ICCJ. Decizia nr. 365/2011. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 365/2011
Dosar nr. 2675/2/200.
Şedinţa publică din 27 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 3002 din 5 noiembrie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SC O.T. SRL, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului, a anulat în parte Decizia nr. 274 17 aprilie 2008 emisă de pârât în sensul reducerii amenzii de la suma de 10.000 lei la suma de 5.000 lei, a menţinut celelalte dispoziţii ale deciziei contestate şi 1-a obligat pe pârât la plata către reclamantă a sumei de 2 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
In motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanta a arătat că, prin Decizia contestată, a fost sancţionată cu amendă în sumă de 10.000 lei, pentru că, la data de 02 martie 2008, în emisiunea „In atenţia PNA" de la postul OTV, au fost aduse acuzaţii nedovedite de natură morală şi penală la adresa unor reprezentanţi ai Bisericii Ortodoxe Române, fără ca în emisiune să fie prezentat şi un punct de vedere al acestora cu privire la acuzaţiile aduse, fiind astfel prejudiciate demnitatea şi dreptul la propria imagine al acestor persoane. Totodată, radiodifuzorul nu a asigurat participarea reprezentanţilor Bisericii Ortodoxe Române.
Reclamanta a susţinut că greşit s-a considerat că a încălcat prevederile art. 42 alin. (1) – (4) şi art. 74 alin. (1) lit. a) din Decizia CNA nr. 187/2006, întrucât în emisiune au fost prezentate fapte şi evenimente, situaţie care a dat dreptul la judecăţi de valoare şi acestea puse sub semnul incertitudinii. Afirmaţiile au fost susţinute cu dovezi (cotidianul „Ziua" sau ziaristul de investigaţie). Stăruinţa moderatoarei a ajutat publicul să îşi formeze o opinie obiectivă. In cadrul emisiunii, nu a fost folosit un limbaj injurios şi nu s-a instigat la violenţă, iar principiile prevăzute de art. 71 alin. (1) lit. a) din Legea audiovizualului, au fost pe deplin respectate, iar Biserica nu a încercat în niciun moment să intervină dacă aprecia că se impune în sensul art. 52 din Decizia CNA nr. 187/2006, ci s-a adresat direct CNA-ului, contrar dispoziţiilor art. 57 din aceeaşi lege. Pârâtul nu a verificat dacă Biserica Ortodoxă Română a făcut vreun demers pentru acordarea dreptului la replică, cu atât mai mult cu cât subiectul nu era unul spontan, ci unul anunţat care includea fapte de notorietate.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Curtea de apel a reţinut că, la data de 02 martie 2008, postul de televiziune OTV a difuzat, în direct, în intervalul orar 17,14 - 18,00, emisiunea „In atenţia PNA", anunţată subtitlul „Biserica KGB şi Primarul Cucoş fraudează Mănăstirea Agapia", titlu care a fost afişat pe toată durata emisiunii în partea centrală de sus a ecranului. Emisiunea a avut ca moderatoare pe A.C. şi ca invitat pe ziaristul S.A., care, pornind de la articolul cu titlul „Vor cu scandal la Mitropolia Moldovei" publicat în cotidianul „Ziua", a adus o serie de acuzaţii la adresa mai multor persoane din cadrul Bisericii Ortodoxe referitoare la fraudarea alegerilor pentru scaunul de Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei.
A mai reţinut instanţa că, prin Decizia contestată, pârâtul a avut în vedere şi faptul că, despre unul dintre candidaţi, respectiv P.S. C., invitatul emisiunii S.A. a afirmat că a colaborat cu Securitatea, precum şi faptul că au fost citite opinii de pe site-ul ziarului „Ziua", una dintre ele conţinând afirmaţia că „B.O.R. este B.O.B.".
Curtea de apel a constatat că niciuna dintre afirmaţiile reţinute prin Decizia contestată nu reprezintă o redare a vreunui citat dintr-un articol din cotidianul „Ziua", ci reprezintă în majoritatea lor covârşitoare doar afirmaţii făcute la persoana întâi, exprimând în mod evident faptul că ziaristul care le-a prezentat le-a asumat expunându-le ca pe nişte adevăruri, situaţie în care îi incumbă şi lui obligaţia de a proba acuzaţiile formulate. A mai reţinut instanţa că termenii care indicau un anumit grad de incertitudine se regăsesc într-o proporţie absolut minoră în ansamblul afirmaţiilor litigioase, astfel că, în lumina ansamblului acestor alegaţii şi a titlului emisiunii, afişat pe toată durata acesteia, reiese în mod evident că ele conţin, în realitate, imputaţii factuale precise la adresa părţilor lezate, şi anume că alegerea unui înalt prelat al Bisericii Ortodoxe Române s-a efectuat prin fraudă „la puterea a doua" şi că au fost utilizate practici lipsite de etică pentru favorizarea anumitor persoane.
Prin raportare la conţinutul dreptului fundamental la liberă exprimare şi având în vedere responsabilitatea ce revine radiodifuzorului cu privire la conţinutul programelor difuzate, Curtea de apel a reţinut că titlul afişat de radiodifuzor pe ecran pe toată durata desfăşurării discuţiilor, împreună cu afirmaţiile acuzatoare efectuate de invitatul emisiunii, au fost de natură, pe de o parte, să prejudicieze imaginea şi reputaţia Bisericii Ortodoxe şi ale reprezentanţilor acesteia, iar, pe de altă parte, să inducă în eroare publicul cu privire la subiectul discutat şi să influenţeze opinia acestuia, prin prezentarea unor fapte ca fiind certe deşi nu s-au adus niciun fel de probe. In acest sens, instanţa a mai reţinut, pe de o parte, că nu există elemente obiective care să conducă la concluzia că ziaristul invitat în emisiune s-a preocupat să verifice în mod serios veracitatea şi fiabilitatea afirmaţiilor făcute la adresa Bisericii Ortodoxe Române, iar, pe de altă parte, moderatoarea emisiunii nici nu a încercat măcar să-şi îndeplinească obligaţia legală pozitivă, de a stărui ca interlocutorul să îşi probeze afirmaţiile acuzatoare sau să indice cel puţin probele care le susţin.
Instanţa a respins susţinerea reclamantei potrivit căreia prevederile art. 71 alin. (1) lit. a) din Codul audiovizualului nu au fost încălcate, întrucât Biserica Ortodoxă Română nu a cerut nici un moment dreptul la replică, întrucât acesta din urmă este şi rămâne un „drept", iar obligaţia radiodifuzorului de a asigura imparţialitatea şi echilibrul informaţiei nu este condiţionată, din punct de vedere legal, de exercitarea dreptului la replică.
In consecinţă, instanţa a apreciat că în mod corect s-a reţinut prin Decizia contestată încălcarea de către reclamantă a dispoziţiilor art. 42 alin. (1)-(4) şi art. 71 alin. (1) lit. a) din Decizia CNA nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual.
In ceea ce priveşte individualizarea sancţiunii aplicate, Curtea a constatat existenţa unor circumstanţe atenuante de natură a diminua atât fundamentul faptic al sancţiunii aplicate, cât şi gravitatea faptei. Instanţa a avut în vedere faptul că una dintre afirmaţiile acuzatoare la adresa candidatului P.S. C. la funcţia de mitropolit a avut la bază o decizie a C.N.S.A.S. aflată în dezbatere publică anterior difuzării emisiunii, iar discuţiile privind Regulamentul de organizare şi funcţionare a Bisericii Ortodoxe au fost precedate de prezentarea, în debutul emisiunii, a prevederilor acestui regulament.
Totodată, Curtea de apel a luat în considerare şi faptul că subiectul dezbătut era unul de interes public şi că presei trebuie să i se recunoască dreptul la o anumită doză de exagerare sau provocare, în concordanţă cu jurisprudenţa CEDO, precum şi faptul că limita rezonabilă a fost depăşită în cauză sub acest aspect.
Împotriva sentinţei civile nr. 3002 din 5 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului, susţinând că hotărârea a fost pronunţată cu aplicarea şi interpretarea greşită a legii şi cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Printr-o primă critică din recurs, recurentul-pârât susţine că instanţa, deşi a reţinut în mod corect încălcarea de către reclamantă a dispoziţiilor art. 42 alin. (1)-(4) şi art. 71 alin. (1) lit. a) din Decizia CNA 187/2006, în mod eronat a apreciat existenţa circumstanţei atenuante în ceea ce îl priveşte pe candidatul P.S. C., în condiţiile în care invitatul însuşi tăcuse următoarea afirmaţie „a colaborat cu securitatea sub trei nume de cod. Nu ştiu dacă a făcut politie politică pentru că s-a revenit asupra deciziei grave de poliţie politică. Dar a avut trei nume de cod/
Printr-o a doua critică din recurs, recurentul-pârât susţine că este contradictorie şi greşită aprecierea instanţei de fond potrivit căreia, de natură a atrage diminuarea cuantumului amenzii, este şi faptul că în debutul emisiunii au fost prezentate prevederile Regulamentului de organizare şi funcţionare al Bisericii Ortodoxe Române, deşi prevederile a căror încălcare s-a reţinut prin decizie presupun îndeplinirea obligaţiei de a asigura imparţialitatea şi echilibrul informaţiilor prin prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziţie, ori respectarea principiul audiatur et altera pars, astfel încât, aducerea la cunoştinţa publicului a Regulamentului nu îndeplineşte şi nu acoperă condiţiile impuse de reglementările încălcate.
Mai susţine recurentul-pârât că în mod greşit instanţa a reţinut existenţa circumstanţelor atenuante şi a apreciat că sancţiunea nu a fost corect individualizată şi se impune reducerea amenzii de la 10.000 lei la 5.000 lei, deşi, anterior emiterii deciziei contestate, intimata-reclamantă SC O.T. SRL a mai fost sancţionată pentru încălcarea dispoziţiilor art. 42 şi art. 71 alin. (1) lit. a) din Decizia C.N.A. nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual. In pofida sancţiunilor aplicate, intimata-reclamantă a perseverat în conduita de nerespectare a normelor legale, iar, conform art. 90 alin. (4) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, individualizarea sancţiunii se face ţinându-se seama inclusiv de sancţiunile primite anterior, pe o perioadă de cel mult un an.
In concluzie, recurentul-pârât susţine că motivele reţinute de instanţă ca fiind circumstanţe atenuante nu au nicio înrâurire asupra gravităţii faptei, care a fost foarte complexă, în speţă fiind încălcate dreptul la propria imagine, dispoziţiile privind principiul audiatur et altera pars, obligaţia moderatorului de a stărui ca invitatul să probeze afirmaţiile acuzatoare ori cele privind asigurarea echilibrului şi imparţialităţii informaţiei.
Mai susţine recurentul-pârât că instituţia „circumstanţelor atenuante" nu este reglementată în materia contenciosului administrativ ori de Legea audiovizualului.
Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs, care se circumscriu ipotezelor prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele arătate în continuare:
Prin prisma motivelor de recurs, se constată că recurentul-pârât critică hotărârea pronunţată de Curtea de apel numai sub aspectul soluţiei de reducere de la 10.000 lei la 5.000 lei a cuantumului amenzii aplicate intimatei-reclamante prin Decizia contestată.
Susţinerea recurentului-pârât referitoare la lipsa de reglementare a instituţiei „circumstanţelor atenuante" este neîntemeiată, întrucât Curtea de apel a reţinut, sub denumirea generală şi uzuală de „circumstanţe atenuante", existenţa unor elemente desprinse din materialul probator administrat în cauză de natură a forma convingerea judecătorului în sensul că sancţiunea aplicată radiodifuzorului este disproporţionată în raport cu realitatea faptelor reţinute în sarcina sa.
Este pe deplin justificată aserţiunea instanţei de fond în sensul că afirmaţiile ziaristului invitat în emisiune cu privire la P.S. C. aveau la bază existenţa unei decizii a C.N.S.A.S. aflată anterior în dezbatere publică, ceea ce demonstrează faptul că afirmaţiile respective nu erau complet lipsite de suport real, atâta timp cât la momentul respectiv era de notorietate dezbaterea respectivă. De altfel, recurentul-pârât nu contestă veridicitatea dezbaterii publice referitoare la respectiva decizie a C.N.S.A.S., iar afirmaţia invitatului emisiunii, astfel cum este prezentată în recurs, nu conduce la o altă concluzie decât cea însuşită de instanţa de fond.
In ceea ce priveşte susţinerile din recurs referitoare la prevederile Regulamentului de organizare şi funcţionare a Bisericii Ortodoxe, instanţa de recurs constată că, aşa cum rezultă din materialul probator, prevederile pe marginea cărora au fost purtate discuţiile au fost prezentate în debutul emisiunii. In temeiul dispoziţiilor art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanţa de contencios administrativ învestită cu controlul de legalitate al deciziei contestate prin care s-a reţinut în sarcina reclamantei săvârşirea unor fapte contravenţionale şi i-a fost aplicată sancţiunea contravenţională, are competenţa de a se pronunţa cu privire actul administrativ contestat, putând dispune inclusiv anularea parţială a acestuia, ca urmare a aprecierii atât cu privire la săvârşirea contravenţiei, cât şi cu privire la individualizarea sancţiunii aplicate.
In ceea ce priveşte individualizarea sancţiunii, se constată că, într-adevăr, art. 90 alin. (4) din Legea audiovizualului, , forma în vigoare la data emiterii deciziei contestate, dispune în sensul că „Individualizarea sancţiunii în cazul săvârşirii uneia dintre contravenţiile prevăzute în prezenta lege se face ţinându-se seama de gravitatea faptei, de efectele acesteia, precum şi de sancţiunile primite anterior, pe o perioadă de cel mult un an", iar art. 91 alin. (3) din aceeaşi lege dispune în sensul că „în cazul în care radiodifuzorul sau distribuitorul de servicii nu intră în legalitate în termenul şi în condiţiile stabilite prin somaţie sau încalcă din nou aceste prevederi, se aplică o amendă contravenţională de la 25.000.000 lei (ROL) la 250.000.000 lei (ROL)". Înalta Curte constată, însă, că prin reducerea cuantumului amenzii aplicate, ca urmare a reţinerii existenţei unor circumstanţe atenuante, instanţa de fond nu a nesocotit dispoziţiile respective, atâta timp cât cuantumul amenzii stabilit de instanţă în sumă de 5.000 lei (RON) se situează în limitele impuse de textul de lege şi, în acelaşi timp, nu reprezintă minimul amenzii aplicabile (2.500 lei - RON).
Astfel fiind, aprecierea instanţei de fond referitoare la existenţa unor elemente ce se desprind din conţinutul materialului probator de natură a justifica reducerea cuantumului amenzii aplicate intimatei-reclamante prin Decizia contestată este pe deplin justificată şi a fost convingător argumentată prin hotărârea ce formează obiectul recursului, motiv pentru care nu se poate reţine incidenţa motivului prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., invocat de recurentul-pârât sub aspectul existenţei în cuprinsul sentinţei a unor motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Pentru considerentele arătate, Înalta Curte constată că hotărârea pronunţată de Curtea de apel este legală şi temeinică şi nu sunt incidente motive de modificare sau casare a hotărârii în sensul dispoziţiilor art. 304 pct. 7 şi 9 şi art. 3041 C. proc. civ., astfel că va fi respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Consiliul Naţional al Audiovizualului împotriva sentinţei civile nr. 3002 din 5 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2874/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 611/2011. Contencios → |
|---|
