ICCJ. Decizia nr. 3627/2011. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3627/2011
Dosar nr.12461/288/2009
Şedinţa publică din 22 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei
1. Procedura în faţa Judecătoriei Râmnicu Vâlcea
Prin acţiunea înregistrată la data de 25 noiembrie 2009, pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, reclamanta R.E. a chemat în judecată pe pârâţii Municipiul Râmnicu Vâlcea, Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea, Instituţia Prefectului Vâlcea şi S.C. O. S.A. Râmnicu Vâlcea, pentru obligarea Primarului Municipiului Râmnicu Vâlcea să facă propuneri Prefectului pentru a i se constitui prin ordin, dreptul de proprietate asupra unui teren în suprafaţă de 410 mp., situat în municipiul Râmnicu Vâlcea, obligarea Prefectului să emită ordin de trecere în proprietatea sa a terenului respectiv şi a cotei părţi indivize din drumul de acces, deosebit pentru constatarea nulităţii parţiale a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, seria M07 nr. 0482/30 noiembrie 1995, emis de S.C. C. Râureni a cărei succesoare este S.C. O. S.A.
În motivarea acţiunii, a susţinut că prin contractul nr. 693/5 martie 1993, în temeiul Decretului-lege nr. 61/1990 şi a Legii nr. 85/1992, a cumpărat de la S.C. C. S.A. Râureni, a cărei succesoare este pârâta S.C. O. S.A., o locuinţă compusă din 2 camere şi dependinţe, în suprafaţă de 50,83 mp., construită din fondurile statului, pe care o deţinea cu chirie din anul 1975, asupra terenului aferent acesteia, în suprafaţă de 410 mp. şi a drumului de acces, atribuindu-i-se drept de folosinţă pe durata existentei construcţiei.
Reclamanta a susţinut că în raport de prevederile art. 10 alin. (4) din Legea nr. 85/1992 şi art. 36 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, este îndreptăţită să dobândească drept de proprietate asupra terenului aferent şi a cotei indivize din drumul de acces, pe care-l foloseşte împreună cu alţi proprietari de locuinţe, însă primii doi pârâţi cărora li s-a adresat în acest sens, i-au respins cererea, motivat de faptul că terenul este inclus în certificatul de atestare a dreptului de proprietate evocat, eliberat în favoarea S.C. C. S.A. Râureni, având ca succesoare pe pârâta S.C. O. S.A.
De asemenea, a susţinut că certificatul de atestare a dreptului de proprietate în discuţie este nul parţial în privinţa terenului în suprafaţă de 410 mp., deoarece la data emiterii lui, virtual, terenul i se cuvenea ei, potrivit art. 10 din Legea nr. 85/1992 şi art. 3 din Legea nr. 169/1997.
2. Hotărârea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea
Judecătoria Râmnicu Vâlcea, prin Sentinţa nr. 1660/11 februarie 2010 a disjuns primele două capete de acţiune, iar în privinţa celui privind constatarea nulităţii parţiale a certificatului de atestare a dreptului de proprietate, a declinat competenţa materială de soluţionare în favoarea Curţii de Apel Piteşti.
Reclamanta a atacat cu recurs Sentinţa nr. 1660/11 februarie 2010 pronunţată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea, pentru motivul că s-a dispus în mod greşit declinarea competenţei materiale de soluţionare a capătului de cerere ce viza constatarea nulităţii parţiale a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor emis de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, ignorându-se dispoziţiile art. 17 C. proc. civ., care impuneau instanţei obligaţia să judece această cerere alături de cererea principală ce intra în competenţa sa.
3. Hotărârea Tribunalului Vâlcea
Tribunalul Vâlcea, prin Decizia civilă nr. 557/07 mai 2010 a respins ca nefondat recursul, reţinând că soluţionarea capătului de cerere în privinţa căruia s-a dispus declinarea aparţine, din punct de vedere al competenţei materiale, secţiei de contencios administrativ, nefiind o cerere în materie civilă aşa cum sunt primele două capete din cererea principală, pe care instanţa le-a reţinut spre soluţionare.
A reţinut tribunalul că cererile accesorii şi incidentale, indiferent de valoarea lor sunt de competenţa instanţei învestite cu soluţionarea cererii principale, numai dacă prin natura obiectului se poate vorbi de o cerere ce aparţine aceleiaşi materii.
4. Procedura la Curtea de Apel Piteşti
După declinarea competenţei, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal.
În această fază procesuală, pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin întâmpinare a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa plângerii prealabile, excepţia tardivităţii acesteia, precum şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Municipiul Râmnicu Vâlcea, Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea şi Instituţia Prefectului.
5. Hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Piteşti
Curtea de Apel Piteşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 12461/20 octombrie 2010, a respins acţiunea formulată de reclamanta R.E., în contradictoriu cu pârâţii Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea, prin primar, Municipiul Râmnicu Vâlcea, prin primar, Instituţia Prefectului, prin prefect şi S.C.O. S.A.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel, analizând excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa plângerii prealabile, excepţia tardivităţii, precum şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Municipiul Râmnicu Vâlcea, Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea şi Instituţia Prefectului, invocate prin întâmpinare de pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, a constatat că sunt întemeiate, constatare în raport de care a respins acţiunea fără a mai intra în cercetarea fondului.
În ce priveşte excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, prima instanţă a reţinut faptul că reclamanta nu a respectat prevederile art. 7 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată, în vigoare la data introducerii acţiunii, întrucât nu a solicitat autorităţii publice emitente revocarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor emis de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei.
În plus, Legea nr. 29/1990, în perioada în care a fost emis, instituţia prin art. 5 obligativitatea îndeplinirii unei proceduri prealabile la autoritatea administrativă emitentă sau ierarhic superioară, în termen de 30 de zile de la comunicarea actului administrativ.
În condiţiile în care, certificatul de atestare a dreptului de proprietate ce face obiectul sesizării instanţei i-a fost comunicat reclamantei prin adresă la data de 21 septembrie 1999 de către Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea, iar aceasta s-a adresat direct instanţei la data de 25 noiembrie 2009, rezultă că au fost încălcate dispoziţiile care reglementează procedura prealabilă, acţiunea fiind deopotrivă introdusă tardiv.
6. Recursul declarat de R.E.
Împotriva sentinţei pronunţate la 20 octombrie 2010 de Secţia contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Piteşti, a declarat recurs reclamanta R.E. invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia a susţinut, în esenţă, următoarele:
Instanţa de fond a examinat în considerente excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa plângerii prealabile şi pe cea a tardivităţii acţiunii, reţinând că sunt întemeiate, însă nu s-a pronunţat asupra lor în dispozitivul hotărârii, soluţia de respingere a acţiunii fiind greşită.
În speţă nu era necesară parcurgerea procedurii prealabile impusă de prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 întrucât certificatul de atestare seria M07 nr. 0482/30 noiembrie 1995 emis de S.C. C. S.A. Râureni a fost elaborat sub imperiul Legii nr. 29/1991 a contenciosului administrativ, Legea nr. 554/2004 având aplicabilitate asupra actelor administrative emise după intrarea ei în vigoare, la 6 ianuarie 2005.
Recurenta a susţinut că şi în ipoteza în care s-ar admite că sunt incidente dispoziţiile art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, textul de lege nu prevede în mod expres că terţul care atacă în justiţie un act administrativ este obligat să realizeze procedura prealabilă.
Recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare fie la Curtea de Apel Piteşti, fie la Judecătoria Râmnicu Vâlcea, având în vedere incidenţa dispoziţiilor art. 17 C. proc. civ. faţă de capetele 1 şi 2 din acţiune.
7. Apărările formulate de intimaţi
În recurs au formulat întâmpinare intimaţii Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi S.C. O. S.A. Râmnicu Vâlcea, ambii solicitând respingerea recursului ca nefondat.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor recurentei circumscrise motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 cât şi sub toate aspectele, potrivit art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs pentru considerentele arătate în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
În ceea ce priveşte motivul de recurs invocat de recurentă, privind necompetenţa materială a Curţii de Apel, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, întrucât natura juridică a prezentei cauzei a fost stabilită în mod definitiv şi irevocabil de către Tribunalul Vâlcea, în calitate de instanţă de control judiciar, care a pronunţat Decizia nr. 557/07 mai 2010.
Altfel spus, Înalta Curte nu poate examina criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., deoarece hotărârea în discuţie a intrat în puterea lucrului judecat, iar dezlegarea dată de instanţa de recurs problemei de drept referitoare la competenţa materială era, potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ., obligatorie pentru judecătorul fondului cauzei, nemaiputând fi repusă în discuţie.
Prin urmare, competenţa a fost stabilită în mod corect în favoarea instanţei de contencios administrativ, aceasta fiind atrasă de natura actului juridic dedus judecăţii: act administrativ de autoritate (certificatul de atestare seria M07 nr. 0482/30 noiembrie 1995 emis de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei).
Înalta Curte reţine că nu sunt fondate şi ca atare nu pot fi primite criticile recurentei-reclamante vizând modalitatea în care prima instanţă a soluţionat acţiunea de fond, reţinând inadmisibilitatea acesteia pentru lipsa efectuării procedurii prealabile.
Articolul 7 din Legea nr. 554/2004, republicată, stabileşte ca regulă obligativitatea procedurii administrative prealabile, statuând şi asupra termenelor în care aceasta trebuie îndeplinită, în funcţie de tipul actului administrativ în discuţie.
În mod constant, Înalta Curte, în jurisprudenţa sa a statuat că procedura administrativă prealabilă, reprezintă o condiţie de exercitare a dreptului la acţiune, motiv pentru care neîndeplinirea acesteia atrage inadmisibilitatea acţiunii, conform art. 109 alin. (2) C. proc. civ. în cauză, în sensul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reclamanta-recurentă, în calitate de persoană pretins vătămată printr-un act administrativ individual, adresat altui subiect de drept, respectiv S.C. C. S.A. Râureni, trebuia să solicite autorităţii publice emitente, în speţă Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, revocarea în tot sau în parte a actului, în termenele expres prevăzute.
Certificatul de atestare a dreptului de proprietate a cărui anulare s-a solicitat a fost emis de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei la 30 noiembrie 1995, recurenta cunoscând acest act administrativ, întrucât i-a fost comunicat prin adresă la data de 21 septembrie 1999 de către Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea.
Recurenta-reclamantă a intentat acţiune la Judecătoria Râmnicu Vâlcea la 25 noiembrie 2009, cauza ajungând spre competentă soluţionare la Curtea de apel la 15 iunie 2010.
Din probele administrate în cauză, Înalta Curte reţine că recurenta-reclamantă nu a îndeplinit procedura administrativă prealabilă, respectiv nu a solicitat autorităţii publice emitente revocarea parţială a certificatul de atestare a dreptului de proprietate contestat în cauză.
Prin urmare, soluţia instanţei de fond în privinţa îndeplinirii procedurii administrative prealabile în termenul legal este dată cu aplicarea corectă a art. 7 din Legea contenciosului administrativ, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În consecinţă, din cele anterior expuse, rezultă că sunt nefondate motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 3 şi 9 C. proc. civ., iar în speţă nu există motive de ordine publică care să poată fi reţinute, astfel încât, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., raportat la 20 şi art. 28 din Legea contenciosului administrativ, modificată, va respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de R.E. împotriva Sentinţei nr. 234 din 20 octombrie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 iunie 2011.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 3618/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3879/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
