ICCJ. Decizia nr. 3796/2011. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3796/2011
Dosar nr. 6629/110/2010
Şedinţa publică de la 28 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 46 din 24 martie 2011, Curtea de Apel Bacău, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca nefondată, excepţia de nelegalitate a prevederilor art. 35 din Ordinul nr. 617/2007 emis de Preşedintele C.N.A.S., invocată de reclamantul D.L., în Dosarul nr. 6629/110/2010 al Tribunalului Bacău, în contradictoriu cu Preşedintele C.N.A.S., C.N.A.S. şi C.A.S. a Judeţului Bacău.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Dispoziţiile art. 35 din Ordinul nr. 617/2007 emis de Preşedintele Casei Naţionale de Sănătate, ce constituie obiectul excepţiei de nelegalitate, au următorul conţinut:
„Alin. (1) În conformitate cu art. 215 alin. (3) din lege şi art. 81 C. proc. fisc., pentru obligaţiile de plată faţă de fond ale persoanelor fizice care se asigură pe bază de contract de asigurare, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de A.N.A.F., titlul de creanţă îl constituie, după caz, declaraţia prevăzută la art. 32 alin. (4), decizia de impunere emisă de organul competent al C.A.S., precum şi hotărârile judecătoreşti privind debite datorate fondului. Decizia de impunere poate fi emisă de organul competent al C.A.S. şi pe baza informaţiilor primite pe bază de protocol de la A.N.A.F..
Alin. (2) Titlul de creanţă prevăzut la alin. (1) devine titlu executoriu la data la care creanţa bugetară este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege.”
Reclamantul a arătat că aceste dispoziţii adaugă la lege deoarece art. 216 din Legea nr. 95/2006, cu modificările ulterioare, incident în cauză, stabileşte că: „În cazul neachitării la termen, potrivit legii, a contribuţiilor datorate fondului de către persoanele fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de A.N.A.F., C.N.A.S., prin casele de asigurări sau persoane fizice ori juridice specializate, procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului şi a majorărilor de întârziere în condiţiile O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., republicată, cu modificările şi completările ulterioare”.
Prima instanţă reţine că ordinul ale cărui prevederi sunt supuse analizei, pe calea excepţiei de nelegalitate a fost emis pentru aprobarea normelor metodologice privind stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calităţii de asigurat, respectiv de asigurat pentru plata contribuţiei, precum şi pentru aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, având ca temei dispoziţiile art. 211 alin. (3), art. 213 alin. (3) şi (4), art. 216, art. 256-260, art. 261 alin. (2) şi (4) şi ale art. 281 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 7, ale art. 17 alin. (5) şi ale art. 18 pct. 36 din Statutul C.N.A.S., aprobat prin H.G. nr. 972/2006.
Art. 216 din Legea nr. 95/2006 face trimitere directă la dispoziţiile O.G. nr. 92/2003, C. proc. fisc., la stabilirea măsurilor ce se impun pentru ca C.N.A.S., prin casele de asigurări sau persoane fizice ori juridice specializate să procedeze la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului şi a majorărilor de întârziere în cazul neachitării la termen a contribuţiilor datorate fondului de către persoanele fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de către A.N.A.F..
Art. 261 alin. (2) din aceeaşi lege, stabileşte că C.N.A.S. aprobă norme privind desfăşurarea activităţii de executare silită a creanţelor datorate fondului de către persoanele fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de A.N.A.F..
Conform dispoziţiilor art. 141 alin. (1) C. proc. fisc., executarea silită a creanţelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.
De asemenea, se arată în considerentele sentinţei atacate, între C.N.A.S. şi A.N.A.F. s-a încheiat Protocolul înregistrat în evidenţele C.N.A.S. sub nr. AA din 26 octombrie 2007 iar în evidenţele A.N.A.F. cu nr. BB din 30 octombrie 2007, în baza căruia A.N.A.F. se obligă să furnizeze C.N.A.S. date cu privire la persoanele care fac parte din următoarele categorii: persoane care realizează venituri din profesii libere, din drepturi de proprietate intelectuală, din dividende, dobânzi şi din cedarea folosinţei bunurilor, din agricultură şi silvicultură care sunt impozitate conform Legii nr. 571/2003 privind C. fisc., cu modificările şi completările ulterioare, în scopul exercitării atribuţiilor legale ale acestora, atribuţii legale care se referă la stabilirea creanţelor şi executarea silită, deoarece altfel nu s-ar justifica raţiunea pentru care A.N.A.F. furnizează aceste date C.N.A.S..
Prima instanţă, analizând prevederile din art. 35 din Ordinul nr. 617/2007, prin prisma competenţelor atribuite caselor de asigurări de sănătate în aplicarea măsurilor de executare silită, competenţe ce se încadrează în dispoziţiile cuprinse în O.G. nr. 92/2003 şi care, raportat la dispoziţiile legale în baza cărora au fost emise, respectiv cele ale Legii nr. 95/2006, nu trebuie interpretate individual, apreciază că acestea nu pot fi considerate că adaugă la lege.
Astfel, se arată în considerentele sentinţei atacate, faptul că în cuprinsul art. 35 din Ordinul nr. 617/2007 emis de Preşedintele C.N.A.S. se stipulează posibilitatea emiterii unei decizii de impunere de către organul competent al C.A.S. nu este de natură a reprezenta o adăugare la lege (la dispoziţiile art. 216 din Legea nr. 95/2006), în situaţia în care gestionarea fondului unic de asigurări de sănătate, fond ce se constituie din contribuţia pentru asigurări de sănătate, se realizează atât prin C.N.A.S. cât şi prin casele de asigurări expres indicate (art. 209 alin. (3) din Legea nr. 95/2006), datele necesare referitoare la cuantumul şi natura sumelor datorate şi neachitate, fiind în posesia acestora.
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, au declarat recurs D.L..
În motivarea recursului formulat, recurenta-reclamantă a susţinut, în esenţă, că hotărârea instanţei de fond este nemotivată şi bazată pe un raţionament greşit întrucât are în vedere un protocol încheiat între A.N.A.F. şi C.N.A.S. potrivit căruia sunt stabilite atribuţii ale C.N.A.S. privind stabilirea creanţelor şi executarea silită, pe această cale instanţa de fond concluzionând că C.N.A.S. are drept atribuţii stabilirea creanţelor şi emiterea deciziilor de impunere.
Consideră recurenta că acest raţionament este greşit întrucât instanţa trebuia să aibă în vedere un text de lege şi nu protocolul încheiat între cele două instituţii.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9, art. 3041 C. proc. civ..
Intimatele C.N.A.S. şi C.N.A.S. Bacău au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului formulat şi menţinerea ca legală şi temeinică a hotărârii instanţei de fond, susţinând în esenţă că ordinul atacat este legal.
Examinând sentinţa atacată în raport cu criticile formulate de recurenta-reclamantă, de dispoziţiile legale incidente în cauză, cât şi în temeiul dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul formulat în cauză este nefondat şi urmează a fi respins în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Astfel, referitor la prevederile art. 35 din Ordinul nr. 617/2007 al preşedintelui C.N.A.S. s-a susţinut de către reclamantă că nu sunt legale, întrucât, deşi legea abilitează casele de asigurări de sănătate numai la luarea măsurilor de executare silită, se stabileşte dreptul acestora de a emite decizii de impunere ce constituie titluri de creanţă, pentru obligaţiile de plată ale persoanelor fizice care se asigură pe bază de contract de asigurare, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de către organele fiscale.
Dispoziţiile sus-menţionate au fost în mod corect apreciate ca fiind în concordanţă cu prevederile art. 216 din Legea nr. 95/2006, act normativ în executarea căruia a fost emis ordinul şi cu dispoziţiile art. 141 C. proc. fisc. .
Astfel, în conformitate cu aceste dispoziţii legale, executarea silită a creanţelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis de către organul executare competent care, pentru contribuţiile persoanelor fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de către A.N.A.F., este chiar C.N.A.S. prin casele judeţene de asigurări de sănătate.
Contrar celor susţinute de recurenta-reclamantă, Înalta Curte apreciază că în mod corect s-a reţinut de către prima instanţă legalitatea dispoziţiilor art. 35 din Ordinul nr. 617/2007 prin raportare la dispoziţiile art. 216 din Legea nr. 95/2006.
Referirile recurentei-reclamante cu privire la analizarea excepţiei de nelegalitate de către instanţa de fond prin raportare la dispoziţiile Protocolului încheiat între C.N.A.S. şi A.N.A.F. prin care s-au reglementat modalităţile de furnizare a unor date între cele două instituţii, în scopul exercitării atribuţiilor legale ale acesteia, respectiv în vederea stabilirii calităţii de asigurat a persoanelor, sunt nefondate, prin sentinţa criticată, instanţa de fond analizând excepţia de nelegalitate, invocată cu privire la art. 35 din Ordinul nr. 617/2007, prin raportare la dispoziţiile legale în baza cărora a fost emis.
Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte reţinând că sentinţa pronunţată de către instanţa de fond este legală şi temeinică, urmând a fi menţinută şi în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de D.L. împotriva sentinţei nr. 46 din 24 martie 2011 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 28 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3782/2011. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 3798/2011. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
