile menţionate, prin care s-a dispus acordarea de titluri de despăgubire la o valoare ce urma să fie stabilită de către pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în acest sens fiind trimise dosarele încă de la începutul anului 2007.
Au mai arătat reclamanţii că deşi au trecut 2 ani de la înregistrarea dosarului la pârâtă, aceasta nu a emis titlurile de despăgubire, fiind încălcat în mod evident dreptul acestora de a obţine soluţionarea cererii adresate în temeiul Legii nr. 10/2001 într-un termen rezonabil.
Pârâta a depus întâmpinare, în cuprinsul căreia a invocat excepţia necompetenţei materiale, iar pe fond a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
Prin sentinţa civilă nr. 1882, pronunţată de Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, la data de 19 mai 2009, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale şi declinată competenţa de soluţionare în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, în raport de rangul de autoritate centrală al pârâtei, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 17 iunie 2009, sub acelaşi număr.
În faţa acestei instanţe, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a invocat excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor nr. 3468 şi 3469/2006 emise de către Primarul mun. Suceava.
Curtea a dispus citarea, în condiţiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, a emitentului celor două dispoziţii şi a solicitat întreaga documentaţie care a stat la baza emiterii lor.
Reclamanţii au invocat, în şedinţa publică din data de 07 octombrie 2009, excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate.
Prin sentinţa nr. 521 din 27 ianuarie 2010 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor nr. 3468 şi 3469/2006 emise de către Primarul mun. Suceava, invocată de către pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, ca inadmisibilă, a admis acţiunea formulată de către reclamanţii M.A.L. şi M.C. şi a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită pe numele reclamanţilor deciziile reprezentând titluri de despăgubire pentru imobilele ce fac obiectul dispoziţiilor privind propunerile de acordare a titlurilor de despăgubire nr. 3468 din 08 noiembrie 2006 şi 3469 din 08 noiembrie 2006, emise de către Primarul municipiului Suceava.
Referitor la excepţia de nelegalitate invocată, Curtea a constatat că dispoziţiile emise de către primar în baza Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, deşi sunt acte emise de o autoritate administrativă în aplicarea legii, sunt exceptate de la controlul instanţelor de contencios administrativ, pentru contestarea lor fiind prevăzută, prin legea organică specială, o procedură specială de contestare şi competenţa instanţelor civile [art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 republicată, respectiv art. II din Titlul I al Legii nr. 247/2005), fiind astfel aplicabile finele de neprimire prevăzut la art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Pe fondul cauzei, Curtea a apreciat că omisiunea autorităţilor administrative de a se conforma într-un termen rezonabil unei decizii definitive, chiar de ordin administrativ, poate antrena o încălcare a art. 6 alin. (1) din C.E.D.O. şi pe de altă parte, că reclamanţii au fost lipsiţi de prerogativele dreptului de proprietate asupra imobilelor preluate de stat în sensul art. 1 alin. (1) din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.
Reclamanţii au supus controlului instanţei de contencios administrativ refuzul emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilele compuse din construcţii şi teren individualizate conform datelor menţionate în cererea de chemare în judecată.
Calitatea de persoană îndreptăţită la restituire prin echivalent le-a fost recunoscută prin dispoziţiile nr. 3468 şi 3469/2006 emise de către Primarul mun. Suceava, în temeiul art. 2 alin. (1), art. 21 alin. (4), art. 25 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, în soluţionarea notificărilor nr. 247 şi 248 din 31 iulie 2001.
Dosarul conţinând Decizia menţionată şi documentaţia aferentă fost înregistrat la Comisia Centrală pentru stabilirea Despăgubirilor, în temeiul art. 16 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu nr. 30768/CC în anul 2007.
Intervalul mare de timp pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparaţiilor pentru imobilele preluat abuziv, conferă consistenţă concluziei încălcării principiului soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, fiind luate în calcul atât complexitatea etapelor procedurale, cât şi celelalte criterii de apreciere a termenului rezonabil.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând admiterea recursului aşa cum a fost formulat, modificarea sentinţei atacate în sensul admiterii excepţiei de nelegalitate a Dispoziţiilor nr. 3468/2006 şi 3469/2006 emise de către Primăria Municipiului Suceava; în măsura în care se va trece peste motivele de recurs legate de excepţia de nelegalitate invocată, se solicită respingerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanţi ca neîntemeiată.
În motivarea recursului, făcând referire, în drept, la prevederile Legii nr. 247/2005, art. 304, art. 3041 şi urm. C. proc. civ., pârâta a susţinut, în esenţă, că soluţionarea dosarelor privind acordarea despăgubirilor se face în virtutea declanşării procedurii prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, care cuprinde mai multe etape, obligatoriu de parcurs, Decizia reprezentând titlul de despăgubiri neputând fi emisă anterior finalizării acesteia.
Se învederează că instanţa de fond a ignorat faptul că dosarele de despăgubire nr. 30767/CC şi 30768/CC nu mai figurează în evidenţele Secretariatului Comisiei Centrale, aceasta stabileşte că imobilul pentru care s-a stabilit acordarea de despăgubiri este restituibil în natură, prin decizie motivată, Comisia Centrală va proceda la restituirea acestuia.
Prin urmare Comisia Centrală nu mai este învestită cu atribuţiile legale, procedura administrativă, reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 fiind reluată numai după transmiterea acestora către Secretariatul Comisiei Centrale de Primăria Municipiului Suceava.
Cu toate acestea, susţine recurenta, Curtea de Apel Bucureşti, fără a analiza, în mod corect, situaţia de fapt existentă în prezenta cauză, a instituit în sarcina Comisiei Centrale o obligaţie imposibil de executat, ignorând regula de drept procesual civil potrivit căreia, pârâtul, care poate fi obligat la executarea unei obligaţii în cadrul unui proces, trebuie să fie titularul unei obligaţii legale sau convenţionale.
Or, concluzionează recurenta Comisia Centrală nu mai este titulara obligaţiei ce face obiectul prezentului litigiu, astfel că instanţa de fond a obligat această comisie la o prestaţie imposibil de adus la îndeplinire.
Referitor la excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor nr. 3468/2006 şi 3469/2006 emise de Primarul Municipiului Suceava se arată că instanţa de fond, în mod greşit a respins această excepţie ca fiind inadmisibilă pe motiv că, nu pot fi atacate în contencios administrativ, fiind incidente dispoziţiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
De asemenea, în opinia recurentei, prima instanţă a reţinut în mod greşit nerespectarea termenului rezonabil pentru emiterea respectivei decizii, nesocotind criteriile rezultate din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în această cauză, respectiv complexitatea cauzei, conduita reclamanţilor şi cea a autorităţilor competente, importanţa litigiului, etc.
Analizând actele dosarului, hotărârea atacată şi criticile recurentei, prin prisma dispoziţiilor art. 304, art. 3041 C. proc. civ. şi a prevederilor legale incidente în materia supusă controlului judiciar, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, având în vedere considerentele în continuare arătate.
Este indiscutabil faptul că procedurile administrative stabilite prin Legea nr. 247/2005, pentru acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv şi care nu pot fi restituite în natură sunt proceduri complexe, cuprinzând mai mult etape distincte în care, pe lângă recurentă, mai sunt antrenate şi alte entităţi (organele investite cu soluţionarea notificărilor, evaluatorii), astfel încât, în mod obiectiv, nu pot fi soluţionate în termenul prevăzut de art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004, modificată, care constituie dreptul comun în materia contenciosului administrativ.
Afirmaţia recurentei potrivit căreia nu au fost înregistrate la această instituţie dosarele constituite în temeiul Legii nr. 10/2001 nu poate fi reţinută, având în vedere înscrisurile existente la dosarul cauzei, întrucât aceste dosare au fost înregistrate la Comisie încă de la începutul anului 2007, recurenta putând să solicite orice informaţii suplimentare, oricăror instituţii, dacă acestea erau necesare în vederea întocmirii expertizelor.
Instanţa de fond a concluzionat în mod corect şi argumentat că în cauză nu se justifică trecerea unui termen de 2 ani în care Comisia Centrală nu a trimis dosarul către evaluator, acest comportament creând prejudicii reclamanţilor, deoarece după mai bine de 10 ani de la momentul la care s-a formulat notificarea intimaţii-reclamanţi nu au un răspuns favorabil concretizat într-o despăgubire.
Omisiunea legiuitorului de a stabili un termen în interiorul căruia să se deruleze fiecare etapă a procedurii administrative nu poate conduce însă la ideea că autoritatea publică este abilitată să determine ea însăşi acest interval de timp, fiind necesar ca deciziile reprezentând titlurile de despăgubire să fie emise într-un termen rezonabil, în sensul dispoziţiilor art. 6 din C.E.D.O., astfel cum s-a pronunţat în mod constant, în materie, instanţa supremă.
Termenul rezonabil se referă atât la durata procedurilor administrative preliminare, cât şi la timpul necesar finalizării procedurilor judiciare, statul având obligaţia de a organiza funcţionarea puterilor sale în aşa fel încât să răspundă acestei cerinţe, pentru ca persoana îndreptăţită să poată beneficia efectiv de protecţia asigurată prin prevederile art. 6 din C.E.D.O.
În speţă, raportat la perioada îndelungată, de circa 10 ani, care a trecut de la data declanşării procedurilor de restituire a unui bun în natură sau în echivalent, prin formularea unei întâmpinări în anul 2001, prima instanţă a concluzionat în mod corect că au fost încălcate dispoziţiile art. 6 din C.E.D.O., privind dreptul al un proces echitabil, susţinerile recurentei privind nesocotirea criteriilor pe baza cărora se apreciază termenul rezonabil, rezultate din jurisprudenţa C.E.D.O., nefiind justificate.
Referitor la legalitatea deciziilor Primarului Municipiului Suceava, se apreciază că instanţa de fond în mod corect a respins excepţia de nelegalitate a acestor acte administrative invocată de către recurentă în faţa Curţii de Apel Bucureşti.
Faţă de cele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinţei nr. 521 din 27 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3450/2011. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 3463/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
