ICCJ. Decizia nr. 3713/2011. Contencios
| Comentarii |
|
I.Circumstanțele cauzei.
1. Procedura în fața primei instanțe.
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.G.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Superior al Magistraturii - Serviciul de Inspecție Judiciară și Inspectorul Șef al Inspecției Judiciare a C.S.M. - B.G. anularea actului de răspuns nr. 2636/IJ/3061/SIJ/2008 din 30 octombrie 2008 emis de către pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii - Serviciul de Inspecție Judiciară pentru Judecători, obligarea pârâților la emiterea unui nou act de răspuns, precum și la acordarea de daune morale în suma de 10.000 lei.
în motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că s-a adresat pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii cu o petiție prin care a cerut să se constate dacă soluționarea recursului din dosar al Curții de Apel Ploiești, s-a făcut cu rea-credință sau cu neglijență și a criticat răspunsul formulat de către pârât, ca urmare a acestei petiții, ca nelegal, discriminatoriu și prejudiciabil.
Prin întâmpinarea depusă în cauză, pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei B.G., fost inspector șef al Inspecției Judiciare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, solicitând respingerea cererii reclamantei în principal ca inadmisibilă și în subsidiar ca neîntemeiată.
Pârâtul a învederat Curții, în esență, că fostul inspector șef al Inspecției Judiciare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii nu poate sta în judecată în nume propriu în litigii ce privesc acte emise de către Consiliul Superior al Magistraturii, că actul atacat nu poate fi circumscris noțiunii de act administrativ, iar, pe de altă parte, susținerile reclamantei privind comportamentul nelegal al pârâtului sunt neîntemeiate.
2. Hotărârea instanței de fond.
Prin sentința civilă nr. 3237 din 7 septembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins ca inadmisibilă acțiunea reclamantei S.G.G.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că actul a cărui anulare se cere este o adresă de răspuns ca urmare a formulării unei petiții, ce nu are caracterul unui act administrativ, fiind doar modalitatea prin care reclamantei i s-au adus la cunoștință rezultatele unor verificări.
Pe de altă parte, a mai arătat prima instanță, prin al doilea capăt de cerere reclamanta solicită practic obligarea pârâtului la a-și schimba opinia cu privire la aspectele analizate, cerere inadmisibilă întrucât aspectele invocate de către aceasta privesc modul de interpretare a legii, atribut exclusiv al judecătorului învestit cu soluționarea cauzei.
Curtea, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei B.G., fost inspector șef al Inspecției Judiciare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, cu motivarea că, potrivit art. 16 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cererile în contencios administrativ pot fi formulate și împotriva persoanei care a contribuit la elaborarea, emiterea sau încheierea actului sau, după caz, care se face vinovată de refuzul de a soluționa cererea, dacă se solicită plata unor despăgubiri pentru prejudiciul cauzat ori pentru întârziere.
3. Calea de atac exercitată.
împotriva acestei sentințe a făcut recurs reclamanta S.G.G., criticând-o pentru nelegalitate și netemeiniciei în temeiul art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.
în motivarea căii de atac, recurenta - reclamantă a arătat că soluția de respingere a acțiunii ca inadmisibilă este greșită, pentru că o autoritate publică, așa cum este Consiliul Superior al Magistraturii - Inspecția judiciară, nu poate comunica unui petiționar un răspuns nelegal, care contrazice flagrant atât probele din dosar, cât și regulile statului de drept. Singurul mod de însușire a unei cereri de chemare în judecată este semnarea acesteia de către reclamant.
Or, prin răspunsul semnat de șeful Serviciului de Inspecție Judiciară i s-a comunicat că și-a însușit cererea de chemare în judecată în dosar al Judecătoriei Găești fără a o semna, doar prin participarea la ședința de judecată din data de 29 noiembrie 1990, când, citată fiind, a recunoscut că este proprietara în indiviziune a unor bunuri în litigiu.
4. Apărările intimatului.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând, în esență, că soluția pronunțată de instanța de fond este judicioasă în raport cu prevederile art. 1 alin. (1) și art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, întrucât răspunsul comunicat reclamantei nu poate fi asimilat noțiunii de act administrativ cu caracter individual.
în altă ordine de idei, intimatul a arătat că soluția de inadmisibilitate a acțiunii se justifică și din perspectiva solicitării ce are ca obiect obligarea C.S.M. de a dispune cu privire la împrejurări legate strict de activitatea de judecată derulată în cauza în care recurenta - reclamantă a avut calitatea de parte.
5. Excepția de neconstituționalitate invocată în recurs.
Prin notele scrise depuse la data de 15 iunie 2011, recurenta - reclamantă a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu motivarea că definiția pe care legea o dă actului administrativ nesocotește prevederile art. 21 și 126 alin. (6) din Constituția României.
A mai arătat că legalitatea răspunsurilor Consiliului Superior al Magistraturii - Inspecția judiciară către petiționari trebuie să fie supusă controlului judecătoresc atâta timp cât acestea nu sunt nominalizate printre actele administrative exceptate de la controlul pe calea contenciosului administrativ.
Admisibilitatea excepției de neconstituționalitate în raport cu prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992 a fost verificată la termenul din 24 iunie 2011, când cererea de sesizare a Curții Constituționale, a fost respinsă, pentru motivele expuse în practicaua prezentei decizii.
II. Considerentele înaltei Curți, asupra recursului.
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurenta - reclamantă și a prevederilor art. 3041C. proc. civ., înalta Curte, constată că recursul nu este fondat.
1. Argumente de fapt și de drept relevante.
Recurenta - reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune văzând răspunsul transmis prin adresa nr. 2636/IJ/SIJ/2008 din 30 octombrie 2008 a Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecția judiciară, Serviciul de Inspecție Judiciară pentru judecători, cu privire la o petiție prin care a solicitat sancționarea disciplinară a judecătorilor care au soluționat dosarul de recurs nr. 4616/42/2006 al Curții de Apel Ploiești.
Potrivit art. 97 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor, "orice persoană poate sesiza Consiliului Superior al Magistraturii, direct sau prin conducătorii instanțelor ori ai parchetelor, în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligațiilor profesionale în raporturile cu justițiabilii ori săvârșirea de către aceștia, a unor abateri disciplinare".
Alin. (2) al aceluiași articol limitează însă executarea dreptului prevăzut la alin. (1), în sensul că acesta "nu poate pune în discuție soluțiile pronunțate prin hotărârile judecătorești, care sunt supuse căilor legale de atac".
Prevederi similare se regăsesc în prezent în art. 451 din Legea nr. 317/2004, potrivit cărora orice persoană interesată poate semnala inspecției judiciare aspecte în legătură cu activitatea ori conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, cu încălcarea obligațiilor profesionale în raporturile cu justițiabilii ori cu săvârșirea de către aceștia a unor abateri disciplinare.
Aspectele semnalate sunt supuse unei verificări efectuate de inspectori din cadrul Serviciului de inspecție judiciară corespunzător, în cadrul cărora se stabilește dacă există indiciile unei abateri disciplinare.
Dacă în urma verificărilor prealabile se constată că nu există indiciile săvârșirii unor abateri disciplinare, rezultatul se comunică direct persoanei care a formulat sesizarea și persoanei vizate de sesizare.
Răspunsul pe care autoritatea sesizată l-a formulat cu privire la petiția recurentei - reclamante s-a circumscris cadrului normativ existent la acea dată, cu motivarea că aspectele semnalate prin memoriu privesc activitatea de judecată și nu pot fi supuse verificărilor de către Consiliul Superior al Magistraturii, având în vedere dispozițiile art. 97 alin. (3) din Legea nr. 303/2004. De aceea, răspunsul dedus judecății nu poate fi considerat unul nejustificat, în temeiul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, soluția recurată fiind legală inclusiv prin prisma acestui considerent, care se adaugă celor reținute de prima instanță.
2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.
Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., înalta Curte, a respins recursul ca nefondat, neexistând motive de reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3715/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3709/2011. Contencios → |
|---|
