ICCJ. Decizia nr. 3463/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.3463/2011
Dosar nr. 23009/3/2009
Şedinţa publică din 15 iunie 2011
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Constanţa sub nr. 2216/36/2008, reclamantul B.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naţionale anularea tuturor actelor administrative emise din data de 22 decembrie 1989 până în prezent, prin care a fost discriminat şi i s-a încălcat un drept privat, fiind trecut în rezervă, deşi trebuia să primească Ordinul Meritul Militar cl. I şi să fie avansat la gradul de colonel şi fiindu-i încălcat dreptul de proprietate prin neincluderea în pensia militară a Grupei I de muncă pentru perioada de 24,6 ani de activitate ca ofiţer activ.
In motivarea acţiunii, reclamantul a arătat în esenţă că prin Ordinele A 30 din 15 februarie 1990 al Armatei a II-a, a fost inclus, retroactiv şi fără a fi consultat, începând cu data de 01 februarie 1990, în structura MApN şi mutat „ disciplinar" sau preventiv la Comandamentul Militar Tulcea.
A mai arătat că prin Ordinul nr. 8 din 09 martie 1990 al Comandamentului Teritorial Bacău a fost retrogradat în funcţia de maior începând cu data de 01 martie 1990, fără nici o justificare prin scăderea corespunzătoare a soldei, iar prin Ordinul nr. 743 din 05 aprilie 1990 al MApN prin care a fost trecut în rezervă, i-a fost lezat un interes legitim privat, nedorind să treacă în rezervă în acel moment întrucât peste trei luni, la data de 01 august 1990, urma să împlinească 25 de ani de activitate ca ofiţer activ şi avea dreptul la Ordinul Militar cl. I, care îi asigura unele drepturi materiale, iar peste 2 ani şi jumătate împlinea toate condiţiile pentru a fi avansat la gradul de colonel.
De asemenea, a mai arătat reclamantul că Decizia de pensionare nr. 050836 din 11 iulie 1990, prin care i s-a stabilit o vechime în muncă de 33 ani, 9 luni şi 5 zile, din care ofiţer cu o vechime de 24 de ani, a fost emisă cu încălcare dispoziţiilor art. 7 din Decretul nr. 214/1977, întrucât pensia astfel calculată nu cuprinde grupa I de muncă, pe perioada de 24 de ani vechime.
În şedinţa publică din data de 06 noiembrie 2008 reclamantul a arătat că înţelege să conteste Decizia de pensionare, dorind ca drepturile să-i fie calculate conform legii.
Prin sentinţa civilă nr. 892/CA din 06 noiembrie 2008 pronunţată în dosarul nr. 2216/36/2008 al Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă excepţia de necompetenţă materială şi declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, în raport de dispoziţiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 164/2001, privind pensiile militare de stat.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul criticând-o pentru nelegalitate şi netemeincie, iar prin Decizia civilă nr. 1642 din 24 martie 2009 pronunţată în dosarul nr. 2216/36/2008 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost respins recursul ca tardiv formulat.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a, sub nr. 23009/3/AS/2009, iar la data de 16 octombrie 2010 reclamantul a formulat o cerere precizatoare prin care a solicitat anularea Ordinului A 30 din 15 februarie 1990 al Armatei a II-a, prin care a fost inclus, retroactiv şi fără a fi consultat, începând cu data de 01 februarie 1990, în structura MApN şi mutat „disciplinar" sau preventiv la Comandamentul Militar Tulcea, a Ordinului nr. 8 din 09 martie 1990 al Comandamentului Teritorial Bacău prin care a fost retrogradat în funcţia de maior începând cu data de 01 martie 1990 şi a Ordinului nr. 743 din 05 aprilie 1990 al MApN prin care a fost trecut în rezervă.
Prin sentinţa civilă nr. 6324 din 16 octombrie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a, a fost admisă excepţia de necompetenţă materială şi declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, având în vedere că reclamantul solicită anularea unor acte administrative unilaterale emise de MApN, în raport de prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 23009/3/2009, iar prin întâmpinare pârâtul MApN a invocat excepţia lipsei procedurii prealabile şi excepţia tardivităţii acţiunii.
De asemenea, la data de 21 septembrie 2010 pârâtul MApN a invocat excepţia de necompetenţă materială a instanţei faţă de capătul de cerere privind recalcularea pensiei din momentul întocmirii dosarului de pensie cu toate majorările.
In şedinţa publică din data de 21 septembrie 2010, faţă de dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., Curtea a pus în discuţia părţilor excepţiile lipsei procedurii prealabile, tardivităţii formulării acţiunii invocate de pârât, şi excepţia necompetenţei materiale a instanţei cu privire la capătul II din cererea de chemare în judecată, în subsidiar, acordând cuvântul şi pe fondul cauzei.
Prin sentinţa nr. 2473 din 5 octombrie 2010 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia tardivităţii şi a respins capătul de cerere privind anularea Ordinului nr. 30 din 16 februarie 1990 al Armatei a II a, a Ordinului nr. 8 din 9 martie 1990 al Comandamentului Teritorial Bacău şi a Ordinului M.C. 743 din 05 aprilie 2004 al Ministrului Apărării Naţionale, ca tardiv formulat.
A admis excepţia de necompetenţă materială în ceea ce priveşte capătul de cerere privind obligarea pârâtului la recalcularea pensiei cu toate majorările şi a declinat competenţa în ceea ce priveşte soluţionarea acestui capăt de cerere în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Pentru a pronunţa această hotărâre referitor la excepţia de tardivitate a acţiunii, Curtea a constatat că Ordinul nr. 743 din 05 aprilie 1990 al MApN prin care a fost trecut în rezervă a fost emis la data de 05 aprilie 1999, fiind comunicat, cum însuşi reclamantul a arătat în cererea de chemare în judecată, la data de 19 aprilie 1990, când era în vigoare Legea nr. 29/1990.
S-a mai reţinut că reclamantul nu a formulat o acţiune în contencios administrativ, în condiţiile art. 5 alin. ultim din Legea nr. 29/1990, în termen de un an de la data când a luat la cunoştinţă de existenta ordinelor, cererea fiind înregistrată la data de 21 octombrie 2008, după intrarea în vigoare a Legii nr. 554/2004, 07 ianuarie 2005, şi din acest punct de vedere, acţiunea este introdusă cu depăşirea termenului de un an prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
In ceea ce priveşte capătul de cerere privind recalcularea pensiei din momentul întocmirii dosarului de pensie cu toate majorările, Curtea a reţinut că acest capăt de cerere nu are caracter accesoriu, ci este un capăt de cerere principal, întrucât vizează un al raport juridic, de asigurări sociale, reclamantul având calitatea de militar în rezervă, cu drept de pensie, recalculată potrivit Legii nr. 90/2007, începând cu data de 01 octombrie 2008.
Potrivit art. 54 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 164/2001, privind pensiile militare de stat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, împotriva deciziilor emise în condiţiile art. 53 se poate introduce contestaţie, în termen de 30 de zile de la comunicare, la comisiile de contestaţii pensii care funcţionează în cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului de Interne şi Serviciului Român de Informaţii, iar deciziile comisiilor de contestaţii pot fi atacate în instanţă potrivit Legii nr. 19/2000.
Legea nr. 19 din 17 martie 2000, privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, prevede la art. 155 alin. (1) lit. d) că Tribunalele soluţionează în primă instanţă litigiile privind deciziile de pensionare.
Împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond a declarat recurs reclamantul B.M. criticând sentinţa atacată pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Se arată în motivarea căii de atac că instanţa de fond în mod eronat a admis excepţia tardivităţii acţiunii şi a respins capătul de cerere privind anularea Ordinului nr. 30 din 16 februarie 1990 al Armatei a II-a, a Ordinului nr. 8 din 9 martie 1990 al Comandamentului Teritorial Bacău şi a Ordinului M.C. 743 din 05 aprilie 2004 al Ministrului Apărării Naţionale ca tardiv formulat, întrucât conform art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „legalitatea unui act administrativ unilateral poate fi contestat oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate". Astfel a susţinut recurentul că acest articol statuează imprescriptibilitatea dreptului la acţiune.
Se mai arată de către recurent că i-a fost încălcat dreptul la apărare întrucât instanţa de judecată nu a dispus comunicarea întâmpinării formulată de pârâtul din prezenta cauză.
În continuare în cuprinsul cererii de recurs recurentul reiterează motivele expuse prin cererea de chemare în judecată ce formează obiectul litigiului dedus judecăţii.
Analizând sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Instanţa de control judiciar constată că în speţă nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 304 sau art. 3041 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză, şi a realizat o încadrare juridică adecvată.
Cu privire la motivul de recurs invocat de recurent în sensul respingerii în mod greşit a acţiunii ca tardiv formulată, se reţine că în mod corect s-a constatat de către instanţa de fond că cererea de chemare în judecată a fost introdusă în octombrie 2009, la aproape 20 de ani de la data luării la cunoştinţă de actele administrative contestate, depăşindu-se cu mult atât termenul de 6 luni prevăzut de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 cât şi termenul de 1 an prevăzut de art. 11 alin. (2) din acelaşi act normativ.
Cu privire la motivul de recurs referitor la încălcarea dreptului la apărare prin necomunicarea întâmpinării formulată în cauză, se reţine că şi acesta este neîntemeiat, instanţa dispunând amânarea pronunţării hotărârii tocmai pentru ca părţile să-şi poată exprima punctul de vedere prin „Concluzii scrise".
In ceea ce priveşte soluţia de admitere a excepţiei de necompetenţă materială a capătului de cerere privind obligarea pârâtului-intimat la recalcularea pensiei cu toate majorările şi de declinare a competenţei de soluţionare a acestuia în favoarea Tribunalului Bucureşti, Înalta Curte apreciază că aceasta a fost argumentată în mod corect de către instanţa de fond.
In speţa de faţă este vorba despre un litigiu de asigurări sociale. Reclamantul în calitatea sa de militar în rezervă solicită recalcularea pensiei din momentul întocmirii dosarului de pensie, cu toate majorările.
Potrivit art. 54 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 164/2001, privind pensiile militare de stat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, împotriva deciziilor emise în condiţiile art. 53 se poate introduce contestaţie, în termen de 30 de zile de la comunicare, la comisiile de contestaţii pensii care funcţionează în cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului de Interne şi Serviciului Român de Informaţii, iar deciziile comisiilor de contestaţii pot fi atacate în instanţă potrivit Legii nr. 19/2000.
Legea nr. 19 din 17 martie 2000, privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, prevede la art. 155 alin. (1) lit. d) că Tribunalele soluţionează în primă instanţă litigiile privind deciziile de pensionare.
Faţă de cele anterior menţionate, Înalta Curte urmează a respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de B.M. împotriva sentinţei nr. 2743 din 5 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3462/2011. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 3470/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
